- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
Autor: Roxana Ionela Botea
În data de 29 martie 2026, comuna Potlogi va fi reprezentată la Turneul Final al Cupei Satelor Dâmbovița de un număr maxim de echipe, pregătite să atace titlul județean. Antrenorul Alexandru Tănase va coordona echipele Potlogi atât la categoria băieți U13 și U11, cât și la fete U13, punând accent pe performanță și fair-play. Toți participanții din Potlogi primesc susținere pentru a reprezenta comuna cu succes în competiția județeană, care adună cele mai bune echipe de fotbal din mediul rural.
Lansare de carte la Biblioteca Academiei Române: „Medicul în triunghiul divin: minte, inimă și mână”
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a participat la un eveniment deosebit desfășurat la Biblioteca Academiei Române, prilejuit de lansarea volumului „Medicul în triunghiul divin: minte, inimă și mână”, semnat de medicul Mircea Penescu. Cartea este o mărturie profundă despre vocație, despre echilibrul dintre rațiune și sensibilitate, despre noblețea actului medical și legătura unică dintre medic și pacient, în care știința se împletește cu umanitatea. „A scrie o carte este un act de curaj”, iar volumul lui Mircea Penescu confirmă acest adevăr prin sinceritate, profunzime și emoție. Mesajul central al cărții – puterea de a merge mai departe, credința, empatia și…
Guvernul României a aprobat continuarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pentru anul 2026. Fondurile alocate pentru plățile aferente perioadei iulie – decembrie 2025 se ridică la 620 milioane lei. Beneficiile pentru fermieri includ: rambursare de 2,697 lei/litru; rata accizei reduse stabilită la 106,72 lei/1.000 litri; plățile se vor efectua prin intermediul APIA. Măsura sprijină lucrările în sectoarele vegetal, zootehnic și pentru îmbunătățiri funciare, contribuind semnificativ la reducerea costurilor din agricultură și susținerea producției locale. Fermierii pot astfel să continue activitățile agricole cu mai multă siguranță financiară și predictibilitate.
În urma unei solicitări transmise de IPJ Dâmbovița – Poliția Orașului Găești, Secția 10 Poliție Rurală Petrești, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița s-au deplasat în localitatea Răscăieți, unde au identificat un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă încărcat cu deșeuri, care urma să fie descărcat pe un teren din apropiere. La fața locului, șoferul nu era prezent, iar ansamblul auto a fost indisponibilizat, fiind înțepenit în solul moale. În urma verificărilor, IPJ Dâmbovița a deschis dosar penal, iar comisarii Gărzii Naționale de Mediu au aplicat sancțiuni pentru nerespectarea legislației privind deșeurile:amendă contravențională în…
Un episod de vânt se va manifesta în regiunile sudice și estice ale țării până duminică, 22 martie 2026. Fenomenul este generat de anticicloni din zona câmpiei ruse, care au antrenat aer mai rece în altitudine peste Peninsula Balcanică și Marea Neagră. Contrastul dintre aerul rece și apa mării va determina formarea unui ciclon temperat pe coastele Abkhaziei, Georgiei și Turciei. Conform prognozelor: Vineri, 20 martie 2026 – Vântul se va intensifica încă de dimineață, cu rafale de până la 70 km/h. În cursul serii, fenomenul va slăbi, dar va continua pe zone restrânse. Sâmbătă, 21 martie 2026 – Intensitatea…
La sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Dâmbovița va fi la datorie pentru a asigura siguranța cetățenilor participanți la evenimentele publice organizate în județ. Misiunea jandarmilor se va desfășura în trei localități, unde vor avea loc activități tradiționale și sportive: Sâmbătă, 21 martie 2026 Începând cu ora 08:00 – târg tradițional de cai și expoziție cabalină, pe islazul comunal din localitatea Zidurile; Începând cu ora 15:00 – meciuri de fotbal din Liga a 3-a: CSM Flacăra Moreni – Olimpic Zărnești, pe stadionul „Flacăra” din Moreni; ACS Urban Titu – ASFC Pucioasa, pe stadionul „Hagioaica”. Jandarmii vor asigura protecția participanților, prevenirea faptelor antisociale…
Suporterii români au ocazia să își încurajeze echipele naționale de tineret, U20 și U21, la meciurile care se vor desfășura la Târgoviște în ultimele zile ale lunii martie. Programul partidelor este următorul: Vineri, 27 martie, ora 17:30: România U20 – Polonia U20 Marți, 31 martie, ora 19:00: România U21 – San Marino U21 Organizatorii încurajează publicul să fie prezent în număr cât mai mare pentru a susține tricolorii și a crea o atmosferă deosebită pe stadion.
Mai sunt doar 10 zile până la semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026, meciul mult așteptat dintre România și Turcia, care va decide primul pas spre calificarea la turneul final. Fanii sunt așteptați să-și încurajeze echipa națională și să transforme fiecare meci într-un spectacol de susținere și pasiune. Echipa României își pregătește ultimele antrenamente și strategii, iar atmosfera din tabăra tricolorilor este una de mobilizare maximă. Specialiștii și suporteri sunt nerăbdători să vadă cum va evolua partida, care va avea loc pe stadion neutru, dar cu mii de fani care vor susține fiecare atac și fiecare apărare. Se anunță o…
Astăzi, 17 martie 2026, prețurile la carburanți continuă să crească în România, depășind pragul simbolic de 9 lei/litru pentru motorină. La stația Petrom de pe strada Brașov, Sector 6, București, benzina standard se vinde cu 8,59 lei/litru, iar motorina standard cu 9,10 lei/litru. Aceasta reprezintă a noua scumpire din luna martie, după care benzina s-a majorat cu 54 de bani/litru, iar motorina cu 86 de bani/litru, efect al tensiunilor internaționale și al creșterii cotațiilor internaționale la produse petroliere. În ultimele zile, majorările la Petrom au fost următoarele: 17 martie: +10 bani la benzină, +15 bani la motorină 14 martie: +9…
Noaptea trecută, în jurul orei 00:56, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din comuna Ulmi, satul Viișoara. La fața locului au acționat echipele Detașamentului de Pompieri Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat generalizat la un adăpost de animale, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Din păcate, în urma intervenției și verificărilor efectuate, au fost identificate 49 de animale decedate. Pompierii recomandă respectarea măsurilor de siguranță la gospodărie pentru prevenirea unor astfel de tragedii.
Județul Dâmbovița se află sub informare meteorologică pentru intervalul 17 martie, ora 20:00 – 19 martie, ora 20:00, ca urmare a intensificărilor vântului. În noaptea de marți spre miercuri (17/18 martie), vântul va avea intensificări în sudul Banatului. Miercuri, 18 martie, intensificările vor fi prezente în majoritatea regiunilor țării. Joi, 19 martie, vântul va fi mai puternic în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Viteze estimate: În general: 40–45 km/h În zona montană înaltă: rafale de 60–80 km/h Recomandăm prudență, evitarea zonelor expuse și fixarea obiectelor care pot fi luate de vânt.
Ștefan Alecu, în vârstă de 10 ani, unul dintre cei mai promițători înotători de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, a obținut locul 1 la proba de 50 m bras, cu timpul de 00:42.23, în cadrul Etapei Regionale pentru copii, desfășurată la Pitești. Sportivul, pregătit de antrenoarele Cristina Rachieru și Flavia Comărniceanu, a înregistrat timpi remarcabili și la alte probe:200 m liber – 02:49.13, 200 m mixt – 03:06.44 Aceste performanțe îi oferă lui Ștefan perspective promițătoare pentru medalii la Campionatul Național.
În fiecare an, pe 21 martie, UNESCO marchează Ziua Internațională a Poeziei, un omagiu adus acestei forme de exprimare care surprinde sensibilitatea și imaginația umană. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” din Dâmbovița invită publicul la evenimentul „Când planeta vorbește în versuri”, care va avea loc pe 20 martie 2026, ora 12:00, la sediul central al bibliotecii (Str. Stelea, Nr. 2). Participanții vor putea asculta poezii și creații literare dedicate naturii și planetei, într-o atmosferă dedicată artei și reflecției, marcând astfel importanța poeziei în viața culturală și educativă a comunității. Intrarea este liberă, iar toți iubitorii de literatură…
Meteorologii anunță o răcire temporară a vremii începând de la mijlocul săptămânii, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, vânt moderat și precipitații slabe pe arii restrânse. Locuitorii sunt sfătuiți să se îmbrace adecvat și să urmărească actualizările meteo pentru eventuale schimbări locale. Ziua de marți aduce soare cu unele înnorări și maxime plăcute pentru această perioadă, în jur de 12–15 °C după-amiaza. Cerul va alterna între perioade cu soare și unele înnorări, iar precipitațiile sunt foarte puțin probabile. Vântul va sufla slab până la moderat. Seara și noaptea rămân răcoroase, cu temperaturi minime de aproximativ 2–4 °C în majoritatea zonelor. În…
Polițiștii din Dâmbovița vor fi prezenți astăzi și mâine pe principalele drumuri județene și municipale pentru verificări ample ale traficului rutier. Acțiunile vizează: Depistarea vitezei excesive – radarele vor fi în acțiune Testarea alcoolemiei șoferilor DTG Test – pentru verificarea consumului de substanțe interzise la volan Scopul acestei razii este creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză, să nu conducă sub influența alcoolului sau a altor substanțe și să fie prudenți în trafic. Sfat: Planificați-vă călătoriile și respectați regulile pentru a evita sancțiunile și pentru siguranța voastră și a celor din jur.
Se joacă astăzi meciurile din Etapa 17 a Ligii 4, cu partide tari și meciuri ale juniorilor U19 încă de la ora 9:00. Fanii fotbalului județean sunt așteptați să urmărească confruntările și să susțină echipele locale. Programul meciurilor seniorilor: Viitorul Cojasca – Viitorul Aninoasa Recolta Gura Șuții – Flacăra Șuța Seacă Ravens Corbii Mari – FC Potlogi Voința Crețu – CSM Fieni Voința Tătărani – Roberto Ziduri AFC Brezoaele – Libertatea Urziceanca Sportul Vlădeni – Viitorul Voinești Săgeata Braniștea – stă Program juniori U19 (ora 9:00): Viitorul Cojasca – Viitorul Aninoasa Recolta Gura Șuții – Flacăra Șuța Seacă Ravens Corbii…
După o scurtă perioadă cu influență oceanică, anticiclonii revin în forță și marchează finalul episodului oceanic asupra continentului european. Circulația centrilor de presiune este slabă ca intensitate, iar față de alte primăveri, când Atlanticul domina anotimpurile, în 2026 se observă contrariul: anticiclonii controlează regiunea încă din noiembrie, întrerupți doar de scurte incursiuni ale ciclonilor. Potrivit specialiștilor în climatologie și prognoze globale, începând de mâine se va forma un anticiclon est-european în zona câmpiei ruse, ceea ce va opri ventilația oceanică. Aerul rece va pătrunde în zona Mării Mediterane, formând cicloni mediteraneeni și determinând slăbirea vortexului atmosferic. Acest regim este un…
Camera Deputaților a adoptat un Proiect de Lege important pentru protecția și promovarea drepturilor copilului, care aduce corecții unei probleme legislative apărute în 2023. Situația până în 2023: Tinerii care ieșeau din sistemul de protecție specială (plasament sau centre) și își continuau studiile sau se angajau primeau sprijin din partea statului pentru a face trecerea către viața independentă. Modificarea din 2023: Legea a introdus posibilitatea ca tinerii să aleagă între continuarea măsurii de protecție sau o indemnizație lunară de 4,8 ISR (Indicator Social de Referință), însă prevederea s-a aplicat doar celor care au ieșit din sistem după octombrie 2023. Cei…
Toată Dâmbovița se mobilizează pentru a susține echipa locală într-un meci așteptat cu sufletul la gură: Chindia Târgoviște – Metalul Buzău, ora 12:30, Stadionul „Eugen Popescu” Se anunță primul sold-out al sezonului, așa că organizatorii recomandă fanilor să ajungă din timp la stadion pentru a evita aglomerația la casele și porțile de acces. Fiecare moment contează pe teren și în tribune – haideți să umplem stadionul și să facem o atmosferă de neuitat! Hai Chindia! Hai Târgoviștea!
Game Day pentru România! Naționala feminină joacă împotriva Poloniei în calificările EuroBasket 2027
Fanii baschetului feminin au motiv de bucurie! Naționala feminină a României revine pe teren pentru un nou meci din cadrul FIBA Women’s EuroBasket Qualifiers 2027. Detalii meci: România vs Polonia, astăzi, 14 martie 2026, ora 19:00, Sala „Transilvania”, Sibiu Echipa are nevoie de susținerea suporterilor pentru a obține un rezultat pozitiv pe teren propriu. Atmosfera din tribune va fi decisivă pentru a încuraja tricolorele să dea tot ce au mai bun. Biletele sunt disponibile online pe bilete.ro – grăbește-te să-ți prinzi locul și să faci parte din spectacolul baschetului feminin românesc! Hai România!
În acest weekend, România va resimți o ușoară răcire, mai ales în regiunile sudice și estice, dar vremea rămâne în general frumoasă și caldă pentru această perioadă a anului. În prima parte a zilei, ceața și norii joși vor fi prezenți în anumite zone, menținând temperaturile mai scăzute. Sâmbătă și duminică: Se va observa o scădere treptată a temperaturilor, în special în jumătatea estică a țării. Maximele termice vor oscila între 10–12°C, iar nopțile vor rămâne reci. În sud și est, ceața și norii joși vor persista în prima parte a zilei, influențând confortul termic și vizibilitatea.
Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că în prezent se află în desfășurare procedura de depunere a amendamentelor la Legea Bugetului de Stat, iar până duminică, fiecare parlamentar de Dâmbovița trebuie să precizeze clar ce susține. Alături de parlamentarii PSD Dâmbovița, șeful administrației județene a pregătit amendamente pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, vizând achiziția de aparatură medicală performantă. Corneliu Ștefan a subliniat că nu se cer privilegii și nici pretexte politice, ci doar resurse necesare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din județ. „Apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici…
În această primăvară, ghioceii bogați (Leucojum vernum) – florile delicate care colorează pădurile și poienile Parcului Național Cozia – sunt tot mai puțini. Motivul: culegerea necontrolată de către vizitatori, care afectează supraviețuirea și regenerarea acestor plante minunate. Specialiștii recomandă tuturor să vină doar pentru a admira ghioceii, fără a-i smulge. Luați cu voi doar fotografii și amintiri frumoase, respectând astfel natura și contribuind la conservarea acestor specii pentru generațiile viitoare. Despre Parcul Național Cozia: Suprafață totală: 17.100 hectare, din care 16.070 hectare sunt păduri Include Masivul Cozia, partea estică a Munților Căpățânii (Narățu) și masivele Doabra-Călinești din Munții Lotrului Străbătut…
Jandarmii dâmbovițeni vor asigura ordinea publică sâmbătă, 14 martie, începând cu ora 12:30, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, la partida de fotbal din cadrul Campionatului Național – Liga a 2-a dintre AFC Chindia Târgoviște și AFC Metalul Buzău. Pentru siguranța participanților și desfășurarea partidei în condiții optime, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor lua măsuri speciale și vor supraveghea atât accesul în stadion, cât și buna desfășurare a competiției. Detalii importante pentru spectatori: Accesul în stadion se face începând cu ora 10:30, pe baza biletelor puse la…
Meteorologii au emis o informare meteorologică valabilă pentru județul Dâmbovița în perioada 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 20:00, în contextul intensificărilor puternice ale vântului care vor afecta mai multe regiuni din țară. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în sudul Banatului, nordul Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, vântul va sufla cu viteze de 40–45 km/h, iar duminică, 15 martie, va fi resimțit și în nord-estul Munteniei. În zonele montane, cum sunt crestele Carpaților Meridionali și Munții Banatului, rafalele pot ajunge la 60–80 km/h, crescând riscul de rupere a crengilor, căderi de obiecte și dificultăți în…
Nu rata Chindia Târgoviște – Metalul Buzău, partida care promite spectacol pe teren! Unde poți cumpăra bilete: La Dâmbovița Mall, vineri, între 12:30 și 20:00 Casele stadionului: Vineri, Strada Justiției, între 14:00 și 20:00 Sâmbătă, toate casele, între 9:00 și 13:00 Meciul: sâmbătă, de la 12:30, pe stadionul Eugen Popescu. Vino să susții echipa și să trăiești emoțiile fotbalului alături de Chindia
Sportul de performanță a fost dintotdeauna o parte esențială din viața Mihaelei Radu. Tânăra sportivă a experimentat cu succes mai multe discipline: fotbal, box, tenis de masă Ulterior, a făcut trecerea către înot, unde și-a descoperit adevărata pasiune. Astăzi, Mihaela folosește experiența acumulată în sport pentru a-i învăța pe copii și adulți să înoate corect, punând accent pe tehnică și siguranță. O activitate care îi aduce bucurie și satisfacție enormă! Prin dedicare și răbdare, Mihaela transformă fiecare lecție într-o experiență plăcută și motivantă pentru toți cursanții săi.
Au fost stabilite, prin tragere la sorți, meciurile din cadrul Cupei Satelor PENNY – Turneul Final Județean, iar entuziasmul este la cote maxime în județul Dâmbovița! Duminică, 29 martie, vom cunoaște primele campioane județene ale anului, după partidele din categoriile: U13 masculin U13 feminin U11 masculin Premii și recunoaștere: AJF Dâmbovița va recompensa toate cele 10 echipe participante la Turneul Final Județean, într-un gest care încurajează fair-play-ul și pasiunea pentru fotbal. Organizatorii urează mult succes tuturor echipelor, promițând un spectacol sportiv de neuitat și multe momente de emoție pentru tineri.
Primăria Târgoviște marchează un nou record în accesarea banilor europeni, atrăgând aproape 68.000.000 lei într-o singură zi pentru proiectul: „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” Suma atrasă într-o singură zi depășește cu aproximativ 15 milioane lei veniturile totale obținute din impozitele locale ale Târgoviște, pe tot anul. Investiția va aduce un transport public mai eficient, modern și ecologic, reducând poluarea și îmbunătățind mobilitatea în oraș. Primarul a subliniat că faptele vorbesc mai mult decât cuvintele, citând pe Esop: „Dacă dovedeşti un lucru prin faptă, orice cuvânt este de prisos.”…
În ultimele 24 de ore, peste 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost la datorie, intervenind la aproximativ 4.000 de evenimente pentru siguranța cetățenilor. 571 de permise de conducere reținute pentru abateri care au pus în pericol siguranța rutieră 166 de autori de infracțiuni prinși în flagrant 591 de certificate de înmatriculare retrase 1.285 de intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență 166 de intervenții pentru stingerea incendiilor 22 de persoane salvate din situații de urgență Peste 49.000 de persoane și aproximativ 12.500 de mijloace de transport au tranzitat frontiera de stat 21 de migranți ilegali depistați…
Atenție, dâmbovițeni ! Este posibil să se audă și la noi.Localnicii din județele Argeș și Vâlcea au fost speriați aseară de o serie de bubuituri puternice, care au generat panică și apeluri la 112. Unii se temeau de explozii, alții credeau că ar fi drone căzute. Verificările autorităților au confirmat că nicio amenințare reală nu există. Ministerul Apărării Naționale a explicat că în această perioadă avioane ale forțelor aeriene române și ale aliaților NATO (Germania, Spania și SUA) efectuează zboruri de antrenament pe teritoriul României. Zborurile se desfășoară inclusiv în regim supersonic și la altitudini mici, ceea ce produce boom-ul…
Sindicatele din învățământ atrag atenția asupra alocării bugetare de doar 2,8% pentru educație, procent considerat cel mai scăzut din ultimii 20-30 de ani. Reprezentanții profesorilor și personalului didactic subliniază că această situație afectează direct:salariile cadrelor didactice,dotarea școlilorcalitatea procesului educațional Ca urmare, formele de protest continuă, iar sindicatele cer Guvernului creșterea urgentă a finanțării educației pentru a asigura condiții decente de predare și învățare.
Autoritățile au identificat produsul Adidas – Parfum de corp pentru bărbați, 75 ml ca fiind periculos pentru sănătate. Motivul: conține 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), o substanță interzisă în produsele cosmetice în Uniunea Europeană. Aceasta poate: Dăuna sistemului reproducător Afecta sănătatea copilului nenăscut Provoca sensibilizarea pielii Recomandare: nu utiliza parfumul și verifică mereu ingredientele produselor cosmetice pentru a evita riscuri chimice. Siguranța ta contează – informează-te înainte de a folosi orice produs cosmetic!
Au demarat lucrările pentru creșa din cartierul Sagricom, un proiect important pentru comunitatea locală, accesat prin Compania Națională de Investiții. Noua clădire va fi ridicată în imediata vecinătate a grădiniței recent inaugurate, asigurând un cadru educațional modern și adaptat nevoilor copiilor. Valoarea obiectivului: aproximativ 14.000.000 lei Durata de execuție: 12 luni Regim de înălțime: parter Structură funcțională: 3 nuclee – administrativ (zona de acces), copii și tehnico-gospodăresc Amenajări exterioare și sustenabilitate: Terenul va fi dotat cu spații verzi și locuri de joacă, iar clădirea va include sisteme alternative de producere a energiei, aliniind proiectul la standardele moderne de eficiență și…
Primăria Răcari reamintește cetățenilor că poluarea mediului este strict interzisă și poate fi sancționată conform legii. Recent, un locuitor a fost surprins în timp ce arunca deșeuri pe câmp, încălcând regulile de protecție a mediului. Autoritățile locale au aplicat măsuri corespunzătoare, cu amendă și confiscarea utilajului care s-a transportat gunoiul, și transmit un mesaj clar către comunitate: poluarea nu este tolerată! Este responsabilitatea fiecăruia să protejeze natura și să păstreze mediul curat. Prin gesturi simple, putem avea un oraș și împrejurimi mai sănătoase pentru noi și generațiile viitoare. Primăria Răcari continuă să monitorizeze atent zonele vulnerabile și va aplica legea…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița atrage atenția cetățenilor asupra riscului crescut de incendii de vegetație uscată în această perioadă, atât în zonele rurale, cât și în apropierea localităților. Focul poate porni aparent controlat, de exemplu pentru curățarea terenurilor, dar se poate extinde rapid și poate afecta terenuri agricole, păduri sau gospodării, punând în pericol viața și bunurile oamenilor. ISU Dâmbovița recomandă tuturor celor care desfășoară activități agricole sau gospodărești să respecte următoarele măsuri de prevenție: Nu aprindeți focuri în apropierea vegetației uscate; Supravegheați permanent orice foc folosit pentru curățarea terenurilor; Păstrați mijloacele de stingere la îndemână (apă, lopeți, nisip);…
Sportivii de la CS Berca 2000 și CSM Pitești, coordonați de antrenorii Cristina Berca, Iuliu Berca, Alexandru Ioniță și Andrei Bălțoi, și-au încheiat cu succes cantonamentul de pregătire la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Perioada intensă de antrenamente a fost dedicată dezvoltării forței, tehnicii și rezistenței, pregătind sportivii pentru competițiile viitoare. Organizatorii și antrenorii își exprimă încrederea că munca depusă va aduce performanțe remarcabile în următoarele concursuri. Echipa le transmite tuturor participanților că Târgoviște îi va primi oricând cu drag pentru viitoare stagii de pregătire.
Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru județul Dâmbovița și zonele limitrofe, valabilă pentru acest weekend, din cauza fenomenelor meteorologice extreme care pun în pericol siguranța populației. Vânt puternic: rafale de 50…60 km/h, local 65…70 km/h, intensificări semnificative din această după-amiază. Precipitații abundente: inițial mixte (ploaie și lapoviță), apoi predominant ninsori. Viscol puternic și vizibilitate redusă: sub 100 m în anumite zone. Strat de zăpadă: neuniform, 15–20 cm, cantități de apă 15–30 l/mp. Polei și ghețuș: risc major pe drumuri și trotuare. Recomandări esențiale pentru populație: Evitați deplasările inutile pe timp de viscol sau ninsoare puternică. Dacă călătoria este…
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, anunță că lucrările la Școala Colacu sunt în plină desfășurare, iar copiii se vor bucura în curând de o școală modernă și primitoare. Primarul, a subliniat importanța investițiilor în educație și a unui mediu sigur și confortabil pentru cei mici. Un pas important pentru comunitate și pentru viitorul copiilor, cu infrastructură modernă și condiții optime de învățare.
Toți fermierii din comuna Voinești care dețin suprafețe cu pomi fructiferi declarate la APIA Dâmbovița sunt rugați să se prezinte între 18 februarie și 6 martie 2026 la Centrul Zonal APIA Dâmbovița (Priseaca) pentru completarea cererii privind despăgubirile pentru pagubele cauzate de înghețul târziu din primăvara anului 2025. Termenul final de depunere a cererilor este 9 martie 2026 – cererile depuse după această dată nu vor mai fi acceptate. Fermierii sunt sfătuiți să se prezinte cu toate documentele necesare pentru a facilita procesarea rapidă a despăgubirilor. Respectarea acestor termene este esențială pentru a beneficia de ajutorul acordat de stat.
Pe 22 februarie 2026, ora 15:00, la Cinema Independența, iubitorii de anime sunt invitați la premiera filmului „Scarlet” (2025), o poveste care îmbină epoci diferite și emoții puternice. O prințesă medievală, rănită de trădare, prinsă între viață și moarte; Un tânăr vindecător din Japonia modernă; Două suflete din lumi diferite, unite într-un Purgatoriu al emoțiilor, unde răzbunarea se transformă în iertare. Inspirat din Hamlet, dar spus în stilul unic al lui Mamoru Hosoda, „Scarlet” este mai mult decât un anime: O metaforă despre furie și speranță O critică anti-război O șansă de a rupe lanțul urii Un film pentru cei…
Cele mai frumoase fotografii se fac când totul e pregătit: zâmbet, lumină bună, părul aranjat. Pe drum însă, „fotografiile” apar fără avertisment și nu poți da replay. Dacă ai prins un radar pe post de „aparat foto”, nu mai poți să refaci poza. Sfaturi pentru drumuri sigure Respectă limita de viteză – graba nu merită riscul; Lasă telefonul jos – nicio notificare nu merită un accident; Pune centura tuturor – inclusiv scaunul copilului; Oprește pentru pauze – oboseala ucide reflexele; Nu conduce obosit sau sub influența alcoolului. Drumurile bune se anunță, cele surprinse… se sancționează. Vacanță frumoasă și conduceți în…
Perioada 20–21 februarie 2026 aduce la Sighetu Marmației baschet feminin de top, cu cele mai bune patru echipe ale Cupei României pregătite să lupte pentru trofeu. Printre acestea se numără și CSM CSU Târgoviște, reprezentanta județului Dâmbovița, care vine cu ambiții mari de victorie. Echipele calificate în Final Four CSM CSU Târgoviște CS Rapid București ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe FCC Baschet UAV Arad CSM CSU Târgoviște și-a câștigat locul în Final Four după o victorie clară în turul al doilea al Cupei României, în fața echipei Sportul Studențesc Leii București, demonstrând constanță, experiență și valoare la cel mai înalt…
În nordul județului Mehedinți, ninsoarea a început deja să pună probleme circulației. Echipajele SDN Orșova intervin pe DN 67D, folosind lamă și material antiderapant, pentru a îndepărta zăpada și a asigura condiții optime de deplasare pentru șoferi. Imagini surprinse în zona Obârșia Cloșani arată utilajele la lucru, pregătite să mențină drumurile sigure în această perioadă de iarnă. Autoritățile recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile de drum și să circule cu prudență.
