La Târgovişte, ziua de 2 decembrie nu a fost mai prejos de cea de 1 decembrie. La Teatrul Tony Bulandra, Sala Mare, au avut loc trei proiecții de film. Un eveniment cu însemnătate deosebită a fost și proiecția filmului „Trenul fantomă” cu actorul Tony Bulandra în rol principal, film realizat în 1933, foarte reușit în generarea suspansului. Acest eveniment se înscrie în seria de evenimente dedicate Centenarului Filmului Românesc, un proiect deosebit de ambițios care vrea să promoveze filmul românesc în spațiul României Mari. Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.
Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.
Materialul nu punctează doar ziua de 1 Decembrie 1918, ci şi actele premergătoare Marii Uniri. De asemenea, arată cum a fost împărţită România Mare şi care a fost impactul economic, cultural, dar şi în viaţa de zi cu zi a românilor de peste hotare.
Filmul ilustrează dramatismul anilor 1940-1941, cu ruperea graniţelor şi cu deportările, condamnările la închisoare şi despărţirea familiilor.
Unele imagini provin din arhive istorice, iar altele au fost realizate în casele oamenilor, în muzee, prin filmări din dronă, fiind folosite fotografii istorice, precum şi unele imagini din Arhivele Naţionale. Filmările şi montajul au durat un an.
Această proiecție de gală a fost prezentată de criticul de film Irina Margareta Nistor.
Seara a continuat la Târgovişte cu proiectia filmului inspirațional „Coborâm la prima”, în regia lui Tedy Necula. El este primul regizor cu dizabilități din România.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
