Municipiul Târgoviște s-a alăturat, aseară, mișcării internaționale Ora Pământului, cel mai mare eveniment dedicat conștientizării problemelor de mediu, organizat anual de WWF.

Sâmbătă, 28 martie 2026, între orele 20:30 și 21:30, iluminatul public din mai multe zone ale municipiului a fost oprit simbolic, în semn de solidaritate cu milioane de comunități din întreaga lume care au transmis un mesaj pentru protejarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Municipiul Târgoviște participă la această inițiativă încă din anul 2009, când, pentru prima dată, luminile orașului au fost stinse timp de o oră pentru a marca acest moment global.
„Ora Pământului” are loc în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, reunind sute de milioane de oameni din mii de orașe de pe toate continentele. Prin stingerea luminilor pentru 60 de minute, participanții transmit un mesaj puternic privind responsabilitatea față de planetă și necesitatea protejării mediului.
Participarea municipiului Târgoviște face parte din seria de inițiative ale administrației locale dedicate promovării unui oraș mai verde, mai eficient energetic și mai responsabil față de mediul înconjurător.