Atenție, Dâmbovița: COD PORTOCALIU de ninsoare și viscol în sudul județului, în nord este COD GALBEN
Meteorologii au emis un cod portocaliu pentru județul Dâmbovița, valabil între 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00, din cauza vremii severe ce va afecta zona. Ninsoare abundentă și depunere de zăpadă cu grosimi între 20 și 50 cm; Vânt cu rafale de 60–85 km/h, care va intensifica viscolul și va reduce vizibilitatea sub 50 m; Zăpada va fi troienită, iar cantitatea echivalentă în apă va fi între 20 și 50 l/mp. Recomandări pentru locuitori Evitați deplasările dacă nu sunt urgente; Dacă circulați, folosiți anvelope de iarnă și conduceți cu atenție sporită; Respectați indicațiile autorităților și ale echipajelor…
Meteorologii tocmai au anunțat un cod portocaliu pentru județul Dâmbovița, valabil între 17 februarie, ora 20:00 – 18 februarie, ora 12:00. Știm, surprinzător: iarna revine cu ninsoare abundentă, viscol și vânt care „bate ca-n povești” – între 60 și 85 km/h. Fenomene „plăcute” așteptate Zăpadă între 20 și 50 cm – suficient cât să facă drumurile impracticabile și să dea peste cap planurile de deplasare; Vizibilitate redusă sub 50 m, ca să-ți dai seama cu adevărat cât de „aventuroasă” poate fi iarna; Zăpadă troienită și cantitate de apă echivalentă de 20–50 l/mp – ca să simți că ești într-un film…
Pe 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților aduce iubire, romantism și momente speciale, fie acasă, fie într-un restaurant elegant. Însă chiar și mesele festive pot ascunde ingrediente mai puțin sănătoase, cum ar fi zahăr în exces, sare sau aditivi alimentari, care pe termen lung pot afecta sănătatea. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, Aplicația InfoCons oferă o soluție simplă și rapidă pentru alegerea preparatelor sănătoase. Prin scanarea codurilor de bare ale produselor alimentare, aplicația furnizează informații esențiale despre: Numărul de aditivi alimentari (E-uri) Conținutul de zahăr și sare Calorii și alergeni Clasificările EcoScore și Nutriscore „Într-o zi specială precum Ziua Îndrăgostiților, este…
Cinematograful Independența din Târgoviște invită întreaga familie la două dimineți de poveste, dedicate copiilor și celor care iubesc filmele pline de imaginație și aventură. Sâmbătă, ora 11:00 – „Charlie, câinele minune” O animație captivantă despre curaj, loialitate și prietenia care poate schimba totul. Charlie nu este un câine obișnuit – este un adevărat erou cu blăniță! Micii spectatori se vor bucura de momente pline de suspans, râsete și lecții prețioase despre prietenie și curaj. Duminică, ora 11:00 – „Miss Moxy” O poveste colorată și veselă despre încredere și descoperirea propriei identități. Miss Moxy aduce energie, muzică și multă bună dispoziție…
În această săptămână, polițiștii din județul Dâmbovița au organizat o acțiune de amploare pentru verificarea legalității și siguranței în transportul rutier de persoane și marfă. Scopul principal al controalelor a fost creșterea siguranței participanților la trafic, prevenirea accidentelor și identificarea neregulilor în transport. Autobuze, microbuze, camioane și alte mijloace de transport au fost oprite pe principalele artere ale județului, pentru verificarea documentelor, stării tehnice a vehiculelor și respectarea normelor de circulație. De asemenea, polițiștii au verificat respectarea timpilor de condus și odihnă, precum și legalitatea transportului de mărfuri și persoane. Poliția rutieră reamintește șoferilor să respecte regulile de circulație, limitele…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit vizita oficială a delegației Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, condusă de rectorul conf. univ. dr. Desislava Stoyanova Atanasova, alături de prorectorul prof. univ. dr. Teodor Iliev și doamna Liliana Ganceva. Întâlnirea a avut loc în prezența rectorului Universității „Valahia”, conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, a președintelui Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia Gilia, a decanului Facultății de Științe și Inginerie – Alexandria, conf. univ. dr. Dragoș Panagoreț, și a conf. univ. dr. Ioana Panagoreț. Discuțiile au vizat schimbul de idei pe direcțiile de interes comun și modalitățile de consolidare a parteneriatului…
Baschetbalistele de la CSM CSU Târgoviște au obținut o victorie importantă în clasament, câștigând meciul disputat împotriva echipei Sporul Studențesc cu scorul de 85-50. De la primele minute, diferența de valoare și obiectivele diferite ale celor două formații s-au văzut pe teren. Echipa gazdă a controlat ritmul jocului, construind fiecare atac cu răbdare, apărand agresiv și forțând greșeli ale adversarelor. La pauză, avantajul era deja clar, iar sfertul al doilea a consolidat superioritatea CSM CSU Târgoviște. Scor pe sferturi: 20-12, 21-16, 21-13, 23-9. Jucătoarele care au contribuit la victorie: Teodora Manea – 21 puncte Bianca Voica Nagy – 19 puncte…
Astăzi, municipiul Târgoviște se confruntă cu o zi predominant înnorată, cerul fiind acoperit aproape în totalitate pe parcursul zilei. Potrivit prognozei meteo, temperaturile maxime vor urca până la 10°C după-amiaza, în timp ce minimele vor coborî spre seară până la 4°C. Umiditatea se menține ridicată pe tot parcursul zilei, în jur de 82–92%, crescând treptat spre seară și noaptea. Aceasta poate face ca senzația termică să fie mai scăzută decât indică termometrele, iar dimineața și seara drumurile pot fi alunecoase. 🌡️ Detalii pe intervale orare: Dimineața (orele 11–14): temperaturi între 7–9°C, cer înnorat, umiditate ridicată. După-amiaza (orele 15–18): maxime de…
Municipiul Târgoviște a demarat lucrările unui proiect major de siguranță rutieră, vizând reducerea accidentelor și modernizarea traficului urban. Valoarea investiției depășește 20 de milioane de lei, fonduri nerambursabile accesate prin PNRR. Proiectul presupune extinderea componentei de „Smart City” și transformarea completă a rețelei de semafoare. Printre principalele implementări se numără: Semafoare interconectate și inteligente; Sisteme avansate de avertizare pentru depășirea vitezei legale; Sisteme anti-coliziune; Semnalizatoare cu mesaje dinamice și informare a participanților la trafic. Un dispecerat modern va monitoriza traficul în timp real, asigurând intervenții rapide și gestionarea eficientă a fluxului rutier. Proiectul urmărește nu doar creșterea siguranței în trafic,…
Astăzi, 13 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Radioului, un simbol al comunicării și al legăturii dintre oameni. Radioul rămâne o tehnologie esențială, folosită nu doar pentru divertisment și informare, ci și ca instrument vital pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne. Pentru polițiști, pompieri și jandarmi, comunicarea rapidă prin radio înseamnă intervenții eficiente și siguranță sporită pentru cetățeni. Tehnologia radio continuă să apropie comunitățile, să informeze în timp real și să salveze vieți. La mulți ani tuturor profesioniștilor care fac posibilă această legătură permanentă și dau voce fiecărei transmisii!
Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmbovița a lansat campania „Dacă voi nu veniți, venim noi!”, prin care bibliotecarii vizitează unitățile de învățământ din județ pentru a le prezenta elevilor serviciile bibliotecii și avantajele permisului de utilizator. Pe 11 februarie 2026, programul a ajuns la Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgoviște, unde elevii au aflat cum pot accesa colecțiile, activitățile și resursele oferite de bibliotecă, dar și cum să devină utilizatori activi. Inițiativa urmărește să încurajeze lectura și implicarea tinerilor în activități culturale și educative, printr-un contact direct cu specialiștii bibliotecii. Biblioteca mulțumește pentru sprijin conducerii liceului și profesorilor implicați în…
Pe fondul atenționărilor meteorologice de ploi, burniță și depuneri de polei, autoritățile recomandă circulație cu prudență pe toate drumurile. Recomandări pentru siguranța rutieră pe fondul poleiului și precipitațiilor Reduceți viteza și păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față. Evitați manevrele bruște: frânări sau viraje puternice pot duce la derapaje. Aprindeți luminile de întâlnire pentru vizibilitate mai bună. Nu opriți sau staționați pe poduri, rampe sau zone expuse unde poleiul poate fi mai alunecos. Verificați starea anvelopelor și a sistemului de frânare înainte de deplasare. Pietonii trebuie să circule cu prudență, să folosească trotuarele și să evite traversările…
În cadrul unui seminar științific organizat de Institutul de Cercetări Juridice din București, conf.univ.dr. Claudia Gilia, președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște, a susținut o prezentare despre provocările democrației în era digitală. Discuțiile au evidențiat modul în care progresul tehnologic și ascensiunea inteligenței artificiale influențează implicarea cetățenilor în viața publică, deciziile electorale și exercițiul dreptului la vot. În discursul său, Claudia Gilia a subliniat ideile profesorului francez Yves Sintomer, conform cărora democratizarea nu este un lux, ci o necesitate urgentă. Au fost abordate concepte precum „democrația datelor”, „democrația inteligenței artificiale” și „democrația wiki” (Jamie Susskind), precum și necesitatea adaptării legislației…
Consiliul Județean Dâmbovița anunță că sunt scoase la concurs 3 posturi de medic specialist Cardiologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Secția de Cardiologie este una dintre cele mai moderne din țară și dispune de angiograf de ultimă generație, investiție a CJ Dâmbovița de peste 4.000.000 de euro, care oferă un mediu de lucru modern pentru cadrele medicale și condiții optime pentru pacienți. CJ Dâmbovița invită cadrele medicale să se alăture unui colectiv dedicat, unde profesionalismul și performanța sunt susținute prin investiții constante și facilități de top.
Pe 13 februarie 2026, Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște, organizează o activitate dedicată promovării lecturii în rândul copiilor. Elevii vor explora universul fascinant al cărții „Heidi, fetița munților” de Johanna Spyri. Lectura va fi urmată de discuții despre prietenie, familie, respectul față de natură și importanța valorilor morale. Activitatea va include momente interactive menite să stimuleze imaginația, curiozitatea și plăcerea de a citi. Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc să încurajeze lectura ca obicei zilnic și să sublinieze rolul cărții în dezvoltarea personală a copiilor. Ziua Națională…
Ieri, la Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, a participat la o întâlnire de lucru dedicată pregătirii unei campanii județene de prevenire, conștientizare și combatere a criminalității în rândul elevilor. În cadrul discuțiilor, comisar-șef de poliție Pulbere Liviu, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, a propus extinderea activităților la nivel județean, subliniind necesitatea adaptării acestora la realitățile din școli. Participanți la întâlnire Orbeci Adrian Constantin, subcomisar de poliție, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița Valentin Irinel Stancu, Inspector Școlar General, IȘJ Dâmbovița Victor Bucuroiu, agent-șef principal de poliție, Compartimentul de…
În intervalul 05.02.2026, ora 08:00 – 06.02.2026, ora 08:00, efectele fenomenele meteorologice au afectat 21 de localități din 5 județe: Bacău, Buzău, Dolj, Dâmbovița și Vrancea. Intervenții și pagube Evacuarea apei: 5 case și 50 de curți Degajarea elementelor de construcție: 1 imobil Situații speciale Mierea, județul Buzău: mai multe gospodării izolate din cauza creșterii nivelului râului Nișcov. Echipe specializate acționează pentru reluarea accesului în condiții de siguranță. Pielești, DJ 641/DJ: trafic rutier blocat temporar din cauza apei pe carosabil (apa este în retragere). Județul Vrancea: intervenții pentru evacuarea apei din gospodării. Recomandări pentru populație Respectați indicațiile autorităților și fiți…
Camerele de monitorizare din teren au surprins cerbi urcând agale versantul, într-un peisaj autentic de iarnă. Dincolo de frumusețea imaginilor, aceste cadre oferă informații prețioase despre modul în care animalele folosesc pădurea și se deplasează între zonele de hrană și adăpost. Pentru specialiști, fiecare imagine înseamnă date concrete care ajută la: evaluarea stării de conservare a speciilor identificarea zonelor esențiale pentru hrană, adăpost și migrație adaptarea măsurilor de management pentru protecția pe termen lung a faunei Iarna este o perioadă critică: animalele își conservă energia, aleg trasee sigure și își restrâng mișcările. Tiparele de deplasare observate spun multe despre echilibrul…
Incendiu auto în Conțești, pe DN 71 În cursul acestei nopți, în jurul orei 03:14, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu la un autoturism în localitatea Conțești, pe DN 71. La intervenție au participat Garda de Intervenție Răcari, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, precum și Detașamentul de Pompieri Titu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Incendiul a cuprins în totalitate autoturismul, însă nu au fost înregistrate victime. Intervenția promptă a pompierilor a dus la lichidarea focului.
Meteorologii anunță că astăzi, 6 februarie, vremea va fi instabilă în mai multe regiuni ale țării: Nordul Munteniei și sud-vestul Moldovei: se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, care pot provoca inundații locale. Cantitățile totale de apă vor depăși 20–30 l/mp pe arii extinse și 40–50 l/mp în județele Buzău, Prahova, Vrancea și extremitatea nord-vestică a județului Brăila. Sud-vestul și sudul României: stratul de zăpadă existent va fi afectat de intensificarea vântului, cu viscol moderat în zonele montane.Recomandări pentru populație: Evitați deplasările neesențiale în zonele afectate; Urmați recomandările autorităților locale și ale serviciilor de intervenție; Echipați vehiculele pentru condiții de iarnă…
CSU Târgoviște a înregistrat o înfrângere pe teren propriu în fața celor de la CSU ASE București, scor 70–78, într-un meci din Playoff-ul Ligii 1 Baschet Masculin. Partida a fost plină de intensitate, cu răsturnări de scor și momente tensionate, iar ambele echipe au luptat până la ultimul fluier. Deși echipa gazdă nu a reușit să se impună, jocul a demonstrat ambiția și determinarea jucătorilor, iar echipa rămâne concentrată pe următoarele confruntări din playoff. Fanii sunt încurajați să continue să susțină echipa, deoarece povestea CSU Târgoviște în acest sezon continuă și fiecare meci reprezintă o oportunitate de a demonstra valoarea…
Astăzi, vineri, 6 februarie 2026, de la ora 12:30, Chindia Târgoviște va disputa un meci amical împotriva echipei Progresul Spartac, pe terenul de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Partida face parte din programul de pregătire al echipei târgoviștene în perioada de iarnă și reprezintă o oportunitate importantă pentru antrenorul Ilie Poenaru și staff-ul tehnic de a testa forma fizică și tacticile jucătorilor înaintea reluării competițiilor oficiale. Suporterii sunt invitați să participe la eveniment și să susțină echipa, contribuind la atmosfera din tribune și oferind motivație suplimentară jucătorilor. Meciurile amicale sunt esențiale pentru ajustarea strategiei echipei și pentru integrarea noilor…
𝐀𝐢𝐬𝐬𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐬𝐞𝐜𝐚𝐫𝐢𝐮 și 𝐃𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐒𝐢𝐥𝐢ș𝐭𝐞𝐚𝐧𝐮 au stabilit recorduri mondiale la Campionatul European de Înot în ape înghețate de la Molveno, Italia. 𝐀𝐢𝐬𝐬𝐢𝐚 s-a impus la 100 m spate cu timpul de 01:07.04, iar 𝐃𝐚𝐫𝐢𝐚 a câștigat proba de 50 m spate cu 31.34. Ambele sportive s-au antrenat în trecut la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, care le-a oferit baza pentru pregătirea performanțelor internaționale. Felicitări pentru rezultatele excepționale și pentru că duc mai departe excelența natației românești!
Jandarmii montani din Dâmbovița fac apel la turiști să fie precauți și să respecte regulile de siguranță pe trasee. Recomandările jandarmilor pentru siguranța turiștilor: Informați-vă asupra condițiilor meteo și a stării drumurilor și traseelor; Echipați-vă corespunzător sezonului rece și evitați să plecați singuri; Evitați traseele dificile sau neamenajate, mai ales în condiții de viscol sau ceață; Autovehicule pregătite pentru iarnă: tracțiune 4×4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată; Respectați marcajele și traseele deschise circulației, fără a vă abate de la acestea. În caz de urgență, turiștii pot apela numărul unic 112 pentru asistență. Jandarmii montani recomandă tuturor să respecte aceste…
În perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o acțiune amplă pe drumurile publice, în special pe cele naționale cu risc ridicat de accidente. Rezultatele acțiunii: 459 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea limitelor de viteză; 190 permise de conducere reținute, dintre care: 181 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h 9 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h Polițiștii reamintesc că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave. Recomandare: Respectați limitele legale de viteză și adaptați…
Cybercriminalii folosesc un kit de phishing sofisticat care clonează site-urile băncilor și fintech-urilor din Europa. Primești un link fals prin email sau SMS Accesezi o pagină clonată, identică cu site-ul băncii Datele tale bancare sunt furate de atacatori Sfaturi InfoCons: Nu da click pe link-uri suspecte Verifică mereu adresa site-ului înainte de a introduce datele Folosește autentificarea în doi pași când e posibilă Mai multe detalii: www.infocons.ro
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre Florin Manole, deputat PSD, atrage atenția asupra miturilor și stigmatizărilor legate de persoanele cu dizabilități. „Atunci când iei un singur exemplu și îl transformi într-o regulă de tipul «X nu vrea să muncească pentru că primește un beneficiu social», comiți o eroare elementară de logică. La fel ca atunci când un primar spune că «cine nu muncește, nu merită să trăiască»”, a declarat ministrul. Petre Florin Manole a prezentat realitatea despre indemnizațiile pentru copiii cu handicap: Handicap mediu: 80 de lei Handicap accentuat: 232 de lei Handicap grav: 463 de lei „Vi…
Persoanele fizice, firmele și asociațiile de proprietari sunt responsabile pentru îndepărtarea zăpezii și a țurțurilor de pe trotuarele și acoperișurile imobilelor pe care le dețin sau le administrează. Nerespectarea acestor obligații poate fi sancționată. Scopul măsurilor este prevenirea accidentelor și menținerea circulației pietonale în siguranță pe timpul iernii. Recomandare: Curățați zăpada și țurțurii cât mai repede pentru a proteja trecătorii și pentru a evita sancțiuni.
Consiliul Național al Federației SANITAS s-a reunit astăzi pentru a analiza impactul măsurilor de austeritate anunțate asupra sistemelor publice de Sănătate și Asistență socială. În urma discuțiilor, membrii Consiliului Național au concluzionat că reducerile bugetare propuse vor avea efecte grave asupra funcționării unităților sanitare și de asistență socială, asupra calității serviciilor oferite populației și asupra veniturilor angajaților din aceste sectoare esențiale. Decizii importante: Consiliul Național a mandatat Biroul Executiv să întreprindă toate demersurile necesare pentru exceptarea Sănătății și Asistenței sociale de la reducerea cu 10% a fondului de salarii. Federația va bloca orice măsuri care ar conduce la pierderi de…
Poliția Județeană Dâmbovița avertizează șoferii și pietonii că drumurile sunt acoperite de zăpadă și polei, iar condițiile de circulație sunt periculoase. Recomandări pentru siguranță: Nu vă grăbiți și adaptați viteza la condițiile de drum; Păstrați distanța corespunzătoare față de celelalte vehicule; Echipați autovehiculul corespunzător pentru iarnă; Fiți atenți la pietoni și evitați zonele cu polei. Siguranța pe primul loc – circulați cu prudență!
Ninsorile abundente din ultimele ore au afectat desfășurarea partidelor sportive, astfel că amicalul dintre Chindia Târgoviște și CS Afumați, programat inițial pentru astăzi, a fost amânat. Noua dată: miercuri, 4 februarie, ora 12:30 Locație: Curtea de Argeș (rămâne neschimbată). Clubul Chindia Târgoviște recomandă suporterilor să verifice condițiile de deplasare și să urmeze instrucțiunile oficiale pentru siguranță, având în vedere zăpada și posibilele dificultăți de trafic. Fanii sunt așteptați să susțină echipa miercuri și să transforme amicalul într-un spectacol sigur și plin de emoție!
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru județul Dâmbovița, valabil în perioada: 03 februarie, 10:00 – 20:00 Temperaturile maxime vor fi între -8 și -4°C, mult sub normalul perioadei. 03 februarie, 20:00 – 04 februarie, 10:00 Temperaturile minime vor coborî între -9 și -6°C, crescând riscul de hipotermie și îngheț. Recomandări pentru locuitorii județului Dâmbovița: Evitați expunerea prelungită la frig; Purtați haine groase și în straturi multiple; Aveți grijă de persoanele vulnerabile și sesizați autoritățile dacă identificați persoane fără adăpost; Protejați animalele; Folosiți cu prudență sursele de încălzire și evitați improvizațiile; Evitați deplasările neesențiale și verificați starea drumurilor;…
În săptămâna 19–25 ianuarie 2026, România a înregistrat 104.973 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), potrivit raportărilor oficiale. Acest număr este cu 8,7% mai mare decât în săptămâna precedentă, În aceeași perioadă, au fost raportate 8.499 cazuri de gripă clinică, cu o creștere semnificativă față de săptămâna precedentă (6.287), fiind 1,6 ori mai multe decât media ultimelor cinci sezoane. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în:București,Constanța, Prahova, Dâmbovița Până la 25 ianuarie, în Registrul Electronic Național de Vaccinări au fost raportate 1.293.815 vaccinări antigripale, dintre care 1.267.240 pentru grupele cu decontare și 6.075 în farmacii comunitare.…
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Băleni au depistat, în localitatea Băleni-Sârbi, în zona unei păduri de pe lângă râul Ialomița, trei atelaje hipo încărcate cu material lemnos sustras. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 65 de ani, s-ar fi deplasat în zona unei păduri de pe lângă râul Ialomița, din localitatea Băleni-Sârbi și ar fi tăiat și sustras cantitatea de 1,5 mc material lemnos, aparținând unui ocol silvic. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, orașul Găești și în comuna Crângurile. Cu ocazia descinderilor, polițiștii au descoperit două arme neletale supuse autorizării, deținute fără drept, muniție aferentă, precum și 380 bucăți articole pirotehnice din categoria F3. Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în urma probatoriului administrat de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 38 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă pentru județul Dâmbovița.Fenomene vizate:lapoviță , ninsori, polei și ghețuș; intensificări ale vântului;răcire accentuată a vremii și ger. În regiunile sud-estice se așteaptă precipitații de 10–20 l/mp, iar izolat până la 25 l/mp; În restul țării precipitațiile vor fi slabe cantitativ, predominant ninsori la munte și în Moldova și mixte în celelalte regiuni; Pe alocuri se va forma polei și ghețuș; Temporar, vântul va sufla cu 40–60 km/h în regiunile estice și sudice; Vremea se va răci, iar gerul se va resimți mai ales în noaptea de 31 ianuarie / 1…
Luna viitoare, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște își va primi din nou elevii, după lucrări de modernizare care transformă complet clădirea. Spații mai sigure și mai confortabile; Condiții moderne, adaptate nevoilor elevilor și cadrelor didactice; Un mediu prietenos și stimulativ pentru învățare. Redeschiderea școlii marchează un nou început pentru comunitatea școlară, unde elevii vor găsi un mediu pregătit să îi susțină în dezvoltarea academică și creativă.
Au început lucrările de modernizare a Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, un proiect major de 9,2 milioane de lei, menit să ofere condiții mai bune pentru personal și siguranță sporită pacienților. Lucrările includ: Reabilitare termică a clădirii și înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic; Modernizarea instalațiilor de încălzire, apă caldă și ventilație; Montarea sistemelor eficiente de climatizare; Iluminat LED și panouri fotovoltaice pentru energie verde. Rezultatul: o clădire mai sigură, mai eficientă energetic, cu costuri de întreținere reduse și un mediu de lucru optim pentru echipaje, care zi de zi salvează vieți. Investiția aduce siguranță reală pentru pacienți, arătând respect…
Anunț important pentru târgovișteni Mâine, accesul publicului pe pista de atletism din incinta Stadionului „Eugen Popescu” va fi restricționat. Măsura este impusă pentru desfășurarea meciului de fotbal dintre AFC Chindia Târgoviște și AFC Muscel Câmpulung, care se va disputa pe stadion în aceeași zi. Organizatorii fac apel la înțelegerea cetățenilor și recomandă respectarea restricției pentru siguranța tuturor participanților.
Astăzi, 30 ianuarie 2026, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a răspuns cu bucurie invitației Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, participând la evenimentul „Târgul de carte pentru micii cititori”. Activitatea s-a desfășurat în biblioteca colegiului, alături de elevii claselor a III-a și a IV-a, într-o atmosferă plină de entuziasm, creativitate și dragoste pentru lectură. Copiii au descoperit universul scriitorului I. L. Caragiale, autor care, prin umorul și spiritul său critic, ne arată cum nu ar trebui să fim, oferind totodată lecții valoroase de viață. Un moment special al întâlnirii a fost completarea Copacului lecturii, unde elevii au adăugat titlurile…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei vulnerabilități critice identificate în aplicația WinRAR, utilizată pe scară largă pe sistemele de operare Windows. Vulnerabilitatea, catalogată drept CVE-2025-8088, are un scor CVSS v3 de 8.8 (ridicat) și este încadrată în categoria „Path Traversal”. Potrivit specialiștilor, problema permite ca fișierele conținute într-o arhivă RAR să fie extrase în locații diferite de cele selectate de utilizator. Această exploatare poate duce la plasarea de fișiere malițioase în directoare sensibile ale sistemului, facilitând rularea automată a codului malițios și compromiterea completă a stației de lucru. Riscul este considerat major, întrucât vulnerabilitatea este exploatată activ,…
Chindia Târgoviște va disputa mâine, începând cu ora 12:00, un nou meci pe teren propriu. Formația târgovișteană va întâlni echipa ARO Muscelul Câmpulung Muscel, pe Stadionul „Eugen Popescu”. Accesul spectatorilor va fi permis exclusiv pe la Tribuna 1, iar o veste bună pentru suporteri este faptul că intrarea la meci este liberă. Partida reprezintă o nouă oportunitate pentru Chindia de a-și testa forma și de a oferi un joc bun în fața propriilor fani. Conducerea clubului îi invită pe toți iubitorii de fotbal să fie alături de echipă și să susțină Chindia din tribune. Doar Chindia!
Polițiștii din Orașul Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani din Titu, cercetat pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Cazul a avut la bază evenimentele de la 21 ianuarie, când bărbatul a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Testarea alcoolscopică inițială a indicat 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar analizele de sânge au confirmat ulterior o valoare de peste 0,80 g/l alcool pur. În urma prezentării la parchet, autoritățile…
Pe 24 ianuarie, românii marchează un moment important din istoria națională: Unirea Principatelor Române. Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița a anunțat că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca manifestările ceremoniale să se desfășoare în siguranță în Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște și în orașul Titu. Jandarmii vor asigura ordinea publică, respectarea regulilor și protecția participanților. De asemenea, forțele de ordine vor fi prezente și la alte tipuri de evenimente, inclusiv adunări de protest, pentru a preveni incidente și a gestiona situațiile cu profesionalism și calm. Inspectoratul de Jandarmi Dâmbovița reamintește cetățenilor că siguranța și respectarea…
Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 12:30, echipa de fotbal Chindia Târgoviște va disputa primul meci test al anului, împotriva formației Vulturii Fărcășești. Partida va avea loc pe terenul de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște. Intrarea la meci este liberă, astfel că suporterii sunt invitați să vină și să susțină echipa locală în această primă confruntare din 2026. Acesta este un prilej bun pentru fani de a vedea jucătorii în acțiune și de a urmări evoluția echipei după pauza de iarnă.
Etapa 15 aduce un duel important pentru formația din Târgoviște. Echipa va evolua mâine, 24 ianuarie, de la ora 18:00, în deplasare, contra CS Universitatea Cluj-Napoca. Meciul va fi transmis LIVE pe FRB TV și TVR Sport, oferind fanilor șansa de a urmări fiecare moment din această confruntare crucială. CSM CSU Târgoviște își propune să continue parcursul bun din acest sezon și să adune puncte valoroase în clasament. Programul complet al etapei 15: 22.01.2026 | 12:30 → CS Universitar Brașov – CSU Politehnica Timișoara 24.01.2026 | 16:00 → CS Agronomia București – ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe 24.01.2026 | 18:00…
Meteorologii au emis o alertă nowcasting de ceață pentru județul Dâmbovița, valabilă până la ora 13:00. Recomandări pentru siguranță: Șoferi: circulați cu prudență, reduceți viteza și folosiți luminile de ceață. Păstrați distanța mare față de alte vehicule. Pietoni: deplasați-vă cu grijă și fiți vizibili. Ceața poate reduce vizibilitatea semnificativ, crescând riscul de accidente rutiere. Respectați indicațiile și evitați deplasările dacă nu sunt necesare.
Primăria Răcari anunță că lucrările de cadastru sistematic continuă în oraș, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, pentru înregistrarea gratuită a imobilelor din intravilan și extravilan. Sectoarele vizate: Sector cadastral 50 – tarlale: 60, 60/1, 60/2, 60/4, 60/5, 60/6, 60/8, 60/9, 60/10, 60/11, 60/12, 60/13 (satele Răcari și Ghergani) Sector cadastral 52 – tarlale: 61/1, 61/2, 61/3, 62/2, 58/1, 58/2, 58/3, 59/1, 59/2, 59/3, 59/4, 59/5, 59, P509 (satele Răcari și Ghergani) Ce trebuie să aducă proprietarii sau moștenitorii Actele de identitate ale tuturor proprietarilor/moștenitorilor Documentele de proprietate (originale), după caz: titlu de proprietate, certificat de moștenitor, contract…
Într-o lume tot mai digitalizată, phishing-ul rămâne una dintre cele mai periculoase amenințări cibernetice. Atacatorii folosesc tehnici sofisticate pentru a-ți fura informațiile personale, financiare sau chiar identitatea. Chiar și un e-mail aparent inofensiv poate fi capcană, cu consecințe serioase dacă nu este identificat la timp. Cum te poți proteja: Verifică expeditorul – atenție la adresele asemănătoare cu cele oficiale. Nu da click pe link-uri necunoscute – pot fi site-uri false. Nu trimite informații confidențiale prin e-mail – băncile nu cer astfel de date. Fii atent la limbaj și erori – mesajele de phishing folosesc tonuri alarmante sau greșeli gramaticale. Protejează-ți…
Zilele cu temperaturi pozitive slăbesc stratul de gheață de pe râuri, lacuri și bălți. Deși pare solidă, aceasta poate ceda fără avertisment, punând în pericol viața celor care pășesc pe ea. Specialiștii atrag atenția: Nu mergeți pe apele înghețate! Nu lăsați copiii să se joace pe gheață! Nu riscați, indiferent cât de „sigură” pare gheața! Temperaturile fluctuante fac această perioadă extrem de periculoasă. Un pas greșit poate fi fatal în doar câteva clipe. Sfatul autorităților: stați departe de gheață și avertizați-i pe cei din jur despre pericol!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a desfășurat, în perioada 12-16 ianuarie 2026, o campanie de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă în domeniul hotelurilor și restaurantelor. În cadrul acțiunii, inspectorii au efectuat 46 de controale, aplicând 6 amenzi în valoare totală de 58.000 lei pentru muncă fără forme legale, principala neregulă constatată. În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost dispuse 42 de măsuri și 7 amenzi, în valoare totală de 23.000 lei, pentru deficiențe precum lipsa semnalizării de securitate, instruirea necorespunzătoare a angajaților și lipsa controlului medical periodic. Inspectorul-șef ITM Dâmbovița, Marius…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a obținut locul I la nivel național în categoria INOVARE, conform SCImago Institutions Rankings 2025. Clasamentul reflectă performanța instituțiilor de învățământ superior în cercetare, inovare și impact tehnologic. Potrivit raportului SCImago, Universitatea „Valahia” s-a evidențiat prin: Cunoaștere inovativă (Innovative Knowledge – IK) – măsoară volumul producției științifice citate în brevete; Impact tehnologic (Technological Impact – TI) – procentul publicat în publicații științifice citate în brevete; Brevete (Patents – PT) – numărul cererilor de brevet înregistrate. Rezultatul confirmă progresul constant al universității în valorificarea cercetării științifice și capacitatea de a genera rezultate relevante cu aplicabilitate tehnologică și…
InfoCons – Protecția Consumatorului a emis o alertă importantă privind un model de Alfa Romeo – mașină de pasageri, în care ansamblul pedalei de frână se poate prăbuși în timpul frânării. Această defecțiune reduce drastic controlul asupra vehiculului și crește riscul de accidente rutiere. Riscuri majore: Pierderea capacității de frânare; Creșterea riscului de accident rutier; Posibile leziuni grave pentru șofer și pasageri. Produsele afectate nu sunt conforme cu reglementările privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor, inclusiv pentru sisteme, componente și unități tehnice. Recomandări pentru proprietari și șoferi: Verifică dacă vehiculul tău face parte din lotul afectat; Nu ignora semnele neobișnuite…
Pentru multe mirese, momentul în care își aleg rochia este punctul culminant al pregătirilor pentru nuntă. Emoția, oglinda, reacțiile celor dragi – toate creează un moment memorabil. Totuși, ceea ce se discută mai puțin este faptul că adevărata magie apare mai târziu, în etapa ajustărilor. Fără acestea, chiar și cea mai spectaculoasă rochie își pierde din impact. Ajustările nu sunt un detaliu opțional, ci o etapă esențială în procesul de pregătire a rochiei de mireasă. Ele sunt cele care fac diferența între o rochie de mireasă care „arată bine” și una care pare creată exact pentru tine. Ce înseamnă, de fapt, ajustarea…
Având în vedere prognoza meteorologică ce anunță temperaturi extrem de scăzute, sub pragul de -10 grade Celsius, Primăria Municipiului Târgoviște a evaluat, astăzi, capacitatea de intervenție pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost. În urma acestei analize, autoritățile locale anunță că au fost luate toate măsurile necesare pentru primirea în regim de urgență a persoanelor aflate în dificultate, astfel încât nimeni să nu fie expus riscurilor generate de gerul năprasnic. În prezent, peste 40 de locuri sunt disponibile în centrele de găzduire aflate în coordonarea Direcției de Asistență Socială Târgoviște, acestea fiind pregătite să ofere: adăpost temporar, condiții de încălzire, hrană, sprijin…
Pentru a te bucura de sporturile de iarnă în condiții de maximă siguranță, alegerea încălțămintei potrivite este esențială. Dacă schiezi sau faci snowboard, poartă clăpari adecvați, fixați corect. Aceștia îți asigură stabilitate, protecție și un control optim pe pârtie, reducând semnificativ riscul accidentărilor. Dacă nu practici schiul, dar te afli în zona pârtiilor sau în apropierea acestora, optează pentru ghete de iarnă rezistente, impermeabile și cu talpă antiderapantă, adaptate condițiilor de zăpadă și gheață. Încălțămintea obișnuită, precum adidașii, nu este potrivită în mediul montan pe timp de iarnă. Aceasta crește considerabil riscul de alunecare și accidentare. Alege echipamentul potrivit activității…
Biblioteca Județeană Dâmbovița a marcat Ziua Culturii Naționale, printr-un eveniment special dedicat artei și spiritului românesc: vernisajul expoziției „Picturi cu suflet”. Manifestarea a reunit iubitori de cultură, artă și frumos, într-un cadru plin de sensibilitate, în care pictura a devenit limbaj al emoțiilor și al trăirilor profunde. Lucrările expuse transmit mesaje puternice, reflectând stări interioare, fragmente de viață și interpretări artistice realizate cu sinceritate și pasiune. Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei Culturii Naționale, celebrată anual pe 15 ianuarie, data nașterii poetului național Mihai Eminescu, simbol al identității culturale românești. Prin această expoziție, Biblioteca Județeană Dâmbovița a reconfirmat rolul…
Echipa de volei CSM Târgoviște a fost foarte aproape de o victorie importantă în deplasare, dar a cedat în cele din urmă pe terenul formației CSM Iași, scor 3-2, într-o partidă intensă, echilibrată și decisă abia în setul decisiv. Meciul a fost o adevărată luptă pentru fiecare punct, cu răsturnări de situație și momente de volei de bun nivel. CSM Târgoviște a demonstrat caracter, reușind să revină de fiecare dată când a fost condusă și să împingă confruntarea în setul cinci. Seturile doi și patru au fost câștigate clar de formația târgovișteană, confirmând potențialul și capacitatea echipei de a gestiona…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN de ger, valabilă în intervalul 17 ianuarie, ora 20:00 – 18 ianuarie, ora 10:00. În acest interval, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între -20 și -10 grade Celsius. Zonele vizate sunt: Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Autoritățile recomandă populației: să evite expunerea prelungită la frig; să poarte îmbrăcăminte adecvată temperaturilor scăzute; să acorde o atenție sporită persoanelor vulnerabile; să folosească cu prudență sursele de încălzire. Respectarea măsurilor de prevenție poate reduce riscurile asociate temperaturilor extrem de scăzute.
Cinema Independența îi invită pe cei mici și pe întreaga familie la o dimineață plină de veselie, aventură și râsete spumoase. Duminică, 18 ianuarie, de la ora 11:00, pe marele ecran va rula filmul de animație „SpongeBob Pantaloni Pătrați: Aventură cu pirați”, o producție care promite distracție non-stop. Îndrăgitul SpongeBob, alături de prietenii săi, pornește într-o călătorie plină de comedie, mistere marine și personaje savuroase, într-o poveste care îi va captiva atât pe copii, cât și pe adulți. Filmul aduce cântece haioase, energie din plin și o atmosferă perfectă pentru un matineu de weekend. Cinema Independența rămâne locul unde poveștile…
Autoritățile atrag atenția asupra continuării tentativelor de fraudă prin apeluri telefonice în care atacatorii se dau drept reprezentanți ai Poliției Române sau ai Băncii Naționale a României (BNR). Scopul acestora este obținerea de date bancare confidențiale și compromiterea conturilor victimelor. Potrivit specialiștilor în securitate cibernetică, escrocii folosesc un scenariu alarmist, invocând un presupus caz penal: „Un infractor urmărit de Interpol a încercat să ia un credit pe numele tău. Este o anchetă oficială”. Pentru a-și crește credibilitatea, aceștia recurg la limbaj autoritar, fac referiri la articole de lege, creează presiune psihologică și trimit, prin aplicații de mesagerie, documente falsificate (legitimații…
Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița transmite sfaturi importante pentru cei care aleg să se deplaseze în această perioadă pe traseele montane din Masivul Bucegi: Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre itinerariul propus, gradul de dificultate și condițiile meteorologice. Folosiți autovehicule echipate pentru iarnă (anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată). Plecați la munte doar cu echipament adecvat: lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și haine călduroase. Folosiți traseele marcate și deschise circulației, nu vă abateți pe cărări periculoase. În caz de nevoie, apelați Jandarmeria Montană și respectați indicațiile acesteia; aveți la dispoziție numerele de urgență 0749.034.639 / 0749.058.037 sau 112.…
În această etapă, CSM Târgoviște va întâlni CS Rapid București, miercuri, 19 ianuarie 2026, de la ora 20:30, în Sala „Ioan Valerian Târgoviște”. CSM CSU Târgoviște continuă parcursul în LNB Feminin cu ambiție și determinare, după o serie de rezultate solide în acest sezon. Fanii baschetului sunt așteptați să susțină echipa, iar partida va fi transmisă live pe FRB TV și TVR Sport. Restul etapei 14 include: CSU Politehnica Timișoara – CS Agronomia București | 17.01, ora 13:00 CS Universitar Brașov – Sportul Studențesc București | 17.01, ora 15:30 ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CS Universitatea Cluj-Napoca | 17.01,…
La Liceul Teoretic „Ion Ghica” Răcari, a avut loc un eveniment emoționant dedicat lui Mihai Eminescu, la care a participat și primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu. Programul a fost o combinație de cultură, literatură și respect pentru valorile naționale. Elevii au participat activ prin recitări de poezii, coordonați de profesorii Gulie Dorin și Mușat Valentina, iar mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, prezentat de Daniel Tudoran, a subliniat legătura profundă dintre credință, cultură și identitate națională și nevoia de discernământ în era digitală și a inteligenței artificiale. Momentele artistice au inclus: Corul liceului cu trei piese coordonate de doamna…
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la o întâlnire de lucru la ADR Sud Muntenia
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de prefectul județului, Marian Tănase, a participat la o întâlnire de lucru la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, unde s-a întâlnit cu directorul general, Liviu Gabriel Mușat. Discuțiile au vizat proiectele aflate în derulare și noile programe de finanțare, cu scopul de a continua investițiile și dezvoltarea județului Dâmbovița. Județul se află deja în topul regiunii pentru atragerea fondurilor europene, un rezultat care motivează autoritățile să mențină același ritm susținut și în perioada următoare. Președintele Corneliu Ștefan a subliniat că este esențial să fim pregătiți, să avem proiecte bine gândite și să…
În aceste zile geroase, cererea pentru calorifere electrice, aeroterme, reșouri și alte aparate de încălzire a crescut semnificativ, iar în multe magazine stocurile au fost epuizate. Tot mai mulți oameni își achiziționează astfel de echipamente pentru a face față temperaturilor scăzute. Atenție însă: faptul că un aparat este nou nu îl face complet sigur! Nu lăsați aparatele de încălzire nesupravegheate. Nu le lăsați în funcțiune când nu sunteți acasă. Supravegheați-le cu atenție, mai ales dacă copiii sunt în apropiere. Echipamentele de încălzire electrice pot reprezenta un pericol real dacă nu sunt folosite corespunzător – riscul de incendiu sau accidente nu…
În ultima perioadă, în grupuri de mesagerie precum WhatsApp, circulă mesaje care promit produse premium la prețuri foarte mici, sub pretextul unor campanii caritabile (donații pentru protecția animalelor). Cum funcționează escrocheria: Poveste emoționantă și scopuri umanitare invocate; Implicarea unor persoane publice pentru a crește credibilitatea; Presiunea decizională („stoc limitat”, „mulți interesați”). Realitatea: aceste scheme urmăresc: Plata în avans pentru produse inexistente; Furt de date sensibile (carduri, conturi online); Redirecționarea către site-uri false sau de phishing. Recomandări pentru siguranță online: Verifică povestea și sursa campaniei – caută informații oficiale. Nu contacta numerele invocate în mesaj. Nu trimite date personale sau bancare…
Pe DN5A, județul Giurgiu, se acționează cu autoutilaje echipate cu lamă și material antiderapant pentru a menține condițiile de circulație în siguranță în contextul ninsorilor și temperaturilor scăzute. Recomandări pentru șoferi: Circulați cu atenție sporită. Adaptați viteza la condițiile de drum. Acțiuni similare se desfășoară pe toate sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea DRDP București, acolo unde se înregistrează precipitații sau temperaturi scăzute.
Pe 23 ianuarie 2026, începând cu ora 12:00, la sediul Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița se va desfășura concursul județean anual dedicat elevilor de liceu, intitulat „24 ianuarie 1859 în conștiința românilor”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, având ca scop stimularea interesului tinerilor pentru istoria României și momentul Unirii Principatelor Române. Concursul reprezintă o ocazie de aprofundare a cunoștințelor istorice și de promovare a spiritului civic și al valorilor naționale în rândul liceenilor din județ.
Astăzi, 16 ianuarie 2026, locuitorii din Târgoviște se confruntă cu temperaturi foarte scăzute și ninsoare, potrivit prognozei meteo. Dimineața și prânzul: Cerul va fi acoperit, cu ninsoare slabă, temperaturile vor fi între -3°C și -4°C, iar șansele de precipitații vor varia între 35% și 70%. După-amiaza: se menține cerul înnorat, temperatura rămâne în jur de -3°C, cu umiditate ridicată de până la 81%. Seara și noaptea: cerul va fi mai mult noros, temperaturile vor scădea până la -7°C, iar umiditatea va crește până la 88%, crescând riscul de polei. Meteorologii recomandă atenție sporită în trafic, evitarea zonelor cu zăpadă sau…
Autoritățile locale și echipele de intervenție sunt mobilizate în Răcari, unde o informare meteo emisă deja a creat dificultăți în furnizarea energiei electrice. Se semnalează întreruperi parțiale, iar echipele de mentenanță lucrează pentru remedierea situației cât mai rapid. Compania de distribuție recomandă locuitorilor să fie atenți la echipamentele electrice și să evite orice manevre riscante în zonele afectate. Autoritățile locale și serviciile de urgență sunt la datorie pentru a asigura siguranța cetățenilor și a restabili alimentarea cu energie. Sfaturi pentru populație Evitați contactul cu firele electrice căzute sau cu echipamentele defecte. Folosiți lanterne sau surse alternative de lumină dacă se…
De la începutul anului 2026, impozitul auto pentru autoturismele din România se va calcula după o formulă nouă, mult mai complexă decât până acum, informează autoritățile și specialiștii fiscali. Noile reguli au fost stabilite prin modificări ale Codului Fiscal și au devenit aplicabile după publicarea în Monitorul Oficial la finalul anului 2025, după ce Curtea Constituțională a validat pachetul de măsuri fiscale. Ce se schimbă în 2026 Până în 2025, impozitul auto era calculat doar în funcție de capacitatea cilindrică a motorului. Din 2026, legislația introduce un criteriu suplimentar: norma de poluare (Euro 2, Euro 4, Euro 5, Euro 6…
Județul Dâmbovița s-a trezit astăzi sub un ger extrem, cu valori termice negative în majoritatea localităților. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a raportat temperaturi foarte scăzute, cu valori record în anumite zone montane. Cele mai scăzute temperaturi în dimineața de 1 ianuarie: -23°C – Vf. Omu -20°C – Bâlea Lac, Țarcu -19°C – Călimani -18°C – Întorsura Buzăului, Obârșia Lotrului, Vlădeasa, Ceahlău, Lăcăuți -17°C – Sinaia (1500 m) -16°C – Parâng, Păltiniș -15°C – Brașov, Fundata -14°C – Câmpulung Muscel, Câmpeni, Roșia Montană, Băișoara -13°C – Curtea de Argeș, Sfântu Gheorghe CV, Târgoviște, Târgu Logrești, Făgăraș, Dumbrăveni -12°C – Rădăuți,…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în tot județul Dâmbovița în intervalul 1 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, avertizând asupra unor fenomene ce pot afecta circulația și siguranța populației. Fenomene vizate: Intensificări ale vântului; Viscol la munte; Depuneri de strat de zăpadă; Formarea de polei. Zone și cantități de precipitații: Aria precipitațiilor se va extinde treptat în vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în toate zonele montane și submontane; Local se vor acumula 20–30 l/mp de apă; La munte, în special în Munții Apuseni, se va depune un strat de zăpadă…
Primarul comunei Ocnița, Eduard Barcău, a transmis un mesaj public către cetățenii localității, semnalând o situație critică legată de taxele și impozitele locale pentru anul 2026. Potrivit primarului, în ultimele două zile ale anului 2025, Consiliul Local (CL) a avut ședințe în care a fost supusă la vot Hotărârea de Consiliu Local (HCL) privind actualizarea taxelor și impozitelor locale, conform Ordonanței de Guvern nr. 78/17.12.2025, o ordonanță mult discutată și controversată. Eduard Barcău explică: Conform OUG 78, toate consiliile locale sunt obligate să actualizeze taxele și impozitele – nu este o opțiune, ci o obligație legală; Taxele pe autoturisme sunt stabilite…
Chiar înainte de Anul Nou, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a participat la semnarea a 25 de contracte de finanțare pentru proiecte ce vizează modernizarea iluminatului public și dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în județ. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la peste 86.500.000 de lei, bani care vor contribui direct la creșterea calității vieții dâmbovițenilor. Iluminat public eficient și modern Prin „Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” au fost finanțate 21 de proiecte pentru: municipiul Moreni, orașul Pucioasa și comunele Bilciurești, Braniștea, Brezoaele, Bucșani, Cobia,…
Clubul Chindia Târgoviște anunță oficial semnarea unui contract de 2 ani și jumătate cu fundașul lateral Raffaele Stroe, în vârstă de 20 de ani, o soluție valoroasă pentru acoperirea criteriului under în lotul echipei. Raffaele Stroe are experiență în liga secundă, evoluând anterior pentru Ceahlăul, iar în cariera sa a trecut și pe la CSM Bacău, Dunărea Giurgiu, CSM Focșani și Sport Team. În prima parte a sezonului, Stroe a bifat 8 apariții pentru echipa din Piatra Neamț, demonstrând consistență și adaptabilitate. Tânărul jucător poate acoperi ambele benzi ale defensivei, ceea ce oferă antrenorului mai multe opțiuni tactice și crește…
Anul 2025 a fost unul de referință pentru municipiul Târgoviște, care a confirmat încă o dată că este un model de excelență administrativă și inovație urbană. În aprilie, municipiul a obținut locul 1 la nivel național pentru accesarea fondurilor europene, în cadrul Galei Capital „Excelență în management”. Primarul, care a ridicat premiul, a subliniat că aceasta este o reușită a întregii comunități târgoviștene, fiecare cetățean contribuind la modernizarea și dezvoltarea orașului. Totodată, primarul a fost inclus pentru a doua oară în TOP 10 manageri din administrație, o recunoaștere care reflectă profesionalismul și dedicarea în administrarea orașului. În luna mai, la…
De la 1 ianuarie 2026, șoferii din România vor resimți o majorare a prețurilor la carburanți, potrivit modificărilor fiscale prevăzute în Codul Fiscal. Nivelul accizelor va crește pentru benzină, motorină, dar și pentru bere, vin și alcool etilic. La stațiile de alimentare, prețurile actuale sunt în jur de 7,26 lei/litru pentru benzină și 7,46 lei/litru pentru motorină. Odată cu majorarea accizelor, tarifele vor urca cu aproximativ 30 de bani pe litru, chiar de la miezul nopții. Practic, pentru un autoturism cu rezervor de 50 de litri, scumpirea se traduce printr-un cost suplimentar de până la 16 lei la un plin.…
Județul Dâmbovița se pregătește pentru un început de an extrem de rece. Meteorologii anunță că noaptea dintre ani va aduce temperaturi minime de până la -8 grade Celsius, iar gerul va fi resimțit puternic în întreaga regiune. Ziua de 1 ianuarie nu aduce vești mai bune: maximele vor fi limitate la 0 grade Celsius, ceea ce înseamnă că frigul va persista și în orele de lumină. Vântul, deși moderat, va accentua senzația de frig, iar persoanele care ies din casă trebuie să fie bine echipate pentru condițiile meteo. Specialiștii recomandă ca, pe perioada nopții și dimineții, să se evite deplasările…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu colegi de la Poliția Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în orașul Titu și municipiul Târgoviște, la locuințele a două persoane cu vârste între 31 și 43 de ani. Acestea sunt cercetate pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, fără drept. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat aproximativ 2.000 kg de articole pirotehnice (baterii de artificii din categoriile…
Astăzi, în zona unui centru comercial din Capitală, jandarmii au descoperit că o geantă de livrare nu conținea meniul zilei, ci materiale pirotehnice. Jandarmii au fost atenți la o replică a comerciantului: „Am doi pe bancă care așteaptă. Merg să le aduc!”. Persoana a fost interceptată chiar în momentul în care revenea cu geanta, iar verificările au arătat că aceasta conținea articole pirotehnice din categorii interzise de lege. Reamintim: materialele pirotehnice nu sunt doar distractive – ele reprezintă un risc real pentru sănătatea voastră și a celor din jur. Bucurați-vă de sărbători în siguranță!
În contextul sezonului rece și al avertizărilor meteorologice privind vântul foarte puternic, jandarmii montani dâmbovițeni transmit o serie de recomandări importante pentru turiștii care intenționează să se deplaseze în Masivul Montan Bucegi în zilele următoare. Pentru a evita situațiile de risc, turiștii sunt sfătuiți să se informeze temeinic înainte de plecare cu privire la condițiile meteo, starea traseelor, itinerariul ales și gradul de dificultate al acestuia. De asemenea, este esențial ca autovehiculele utilizate să fie echipate corespunzător pentru iarnă, cu anvelope de sezon, lanțuri antiderapante și, acolo unde este necesar, tracțiune 4×4, lopată sau material antiderapant. Jandarmii recomandă ca deplasările…
Când aventura se transformă în coșmar, instinctul devine singura armă. Un grup de artiști de circ pornește într-o călătorie care ar trebui să le deschidă drumul spre faimă, însă jungla are propriile reguli. După ce ambarcațiunea lor este atacată de o anacondă uriașă, totul scapă de sub control, iar supraviețuirea devine prioritatea absolută. Blocați în inima unei păduri tropicale ostile , artiștii se confruntă nu doar cu pericolele naturii, ci și cu un braconier nemilos, obsedat de vânătoarea de șerpi. Vânătoarea se inversează rapid, iar oamenii ajung să fie ei înșiși prada. Însă nu sunt oameni obișnuiți — abilitățile spectaculoase,…
Chindia Târgoviște și mijlocașul Alexandru Albu au decis, de comun acord, încetarea colaborării, rezilierea contractului producându-se cu efect imediat. În actualul sezon competițional, Alex Albu a îmbrăcat tricoul roș-albastru de 14 ori, reușind să contribuie decisiv la parcursul echipei prin 4 goluri marcate și o pasă decisivă, fiind unul dintre jucătorii importanți din linia mediană. Reprezentanții clubului au transmis mulțumiri jucătorului pentru profesionalismul și implicarea arătate pe durata colaborării, subliniind aportul său în momentele-cheie ale sezonului. „Chindia Târgoviște îi mulțumește lui Alexandru Albu pentru munca depusă și îi urează mult succes în continuarea carierei sportive”, se arată în mesajul clubului.…
Consiliul Local Răcari s-a întrunit ieri, 29 decembrie 2025, în ședință ordinară, începând cu ora 11:00, în Sala de festivități a Liceului Teoretic „Ion Ghica”. Pe agenda întâlnirii s-au aflat proiecte importante care vizează dezvoltarea orașului, investițiile publice și organizarea administrației locale. Printre principalele puncte discutate s-au numărat modificări ale hotărârilor de consiliu referitoare la Proiectele Integrate de Regenerare Urbană Sud și Nord – Etapa a II-a, care includ reabilitarea și modernizarea Școlilor Gimnaziale Răcari și Colacu, precum și amenajarea Parcului Eroilor. De asemenea, consilierii locali au analizat și proiectul privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026, în…
Programul de Internship derulat de Consiliul Județean Dâmbovița s-a încheiat cu rezultate pozitive, oferind tinerilor participanți oportunitatea de a descoperi, din interior, modul de funcționare al administrației publice județene. Pe parcursul a trei luni, internii au activat în diverse compartimente ale instituției, lucrând direct cu specialiști și funcționari publici. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a felicitat tinerii pentru implicare și seriozitate, subliniind că experiența dobândită reprezintă un pas important în formarea lor profesională. Totodată, acesta a anunțat că programul va fi continuat și în 2026, ca parte a strategiei de susținere a noilor generații. Inițiativa CJ Dâmbovița confirmă deschiderea…
Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se află în etapa finală a unui amplu proiect de extindere și modernizare, menit să ofere elevilor condiții de studiu la standarde moderne. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a efectuat o vizită pe șantier pentru a verifica progresul lucrărilor. Investiția a vizat mărirea suprafeței educaționale cu peste 2.500 de metri pătrați, ceea ce a permis suplimentarea numărului de săli de clasă și amenajarea unei săli de festivități moderne. În același timp, infrastructura sportivă a fost complet refăcută: baza sportivă a fost reamenajată, iar sala de sport a fost reabilitată și supraetajată, oferind spații adecvate…
Ger puternic în Dâmbovița, temperaturi negative în această dimineață, urmează alte trei zile geroase
Județul Dâmbovița se confruntă cu un val de frig accentuat. Astăzi de dimineață, la ora 8:00, termometrele indicau -6 grade Celsius, una dintre cele mai scăzute valori din această perioadă. Gerul s-a resimțit puternic, mai ales în zonele deschise. Meteorologii anunță că vremea va rămâne rece pe parcursul zilei, cu temperaturi scăzute pentru această perioadă și senzație accentuată de frig. Autoritățile recomandă populației să se îmbrace corespunzător, iar șoferilor să circule cu prudență, în special pe drumurile unde pot apărea porțiuni de polei.
În ziua sfântă de Crăciun, grupul de colindători „Florile Malului” a răspândit bucurie și lumină în întreaga comunitate, aducând tradițiile de sărbători în casele localnicilor. Cu zâmbete calde și inimi deschise, gazdele au primit colindătorii care au transformat fiecare colind într-o adevărată rugăciune, reamintind tuturor de adevăratul sens al sărbătorilor: iubirea, credința și bucuria de a fi împreună. Pe parcursul zilei, grupul a poposit și la cimitir, depunând o coroană în amintirea doamnei Janina Ochescu, fost director de cămin, o femeie care a iubit copiii și tradițiile locale. Colindul a fost astfel și un gest de recunoștință și pomenire. „Fiecare…
Complexul Turistic de Natație Târgoviște își continuă activitatea și în perioada sărbătorilor de iarnă, oferind iubitorilor de sport și mișcare posibilitatea de a-și menține rutina de fitness și înot. Instituția este un punct de referință pentru comunitatea locală, combinând facilități moderne cu un mediu sigur și prietenos pentru toți vizitatorii. Programul de funcționare pentru zilele următoare: 27 decembrie, astăzi: 08:30 – 20:30 28 decembrie, mâine: 08:30 – 20:30 29 decembrie, luni: 08:30 – 21:30 30 decembrie, mart: 08:30-21:30 Facilități și servicii: Complexul oferă o gamă variată de activități sportive, incluzând: Bazin de înot pentru toate nivelurile Ședințe de fitness Servicii…
În a doua zi de Crăciun, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, au participat la un moment festiv alături de comunitate în Catedrala Mitropolitană, pentru a marca 26 de ani de la întronizarea Înaltpreasfinției Sale Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei. Mesajul autorităților: Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat că această perioadă reprezintă „mărturia unei slujiri împlinite cu credință, responsabilitate și grijă față de oameni”. Activitatea pastorală a Mitropolitului Nifon a contribuit la unitatea comunității dâmbovițene și a adus roade semnificative în viața oamenilor. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un…
Persoanele cu imunitate scăzută, inclusiv copiii și cei cu boli cronice, trebuie să fie extrem de atenți și precauți, la primele semne ale bolii și să solicite asistență medicală imediat Medicii atrag atenția că tulpina recent identificată de gripă, denumită „super-gripă”, se manifestă mai agresiv decât virusurile gripale obișnuite.Simptome frecvente:Febră mare, rapid instalatăDureri musculare severe și slăbiciune accentuatăTuse persistentă și iritații în gâtFrisoane și transpirații abundenteOboseală extremă și stare generală de răuÎn unele cazuri, dificultăți respiratorii sau complicații pulmonare Ministerul Sănătății avertizează că România se află în stare de alertă epidemiologică din cauza creșterii rapide a îmbolnăvirilor cu gripă. Numărul…
Specialiștii în securitate cibernetică avertizează că mesajele care te anunță că un colet nu a fost livrat și te îndeamnă să accesezi un link pentru „actualizarea adresei” pot fi capcane pentru furt de date personale și financiare. Cum acționează atacatorii: Se deghizează în firme de curierat cunoscute. Folosesc pretexte precum „taxe de depozitare” sau „adresă incompletă”. Creează senzația de urgență pentru a determina victimele să dea click rapid pe link. Recomandări pentru siguranță: Nu accesați linkurile primite prin SMS sau e-mail nesolicitat. Verificați livrările doar prin site-ul sau aplicația oficială a curierului. Nu introduceți date personale sau bancare sub presiunea…
Meteorologii avertizează că fenomenele iernatice se intensifică de astăzi și în următoarele zile, potrivit modelului european ECMWF Vânt moderat și puternic în sudul Munteniei și sudul Olteniei, inclusiv în Dâmbovița Vreme rece în toată țara între 27 decembrie și 1 ianuarie 2026. Ninsori moderate și abundente, fulguieli și viscol, mai ales în Transilvania, Moldova, Maramureș și Crișana. Vânt puternic și foarte puternic în zonele montane, cu rafale ce pot depăși 110–125 km/h, în special în Carpații Meridionali, unde posibil cod roșu de viscol pentru 28 decembrie. Nivel de alertă: Cod galben și cod portocaliu pentru jumătatea nordică a României, inclusiv…
În fața oricărui risc – cutremur, inundație sau altă criză – rucsacul de urgență este esențial pentru supraviețuirea autonomă timp de cel puțin 72 de ore. Ce trebuie să conțină: Apă și alimente neperisabile Trusă de prim ajutor Articole pentru încălzire și protecție Acte personale și documente importante Nu amânați pregătirea rucsacului!
Persoanele cu astm, boli respiratorii sau alte afecțiuni cronice să evite deplasările inutile în perioadele de ger intens. ULTIMA ORĂ: TOT județul Dâmbovița sub COD GALBEN de VISCOL În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting). Meteorologii avertizează că între 28 decembrie, ora 02 și 29 decembrie, ora 10, județul Dâmbovița și zonele montane învecinate vor fi afectate de fenomene iernatice periculoase, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Haine călduroase și protecție adecvată pentru cei care trebuie să iasă afară. Monitorizarea stării de sănătate…
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting). Meteorologii avertizează că între 28 decembrie, ora 02 și 29 decembrie, ora 10, județul Dâmbovița și zonele montane învecinate vor fi afectate de fenomene iernatice periculoase, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Fenomene vizate: Carpații Meridionali și de Curbură (altitudini > 1700 m): vânt foarte puternic cu rafale între 110 și 130 km/h, ninsori viscolite, vizibilitate redusă sub 50 m și zăpadă troienită. Moldova și local în Transilvania: vânt puternic cu rafale de 70–90 km/h, iar…
Autoritățile din județul Dâmbovița au demarat o acțiune de control rutier extinsă, vizând siguranța participanților la trafic și respectarea legislației rutiere. Filtre și puncte de control în mai multe localități și pe principalele drumuri județene. Radare mobile pentru verificarea vitezei și prevenirea accidentelor. Verificarea documentelor auto și a consumului de alcool sau substanțe interzise. Recomandări pentru șoferi: Respectați limitele legale de viteză Purtați centura de siguranță Evitați utilizarea telefonului mobil la volan Circulați cu prudență, mai ales în zonele cu trafic intens sau condiții meteo dificile Autoritățile reamintesc că scopul acțiunii este prevenirea accidentelor și protejarea vieților participanților la trafic.…
În baza datelor și informațiilor detinute si exploatate în cadrul unui plan de acțiune, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Găești și comunele Gura Foii și Crângurile, ocazie cu care au indisponibilizat o cantitate de aproximativ 1.600 kg articole pirotehnice (petarde, baterii de artificii, din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1). Articolele pirotehnice erau destinate comercializarii pe raza orașului Găești și a comunelor limitrofe. Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor. În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, deținerea, transmiterea sub…
Medicii avertizează asupra unei aglomerări fără precedent la unitățile de primiri urgențe, în ultimele 24 de ore. Nu s-a mai întâmplat acest lucru din pandemie. Aproximativ 200 de persoane se prezintă zilnic la Urgență, atât adulți, cât și copii, cu simptome de infecții respiratorii. Dintre aceste cazuri: aproape jumătate sunt infecții respiratorii acute, 70–80 de pacienți sunt diagnosticați zilnic cu gripă IMPORTANT! Specialiștii atrag atenția că virusul gripal are contagiozitate foarte mare, iar evoluția bolii poate fi imprevizibilă, mai ales la: copii și persoane cu boli cronice Recomandări importante: Nu mergeți direct la Urgență pentru forme ușoare Contactați medicul de…
Pentru ca aceste zile să se desfășoare în liniște și siguranță, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie, zilnic. Aceștia vor acționa constant pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unor intervenții rapide în situații de urgență. Dispozitivele de ordine vor fi concentrate în zonele cu afluență mare de persoane, în apropierea lăcașurilor de cult, în centrele comerciale, în zonele turistice și pe principalele artere rutiere. Sunt angrenați în activități polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de la acțiuni speciale, precum și…
Medicii trag un semnal de alarmă major: gripa lovește brusc, violent și imprevizibil, simptomele pot fi ușoare în primă fază și reapar dintr-o dată și sunt severe, nu seamănă cu o simplă răceală: – Febră mare, peste 38–39°C, cu frisoane puternice – Dureri musculare și articulare intense greu de suportat , stare de „doborât” – Dureri de cap severe – Oboseală extremă, lipsă totală de energie – Tuse seacă , dureri în gât – Nas înfundat sau care curge Atenție! La copii, boala poate evolua rapid cu:vărsături, diaree, greață deshidratare, agravare bruscă a stării generale Atenție! Gripa NU este o…
Ne confruntam cu un șoc termic . ESTE în vigoare o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN, valabilă pe 25 decembrie, până la ora 20:00, vânt cu rafale de 50–70 km/h. Se poate porni ninsoare viscolită, vizibilitate redusă (sub 100 m) Recomandări: Evitați deplasările neesențiale Echipare corespunzătoare a autovehiculelor Urmăriți actualizările ANM și mesajele autorităților ANM va actualiza avertizarea în funcție de evoluția fenomenelor INFORMARE METEOROLOGICĂ Valabilă până pe 26 decembrie, ora 10:00 Fenomene prognozate: intensificări ale vântului precipitații moderate ninsori temporar viscolite strat de zăpadă polei și ghețuș răcire accentuată a vremii, ger Se va depune strat de zăpadă, Pe…
Autoritățile din județul Dâmbovița au emis avertizări privind risc crescut de polei pe DN71. DRDP București a anunțat că se intervine cu autoutilaje dotate cu lamă și materiale antiderapante pentru a preveni accidentele și pentru a menține siguranța circulației. Intervențiile au loc pe toate sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi aflate în administrarea DRDP București, în zonele unde se înregistrează precipitații sau temperaturi scăzute. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să-și adapteze viteza la condițiile de drum. Autoritățile reamintesc că siguranța rutieră depinde și de atenția fiecărui participant la trafic.
În Ajunul Crăciunului, tradiția mersului cu colindul a adus bucurie în comuna Dragomirești. Copiii din cetele de colindători au mers din casă în casă, răspândind spiritul sărbătorilor prin cântece pline de voie bună și emoție. Primarul comunei, Dragoș Vlădulescu, le-a mulțumit tuturor localnicilor care i-au primit pe colindători și i-a încurajat să continue să păstreze vii datinile strămoșești: „Mersul cu colindul este una dintre cele mai frumoase și răspândite tradiții de Crăciun, atât în comuna noastră, cât și în întreaga țară. Felicităm pe toți cei care ne-au calcat pragul în Ajun și îi îndemnăm să continue să colinde și să…
La data de 21 decembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 20 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, suspectul, în timp ce s-ar fi aflat pe Calea Domnească, din municipiul Târgoviște, ar fi agresat fizic o tânără, în vârstă…
Primăria Municipiului Târgoviște a finalizat pregătirile festive în Parcul Chindia, transformând unul dintre cele mai iubite locuri de relaxare ale orașului într-un spațiu magic de Crăciun. Vizitatorii se pot bucura de luminițe strălucitoare, decorațiuni de sărbători și atmosfera caldă a iernii, ideale pentru plimbări în familie, fotografii sau momente de liniște și răgaz. Parcul devine astfel un punct de atracție pentru târgovișteni și turiști, invitând pe toată lumea să descopere magia sărbătorilor de iarnă chiar în inima orașului.
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei de 22 Decembrie, comunitatea din Răcari a participat la Marșul Tricolorului, desfășurat pe strada ce poartă numele Eroului martir Sublocotenent Barbu Petre Marian. Marșul a pornit de la Monumentul Eroilor din Ghimpați și s-a încheiat la Troița Parașutiștilor, fiind un gest simbolic de unitate, respect și recunoștință față de cei care și-au sacrificat viața pentru libertatea României. Purtarea Drapelului Național a adus participanții împreună într-un moment de solemnitate, reamintind că libertatea câștigată în Decembrie 1989 impune memorie, responsabilitate și respect față de sacrificiul eroilor. „Tricolorul nu este doar un steag, ci sufletul unui popor.” Cinste…
Județul Dâmbovița se află sub cod galben de ninsori, viscol și lapoviță, iar autoritățile locale sunt avertizate să fie pregătite pentru condiții meteo severe. Intensificările vântului și ninsoarea viscolită pot afecta circulația rutieră, iar lipsa măsurilor preventive ar putea crea probleme serioase comunităților. Este momentul ca primarii și serviciile de intervenție să nu fie luați prin surprindere: drumurile trebuie deszăpezite, utilitățile verificate, iar populația informată și protejată. Nepregătirea în fața iernii poate avea consecințe grave. Mesaj clar: nu lăsați iarna să vă prindă nepregătiți!
InfoCons – Protecția consumatorului atrage atenția asupra produsului Moschino – Eau de Parfum pentru femei (50 ml), care, deși provine de la un brand de renume, conține substanțe interzise în produsele cosmetice. Substanțe identificate și riscuri: BMHCA (Lilial): risc pentru sistemul reproducător și piele HICC: poate provoca reacții alergice cutanate Produsul nu respectă legislația europeană privind produsele cosmetice. InfoCons recomandă consumatorilor să fie atenți și să se informeze înainte de achiziționarea oricărui produs, chiar dacă provine de la un brand celebru. Faima nu garantează siguranța!
Iubitorii de înot și relaxare din Târgoviște primesc vești bune: Complexul Turistic de Natație va funcționa după un program special de sărbători, pentru ca toți cei care doresc să profite de facilitățile moderne să o poată face chiar și în perioada festivă. Programul de sărbători: 24 decembrie: 08:30 – 13:00 25 decembrie: Închis 26 decembrie: 10:00 – 18:00 27 – 30 decembrie: Program normal 31 decembrie: 08:30 – 13:00 1 ianuarie: Închis 2 ianuarie: 10:00 – 18:00 3 ianuarie: Se revine la programul normal Reprezentanții complexului recomandă planificarea vizitelor din timp pentru a vă bucura de mișcare, relaxare și distracție…
La 36 de ani de la Revoluția Română, comunitatea din Răcari s-a adunat pentru a aduce un omagiu de recunoștință Eroului martir Sublocotenent Barbu Petre Marian, fost parașutist al Armatei Române, căzut pentru libertate. 🙏 Momentul comemorativ a avut loc la Monumentul Eroilor din Ghimpați, într-o atmosferă de profund respect. Evenimentul a debutat cu slujba religioasă de pomenire, urmată de depuneri de coroane, ca gest simbolic de recunoștință și respect față de sacrificiul suprem al eroilor Revoluției. Programul a fost întregit de colindele interpretate de corul bisericii ortodoxe din Ghimpați, precum și de două momente de interpretare vocală susținute de…
Municipiul Târgoviște a fost gazda unei ceremonii publice dedicate „Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății – 22 Decembrie 1989”, organizată de Prefectura Dâmbovița împreună cu Garnizoana Târgoviștei. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și județene, instituțiilor publice, precum și membri ai mediului academic, Universitatea „Valahia” marcând prin prezența sa importanța educării generațiilor tinere în spiritul memoriei Revoluției. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a evocat curajul oamenilor care au schimbat destinul României: „Aveam doar câțiva ani atunci, poate prea puțini pentru a înțelege pe deplin ce se întâmpla, însă forța și hotărârea oamenilor care au ieșit în stradă au…
Asociația A.C.S. Gani a încheiat anul 2025 prin organizarea examenului de centură pentru sportivii săi, eveniment desfășurat la sala de sport din Răcari. În prezența președintelui Asociației Județene de Judo Dâmbovița, Mușa Romel, 20 de sportivi au primit centurile mult așteptate, marcând un pas important în evoluția lor sportivă. Pe parcursul examenului, copiii și-au demonstrat abilitățile prin exerciții specifice, evidențiind seriozitate, disciplină și pasiune. Emoția a fost completă pentru părinți, care au urmărit cu mândrie rezultatele muncii depuse de cei mici. Atmosfera festivă a fost întregită de apariția lui Moș Crăciun, care a adus daruri și zâmbete tuturor participanților. Copiii…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă în perioada 24 decembrie, ora 12 – 25 decembrie, ora 20, precum și 23 decembrie, ora 18 – 26 decembrie, ora 10, care vizează fenomene de iarnă severe în mai multe regiuni ale țării. Principalele fenomene așteptate: Vânt puternic în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului, cu viteze de 50–70 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea sub 100 m în Muntenia, sudul Olteniei și nordul Dobrogei. Ninsori viscolite în Oltenia până în seara zilei de 25 decembrie, cu strat de zăpadă de 10–20 cm, izolat peste 25 cm, și depunere…
InfoCons – Protecția Consumatorului avertizează că parfumul Calvin Klein, 50 ml, conține 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), o substanță interzisă în produsele cosmetice. Riscurile pentru sănătate: Poate afecta sistemul reproducător Poate dăuna sănătății copilului nenăscut Poate provoca sensibilizarea pielii Produsul nu respectă Regulamentul privind produsele cosmetice. InfoCons recomandă consumatorilor să verifice atent produsele cosmetice utilizate zilnic și să evite utilizarea produselor neconforme. Siguranța ta este prioritară!
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești au oprit pe DJ 702 B, în comuna Mănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș. Verificările au arătat că șoferul transporta peste 3,7 mc de material lemnos pe baza unui aviz emis fără respectarea legislației, deoarece nu era specificată locația exactă de descărcare a lemnului. Conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, șoferul a fost amendat cu 2.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat. Autoritățile reamintesc că transportul lemnului fără documente legale și corecte este ilegal și poate atrage sancțiuni financiare semnificative.
Locuitorii din Târgoviște se pot aștepta la primii fulgi de zăpadă în prag de Crăciun, pe fondul unei săptămâni cu vreme rece și instabilă. Meteorologii anunță că în perioada 24–25 decembrie 2025, există șanse crescute ca precipitațiile să fie sub formă de lapoviță și ninsoare, aducând un strat subțire de zăpadă în oraș. Ce temperaturi ne așteaptă Minime: -3…0°C Maxime: 2…5°C În zilele anterioare Crăciunului, cerul va fi predominant noros, iar diminețile și nopțile pot fi însoțite de ceață sau chiciură, în special în zonele joase. Deși zăpada va fi mai consistentă în zonele subcarpatice și la munte, chiar și…
Ieri, 21 decembrie, polițiștii Biroului Rutier Târgoviște au intervenit după ce a fost semnalat un accident rutier pe Calea Domnească. Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Gura Ocniței. În urma impactului, o minoră de 16 ani, pasageră în autoturismul tânărului, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolului a relevat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului de 50 de ani. Acesta a fost…
Începând cu 18 decembrie 2025, intră în vigoare modificările aduse de Legea nr. 239/2025 privind munca nedeclarată. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița avertizează angajatorii că angajarea unei persoane fără contract poate atrage amenzi de 40.000 lei, iar în cazul mai multor persoane nedeclarate, cuantumul total poate ajunge până la 1.000.000 lei, fără plafon maxim cum era anterior. Munca nedeclarată rămâne un fenomen nociv, lăsând lucrătorii fără protecție socială și drepturi legale și afectând contribuțiile statului. ITM Dâmbovița recomandă verificarea atentă a contractelor de muncă și respectarea legislației pentru a evita sancțiuni cu impact financiar major. „Noile sancțiuni sunt menite să…
După o primă zi plină de emoții și rezultate spectaculoase, echipele României se pregătesc să înfrunte selecționatele Sloveniei în cadrul Basketball Balkan Games powered by Severnav. Rezultatele primei zile: Feminin: Croația – România 66–70 Masculin: Croația – România 79–44 Feminin: Slovenia – Grecia 67–57 Masculin: Slovenia – Serbia 40–55 Astăzi, meciurile vor aduce noi provocări pentru echipele României, care vor încerca să-și consolideze performanța și să aducă puncte importante la turneu. Programul complet al zilei este disponibil pe site-ul oficial. Toate meciurile pot fi urmărite live pe FRB TV, pentru fanii baschetului care vor să fie alături de echipele României.
Administrația Națională Apele Române a fost afectată recent de un incident de securitate cibernetică, ceea ce a determinat luarea unor măsuri urgente pentru protejarea sistemelor critice. În acest moment, mai multe calculatoare sunt afectate, iar angajaților li s-a recomandat să deconecteze dispozitivele de la internet și să nu le repornească până când acestea nu vor fi verificate de echipele tehnice. De asemenea, toți cei care au folosit laptopuri pentru a se conecta la rețeaua internă trebuie să aducă dispozitivele mobile pentru a fi supuse verificărilor. Pentru a limita riscurile, întreaga infrastructură este acum operată manual, inclusiv coordonarea și verificarea barajelor,…
Jandarmii dâmbovițeni, în cooperare cu polițiștii, au desfășurat o activitate preventiv-educativă într-o unitate de învățământ din municipiu, având ca obiectiv creșterea siguranței elevilor. Acțiunea s-a derulat la Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște, unde elevii claselor a V-a, a X-a și a XI-a au participat la discuții interactive pe teme legate de prevenirea bullying-ului, siguranța în școli și în afara lor, precum și modalități de gestionare a situațiilor conflictuale. Totodată, au fost oferite informații privind regimul articolelor pirotehnice, fiind subliniate riscurile generate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Elevilor li s-a reamintit faptul că folosirea, deținerea și comercializarea neautorizată a materialelor pirotehnice…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că lucrările la Dâmbovița Arena decurg conform planului stabilit, iar gazonul a fost deja montat. Complexul sportiv se pregătește să devină o bază modernă pentru antrenamente, competiții și performanță sportivă, reprezentând un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive din județ. Proiectul va oferi oportunități de creștere atât pentru sportivii locali, cât și pentru evenimentele sportive de nivel național. Autoritățile subliniază că Dâmbovița Arena va fi un punct de atracție pentru comunitate și va contribui semnificativ la promovarea sportului de performanță în județ.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a prezentat perspectivele fiscale pentru anul 2026, subliniind efectele negative pe care noile reglementări adoptate la nivel național le vor avea asupra contribuabililor locali. Edilul a explicat că administrațiile locale își pierd practic dreptul de a decide nivelul taxelor și impozitelor, fiind obligate să aplice majorări semnificative, în unele cazuri peste 500%, fără posibilitatea de a menține facilități sociale sau de mediu existente. „Mi-ar fi plăcut ca această conferință de final de an să fie dedicată doar realizărilor și proiectelor pozitive. Din păcate, anul 2026 nu se anunță unul bun pentru contribuabili. Guvernul folosește primăriile ca paravan pentru…
România avansează spre dezvoltarea energiei nucleare moderne prin proiectul SMR (Small Modular Reactors) de la Doicești, anunță ministrul Energiei, Bogdan Ivan. În prezent, proiectul se află în ultima etapă a studiilor de design și fezabilitate și prevede instalarea a 6 reactoare modulare de mici dimensiuni, care vor asigura energie sigură și constantă, fără emisii de carbon, pentru cel puțin 30 de ani. Fiecare reactor va avea o capacitate de 77 MW, furnizând împreună 462 MW în bandă, cu un factor de capacitate de peste 95%. Tehnologia folosită beneficiază de două aprobări de design din partea reglementatorului nuclear american, garantând siguranță și performanță la standarde internaționale. Ministrul Energiei a felicitat companiile românești implicate, care…
Finalul de an se transformă într-o sărbătoare a înotului și a spiritului Crăciunului la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. Peste 500 de copii înotători, veniți din întreaga zonă, și-au anunțat participarea la tradiționala Cupa Moș Crăciun, organizată de Primăria Municipiului Târgoviște, care va avea loc pe 20 decembrie, începând cu ora 10.00. Evenimentul combină competiția sportivă cu atmosfera festivă a sărbătorilor, oferind micilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul, disciplina și pasiunea pentru înot. Bazinul olimpic va fi scena unor demonstrații spectaculoase, unde copiii vor evolua pe diferite probe, sub îndrumarea antrenorilor și cu susținerea părinților și a comunității locale. Pe lângă competiția propriu-zisă, Cupa Moș Crăciun promovează valori…
Autoritățile sanitare atrag atenția asupra creșterii accelerate a cazurilor de gripă în România, pe fondul valului epidemic deja raportat și în alte țări europene. Virusul implicat este A(H3N2), subclada K, care prezintă mutații ce permit o evaziune mai mare a imunității naturale și a protecției vaccinale. Datele recente arată că, în doar două săptămâni, numărul săptămânal de cazuri a crescut de la 313 la 1.504, iar comparativ cu sezonul trecut, numărul total de cazuri este mai mult decât dublu: 4.172 în primele 9 săptămâni ale sezonului 2025-2026 față de 1.828 în 2024-2025. Categoriile vulnerabile sunt copiii și adulții cu afecțiuni medicale preexistente. Autoritățile avertizează că, în perioada…
Cu sărbătorile aproape, InfoCons – Protecția Consumatorilor avertizează părinții și persoanele care cumpără cadouri despre riscurile jucăriilor neconforme și contrafăcute. Peste 710 alerte europene privind jucării cu risc sunt disponibile în Aplicația InfoCons, care oferă informații actualizate despre produsele periculoase. Aplicația InfoCons permite acces rapid la alertele europene de produse neconforme și ajută consumatorii să facă alegeri sigure pentru copii. Pentru mai multe informații și acces la aplicație, vizitați www.infocons.ro.
Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a găzduit o întâlnire specială pentru elevii Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, care l-au cunoscut pe scriitorul și pasionatul de istorie Vasile Lupașc Sfinteș. Evenimentul, coordonat de prof. Loredana Oană și bibliotecarele filialei, a fost unul interactiv: elevii au pus întrebări, iar răspunsurile autorului, pline de anecdote și povești captivante, i-au ținut în suspans pe întreaga durată a întâlnirii. Participanții, printre care și prof. Elena Marica, directorul școlii, prof. Nicoleta Claudia Marinescu și prof. Alina Ionela Stoian, au contribuit la crearea unei atmosfere calde și prietenoase, transformând întâlnirea într-o adevărată lecție de cultură și…
Magia sărbătorilor de iarnă ajunge din nou în comunitățile din jurul orașului Răcari, unde Moș Crăciun pornește la drum pentru a aduce zâmbete, colinde și surprize celor mici. În zilele de 16 și 17 decembrie 2025, Moșul va vizita școli și grădinițe din Răcari, Ghimpați, Ghergani, Mavrodin, Colacu, Săbiești, Bălănești și Stănești. Copiii sunt așteptați să-l întâmpine cu emoție și voie bună, într-o atmosferă plină de lumină și spirit de sărbătoare. Programul vizitelor Marți, 16 decembrie 2025 08:30 – Școala Ghimpați (pentru Școala Colacu) 09:45 – Grădinița Colacu 10:30 – Grădinița Săbiești 12:15 – Grădinița cu Program Prelungit Ghergani 13:30 – Școala Ghergani (pentru clasele V–VIII, Școala Răcari) Miercuri,…
Magia sărbătorilor de iarnă a cuprins municipiul Târgoviște odată cu sosirea lui Moș Crăciun, întâmpinat cu entuziasm de sute de copii și familii. VIDEO. Parada festivă, însoțită de un alai plin de culoare, spiriduși, personaje de poveste și muzică, a creat o atmosferă de basm pe străzile orașului. Zâmbetele celor mici, colindele și luminile de sărbătoare au transformat evenimentul într-un moment special pentru întreaga comunitate. Moș Crăciun a salutat copiii, a primit urări și a adus bucurie tuturor celor prezenți, marcând simbolic începutul celei mai așteptate perioade din an. Parada sosirii lui Moș Crăciun face parte din seria manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă…
Spiritul Crăciunului prinde viață în acest an la Târgoviște, unde autobuzele lui Moș Crăciun sunt pregătite să aducă cei mai cuminți colindători la Primărie, însoțiți de spiriduși veseli și plini de voie bună. Evenimentul promite momente de magie și bucurie, cu colinde, zâmbete și surprize pentru copii, marcând începutul oficial al sărbătorilor de iarnă în oraș. Veniți să-l întâmpinați pe Moș Crăciun și să vă bucurați de atmosfera de sărbătoare!
În județul Dâmbovița, vremea se menține „închisă” și mohorâtă în următoarele zile, din cauza condițiilor specifice de iarnă, care favorizează ceața persistentă și stratul de nori joși. Acest fenomen este comun în perioada rece, mai ales în zonele joase și depresiunile din regiune, când diferențele de temperatură și umiditatea ridicată creează un văl dens de ceață, care poate persista pe întreaga zi. Prognoza meteo pentru Dâmbovița – 14–19 decembrie 2025 14 decembrie 2025 15 decembrie 2025 16 decembrie 2025 17 decembrie 2025 18 decembrie 2025 19 decembrie 2025
Pe 12 decembrie 2025, comuna Dragomirești a marcat un pas important în dezvoltarea comunității prin inaugurarea mini mall-ului din satul Dragomirești, un complex modern cu o suprafață totală de aproximativ 15.000 mp, din care 3.000 mp reprezintă spațiul construit. Evenimentul a fost marcat de deschiderea Farmaciei Ana Maria, o locație unde cetățenii își pot procura medicamentele necesare, asistati de personal calificat și de încredere. Totodată, în cadrul aceluiași complex și-a deschis porțile și magazinul Penny, oferind locuitorilor posibilitatea de a-și face cumpărăturile zilnice în apropierea casei. Primarul comunei, Dragoș Vlădulescu, a subliniat că acest proiect aduce aproximativ 60 de noi…
Copiii participanți la programul „Pitici pe cărări de munte” au avut parte de o experiență educativă și interactivă alături de Deaconescu Ștefan, șef serviciu Salvamont – Salvaspeo Dâmbovița. Micii exploratori au descoperit cât de important este rolul salvamontiștilor în siguranța montană și au participat la un mini-curs de prim ajutor, adaptat vârstei lor. Aceștia au învățat cum să reacționeze în situații simple de urgență, să aibă grijă de ei în timpul drumețiilor și cum să fie un sprijin pentru cei din jur. Activitatea a fost gândită să fie interactivă, educativă și motivantă, dezvoltând la copii interesul pentru natură, responsabilitate și comportament preventiv. Programul a oferit o oportunitate…
Echipa de volei feminin CSM Târgoviște joacă mâine, 13 decembrie, pe teren propriu, în Sala Ioan Valerian, împotriva formației CSU Galați. Partida va începe la ora 12:00 și promite un spectacol sportiv intens pentru fani. Cu 17 puncte în clasament, voleibalistele târgoviștene ocupă locul 2 în Divizia A2, fiind la doar patru puncte în spatele liderului CSU Știința Politehnica București. Echipa mizează pe serviciu precis, blocaj eficient și stabilitate în joc, elemente care le-au adus rezultate pozitive în etapele recente. Publicul poate juca un rol decisiv, susținerea lui contribuind la creșterea ritmului jocului și la momentele cheie ale partidei. Organizatorii recomandă tuturor fanilor să vină devreme pentru a-și asigura locurile…
România intră sub influența unui val de aer polar, care va aduce temperaturi foarte scăzute și condiții de iarnă autentică în aproape întreaga țară. Fenomenul va începe în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2025, când masa de aer rece va pătrunde din nordul și nord-estul Europei. Temperaturi în scădere accentuată Modelele meteorologice ECMWF și GFS arată că intervalul 14–19 decembrie va fi caracterizat de răcire pronunțată: Iarnă autentică în toată România Valul polar va aduce: Evoluția frontului rece Inițial, aerul polar va afecta nord-estul și estul țării, urmând ca până în dimineața zilei de 14 decembrie să ajungă și în sudul extrem. Ulterior, răcirea se va…
Jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 11:00, la Stadionul „Eugen Popescu”, cu ocazia partidei din Campionatul Național – Liga a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște și CS Dinamo București. Pentru desfășurarea meciului în condiții de siguranță și fairplay, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița, împreună cu celelalte instituții competente, va lua toate măsurile necesare pentru protecția spectatorilor și a participanților la eveniment. Accesul spectatorilor: Partida a fost declarată cu grad scăzut de risc, conform Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive.Se interzice introducerea în stadion a: Recomandări pentru spectatori: Măsurile sunt menite să asigure un spectacol sportiv sigur și…
Suporterii echipei Chindia Târgoviște sunt invitați să-și susțină favoriții în ultimul meci al anului, care va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe Stadionul Eugen Popescu, împotriva CS Dinamo. Biletele în format fizic pot fi achiziționate: Vineri: la magazinul oficial al Chindiei, situat în Dâmbovița Mall Sâmbătă: la casele de bilete ale stadionului, începând cu ora 9:00 Echipa se află în plină pregătire pentru meci, iar jucătorii promit un joc plin de energie și spectacol pentru fani. Organizatorii fac apel la suporteri să vină în număr cât mai mare și să transforme stadionul într-o veritabilă sărbătoare a fotbalului târgoviștean.
Târgoviște va fi gazda unui eveniment de poveste pe 13 decembrie 2025, când Moș Crăciun va aduce magia sărbătorilor în centrul municipiului prin Parada lui Moș Crăciun, ce va începe la ora 17:30. Parada, plină de culoare, veselie și momente artistice, va porni din fața Teatrului „Tony Bulandra” și va străbate principalele artere ale orașului: Bulevardul Regele Carol I, Bulevardul „Mircea cel Bătrân”, Strada „Calea Domnească” și Bulevardul „Libertății”. Evenimentul se va încheia în Piața Tricolorului, unde copiii și familiile vor putea să se bucure de colinde, momente artistice și surprize festive. Evenimentul este dedicat în special celor mici, oferindu-le oportunitatea de a întâmpina Crăciunul într-o atmosferă interactivă și plină de bucurie. Organizatorii…
Colindele și tradițiile de Crăciun vor răsuna din nou în județul Dâmbovița odată cu „Festivalul Colindelor”, ediția a VII-a, organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în parteneriat cu Primăria comunei Moroeni. Evenimentul va avea loc pe 14 decembrie 2025, la Sala de Sport din Moroeni, începând cu ora 11:00. Festivalul aduce pe scenă ansambluri folclorice și coruri din întreaga țară: Evenimentul va fi completat, pentru prima dată, de Ansamblul folcloric din raionul Ștefan Cel Mare, localitatea Volintiri, Republica Moldova, aducând o notă internațională sărbătorii. Festivalul își propune să răspândească magia Crăciunului, să păstreze și să promoveze colindele tradiționale românești, oferind publicului o atmosferă plină de bucurie,…
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a anunțat reluaea furnizării apei potabile în municipiul Moreni, după mai multe zile în care alimentarea a fost afectată din cauza unei avarii majore. Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 25/11 decembrie 2025, în urma comunicării Companiei de Apă Târgoviște–Dâmbovița, care a confirmat că apa este acum sigură pentru consum. CJSU precizează că operatorul de apă trebuie să continue monitorizarea zilnică a calității apei timp de cel puțin 72 de ore, să mențină parametrii corespunzători și să informeze imediat DSP Dâmbovița în cazul apariției unor neconformități. Totodată, Compania de Apă va transmite rapoarte tehnice zilnice privind situația rețelei. Direcția de Sănătate…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat în ultimele două zile la cea de-a 169-a sesiune a Comitetului European al Regiunilor, unde s-au discutat teme precum statul de drept, politica energetică, adaptarea la schimbările climatice și rolul regiunilor în realizarea obiectivelor strategice ale UE. În cadrul deplasării, președintele CJ Dâmbovița a avut și o întâlnire cu reprezentanți ai unor companii din Republica Moldova, la invitația vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu. Discuțiile au vizat digitalizarea, investițiile, energia și sprijinul pentru mediul de afaceri, punând bazele unor colaborări viitoare. Corneliu Ștefan a subliniat că aceste întâlniri europene aduc idei, contacte și oportunități concrete pentru județ, iar cooperarea rămâne cheia dezvoltării durabile în Dâmbovița.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că anul 2025 a fost unul dintre cei mai buni din punct de vedere administrativ pentru oraș. Potrivit edilului, valoarea totală a finanțărilor atrase în 2025 depășește 330 de milioane de lei, fonduri destinate educației, mobilității și investițiilor strategice. Printre acestea se numără școli gimnaziale, grădinițe, licee, piste de biciclete și modernizarea transportului public, precum și alte proiecte importante pentru comunitate. O parte dintre lucrări sunt deja în derulare, iar alte proiecte urmează să înceapă în perioada imediat următoare. Primarul a subliniat că rezultatele acestor investiții sunt vizibile pe teren, schimbând aspectul și funcționalitatea orașului de la o…
Organizația InfoCons a emis o avertizare privind produsul cosmetic Sweet Years – Eau de Parfum pentru femei, 100 ml, care conține BMHCA, o substanță interzisă în produsele cosmetice și cu potențial periculos pentru sănătate. Conform specialiștilor, ingredientul BMHCA poate provoca:afectarea sistemului reproducător;riscuri pentru sănătatea fătului;alergii, iritații și sensibilizarea pielii. InfoCons recomandă oprirea imediată a utilizării produsului și solicitarea de informații suplimentare de la comerciantul de la care a fost achiziționat. Organizația subliniază că siguranța consumatorilor trebuie să fie prioritară și încurajează verificarea atentă a etichetelor cosmeticelor. Consumatorii sunt sfătuiți să fie atenți la produsele cosmetice pe care le folosesc și să raporteze orice efecte adverse autorităților competente.
Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu”, în colaborare cu Școala de Balet Daniela Rotari, organizează un spectacol de balet deosebit: „Spărgătorul de nuci”, care va avea loc pe 20 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Teatrul Municipal „Tony Bulandra”. Spectacolul coregrafic se va desfășura în două acte, trei tablouri și cincisprezece scene, promițând o feerie artistică pentru întreaga familie. Intrarea se face pe bază de invitație, care poate fi procurată contactând-o pe profesoara Daniela Rotari-Pătuleanu la numărul de telefon 0785021414. Evenimentul reprezintă o ocazie specială de a descoperi talentul tinerilor artiști și frumusețea baletului clasic într-un cadru festiv, apropiindu-se de magia sărbătorilor de iarnă.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a marcat astăzi Gala Educației 2025, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor cadrelor didactice, studenților și partenerilor instituționali pentru contribuțiile lor la viața academică și dezvoltarea comunității. Deschiderea oficială a fost realizată de conf. univ. dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, rectorul universității, care a subliniat importanța colaborării cu partenerii și angajamentul pentru progresul continuu. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice și ai mediului educațional, care au evidențiat impactul universității asupra comunității locale și asupra consolidării rețelelor universitare. În cadrul secțiunilor Profesorul Anului, Academica Excellentia și Contribuții deosebite la dezvoltarea specializărilor universitare, au fost oferite distincții cadrelor didactice și studenților care s-au remarcat…
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare, pe 11 decembrie, două mandate de percheziții domiciliare în municipiul Târgoviște și în comuna Băleni. Acțiunea a vizat un bărbat de 50 de ani, cercetat pentru prepararea, producerea, deținerea, comercializarea și folosirea articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, fără drept. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat aproximativ o tonă de articole pirotehnice – inclusiv petarde și baterii de artificii – în valoare de aproximativ 35.000 de lei. Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările, sub coordonarea procurorului…
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din județul Argeș, a fost plasat sub control judiciar după ce polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Târgoviște l-au reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de 8 decembrie a.c. Acesta este cercetat penal pentru că ar fi efectuat fără drept o intervenție chirurgicală asupra unui cal, în comuna Văleni-Dâmbovița, la data de 14 iunie a acestui an. Potrivit anchetatorilor, bărbatul – fost tehnician veterinar – ar fi realizat o operație de castrare, intervenție care a dus, ulterior, la moartea animalului. După audieri, suspectul a fost prezentat magistraților, care au dispus măsura controlului judiciar…
Rezultat excelent pentru atletismul dâmbovițean! Sportivul Mihai Angelescu, legitimat la CSȘ Târgoviște și pregătit de antrenorul Marius Bădiceanu, a obținut medalia de aur la proba de 60 m, categoria U18, în cadrul Concursului Național de Atletism – Cupa 1 Decembrie, desfășurat la Bacău. Plecat în finală cu al doilea timp, Mihai a demonstrat o evoluție impresionantă, sprintând perfect și reușind să se impună în fața adversarilor, confirmând progresul și determinarea care îl caracterizează. „Un rezultat meritat, muncit, care ne dă încredere că Mihai este pe un drum foarte bun și că poate obține performanțe și mai mari în viitor”, a transmis staff-ul tehnic al CSȘ Târgoviște. O…
Pe parcursul zilei, cerul va rămâne predominant noros, cu temperaturi care urcă până la 10–11 °C în jurul prânzului.Spre seară, vremea se răcește — termometrele vor indica aproximativ 4–6 °C, iar ploile încetinesc sau dispun. Ce să știi dacă ieși afară astăzi E recomandat să ai la tine o geacă impermeabilă sau o umbrelă — ploaia slabă persistă. Având în vedere umiditatea și vremea rece, este bine să te îmbraci călduros și să eviți suprafețele ude dacă mergi pe jos. Pentru activități în aer liber, orele de după-amiază sunt cele mai potrivite.
Colindele, această mărturie vie a tradițiilor noastre creștine și populare, aduc în fiecare an lumina și bucuria Crăciunului în sufletele credincioșilor. Sărbătoarea Nașterii Domnului păstrează un farmec aparte în spiritualitatea românească, iar cântecele strămoșești, transmise din generație în generație, rămân una dintre cele mai puternice forme de manifestare a folclorului religios. Pentru a cinsti aceste valori, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Primăria comunei Moroeni, organizează „Festivalul Colindelor” – ediția a VII-a, în data de 14 decembrie 2025, la Sala de Sport din Moroeni, începând cu ora 11:00. Evenimentul aduce la un loc ansambluri folclorice și grupuri vocal-tradiționale din numeroase zone ale…
Proiectul de reabilitare și extindere a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se apropie de finalizare, anunță primarul municipiului, Daniel Cristian Stan. Lucrările au avansat rapid, iar stadiul fizic este în prezent de peste 95%. Edilul a declarat că, odată cu finalizarea lucrărilor, a început și procesul de dotare a sălilor de clasă cu mobilier modern, adaptat cerințelor actuale ale sistemului educațional. „Ne dorim ca elevii să revină cât mai curând într-o unitate complet transformată. Estimăm că, cel târziu în vacanța din februarie, după obținerea tuturor avizelor necesare, copiii vor începe cursurile într-o școală extinsă, reabilitată integral, modernizată și complet dotată”, a transmis…
Primăria orașului Răcari anunță o facilitate fiscală importantă pentru contribuabilii persoane fizice care înregistrează întârzieri la plata taxelor și impozitelor locale. Cei interesați pot beneficia de scutirea majorărilor de întârziere, dacă își achită integral obligațiile fiscale restante. Perioada de depunere a cererilor:10 septembrie – 19 decembrie 2025 Contribuabilii trebuie să depună o solicitare la Biroul de Impozite și Taxe Locale, iar până la aceeași dată limită să efectueze plata sumelor datorate către bugetul local. Măsura are scopul de a veni în sprijinul cetățenilor cu datorii acumulate și, totodată, de a crește gradul de colectare a veniturilor locale. „Îi încurajăm pe locuitorii orașului…
APIA anunță că până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv se pot depune “Cererile de acord pentru finanţare” aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026.La Centrele Judeţene APIA sau la Centrul Municipiului Bucureşti, în funcție de zona exploataţiei agricole.Alternativ, pot fi depuse la centrele unde fermierii au depus cereri de plată în cadrul Campaniei 2025. Acordul prealabil pentru finanțare, prin rambursare, urmează să fie emis până cel târziu la 1 martie 2026. Pentru ce este valabil sprijinul Schema de ajutor vizează lucrările mecanizate în agricultură — sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.…
Direcția Națională de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra creșterii alarmante a utilizării tehnologiilor de tip deepfake în infracțiuni cibernetice și scheme de fraudă. Dacă în trecut aceste materiale erau percepute ca simple curiozități online, astăzi ele reprezintă un risc real pentru utilizatori. Tehnicile avansate de manipulare vizuală permit crearea unor videoclipuri extrem de credibile, în care persoane reale pot apărea spunând sau făcând lucruri pe care, în realitate, nu le-au făcut niciodată. Atacatorii folosesc astfel de clipuri pentru: DNSC recomandă utilizatorilor să rămână vigilenți și să adopte câteva măsuri esențiale de protecție: Analiza atentă a detaliilor vizuale – expresii faciale, mișcarea buzelor, sincronizarea sunetuluiVerificarea sursei…
Autorităţile de protecţie a consumatorilor au emis o alertă recentă privind șampoane comercializate sub marca Dove, după ce s-a descoperit că unele dintre acestea conțin substanța chimică 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), interzisă în cosmetice. BMHCA — cunoscut și ca „Lilial” — este clasificat drept substanță cu risc reprotoxic, adică poate afecta sistemul reproducător, sănătatea copilului nenăscut, dar și poate provoca sensibilizări ale pielii. Conform datelor furnizate de InfoCons, loturi de șampoane Dove au fost retrase de la comercializare și rechemate de la consumatori, pentru a preveni riscuri grave pentru sănătate. Autorităţile recomandă tuturor persoanelor care folosesc produse cosmetice să verifice lista…
Peste 2 milioane de litri de apă distribuiți populației din Prahova și Dâmbovița în doar o săptămână
În perioada 30 noiembrie – 8 decembrie 2025, autoritățile din judeţele și , alături de voluntari și instituţii locale, au reușit să distribuie peste 2 milioane de litri de apă — potabilă, îmbuteliată și menajeră — către populaţia din zonele afectate. Distribuţiile s-au făcut ca urmare a apelului formulat de , în baza hotărârilor adoptate de la 30 noiembrie și 2 decembrie 2025, care au permis scoaterea din rezervele de stat a unor cantități de apă pentru sprijin umanitar gratuit. 📍 Detalii pe județe Intervențiile au implicat misiuni de amploare: echipaje din Prahova, cu sprijin de la ISU-uri din Timiș și Brașov,…
Transformarea transportului public din Târgoviște capătă viteză. Primele 19 autobuze electrice din totalul de 21 achiziționate au ajuns deja în oraș, iar lucrările pentru instalarea stațiilor de încărcare au început în mai multe puncte cheie. Noile vehicule, marca BYD K9UD, au 12 metri lungime și podea complet coborâtă, fiind proiectate special pentru a facilita accesul tuturor călătorilor, inclusiv al persoanelor cu dizabilități. Cu o capacitate de până la 80 de pasageri (dintre care 33 pe scaune), acestea promit călătorii confortabile și eficiente în zonele urbane aglomerate. Dotările moderne includ:sisteme de climatizare și încălzire adaptate sezonului, tehnologie de informare și numărare a pasagerilor,camere video de supraveghere, sistem inteligent…
Suporterii roș-albaștri sunt așteptați în număr cât mai mare sâmbătă, 13 decembrie, pentru a-și susține echipa favorită în ultimul meci disputat pe teren propriu în 2025. Chindia Târgoviște înfruntă CS Dinamo într-o partidă extrem de importantă în lupta pentru accederea în zona play-off-ului. Meciul începe la ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu”. Atmosfera se anunță incendiară, mai ales că formația târgovișteană vine după două victorii consecutive și s-a apropiat la doar trei puncte de locurile de play-off. Totul depinde acum și de sprijinul fanilor din tribune. Biletele pot fi achiziționate online, iar suporterii sunt încurajați să își rezerve locurile din…
Târgoviștea intră pe deplin în povestea sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea programului artistic din Orășelul lui Moș Crăciun, amenajat în Piața Mihai Viteazul. Începând din 9 decembrie, scena devine centrul distracției pentru cei mici și cei mari, care sunt invitați să descopere colinde, dansuri, teatru, folclor și momente pline de magie aduse de artiști și ansambluri locale. Atmosfera de basm este completată de activități educative pentru copii, dar și de mult-așteptata Sosire a lui Moș Crăciun, ce va transforma seara de 13 decembrie într-o bucurie de neuitat. Program artistic – Orășelul lui Moș Crăciun 9 decembrie 2025 10 decembrie 2025 11…
Spiritul sărbătorilor de iarnă își face simțită prezența la Târgoviște printr-un eveniment cultural deosebit. Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează luni, 15 decembrie, recitalul de muzică clasică „Cantus Natalis”, un omagiu adus Crăciunului și emoției specifice acestei perioade. De la ora 17:00, în eleganta sală a Muzeului de Istorie, publicul este invitat să se bucure de un program artistic rafinat, susținut de membri ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”. Momentele muzicale vor fi îmbogățite de prezența a două voci remarcabile ale scenei lirice: soprana Daniela Cârstea și mezzosoprana Mădălina Andreea Grigore. Evenimentul promite o seară încărcată de lumină, sensibilitate și armonii care…
Un val de activitate solară intensă a declanșat o furtună geomagnetică, după ce particulele încărcate emise de Soarele (prin ejecții de masă coronală – CME) au ajuns și au perturbat câmpul magnetic al Pământului.O furtună geomagnetică reprezintă o perturbare temporară a magnetosferei Pământului, cauzată de interacțiunea dintre vântul solar (sau plasma emisă de Soare) și câmpul magnetic al planetei.Această perturbare poate dura de la câteva ore până la câteva zile, în funcție de intensitatea și durata fluxului de particule. Posibile efecte asupra tehnologiei și societății Furtunile geomagnetice pot perturba mai multe sisteme tehnologice și infrastructuri: Comunicatii radio, semnale GPS și…
Astăzi, județul Dâmbovița se confruntă cu o vreme rece, specifică lunii decembrie, și cu ceață densă în mai multe zone, în special în depresiunile subcarpatice și pe văile râurilor. Temperaturile s-au situat încă de la primele ore ale dimineții aproape de 0°C, iar senzația de frig este accentuată în zonele în care vizibilitatea este redusă din cauza ceții. Meteorologii avertizează că ceața poate persista și pe parcursul zilei, îngreunând traficul rutier. Se recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să folosească luminile de întâlnire și să adapteze viteza la condițiile de drum. Pe timpul nopții, temperaturile vor coborî din nou sub pragul înghețului.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Dâmbovița au desfășurat, în dimineața zilei de 5 decembrie, o percheziție la locuința unui tânăr de 25 de ani din municipiul Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Tânărul este vizat într-un dosar penal privind deținerea, comercializarea și folosirea fără drept a articolelor pirotehnice din categoriile F1, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. Descoperiri în urma percheziției În locația verificată, polițiștii au găsit și au indisponibilizat:aproximativ 200 de kilograme de articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii) din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1,în valoare totală estimată la 5.000 de…
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a transmis un mesaj public după alegerile parțiale desfășurate duminică, analizând rezultatele înregistrate în București și Găești. Într-o postare cu ton relaxat, „la cafeaua de dimineață”, edilul a evidențiat factorii care au influențat votul în cele două localități și a comentat perspectivele politice de după scrutin. București – rezultate așteptate Caravețeanu consideră că în Capitală lucrurile au evoluat previzibil, subliniind avantajele candidatului Ciucu, pe care îl caracterizează drept comunicativ și lipsit de aroganță.Despre contracandidatul său, Drulă, primarul din Răcari observă faptul că o parte a electoratului a resimțit o atitudine superior-arogantă, fapt ce i-ar fi afectat performanța electorală.În ceea ce…
Comunitatea din Ghimpați l-a cinstit astăzi cu evlavie pe ocrotitorul satului, Sfântul Ierarh Nicolae, prilej de rugăciune și comuniune în cadrul hramului bisericii parohiale. Sub slujirea Părintelui Paroh Mihail Nicolae, credincioșii au umplut biserica de lumină și bucurie, mulțumind pentru ajutorul divin din fiecare clipă a vieții. Această sărbătoare reamintește tuturor de temelia puternică pe care Ghimpați și-a clădit identitatea de veacuri: credința și tradiția. Atestat documentar încă din 1572, satul a rămas o comunitate unită, de oameni gospodari și statornici, animați de dragostea pentru Dumnezeu. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, zidită cu trudă și jertfă, este un adevărat monument de istorie și spiritualitate. Pisania din 22…
Comuna Moroeni se pregătește să celebreze încă o dată frumusețea tradițiilor românești!Duminică, 14 decembrie 2025, începând cu ora 11:00, Sala de Sport din Moroeni va deveni gazda celui mai îndrăgit eveniment al iernii: Festivalul Colindelor, ajuns la cea de-a VII-a ediție. Evenimentul este organizat la inițiativa primarului Laurențiu Moraru, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. Colindători din toate colțurile țării și din Republica Moldova vor urca pe scenă pentru a dărui publicului emoția pură a sărbătorilor de iarnă. Ansambluri și grupuri participante Ansamblul „Cununita” – Școala Gimnazială „Ion Ciorănescu”, Moroeni, jud. Dâmbovița Corul Parohial „Glod”, Moroeni, jud. Dâmbovița Ansamblul Folcloric din Raionul Ștefan…
CSU Târgoviște a dominat clar meciul disputat împotriva CSU Ploiești, impunându-se cu un scor categoric: 59–101 (pauză 32–50). Echipa târgovișteană a controlat partida încă din primele minute, demonstrând coeziune, determinare și un baschet ofensiv eficient. Victoria nu doar reflectă un joc solid, ci și marchează un pas important spre obiectivul sezonului: calificarea în playoff în cadrul competiției Liga 1 Baschet Masculin 2025-2026. Staff-ul și jucătorii CSU-ului au transmis un mesaj de mulțumire sincer către toți susținătorii — de la cei din tribune la cei care urmăresc de la distanță, precum și partenerilor clubului. Susținerea fanilor și a comunității dă echipei energie și motivație să…
Astăzi, județul Dâmbovița — în special zona Târgoviște — se confruntă cu o vreme tipic mohorâtă de început de iarnă: cer predominant înnorat și temperaturi de aproximativ 6–8 °C în cursul zilei, care vor scădea spre 4–5 °C pe seară. Meteorologii avertizează că, în anumite zone din județ, condițiile sunt propice pentru apariția ceaței și burniței, cu vizibilitate redusă, ceea ce recomandă prudență sporită șoferilor și pietonilor. Recomandări pentru astăzi Dacă ieși din casă, ai grijă la vizibilitate — ceața + burnița pot reduce considerabil distanțele vizuale. Conducătorii auto să circule cu prudență: farurile de întâlnire, ștergătoarele și viteza redusă sunt recomandate. Îmbracă-te cu haine călduroase și…
În urma voturilor exprimate duminică, candidatul (PSD), Alexandru Iorga a obținut un scor impresionant de 67,4%, și astfel devine primarul orașului . Pentru președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, rezultatul confirmă un mesaj clar: locuitorii au ales “seriozitatea în administrație”, după un deceniu de conducere liberală. „Oamenii au încredere și au ales, fără niciun dubiu, seriozitatea în administrație”, a declarat Ștefan, mulțumind alegătorilor găeșteni pentru vot și asigurându-i că PSD va continua să muncească pentru proiecte concrete ce le vor îmbunătăți viața de zi cu zi. Pe plan județean, PSD conduce administrațiile locale în 6 dintre cele 7 localități urbane din Dâmbovița…
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița anunță că, în prezent, sunt disponibile 364 de locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui job, dintre care 267 sunt destinate lucrătorilor calificați în diverse meserii. Printre posturile cele mai căutate se află:electrician întreținere–reparații, agent de vânzări, lucrător bucătărie, ospătar, ambalator manual, manipulant mărfuri, agent de securitate, pizzar, sortator produse, controlor calitate, șofer transport mărfuri, mecanic auto, operator CNC, antrenor fitness, confecționer tâmplărie aluminiu, recepționer hotel, lucrător comercial, manichiurist, galvanizator, îngrijitor copii, mecanic utilaj, lăcătuș mecanic, confecționer textile, lucrător gestionar, tehnician mentenanță etc. Oferte pentru absolvenții cu studii superioare Persoanele cu pregătire universitară pot…
31 decembrie 2025 este ultima zi în care angajatorii pot finaliza înrolarea în REGES-ONLINE. Din 1 ianuarie 2026, vechea platformă REVISAL nu va mai fi operațională. De ce e important să faci tranziția acum? Datele tale deja există — nu trebuie să le recreezi: tot ce era în Revisal a fost importat în REGES-ONLINE. Platforma e modernă, 100% online — accesibilă direct din browser, fără instalări complicate. Neînregistrarea în REGES-ONLINE după termenul-limită poate atrage sancțiuni între 15.000 și 20.000 de lei. Dacă nu te-ai înrolat încă — ce să faci: Accesează portalul oficial: reges.inspectiamuncii.ro Creează-ți cont (prin ROeID sau certificat digital), după care…
Târgoviște a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor. Mii de beculețe s-au aprins în același moment, iar cerul a fost luminat de un spectacol de drone, artificii și lasere ce a captivat privirile tuturor. Primarul a transmis un mesaj emoționant: „A fost spectacol la Târgoviște și am intrat oficial în cea mai frumoasă perioadă a anului! Sărbători fericite și binecuvântate! Nașterea Domnului să vă găsească sănătoși!” Atmosfera a fost plină de bucurie, lumină și emoție. Oamenii — localnici și vizitatori deopotrivă — au vibrat la ritmul artificiilor și au savurat magia clipelor, surprinși de frumusețea decorurilor și de spectacolul de pe…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, pe 4 decembrie, în intervalul orar 14:00–22:00, pe raza întregului județ, într-o amplă razie care a vizat creșterea siguranței publice și disciplinarea participanților la trafic. În urma controalelor, au fost legitimate peste 700 de persoane și verificate peste 520 de autovehicule, fiind testați aproximativ 300 de șoferi pentru consum de alcool. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 559 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni – 448 – au vizat abateri la regimul rutier prevăzut de OUG 195/2002, precum:depășirea vitezei legale,neutilizarea centurii de siguranță,depășiri neregulamentare,abateri ale pietonilor. De asemenea, au fost…
Un incendiu a izbucnit în cursul nopții într-un autoturism aflat în municipiul Târgoviște. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o autospecială SMURD. La sosirea echipajelor, focul se manifesta la nivelul compartimentului motor, existând riscul extinderii flăcărilor. Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului către restul autoturismului și către alte bunuri din apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost lichidat în scurt timp. Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
Astăzi, în județul Dâmbovița, vremea se anunță capricioasă: cerul este predominant noros, iar din după-amiază sunt posibile intervale cu ploi. Temperaturile se mențin reci — în jur de 5-6 °C în prima parte a zilei, iar spre seară se vor apropia de 4-5 °C. Pe scurt — ce aduce ziua: Dimineața începe mohorât, cu cer noros. După-amiază se estimează averse — e de preferat să aveți la îndemână o umbrelă sau o haină impermeabilă. Seara, ploaia persistă și temperaturile scad, deci mersul pe jos sau cu mașina cere atenție sporită. Recomandări pentru astăzi Dacă pleci din casă — ia cu tine o haină…
Echipa de volei a CSM Târgoviște dispută astăzi, de la ora 11:00, un meci dificil în deplasare, pe terenul formației CSU Știința Politehnica București, liderul actual al Diviziei A2. Partida se anunță una intensă, cu miză importantă în lupta pentru poziționarea în partea superioară a clasamentului. Târgoviștencele au pregătit cu atenție confruntarea din Capitală. În ultimele zile, stafful tehnic a pus accent pe consolidarea blocajului, pe coordonarea fazelor de atac și pe gestionarea momentelor decisive din joc. Nivelul de execuție și sincronizarea echipei au crescut vizibil, ceea ce dă încredere înaintea duelului de mâine. CSM Târgoviște merge la București motivată să lupte pentru…
Comuna Răzvad a intrat în atmosfera sărbătorilor cu un dar special pentru cei mici: un loc de joacă modern, inaugurat cu o zi înainte de Sfântul Nicolae. La eveniment au fost prezenți primarul Emanuel Spătaru și reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița, marcând încă un proiect finalizat pentru comunitate. Investiția este realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), în cadrul căruia la Răzvad se află în derulare 8 proiecte importante, în valoare totală de aproximativ 14 milioane de lei. Acestea vizează îmbunătățirea infrastructurii și a calității vieții — de la siguranță și confort, până la spații educative și recreative. Autoritățile locale și județene au subliniat importanța colaborării…
Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins din nou comuna Mănești, unde administrația locală a organizat un eveniment dedicat celor mai mici membri ai comunității. Sub coordonarea primarului Alexandru Constantin, tradiția dăruirii de cadouri înainte de Crăciun continuă să aducă bucurie an de an. În acest sezon, 549 de copii din școlile și grădinițele comunei au primit daruri pregătite special pentru ei, într-o atmosferă plină de colinde, emoție și entuziasm. Moș Crăciun a împărțit nu doar pachete, ci și multe zâmbete, iar cei mici s-au bucurat intens de atenția oferită. „Fiecare copil merită să simtă magia Crăciunului. Bucuria lor este cea mai frumoasă răsplată…
Primele șapte ambulanțe moderne au intrat în dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În scurt timp, flota se va mări cu încă patru autospeciale complet echipate, menite să îmbunătățească intervențiile medicale de urgență din întreg județul. Noile ambulanțe sunt rapide, sigure și dotate cu aparatură de ultimă generație, gândite să sprijine echipajele medicale în situații limită, în care fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte. Tot pentru creșterea calității serviciilor medicale de urgență, urmează să fie demarat și proiectul de modernizare a sediului Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița. Investiția, în…
Târgoviște dă startul sărbătorilor de iarnă pe 5 decembrie – spectacol cu drone, artificii și lasere
Astăzi, 5 decembrie, municipiul va marca deschiderea oficială a sezonului sărbătorilor de iarnă printr-un eveniment festiv organizat în . Începând cu ora 17:30, locuitorii sunt invitați să participe la aprinderea iluminatului festiv al orașului. Potrivit organizatorilor, ediția din acest an aduce un concept vizual mult mai spectaculos:o cupolă de lumini care va acoperi întreg centrul orașului,decorațiuni tematice precum ursuleți luminoși și autobuze decorate de Moș Crăciun,patinoar și alte atracții pentru copii.La momentul aprinderii — un show impresionant de drone, artificii și lasere va marca simbolic începutul sărbătorilor. Continuarea sărbătorilor Evenimentele de iarnă nu se opresc aici. Pe 13 decembrie este programată o paradă dedicată venirii lui — un moment deosebit de așteptat, mai ales de…
Astăzi, 5 decembrie, este celebrată Ziua Internațională a Voluntariatului, un moment dedicat tuturor celor care își oferă timpul și energia pentru binele comunității, fără a cere nimic în schimb. Este o zi în care recunoaștem oamenii care, prin gesturi mici sau mari, fac lumea un loc mai sigur și mai bun. La Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, voluntarii înscriși în programul „Salvator din pasiune” reprezintă un exemplu de implicare și devotament. Ei se pregătesc alături de salvatorii profesioniști și intervin în situații reale de urgență, punând pe primul loc siguranța și viața oamenilor.De la intervenții în incendii, la sprijin…
Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări succesive de tip Cod Galben pentru județul Dâmbovița, vizând intensificări ale vântului în cursul zilei de 5 decembrie și în noaptea următoare. Prima atenționare – 5 decembrie, ora 10:00 – 23:00 În acest interval, vântul va sufla cu viteze de 50 până la 70 km/h, existând riscul producerii unor pagube locale, în special în zonele deschise. A doua atenționare – 5 decembrie, ora 23:00 – 6 decembrie, ora 08:00 Fenomenul se va menține și pe timpul nopții, cu rafale ce pot atinge 50–65 km/h, afectând atât zona de câmpie, cât și pe cea submontană a județului.…
Se apropie Moș Nicolae, iar jucăriile sunt printre cele mai căutate cadouri pentru cei mici. InfoCons – Protecția Consumatorilor îi avertizează pe părinți să fie atenți la produsele achiziționate, după ce peste 690 de tipuri de jucării au fost raportate în Sistemul de Alerte Rapidă al Uniunii Europene (Safety Gate) ca fiind neconforme și cu risc pentru sănătatea și siguranța copiilor Ce pericole pot ascunde jucăriile retrase? Produsele semnalate au fost depistate atât în comerțul clasic, cât și pe platforme de vânzare online, iar printre riscurile identificate se numără: InfoCons subliniază că orice jucărie din sistemul de alertă poate reprezenta un pericol real, motiv pentru care părinții sunt…
Primăria Răcari anunță că luni, 8 decembrie, vor fi efectuate plățile pentru indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu dizabilități. Potrivit administrației locale, întârzierea a fost cauzată de faptul că sumele au fost transferate de Ministerul Muncii abia în cursul zilei de 8 decembrie, Primăria primind o alocare de 122.000 lei. Finanțarea acestor indemnizații provine din surse multiple: Ministerul Muncii, Guvernul României și bugetul local. În prezent, 130 de persoane beneficiază de acest drept în orașul Răcari, ceea ce reprezintă un efort financiar lunar de aproximativ 350.000 lei. Primăria precizează că nu are competența de a decide cine este eligibil, acest lucru fiind stabilit de o comisie județeană specializată. Situația serviciilor de…
Palatul Național al Copiilor din București a fost, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2025, gazda celei de-a VI-a ediții a competiției de dans „Young Artist Grand Prix”, un eveniment dedicat tinerilor artiști pasionați de balet și jazz, aflați în plină formare artistică. Școala „Daniela Rotari Ballet Dance Studio”, în parteneriat cu Școala Populară de Arte „Octav Enigărescu” Târgoviște – Clasa de Balet, a participat cu eleve talentate în ambele secțiuni, obținând rezultate remarcabile, apreciate de juriul competiției. Rezultatele obținute Mara Ștefania Stoica Locul III – Jazz, categoria 10–12 ani, nivel hobby, „Beat It” Locul III – Ballet, categoria 10–12 ani, nivel hobby, „Bridesmaid Variation” (Pas de…
Autorităţile de protecţie a consumatorilor avertizează: produsul cosmetic „ONLY NAILS – Gel pentru unghii, 12 ml” poate reprezenta un pericol pentru sănătate. Conform analizei ingredientelor, acest gel conţine oxid de difenil(2,4,6-trimetilbenzoil) fosfină (TPO), o substanță considerată interzisă în produsele cosmetice. De ce este periculos? TPO poate afecta sistemul reproducător. Există risc de afectare a sănătății fătului dacă produsul este folosit de femei însărcinate. Expunerea la această substanță poate provoca reacții alergice cutanate la persoanele sensibile sau vulnerabile. Recomandarea autorităților și a specialiștilor Consumatorilor li se recomandă să evite utilizarea gelului menționat și să verifice întotdeauna lista completă de ingrediente înainte de a cumpăra sau folosi produse cosmetice. Siguranța în materie…
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a desfășurat, în perioada 24–28 noiembrie 2025, o amplă campanie de verificare a angajatorilor din domeniile depozitări (CAEN 5210) și manipulări/curierat (CAEN 5224/5320). Acțiunea a avut loc simultan la nivel național și a vizat atât combaterea muncii nedeclarate, cât și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Controalele s-au bazat pe faptul că activitatea în depozite presupune riscuri ridicate pentru angajați – manipularea maselor grele, folosirea utilajelor precum stivuitoare, temperaturi extreme în spațiile de lucru, alături de numeroase probleme semnalate anterior la nivelul angajărilor și evidenței timpului de muncă. Muncă nedeclarată, descoperită la doi angajatori În domeniul relațiilor…
Județul Dâmbovița se află astăzi sub influența unui front atmosferic rece, care aduce nori, vânt și ploi, în special în a doua parte a zilei. Temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă, cu valori cuprinse între 5 și 8 grade Celsius în zona de câmpie și deal. Meteorologii anunță că pe tot parcursul zilei cerul va fi acoperit, iar după orele 20:00 se pot semnala averse în mai multe localități ale județului. Carosabilul poate deveni alunecos, motiv pentru care șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență. La munte, vremea este și mai receÎn zona montană, în special la altitudini mari, temperaturile vor scădea spre 0°C, iar…
Atmosferă specială se anunță sâmbătă, 6 decembrie 2025, la Sala Sporturilor din Moreni, unde CSU Târgoviște va întâlni CSU Craiova, într-o nouă partidă din Divizia A – Handbal Masculin. Meciul va începe la ora 17:00, iar publicul este așteptat în număr cât mai mare să susțină echipa târgovișteană în lupta pentru un nou rezultat pozitiv. Partida are și o încărcătură emoțională aparte: clubul universitar organizează campania „Aruncă o jucărie, adu un zâmbet!”, prin care spectatorii sunt invitați să aducă la sală jucării de pluș. La fluierul de start, acestea vor fi aruncate pe teren, urmând să fie colectate și donate copiilor nevoiași în preajma sărbătorilor de iarnă. Ce se…
Transportul public din municipiul Târgoviște intră într-o nouă etapă a evoluției sale. Primele 9 autobuze electrice dintr-un lot total de 21 de vehicule nepoluante au ajuns în depoul operatorului local, marcând un pas important către un oraș mai modern și mai prietenos cu mediul. Vehiculele, de 12 metri lungime, sunt complet adaptate nevoilor tuturor pasagerilor. Acestea au podea coborâtă, rampă pentru persoanele cu dizabilități și un interior configurat pentru confortul utilizatorilor: capacitate totală de 80 de locuri, dintre care 33 pe scaune — un avantaj pe liniile cu flux ridicat de călători. Tehnologie de ultimă generație pentru un transport public eficient Noile autobuze sunt dotate cu: Aceste tehnologii…
Locuitorii din municipiul Moreni se confruntă de câteva zile cu probleme la alimentarea cu apă potabilă. În contextul acestei situații critice, autoritățile locale și județene au anunțat că implementează un set de măsuri alternative pentru a asigura accesul populației la apă, chiar și temporar. 📢 Declarație oficială Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de primarul municipiului, Gabriel Purcaru, a afirmat: „Facem tot ce ne stă în putere pentru ca, prin soluții alternative, să putem asigura, chiar și parțial, alimentarea cu apă. Am stat de vorbă cu oamenii și le-am spus că depunem toate eforturile pentru ca fiecare familie să aibă apă cât mai curând.” Măsuri…
Polițiștii rutieri dâmbovițeni au intervenit rapid în două situații grave petrecute în noaptea de 1 decembrie, întocmind două dosare penale pentru fapte care puteau avea consecințe extrem de serioase în trafic. Minor de 17 ani, prins la volanul unei mașini furate, fără permis În jurul orei 03:20, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești au depistat pe strada Cuza Vodă un tânăr de 17 ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie. Verificările au scos la iveală un fapt și mai grav: autoturismul fusese furat de minor în scop de folosință. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru:conducerea unui vehicul fără permis,furt în scop de folosință. Șofer…
Autoritățile rămân în dispozitiv maxim în județele Prahova și Dâmbovița, unde alimentarea cu apă potabilă și menajeră este în continuare afectată. Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratele pentru Situații de Urgență, a continuat astăzi operațiunile de sprijin, în baza Hotărârii CNSU nr. 32/2025. Prahova: peste 35.000 litri de apă distribuiți în doar 24 de ore Echipele ISU Prahova au intervenit în puncte sensibile din Câmpina și Băicoi, dar și în comuna Telega, transportând apă menajeră către: Volumul de apă distribuit în această zi a depășit 35.000 litri, iar misiunea rămâne în desfășurare. Dâmbovița: sprijin pentru populație și…
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a transmis un mesaj amplu după celebrarea Zilei Naționale a României, făcând apel la respect, unitate și responsabilitate civică. Edilul a analizat atmosfera de 1 Decembrie 2025, subliniind atât momentele frumoase, cât și derapajele care au umbrit festivitățile în unele orașe. Marius Caravețeanu a atras atenția în special asupra comportamentelor nepotrivite observate în timpul intonării imnului național, când, în anumite locuri din țară, politicienii și autoritățile au fost întâmpinați cu fluierături și jigniri. „Merită politicienii fluierături? Poate că da, dar nu putem avea răbdare câteva minute pentru a respecta imnul țării?” — a transmis edilul, subliniind că…
Cinema Independența din Târgoviște dă startul atmosferei de final de an cu două filme mult așteptate, pentru care biletele au fost puse oficial în vânzare începând de astăzi. Publicul târgoviștean are ocazia să aleagă între emoție, umor și spectacol vizual de excepție. „Crăciun cu Ramon” – comedia românească ideală pentru a vă introduce în spiritul sărbătorilor, plină de energie, haz și momente care aduc zâmbetul pe buze. „Avatar: Foc și Cenușă” – continuarea impresionantă a uneia dintre cele mai mari francize cinematografice ale lumii. Filmul promite o experiență epică, efecte spectaculoase și o poveste care ține publicul cu sufletul la gură. Reprezentanții…
Atmosferă de zile mari se anunță astăzi, 2 decembrie, la Sala CSȘ „Ioan Valerian”, unde CSU Târgoviște dispută ultimul meci ACASĂ din acest an în Liga 1 de baschet masculin. Ora 14:00,CSU Târgoviște – CSU Sibiu 2, Sala CSȘ „Ioan Valerian”, Târgoviște Echipa noastră își dorește un final de an perfect, iar susținerea publicului poate face diferența! După un sezon plin de muncă, evoluții solide și ambiție, băieții merită o sală plină și energie din tribune. Hai să fim alături de ei și să arătăm ce înseamnă spiritul târgoviștean! Împreună suntem mai puternici!
Astăzi, județul Dâmbovița se află sub dominația norilor groși, care vor acoperi cerul pe tot parcursul zilei. Temperaturile se mențin scăzute, specifice începutului de decembrie, dar fără precipitații sau fenomene extreme care să pună probleme locuitorilor. Târgoviște și zona de câmpie Maxima zilei: 7–8°C Minima: 4–5°C spre seară Cer: complet acoperit Vânt: slab, cu intensificări ușoare izolate Zona submontană și montană Temperaturi mai scăzute, între 1–4°C Vreme rece, dar stabilă, fără ninsori semnificative. Recomandări pentru dâmbovițeni Țineți aproape hainele groase – aerul rece se va resimți mai puternic odată cu lăsarea serii. Cei aflați pe drumuri sunt sfătuiți să circule cu prudență din cauza…
Pe măsură ce se apropie mini-vacanțele și concediile, tot mai mulți români își planifică escapade la munte sau sejururi. În același timp, însă, Direcția Națională de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra intensificării tentativelor de fraudă legate de închirierile de vacanță promovate online. Potrivit specialiștilor, perioadele aglomerate sunt momentele în care atacatorii profită de graba și entuziasmul utilizatorilor, publicând anunțuri false de cazare, site-uri clonă sau solicitări de plată prin metode nesigure. DNSC recomandă turiștilor să verifice cu atenție orice ofertă înainte de a trimite bani sau date personale. Printre pașii esențiali se numără: Specialiștii subliniază că atenția acordată acestor detalii poate face diferența…
Comuna Voinești îmbracă straie de sărbătoare cu ocazia Zilei Naționale a României, clădirea Primăriei fiind decorată cu un tricolor impresionant, vizibil pe întreaga fațadă. Atmosfera patriotică este completată de mesajul transmis comunității de primarul Gabriel Dănuț Sandu, care a subliniat importanța unității și a respectului într-o perioadă dificilă pentru toți românii. „Deja suntem pregătiți! La mulți ani, România! La mulți ani, frați români! Chiar dacă trecem printr-o perioadă foarte dificilă, iubiți România prin fapte, nu doar prin cuvinte. Fiți buni în tot ceea ce faceți, fiți patrioți, respectați-vă unii pe alții și dați dovadă de unitate. Fiți mândri că sunteți români, indiferent unde…
Cinema Independența din Târgoviște le pregătește iubitorilor de film o sâmbătă specială, pe 29 noiembrie, cu trei producții din genuri diferite, potrivite pentru toate vârstele și preferințele. Aventură, magie, mister și comedie – toate se vor regăsi pe marele ecran într-o zi dedicată poveștilor. Programul începe la ora 11:00 cu animația „Zootropolis 2” (3D), un film plin de energie, umor și personaje îndrăgite, perfect pentru cei mici, dar și pentru adulții care vor să retrăiască atmosfera primului film. De la ora 15:00, publicul este invitat într-o lume plină de vrăji și efecte spectaculoase odată cu „Vrăjitoarele II – 3D (Wicked for Good)”, o poveste în care…
Șapte pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița au fost avansați astăzi, 28 noiembrie, în gradul militar următor, în semn de apreciere pentru profesionalismul și dedicarea demonstrate în activitatea zilnică. Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru festiv, la sediul instituției. Trei ofițeri și patru subofițeri au primit noile grade din partea conducerii unității, care i-a felicitat pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit atribuțiile și pentru implicarea constantă în misiunile derulate în folosul comunității. Evenimentul a avut loc în apropierea Zilei Naționale a României, sărbătorită pe 1 decembrie, moment ce oferă prilejul recunoașterii meritelor cadrelor…
Cu ocazia Zilei Naționale a României, celebrată pe 1 decembrie, la sediul Jandarmeriei Dâmbovița a avut loc pe 28 noiembrie, un moment festiv dedicat recunoașterii meritelor celor care servesc comunitatea cu devotament. Un număr de 12 jandarmi dâmbovițeni – 2 ofițeri și 10 subofițeri – au fost avansați în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, pentru modul remarcabil în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Noile grade le-au fost înmânate de conducerea unității, într-un cadru plin de emoție și respect. Aceștia au fost felicitați pentru profesionalismul și implicarea constantă în misiunile încredințate, fiind încurajați să continue să se dedice activităților de ordine publică și siguranță a…
Voleibalistele CSM Târgoviște au programat astăzi un nou duel în fața propriilor suporteri. De la ora 12:00, în Sala Ioan Valerian, echipa dâmbovișteană întâlnește formația CTF Mihai I București, într-un meci care se anunță intens și plin de energie. Partida este o ocazie excelentă pentru iubitorii voleiului să fie aproape de echipă și să le ofere jucătoarelor sprijinul de care au nevoie. Atmosfera din sală este, ca de obicei, un adevărat atu pentru CSM Târgoviște. Succes fetelor și hai, Târgoviște!
Târgoviștea este din nou gazda unui eveniment sportiv important. În perioada 28–30 noiembrie, Complexul Turistic de Natație va găzdui Campionatul Național de Poliatlon, competiție dedicată copiilor de 11 ani, veniți din întreaga țară pentru a-și demonstra talentul și pregătirea. Prima reuniune a avut loc vineri, de la ora 17:00, iar sâmbătă sunt programate două sesiuni: una dimineața, de la ora 9:30, și alta după-amiaza, de la ora 17:00. Finalele vor avea loc duminică, începând cu ora 9:30. Tinerii înotători vor intra în concurs la probe variate, care le vor testa atât viteza, cât și tehnica și rezistența:50 m liber, 50 m bras, 50 m fluture, 50…
Târgoviștea se pregătește să intre într-o atmosferă de basm odată cu sosirea lui Moș Crăciun, care va fi celebrată pe 13 decembrie printr-o paradă plină de culoare și magie. Evenimentul, devenit deja tradiție, adună an de an sute de copii și familii dornice să-l întâlnească pe Moșul mult așteptat. Parada va transforma centrul orașului într-un coridor al luminilor, colindelor și personajelor de poveste. Spiriduși, zâne, mascote și numeroși artiști îl vor însoți pe Moș Crăciun, creând un moment spectaculos pentru cei mici, dar și pentru adulți. Seara promite să fie una specială, plină de emoție, bucurie și momente de neuitat pentru întreaga comunitate.…
Târgoviștea se pregătește să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a anunțat că, în seara de 5 decembrie, orașul va marca debutul festiv al sezonului printr-un eveniment special dedicat atât copiilor, cât și adulților. De la ora 17:30, în Piața Tricolorului, târgoviștenii sunt așteptați la aprinderea iluminatului ornamental, un moment care va fi însoțit de un show spectaculos cu drone, artificii și lasere. Tot atunci va fi inaugurată și ediția din acest an a îndrăgitului „Orășel al lui Moș Crăciun”, una dintre cele mai așteptate atracții ale iernii. Piața Tricolorului, transformată într-un decor feeric Anul acesta, zona centrală va fi complet…
Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a anunțat semnarea contractului de achiziție publică pentru dotarea Școlii Gimnaziale Colacu cu mobilier școlar modern, parte a proiectului „Reabilitare, modernizare, extindere și echipare Școala Gimnazială Colacu”. Contractul, în valoare totală de 196.153,10 lei, include achiziția unui număr impresionant de piese de mobilier necesare funcționării eficiente a școlii. Furnizorul este compania SC Eurodidactica SRL. Printre dotările prevăzute se numără: 180 de bănci reglabile pentru elevi, mobilier complet pentru laboratorul de informatică, dulapuri individuale pentru elevi, mobilier pentru cancelarie, cabinetul medical, biroul directorului, precum și table magnetice, panouri de afișaj și mobilier pentru bibliotecă. Noile achiziții includ și elemente de accesibilitate,…
Avertizarea este valabilă în perioada:28 noiembrie 2025, ora 12:00 – 30 noiembrie 2025, ora 24:00 Fenomene vizate în Dâmbovița:scurgeri importante pe versanți,formarea de torenți și pâraie,viituri rapide pe râurile mici, cu risc de inundații locale,creșteri ale debitelor și nivelurilor pe râurile vizate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare. Bazine hidrografice din județul Dâmbovița aflate sub Cod Galben: Râul Dâmbovița – bazinul superior; Râul Ialomița – sectorul amonte de S.H. Siliștea Snagovului. Recomandări pentru locuitori:evitați deplasările în apropierea râurilor și zonelor inundabile;nu traversați ape curgătoare sau zone acoperite de apă;curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea apelor pluviale;urmăriți informările hidrologice și respectați…
Deși vremea a fost extrem de rea ieri, de Ziua Sfinxului, cu nori joși, vânt puternic și condiții meteo schimbătoare, sute de turiști au urcat totuși în Masivul Bucegi, dornici să ajungă pe Platoul Bucegilor și să marcheze tradiționalul eveniment. Salvamont Dâmbovița – sprijin continuu pentru turiștiSalvatorii montani au fost prezenți în punctele cheie ale traseelor, oferind informații, indicații și asistență turiștilor care au înfruntat vremea dificilă. Echipajele Salvamont au monitorizat zona permanent, fiind pregătite să intervină în caz de nevoie. Jandarmii montani dâmbovițeni – atenți la siguranța turiștilorJandarmii montani au fost la rândul lor la datorie, supraveghind rutele de acces…
În această dimineață, în jurul orei 06:35, echipajele de intervenție au fost solicitate la un accident rutier produs pe raza localității Comișani. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a intervenit cu o autospecială. La sosirea echipajelor, au fost găsite două autoturisme și un autocamion implicate în coliziune. O victimă de sex masculin a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital de către echipajul SAJ pentru investigații și tratament suplimentar. Pe durata intervenției,…
De Ziua Națională a României, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul să exploreze gratuit patrimoniul istoric și cultural al județului. Luni, 1 Decembrie 2025, vizitatorii vor avea acces liber la muzeele din Târgoviște, precum și la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi. Lista obiectivelor deschise include: Toate instituțiile vor putea fi vizitate în intervalul 9:00 – 17:00. Prin această acțiune, autoritățile județene încurajează publicul să se apropie de patrimoniul cultural local și să marcheze într-un mod aparte ziua de 1 Decembrie, într-un ambient dedicat memoriei și valorilor naționale.
Suporterii echipei Chindia Târgoviște își pot procura, începând de astăzi, biletele pentru confruntarea cu CS Tunari din magazinul oficial al clubului, amplasat în Dâmbovița Mall. Tichetele sunt disponibile în format fizic, într-un interval accesibil celor care doresc să își asigure din timp accesul la meci. Pentru fanii care aleg să cumpere biletele în ziua partidei, casele stadionului „Eugen Popescu” vor fi deschise sâmbătă, de la ora 9:00, până la fluierul de start. Atmosfera se anunță una specială — haideți să fim alături de Chindia și să umplem tribunele!
Pe fondul intensificării activităților online în preajma sărbătorilor de iarnă – cumpărături, rezervări, promoții sau donații – experții în securitate cibernetică atrag atenția asupra creșterii tentativelor de fraudă în mediul digital. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) transmite că un comportament preventiv și informat reprezintă cea mai bună protecție în fața atacurilor online. Recunoașterea timpurie a semnelor de fraudă, acțiunea rapidă pentru limitarea prejudiciilor și raportarea incidentelor sunt pași esențiali pentru protejarea datelor și a bunurilor personale. Pentru raportarea tentativelor de fraudă cibernetică, cetățenii au la dispoziție numărul unic 1911, unde pot primi suport specializat din partea experților DNSC. De asemenea,…
Noua Secție de Cardiologie, recent modernizată și dotată de Consiliul Județean Dâmbovița, continuă să își consolideze statutul de centru medical performant, unde tehnologia avansată se îmbină cu profesionalismul echipelor medicale pentru binele pacienților. Ieri, medicii secției au participat la o sesiune specializată susținută de experți ai companiei Abbott, dedicată tehnologiei OCT – Optical Coherence Tomography, una dintre cele mai avansate metode utilizate în cardiologia intervențională. Aceasta permite vizualizarea cu o precizie excepțională a interiorului arterelor coronare, facilitând stabilirea rapidă și corectă a strategiei de tratament pentru fiecare pacient în parte. Pentru dâmbovițeni, accesul la astfel de tehnologii înseamnă intervenții mai sigure,…
Ultimele zile din noiembrie aduc vreme severă în mai multe zone ale țării, iar județul Dâmbovița se află sub informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, valabilă până duminică, la ora 20:00. Meteorologii avertizează că, în anumite regiuni, cantitățile de precipitații pot ajunge chiar și la 100 l/mp, crescând riscul de acumulări de apă, viituri rapide și posibile inundații locale, în special în zonele joase sau în apropierea cursurilor de apă. Ce se poate întâmpla în următoarele zile: Ploi continue, moderate și local torențiale Intensificări temporare ale vântului Creșteri ale debitelor pe râuri Posibile inundări ale unor zone urbane și rurale Autoritățile recomandă populației să…
Un bărbat de 39 de ani, din Dâmbovița, urmărit național și internațional pentru mai multe infracțiuni cu violență, a fost depistat și reținut ieri, 27 noiembrie, în urma unei operațiuni desfășurate în județul Buzău. Acțiunea a fost coordonată de Direcția de Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R., cu participarea polițiștilor de investigații criminale din Buzău, Brașov și Dâmbovița, precum și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău. Totul a pornit după ce polițiștii din Brașov au semnalat existența unor indicii că bărbatul – bănuit de o tâlhărie calificată comisă pe raza județului – s-ar afla în zona Buzău. În scurt timp,…
InfoCons trage un semnal de alarmă pentru toți consumatorii care se pregătesc de sezonul sărbătorilor. Un model de lanț de iluminat marca XWATT, foarte des întâlnit în comerț, prezintă deficiențe grave de siguranță care pot provoca șoc electric în timpul utilizării. Conform verificărilor, produsul, care include 100 de LED-uri albe reci și opt moduri de iluminare, ascunde probleme serioase: Cablul nu este fixat corespunzător, ceea ce poate duce la desprinderea firelor. Izolația firelor accesibile este insuficientă, crescând riscul de atingere accidentală a elementelor sub tensiune. Deși este promovat pentru utilizarea în exterior, instalația nu este protejată împotriva umezelii, permițând pătrunderea apei în sistemul electric.…
Elevii de liceu sunt invitați să participe vineri, 28 noiembrie 2025, ora 13:00, la concursul de cunoștințe istorice „România Mare – un vis devenit realitate”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița și Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Dâmbovița. Evenimentul va avea loc la sediul central al Bibliotecii Județene Dâmbovița, situat pe strada Stelea, nr. 2, și își propune să testeze și să dezvolte cunoștințele istorice ale elevilor despre realizarea Marii Uniri și importanța acesteia pentru România modernă. Concursul reprezintă o oportunitate pentru tineri de a-și valorifica pasiunea pentru istorie și de…
Chindia Târgoviște revine pe teren acasă pentru meciul împotriva celor de la CS Tunari, sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 11:00, pe stadionul Eugen Popescu. Antrenorii și jucătorii promit un joc plin de determinare, având ocazia să aducă revanșa fanilor și să creeze din nou momente memorabile pentru suporterii târgovișteni. Bilete: Tribuna 1 Central: 30 lei Tribuna 1 Periferic: 20 lei Copiii până la 7 ani au acces gratuit însoțiți de un adult (1 adult + 1 copil). Link pentru bilete: https://tinyurl.com/bileteChindiaTunariTichete parcare: https://tinyurl.com/parkingChindia Suporterii sunt încurajați să vină în număr cât mai mare pentru a susține echipa, demonstrând că împreună se pot aduce momente…
Administrația locală târgovișteană continuă investițiile în educație, iar Grădinița cu Program Prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica”, situată pe Calea Domnească, va beneficia de lucrări de reabilitare pentru corpul vechi al clădirii. Valoarea proiectului depășește 7 milioane de lei, fonduri integral nerambursabile atrase de municipalitate. Reabilitarea va contribui la creșterea calității spațiului educațional și la asigurarea unui mediu modern și sigur pentru cei mici. Primăria Târgoviște subliniază că investițiile în unitățile de învățământ rămân o prioritate, pentru dezvoltarea educației și a comunității locale.
Salvamont Dâmbovița și jandarmii montani din județul Dâmbovița se pregătesc să asigure sprijinul și siguranța turiștilor care vor să participe vineri, 28 noiembrie, la celebra Zi a Sfinxului în Masivul Bucegi. Jandarmii de la posturile montane Zănoaga și Peștera vor fi prezenți pe trasee, gata să intervină pentru îndrumarea și salvarea turiștilor aflați în dificultate. Autoritățile recomandă drumețiilor să respecte câteva reguli de bază pentru prevenirea accidentelor: să fie informați despre traseu și condițiile meteo, să aibă echipament adecvat, lanternă, rucsac și trusă de prim-ajutor, să folosească doar traseele marcate și să nu plece singuri. În plus, turiștii trebuie să evite consumul de alcool,…
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Băleni, satul Băleni-Sârbi, după ce o butelie a explodat, fără a se produce incendiu. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Târgoviște, un echipaj SMURD de la Garda de Intervenție Cornești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. În urma exploziei, două femei au fost transportate la spital: una cu arsuri și alta care a suferit un atac de panică. Concomitent, pompierii asigură măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Misiunea este în desfășurare, iar autoritățile recomandă respectarea indicațiilor echipajelor de intervenție.
InfoCons lansează o avertizare importantă pentru părinți: scaunul auto pentru copii marca Kikid, comercializat online, prezintă un pericol major în caz de coliziune. Autoritatea de protecție a consumatorului atrage atenția că, în timpul impactului, produsul se poate descompune, iar capul copilului se poate deplasa mai mult decât limita permisă, ceea ce poate cauza leziuni grave sau chiar pune viața copilului în pericol, la nivelul capului și toracelui. Scaunul nu este conform cu Regulamentul european privind omologarea autovehiculelor și nici cu standardul CEE-ONU nr. 129, care stabilește criteriile de siguranță pentru scaunele auto destinate copiilor. InfoCons recomandă părinților care dețin acest produs să nu îl mai utilizeze și…
Primele două dintre cele 21 de autobuze 100% electrice achiziționate de municipiul Târgoviște au fost livrate astăzi, marcând un pas important spre un transport public mai modern și prietenos cu mediul. La eveniment au fost prezenți primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Aceștia au subliniat că autobuzele electrice vor contribui la un oraș mai curat și la servicii de transport mai eficiente pentru locuitori. Autobuzele BYD K9UD, de 12 metri, au podea complet coborâtă, capacitate de 80 de pasageri (33 pe scaune), facilități pentru persoane cu dizabilități, sisteme…
În fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, pe Platoul Bucegi, un fenomen spectaculos și încărcat de mister atrage atenția turiștilor și pasionaților de esoterism din întreaga lume. La apusul soarelui, razele luminoase ating fața Sfinxului și se coboară spre baza sa, formând o piramidă de lumină ce pare să transforme stânca în epicentrul unei energii sacre. Potrivit localnicilor și cercetătorilor, acest fenomen are loc o singură zi pe an, pe 28 noiembrie, când poziția soarelui, unghiul razelor și conturul natural al Sfinxului se aliniază perfect. Evenimentul a devenit un magnet pentru vizitatori „aleși”, veniți din toate colțurile lumii, care urmăresc…
Odată cu scăderea temperaturilor și apariția precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția șoferilor asupra importanței echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Echipele MAI sunt prezente pe teren și le recomandă conducătorilor auto să adopte un comportament responsabil în trafic: Conduceți cu prudență și adaptați viteza la condițiile meteo;Păstrați distanța de siguranță față de vehiculul din față; Asigurați-vă că aveți în mașină lanțuri antiderapante, trusă de urgență și echipamente utile pentru sezonul rece. În perioadele cu vreme severă, atenția, pregătirea mașinii și echiparea corespunzătoare pot preveni accidentele și situațiile periculoase. Siguranța ta contează!
Chindia Târgoviște revine astăzi pe teren într-un meci dificil, în deplasare, contra Politehnicii Iași, într-o etapă importantă din Liga a II-a. Pentru echipa dâmbovițeană, partida reprezintă mai mult decât o confruntare sportivă – este o ocazie de a arăta că spiritul Chindiei rămâne viu. „Suntem împreună, indiferent de obstacole – asta e superputerea noastră”, transmit oficialii clubului, apelând la unitatea care a definit mereu legătura dintre echipă și suporteri. Meciul începe la ora 17:00 și este transmis de Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Înaintea duelului de la Iași, jucătorii și stafful tehnic le-au mulțumit fanilor pentru susținerea necondiționată:„Putem schimba…
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a derulat, în perioada 12–19 noiembrie 2025, o campanie națională de verificare a respectării legislației muncii în sectorul transportului rutier. Acțiunea s-a desfășurat simultan la nivel național, având ca scop asigurarea unui climat de muncă legal și sigur pentru angajați într-un domeniu cu risc profesional ridicat, program prelungit și timp de lucru variabil. Campania a vizat în principal: Organizarea timpului de muncă și odihnă al conducătorilor auto; Încadrarea corectă în muncă și respectarea drepturilor salariale; Evidența corectă a timpului de lucru; Acordarea repausului săptămânal și a sporurilor legale; Înrolarea angajatorilor în platforma REGES-ONLINE. La nivelul județului Dâmbovița au fost efectuate 41…
Astăzi, județul Dâmbovița se confruntă cu o zi răcoroasă, cu temperaturi scăzute, mai ales dimineața și seara. Dimineața începe cu cer noros și 6°C, urmat de valori maxime în jur de 12°C după-amiază, când soarele își face apariția printre nori. Spre seară, mercurul din termometre va scădea din nou, ajungând la 4–5°C, iar noaptea va fi senină și rece, cu minime apropiate de 4°C. În zona montană este în vigoare un cod galben de vânt: rafale de 70–80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, vântul poate depăși 100 km/h. Sfaturi pentru locuitori Purtați haine călduroase și stratificate, în special dimineața și seara; Fiți precauți în zonele…
În cel mult două săptămâni, 21 de autobuze electrice achiziționate de Primăria Târgoviște vor începe să ajungă în oraș, pe loturi, iar administrația locală a demarat deja lucrările pentru montarea stațiilor de încărcare. Investiția face parte din proiectul „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, care include:21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m), model BYD K9UD, cu podea complet coborâtă și capacitate de 80 de pasageri (33 pe scaune), dotate cu sisteme de climatizare, informare și numărare călători, supraveghere video și facilități pentru persoanele cu dizabilități;21 stații de încărcare lentă la autobază;7 stații de…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la ridicarea Monumentului Eroilor de la Mănăstirea Dealu, un simbol al curajului și devotamentului ofițerilor, profesorilor și elevilor Liceului Militar „Nicolae Filipescu”. „Dâmbovița este plină de istorie, iar noi trebuie să o respectăm și să nu uităm de unde venim. Ca administrație județeană, avem datoria să păstrăm vie memoria eroilor și să transmitem mai departe povestea lor, să fim recunoscători pentru tot ce au făcut pentru noi”, a declarat Corneliu Ștefan. Președintele CJ a subliniat că fiecare gest de astăzi contribuie la modelarea județului și a României…
A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția Centrului de Îngrijiri Paliative Gura Ocniței, un proiect cu valoarea totală de peste 19.670.000 lei. Durata contractului este de 21 de luni, dintre care 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor. Centrul va funcționa în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și va oferi pacienților condiții moderne și confortabile: saloane cu băi proprii, cabinete medicale și psihologice, spații pentru tratamente, consiliere și socializare, precum și echipamente medicale performante. „Acesta nu este doar un loc construit, ci un spațiu creat cu gândul la oameni – la cei care au nevoie de sprijin, grijă și atenție. Ne dorim ca pacienții să…
Autoritățile avertizează asupra unei tehnici tot mai folosite de infractori: ingineria socială. Aceștia exploatează încrederea oamenilor pentru a obține acces la informații, sisteme sau resurse, fără a folosi vreun cod rău-intenționat. Metodele variază de la apeluri telefonice și e-mailuri personalizate, la conversații aparent inofensive sau acces fizic mascat în legitimitate. Scopul? Cooperarea victimei, ceva ce o breșă tehnică nu poate obține. Pericolul crește în apropierea sărbătorilor, când oamenii sunt mai relaxați și deschiși: infractorii trimit mesaje false despre cadouri, promoții spectaculoase sau campanii caritabile fictive. Pentru protecția online, autoritățile recomandă: Verificarea atentă a identității celor care solicită informații Limitarea accesului la…
Direcția Națională pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra unei noi fraude online prin care atacatorii încearcă să obțină acces neautorizat la conturile de WhatsApp sau alte platforme. Atacatorii pot trimite mesaje false sau link-uri înșelătoare, care solicită date personale sau coduri de autentificare, cu scopul de a prelua controlul asupra contului tău. Cum te poți proteja: Dacă primești mesaje suspecte sau ești delogat brusc, schimbă imediat parola; Activează autentificarea în doi pași (2FA) pentru un nivel suplimentar de securitate; Nu accesa link-uri suspecte și nu oferi date personale necunoscute. Mai multe informații despre această fraudă și măsuri de protecție sunt disponibile pe site-ul DNSC: Alertă fraudă…
O cameră de monitorizare din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița a surprins zilele trecute doi căpriori jucăuși care se bucurau de libertate în mijlocul pădurii. Imaginile ne amintesc de frumusețea și farmecul vieții sălbatice din România. Parcul, situat în județul Caraș-Severin, în sudul Munților Aninei, este o adevărată oază naturală. Aici se găsesc peisaje spectaculoase precum lacul Dracului, cascadele Bigăr și Beușnița, și lacul Ochiul Beului, iar pădurile acoperă aproape 30.000 de hectare din suprafața totală de 37.100 hectare. Astfel de imagini subliniază importanța ariilor protejate și a monitorizării vieții sălbatice, pentru ca aceste specii să continue să trăiască libere și în siguranță. Parcul Național Cheile…
InfoCons atrage atenția consumatorilor asupra unui lanț de iluminat echipat cu 188 de lumini LED care a fost retras de pe piață din cauza unor deficiențe grave de siguranță, ce pot provoca șoc electric. Problemele identificate includ: Cablul neancorat corespunzător; Fire cu izolație inadecvată, expuse; Mufa de extensie care permite introducerea unui singur pol de dopuri, situație extrem de periculoasă; Dimensiunile fișei și ale prizei neconforme, crescând riscul contactului cu componente sub tensiune. Aceste deficiențe fac produsul neconform cu Directiva privind joasa tensiune și standardul european EN 60598, reprezentând un pericol real pentru utilizatori. Recomandarea InfoCons: alegeți doar produse testate și certificate, pentru a evita riscurile de șoc electric…
S-au disputat meciurile din etapa 10 pentru Juniorii U17 și etapa 12 pentru Juniorii U15, cu rezultate interesante și performanțe notabile din județul Dâmbovița. Juniorii U17 – Etapa 10: Voința Vișina – Voința Crevedia: 0-1 Flacăra Moreni – Urban Titu: 5-0 Voința Crețu a stat Flacăra Moreni U17 s-a impus clar în fața echipei Urban Titu, demonstrând un joc organizat și eficient. Juniorii U15 – Etapa 12: Urban Titu – Luceafărul Târgoviște: 0-18 Voința Vișina – Academia Târgoviște: 2-3 FC Pucioasa – Unirea Băleni: 10-2 Olimpia Picior de Munte – Academia de Fotbal Fieni: 0-5 Unirea Bucșani – Flacăra Moreni: 2-1 Gloria Mănești…
Ieri, 23 noiembrie, doi jandarmi au acționat rapid pentru a salva o femeie aflată într-un autoturism care a căzut de pe un pod. În timp ce se deplasau către Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, Lt. Pășcuță Dan și Plt. maj. Sabău Andrei au auzit un zgomot puternic și au observat în oglinda retrovizoare un autoturism prăbușindu-se de pe pod. În interior se afla o femeie, blocată în mașină. Imediat, Lt. Pășcuță a apelat 112, oferind toate detaliile necesare, iar Plt. maj. Sabău a intervenit rapid, reușind, împreună cu alte persoane aflate în zonă, să o scoată pe femeie în siguranță din autoturism. Victima…
România s-a trezit astăzi sub un ger pătrunzător, cu temperaturi extrem de scăzute în mai multe zone montane și orașe din țară.Vf. Omu: -10°C, Călimani: -10°C, Țarcu: -10°C, Obârșia Lotrului: -6°C, Bucin: -5°C, Șiria și Dumbrăvița de Codru: -4°C, Timișoara, Jimbolia, Câmpeni: -3°C, Huedin, Ocna Șugatag, Lugoj: -2°C, Arad, Sibiu, Caransebeș, Deva, Zalău: -1°C, Cluj-Napoca, Satu Mare, Baia Mare: 0°C Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie recomandă prudență și îmbrăcăminte adecvată pentru temperaturile scăzute, în special în zonele montane și în regiunile unde se înregistrează valori negative persistente.
La Cinema Independența, copiii și părinții se pot bucura de două animații spectaculoase care promit râsete, emoții și aventuri pe măsură: SpongeBob Pantaloni Pătrați: Aventură cu pirați Pornește alături de SpongeBob și prietenii săi într-o călătorie plină de umor, muzică și peripeții pe mare. Distracție garantată pentru întreaga familie! Finnick 2 Continuă aventurile lui Finnick într-o lume plină de prieteni noi, emoții intense și momente de curaj. Perfect pentru cei mici și pentru cei care iubesc poveștile cu inimă mare.
Astăzi, județul Dâmbovița avem vreme rece .În prezent, termometrele arată aproximativ 3°C, iar dimineața a început rece, cu cer variabil. Pe parcursul zilei, temperaturile vor urca treptat până la 7–8°C. Spre seară, temperaturile scad din nou până la 2–3°C, astfel încât locuitorii județului sunt sfătuiți să se îmbrace în straturi și să se protejeze de frigul nocturn.
ANAF a publicat, în secțiunea Transparență decizională de pe www.anaf.ro, proiectul de ordin al președintelui Agenției pentru aprobarea procedurii de precompletare, verificare și transmitere a formularului 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”. Proiectul stabilește modul în care va funcționa întreaga procedură privind forma precompletată a Declarației Unice, cu scopul de a simplifica procesul de completare și depunere pentru contribuabili. Persoanele interesate pot transmite propuneri și sugestii la proiectul de ordin până la 29 noiembrie 2025.
Vizitatorii standului descoperă patrimoniul variat al Dâmboviței, începând cu zone încărcate de legendă și continuând cu repere arhitecturale unice. Obiective prezentate la stand Peștera Ialomiței, una dintre cele mai spectaculoase peșteri din România, apreciată pentru frumusețea și misterul formațiunilor sale carstice. Turnul Chindiei, simbol al Târgoviștei și una dintre cele mai vizitate atracții din regiune. Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, monument de patrimoniu național, restaurat complet și redat circuitului turistic. Muzeul Tradițiilor Militare – Școala de Cavalerie Târgoviște, un spațiu muzeal unic, care prezintă istoria cavaleriei române, uniforme și echipamente militare, dar și locul execuției soților Ceaușescu — un punct…
CSU Târgoviște continuă forma excelentă din ultima perioadă și obține o nouă victorie în Liga 1 de baschet masculin. Echipa antrenată de […] s-a impus cu scorul de 84–81 (39–46) pe terenul formației Leii București, într-un meci disputat în etapa a 7-a. Târgoviștenii au controlat jocul încă din start, reușind să își impună ritmul și să gestioneze cu maturitate momentele importante ale partidei. Evoluția constantă, energia din defensivă și eficiența în atac au fost elementele-cheie care au făcut diferența în duelul din Capitală. Succesul din deplasare consolidează poziția CSU Târgoviște în fruntea clasamentului și confirmă seria pozitivă pe care echipa o traversează. ”Bravo, băieți,…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă pentru județul Dâmbovița și pentru cea mai mare parte a țării, în intervalul 21 noiembrie, ora 10:00 – 23 noiembrie, ora 14:00. Meteorologii anunță precipitații consistente și o schimbare accentuată a vremii. Ploi abundente și cantități însemnate de apă În următoarele zile vor fi precipitații pe arii extinse, cu acumulări care pot ajunge la 10–15 l/mp, iar în nord-vestul Munteniei și zonele învecinate — chiar 20–30 l/mp, izolat peste 60 l/mp. Lapoviță și polei Începând din seara zilei de sâmbătă, 22 noiembrie, în mai multe regiuni ale țării precipitațiile vor trece treptat din ploaie în lapoviță…
Stațiunea Pomicolă Voinesti, unul dintre cele mai importante centre de cercetare pomicolă din România și un veritabil simbol al Văii Dâmboviței, a aniversat 75 de ani de activitate. Momentul a fost marcat printr-un simpozion aniversar dedicat prezentării rezultatelor științifice, a tradiției și a evoluției stațiunii de-a lungul celor șapte decenii și jumătate. La eveniment au participat cercetători și specialiști din întreaga țară, alături de reprezentanți ai unor instituții academice și de profil, precum:Universitatea din București,Universitatea Valahia din Târgoviște, Academia de Științe Agricole și Silvice București (ASAS) Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru implicare și interes, dar și partenerilor care au…
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o acțiune de amploare între orele 05:00 și 10:00, pentru reducerea riscului rutier și verificarea respectării normelor de către șoferii de autovehicule destinate transportului de persoane și mărfuri. În cadrul acțiunii au fost aplicate 221 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 209.000 de lei. Dintre acestea, 93 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză și 33 pentru neutilizarea centurii de siguranță. Alte 15 sancțiuni au vizat nereguli legate de utilizarea tahografului, deficiențe tehnice ale vehiculelor și nerespectarea timpilor de conducere și odihnă. De asemenea, polițiștii au imobilizat cinci vehicule…
Specialiștii în securitate cibernetică avertizează că mai multe vulnerabilități critice afectează Google Chrome și alte browsere bazate pe Chromium. Există indicii că acestea sunt deja exploatate, ceea ce face actualizarea imediată o prioritate pentru protecția dispozitivelor și a datelor personale. Ce trebuie să faci: Instalează ultima versiune a browserului. Verifică compatibilitatea cu sistemul tău de operare. Urmează pașii oficiali pentru actualizare, disponibili pe site-ul DNSC.
Specialiștii în securitate cibernetică avertizează asupra unei metode tot mai frecvente de fraudă: apelurile telefonice false (spoofing). Atacatorii folosesc tehnici avansate pentru a imita numere oficiale, identitatea unor instituții cunoscute sau chiar vocea unor persoane reale, cu scopul de a obține informații sensibile sau bani. Aceste apeluri sunt concepute să creeze presiune emoțională, determinând victimele să reacționeze impulsiv, fără să verifice veridicitatea solicitărilor. Sfaturi pentru protecția datelor Nicio instituție oficială nu cere prin telefon date personale sau bancare. Nu furniza coduri de autentificare, PIN-uri sau informații despre carduri. Evită instalarea aplicațiilor sau accesarea link-urilor primite în astfel de apeluri. Verifică apelul contactând instituția…
Conferința internațională „LAW IN THE AGE OF SYSTEMIC TRANSFORMATIONS: Geopolitical Dynamics, Innovation, Sustainability”, organizată de Facultatea de Drept și Științe Administrative, a marcat anul acesta și 20 de ani de parteneriat cu Universitatea Castilla-La Mancha din Spania. Evenimentul, devenit o tradiție a excelenței academice, a reunit cercetători și specialiști din țară și din străinătate, abordând teme de actualitate precum inteligența artificială, guvernanța digitală, securitatea cibernetică, dezvoltarea sustenabilă și justiția socială. Președintele Senatului Universității Valahia, Claudia Gilia, a subliniat: „Un om poate schimba o lume; un profesor poate schimba lumea din fiecare om.” Evenimentul a oferit ocazia consolidării legăturilor academice și culturale, evidențiind importanța…
Meteorologii atrag atenția că, în perioada 20–23 noiembrie, România este traversată de un nor de praf saharian, transportat din nordul Africii de curenții atmosferici. Praful saharian este format din particule fine de nisip, argilă și materie organică, care pot afecta în special persoanele cu astm, alergii sau afecțiuni respiratorii și cardiace. Ce trebuie să știți: Cerul poate avea aspect lăptos, vizibilitatea poate fi redusă. Praful se poate depune pe mașini, clădiri și geamuri și poate reduce eficiența panourilor solare. În concentrații mari, poate afecta traficul aerian și sănătatea persoanelor vulnerabile. IMPORTANT! Persoanelor cu astm sau boli respiratorii să limiteze expunerea la aer liber.…
Meteorologii anunță un weekend rece, cu influență a unui aer polar asupra județului Dâmbovița. Temperaturile vor coborî până aproape de 0°C, iar în sud-est sunt așteptate averse de ploaie și ninsoare, posibil cu intensificări locale și descărcări electrice. Locuitorii sunt sfătuiți să adopte măsuri de precauție în trafic și să se echipeze corespunzător pentru temperaturile scăzute și precipitațiile mixte. Vremea astăzi în județul Dâmbovița În momentul actual: ploaie slabă, temperatura în jur de 10 °C.După-amiază: alternanță între averse şi momente cu nori sporadici, cu maxim în jur de 12 °C.Seara: revenire la cer în mare parte noros, temperatura scade treptat spre 10 °C sau mai puţin. Recomandări Îmbracă-te caleidoscop de straturi: jachetă impermeabilă + pulover.…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au depistat, în cursul zilei de 18 noiembrie, un tânăr de 21 de ani care transporta șapte catalizatoare auto, considerate deșeuri nepericuloase, fără a avea documentele prevăzute de lege. Acesta a fost oprit pe Șoseaua Găești, iar în urma verificărilor s-a stabilit că nu deținea formular de încărcare–descărcare și nici autorizație de mediu necesară pentru efectuarea transportului de astfel de deșeuri. Pentru nerespectarea legislației privind transportul deșeurilor, tânărul a fost sancționat contravențional, conform H.G. nr. 1061/2008. Polițiștii au dispus totodată confiscarea autoturismului folosit la transport.
Tinerii sportivi ai CSM Târgoviște au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Seniori, Tineret, Juniori I și Juniori II, desfășurat recent la Otopeni. Înotătorii au confirmat încă o dată progresul constant din ultimii ani, beneficiind de pregătirea desfășurată la bazinul olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Rezultate individuale notabile Luca Vătavu (Juniori I) A fost cel mai constant performer al delegației, cu mai multe clasări foarte bune: Locul 1 – Finala C, 200 m liber Locul 2 – Finala B, 200 m spate Locul 3 – Finala B, 400 m liber Locul 4 – 200 m spate Locul 5 – 400 m liber Locul…
Start plin de culoare și imaginație la Zilele Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu” Dâmbovița, sărbătorite în perioada 19–21 noiembrie 2025. Prima zi a evenimentului a fost dedicată celor mai tineri cititori, prin atelierul „Micii exploratori ai poveștilor”, organizat la Filiala pentru copii. Preșcolarii de la Grădinița Model au fost introduși în lumea fascinantă a cărților aniversare ale anului 2025, declarat Anul Național al Copilului în România. Micuții au descoperit titluri clasice care au încântat generații întregi:„Alice în Țara Minunilor” – 160 de ani de la publicare„Degețica” – 190 de ani„Insula misterioasă” – 150 de ani„Soacra cu trei nurori” – 150 de ani Atelierul a continuat cu lectura poveștii „Elefănțelul care…
Astăzi, 20 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, un moment dedicat promovării și protejării drepturilor fiecărui copil din întreaga lume. Data marchează adoptarea de către Națiunile Unite, în anul 1989, a Convenției cu privire la Drepturile Copilului, document fundamental care stabilește standarde globale pentru protejarea copiilor. Ziua de 20 noiembrie reprezintă o oportunitate importantă pentru a reflecta asupra provocărilor cu care se confruntă copiii, pentru a crește nivelul de conștientizare în societate și pentru a susține acțiuni concrete care să asigure fiecărui copil șansa de a-și atinge întregul potențial. Stabilită inițial în 1954 ca Ziua Universală a Copilului, această zi a marcat de-a…
Președintele PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte al PSD, Corneliu Ștefan, transmite un mesaj categoric după ședința Biroului Politic Național al partidului: PSD nu va susține nicio reducere de salarii în sectorul public. „Nu suntem de acord cu reducerea salariilor medicilor, polițiștilor, cadrelor militare, cadrelor didactice și ale altor angajați ai statului. Nu acceptăm tăieri din niciun domeniu”, a declarat liderul social-democrat. Potrivit acestuia, grupul PSD a votat împotriva oricărei tăieri salariale, subliniind că măsurile de economie trebuie să vizeze în primul rând eficientizarea structurilor centrale, nu diminuarea veniturilor celor care lucrează în servicii esențiale. Eficientizare, nu austeritate Corneliu Ștefan afirmă că există soluții reale pentru…
Consiliul Județean Dâmbovița anunță o nouă investiție majoră în sistemul medical local: Laboratorul de Toxicologie al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a fost dotat cu un aparat performant, destinat depistării rapide a substanțelor psihoactive. Echipamentul, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei, este deja instalat și pregătit pentru utilizare, marcând un pas esențial în modernizarea serviciilor medicale oferite pacienților. Aparatul permite identificarea substanțelor psihoactive în doar câteva ore, eliminând întârzierile de săptămâni care existau până acum în cazul analizelor toxicologice. Această tehnologie de ultimă generație crește semnificativ acuratețea diagnosticului și ajută la stabilirea unui tratament rapid și eficient. Un sprijin important pentru medicii și autoritățile…
Municipiul Târgoviște continuă investițiile în infrastructura socială prin amenajarea unui Centru de zi modern dedicat persoanelor adulte cu dizabilități, construit pe amplasamentul unui vechi punct termic dezafectat, situat pe Aleea Prof. Radu Gioglovan. Proiectul are o valoare de peste 3,2 milioane lei și este finanțat în totalitate prin PNRR, în cadrul componentei dedicate dezvoltării serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități – Ținta 396. Finanțarea nerambursabilă permite realizarea unei investiții de impact fără contribuție din partea bugetului local. Lucrările sunt în desfășurare, iar autoritățile estimează finalizarea acestora în maximum două luni. La inaugurare, centrul va fi complet funcțional, oferind condiții moderne și spații special amenajate pentru activități terapeutice,…
Astăzi se anunță o zi cu vreme în schimbare în județul Dâmbovița, cu cer preponderent noros și posibilități de averse de ploaie . Dimineața (10:00–11:00): Averse de ploaie, temperaturi în creștere treptată spre 7-8 °C. La prânz (12:00‐14:00): Cer în mare parte noros, cu trecerea la condiții de „nor + soare” pe alocuri, temperatură maximă estimată la ~ 12 °C pe la ora 14:00. După-amiaza (15:00-18:00): Cer noros, temperaturi în scădere ușoară spre ~ 9-10 °C. Seara: Noros, minimă estimată la ~ 8-9 °C şi scădere ușoară spre ~ 8-7 °C în orele târzii.
Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște organizează, în perioada 20–21 noiembrie 2025, conferința internațională „Dreptul în era transformărilor sistemice” (LAST 2025). Dinamică geopolitică, inovație, sustenabilitate – un eveniment de anvergură dedicat provocărilor contemporane din domeniul juridic. Manifestarea academică este organizată în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității Castilla–La Mancha (Spania), una dintre instituțiile cu tradiție în cercetarea juridică europeană. Deschiderea oficială a conferinței a avut loc joi, 20 noiembrie 2025, de la ora 09:30, în Amfiteatrul „Paraschiv Vagu” – Corp B, în Campusul Universității „Valahia”, situat pe Aleea Sinaia nr. 13. Evenimentul își propune să faciliteze dialogul interdisciplinar privind impactul transformărilor sistemice…
Astăzi, miercuri, 19 noiembrie, la ora 19:00, iubitorii filmelor de comedie sunt așteptați la Cinema Independența din Târgoviște pentru avanpremiera românească a filmului „Tati Full-Time”. Povestea urmărește peripețiile lui Iustin, un tată „full-time din obligație”, prins în mijlocul crizelor de bebeluș, gelozii conjugale, sabotaje și… un botez care amenință să explodeze! O comedie sinceră, amuzantă și extrem de ușor de recunoscut de orice părinte sau supraviețuitor al vieții de adult. Filmul promite să ofere spectatorilor momente de râs în hohote și să le ofere o oglindă amuzantă a provocărilor vieții de familie moderne. Nu ratați ocazia de a fi printre primii care trăiesc aventura lui Iustin…
CSȘ Târgoviște a avut prestații remarcabile la Cupa României U20 de lupte, desfășurată la Târgu Mureș. Lotul clubului a dovedit determinare, forță și tehnică impecabilă, urcând pe podium în mai multe categorii. Rezultatele de top au fost: Aur- Florea Laurențiu – 57 kg Argint- Scripcaru Cristian – 70 kg Bronz- Bucur Larisa Maria – 62 kg De asemenea, Ciorciovel Sebastian (74 kg) și Maghiran Narcis (65 kg) au obținut locuri meritorii, respectiv V și VII. Antrenorii și întreaga echipă au felicitat sportivii pentru evoluția excelentă și modul exemplar în care au reprezentat clubul, confirmând progresul CSȘ Târgoviște în luptele de performanță. Clubul rămâne dedicat promovării excelenței, pasiunii și disciplinei în sportul de performanță.
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, atrage atenția asupra situației economice și sociale dificile cu care se confruntă românii, subliniind impactul deciziilor politice neargumentate. Într-un mesaj public, edilul critică „votul nemotivat” sau „neargumentat”, pe care îl consideră responsabil de dificultățile zilnice ale cetățenilor: creșterea taxelor și impozitelor cu până la 75%, prețuri uriașe la carburanți, facturi tot mai greu de suportat pentru energie electrică și gaze naturale, precum și taxe locale foarte ridicate, cum este cea pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Primarul mai atrage atenția asupra alocațiilor reduse pentru copii, reducerilor salariale din sectorul bugetar, blocării investițiilor și scăderii puterii de cumpărare,…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a participat la Universitatea „Valahia” la deschiderea oficială a proiectului „Festival of Innovation and Technological Transfer”, organizat în parteneriat cu Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. Evenimentul a oferit o platformă pentru promovarea cercetării și progresului tehnologic, evidențiind rolul inovării în dezvoltarea comunităților și consolidarea economiei locale. În cadrul evenimentului, primarul Daniel Cristian Stan a citat celebra afirmație a lui Alan Curtis Kay: „Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să îl inventezi”, subliniind importanța implicării active în proiecte care încurajează tehnologia și creativitatea.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vizitat recent șantierul Podului peste Pârâul Bizdidel, unde lucrările se desfășoară conform graficului stabilit. În prezent, pe șantier se montează grinzile podului, un pas esențial pentru trecerea la următoarele etape ale construcției. Acest pod reprezintă primul obiectiv aflat în execuție pe tronsonul Târgoviște – Sinaia, parte a proiectului de modernizare a DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia. Autoritățile locale și județene monitorizează îndeaproape progresul lucrărilor, subliniind că investițiile realizate vizează o infrastructură modernă și sigură, menită să deservească locuitorii Dâmboviței prin muncă serioasă și acțiuni concrete.
Primăria Răzvad, împreună cu Consiliul Județean Dâmbovița, A.D.I. Management Integrat al Deșeurilor Dâmbovița și ECOTIC, lansează campania județeană „Orașe și Comune Curate – Dâmbovița”, dedicată colectării deșeurilor electrice de la populație. Acțiunea se va desfășura între 18 și 26 noiembrie, iar punctul fix de colectare este Sala de Sport Răzvad. Toți locuitorii sunt invitați să predea gratuit echipamente electrice vechi sau nefuncționale, contribuind astfel la protejarea mediului și la menținerea curățeniei în comunitate. Pot fi colectate diverse echipamente, printre care: Echipamente mari: frigidere, aparate de aer condiționat, mașini de spălat, uscătoare, aragazuri, cuptoare Echipamente IT și electronice: televizoare, monitoare, laptopuri, tablete, telefoane mobile Echipamente…
Meteorologii avertizează că astăzi, 19 noiembrie, județul Dâmbovița va fi traversat de o răcire semnificativă a vremii. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 11°C, iar minimele vor coborî până la -4°C în zonele de deal și de munte. Cerul va fi parțial noros, cu înnorări mai persistente spre seară, când vor fi posibile averse locale, iar izolat se vor semnala ploi slabe și chiar lapoviță la începutul zilei, în zona montană. Dimineața și noaptea, se recomandă prudență din cauza ceții, asociată trecător cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-vest și sud-est, iar cantitățile de apă pot depăși…
Astăzi, 19 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au efectuat șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal privind trafic de droguri de risc. Din cercetări a rezultat că, pe parcursul anului 2025, trei persoane ar fi procurat, în mod repetat, prin intermediul unor aplicații online, semințe de canabis, pentru a iniția și dezvolta culturi destinate comercializării. Audierile au loc la sediul D.I.I.C.O.T. Dâmbovița, iar acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Autoritățile subliniază că persoanele cercetate…
În perioada sărbătorilor, mulți români aleg să susțină cauze umanitare prin donații online. Din păcate, această perioadă este exploatată de infractori cibernetici care creează campanii false, site-uri ce imită ONG-uri cunoscute sau mesaje emoționale menite să determine donații rapide. Scopul atacatorilor: sustragerea banilor și a datelor personale, fără ca donația să ajungă vreodată la beneficiarii reali. Cum te protejezi atunci când donezi online Verifică dacă organizația este reală și înregistrată oficial, cu date de contact clare. Analizează cu atenție domeniul web; diferențele subtile sau extensiile neobișnuite pot fi semne de fraudă. Evită linkurile primite prin e-mail, chat sau social media; acestea pot…
Sezonul rece aduce cu sine un risc ascuns în locuințele din județul Dâmbovița: monoxidul de carbon (CO). Acest gaz este invizibil, fără miros și extrem de toxic, fiind produs atunci când arderea combustibililor precum lemn, cărbune, gaz sau GPL nu este completă sau spațiul nu este suficient ventilat. Monoxidul de carbon împiedică sângele să transporte oxigen către organele vitale. Expunerea poate provoca intoxicații severe, iar în concentrații mari poate fi letală. Simptomele includ dureri de cap, amețeli, greață, slăbiciune, confuzie și pierderea cunoștinței. Când apare riscul Sobe sau centrale neîntreținute Coșuri de fum înfundate sau fisurate Folosirea aragazului pentru încălzirea locuinței…
Noaptea trecută, județele Covasna și Harghita au fost afectate de ninsori abundente, iar echipele de deszăpezire au avut o noapte plină de muncă în zonele montane. Pentru asigurarea circulației, au fost mobilizate aproximativ 50 de utilaje, care au răspândit 300 de tone de materiale antiderapante. Zonele cele mai afectate au fost culoarele de trecere din zona munților, printre care Pasul Oituz, Lacul Roșu și Bucin. Autoritățile recomandă șoferilor să circule doar cu vehicule echipate corespunzător pentru iarnă, având în vedere prognoza meteo care anunță temperaturi scăzute și precipitații mixte.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pe DN 72A, în zona Priseaca, având ca scop depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și asigurarea prezenței poliției în trafic. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, dintre care 71 pentru nerespectarea limitei legale de viteză. Totodată, polițiștii rutieri au reținut 7 permise de conducere:1 pentru viteză excesivă,5 pentru depășiri neregulamentare,1 pentru neacordarea priorității pietonilor. De asemenea, au fost retrași 2 certificate de înmatriculare. Acțiunile de acest tip vor continua, polițiștii rutieri urmărind siguranța participanților la trafic și prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă.
Recent, a fost descoperită o vulnerabilitate critică în produsul FortiWeb, identificată prin codul CVE-2025-64446, clasificată ca path traversal. Aceasta permite acces neautentificat cu rol de administrator, fiind deja utilizată în atacuri reale. Risc major: Exploatarea vulnerabilității poate compromite integral infrastructura protejată de FortiWeb. Măsuri imediate rrecomandate Aplicați urgent ultimele actualizări (patch-uri) pentru versiunile afectate; Până la aplicarea patch-urilor, dezactivați accesul HTTP/HTTPS expus public pentru a limita expunerea. DNSC recomandă: monitorizarea atentă a infrastructurii și aplicarea rapidă a măsurilor de protecție pentru a preveni compromiterea sistemelor.
Echipa națională de baschet feminin a României se pregătește pentru ultimul meci din această fereastră a FIBA Women’s EuroBasket Qualifiers 2027, iar fetele vă așteaptă să le susțineți în Sala Olimpia din Ploiești, astăzi de la ora 19:00, împotriva Slovaciei Katy Armanu și antrenorul Cătălin Tănase au prefațat confruntarea, subliniind importanța acestei partide pentru calificările la turneul final. Meciul va fi transmis live pe Digi Sport și Prima Sport, astfel încât toți fanii baschetului să poată urmări fiecare moment al confruntării. Hai, România! Susțineți fetele pe teren și haideți să le arătăm cât de puternică e comunitatea baschetbalistică românească!
Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, va reprezenta județul la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2025, care se va desfășura între 20 și 23 noiembrie, la Romexpo București. Evenimentul oferă o platformă de promovare a potențialului cultural, istoric și natural al județului la nivel național. Vizitatorii standului dâmbovițean vor avea ocazia să descopere principalele atracții turistice ale zonei prin materiale informative și prezentări interactive. Printre obiectivele promovate se numără: Stațiunea Turistică Padina–Peștera, Peștera Ialomiței, Sfinxul din Bucegi, Lacul Bolboci, dar și cele 16 muzee și case memoriale aflate în subordinea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”. De asemenea, expoziția…
Președintele Senatului Universității Valahia din Târgoviște, conf.univ.dr. Claudia Gilis, a subliniat importanța cercetării și a inovării în cadrul cele de-a doua ediții a Galei Cercetării Științifice. Evenimentul a oferit oportunitatea de a evidenția rolul esențial al cercetării în dezvoltarea mediului academic și de a premia excelența în activitatea științifică a cadrelor didactice și a studenților. *”Dăm sens lumii prin curajul întrebărilor noastre și prin profunzimea răspunsurilor pe care le oferim”, spunea astronomul american Carl Sagan, iar această idee reflectă perfect misiunea noastră”, a declarat conf.univ.dr. Claudia Gilis. În contextul revoluției digitale și al accelerării inovației tehnologice, președintele Senatului a subliniat că inteligența artificială și…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România (AMR), a participat ieri la Adunarea Generală a AMR, eveniment la care a fost prezent și premierul României, Ilie-Gavril Bolojan. Discuțiile dintre reprezentanții municipiilor și Guvern nu au ajuns însă la un consens, evidențiind divergențele pe tema finanțării administrațiilor locale. Edilul târgoviștean a subliniat că una dintre principalele nemulțumiri este majorarea prin lege a taxelor și impozitelor locale, măsură care, potrivit acestuia, pune o presiune suplimentară pe cetățeni. De asemenea, primarii au criticat scăderea alocărilor bugetare către comunități, în ciuda faptului că veniturile statului provin, în mare parte, din taxe colectate local. Această situație afectează…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat cu ocazia Galei Cercetării Științifice organizată la Universitatea Valahia, unde a transmis un mesaj de încurajare pentru tinerii inovatori și cercetători. „Gala ne arată, și în acest an, cât de important este curajul și creativitatea pentru dezvoltarea comunității noastre. Ca președinte al CJ Dâmbovița, voi susține întotdeauna tinerii care își urmează pasiunile și cercetătorii care transformă ideile în soluții concrete pentru județul nostru”, a declarat Corneliu Ștefan. El a subliniat rolul Universității Valahia ca un spațiu în care se formează caractere și se conturează direcții pentru viitor, precizând că investiția în educație și cercetare reprezintă cea mai sigură…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo valabilă în perioada 18 noiembrie, ora 12:00– 20 noiembrie, ora 10:00, care vizează fenomene specifice sezonului rece. Județul Dâmbovița se va confrunta cu răcire accentuată, ploi, lapoviță și ninsoare în zonele montane. Potrivit meteorologilor, în noaptea de marți spre miercuri (18/19 noiembrie), precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare și lapoviță în zonele montane și submontane, cu depunere de strat de zăpadă, iar în zonele de deal se vor semnala precipitații mixte. Pe întreaga perioadă, vântul va avea intensificări locale, cu rafale de 40–60 km/h, mai puternice în zonele montane și în crestele Carpaților. Meteorologii recomandă atenție…
Într-o competiție extraordinară, cu 40 de sportive în categoria sa, Ioana a urcat pe prima treaptă a podiumului! Felicitări, Ioana, pentru încă un aur adus acasă!La ora 4 dimineața, în întunericul nopții, România a strălucit datorită performanței tale. Hai, România!Competiția continuă – susținem în continuare campioanele noastre!
Primarul orașului Răcari, Marius Caraveteanu, a salutat performanțele remarcabile ale fraților Dumitru Patrick și Dumitru Albert, doi tineri sportivi talentați care excelează la kickboxing. La doar 8 ani, Dumitru Patrick, elev în clasa a II-a la Școala Răcari, a cucerit 9 medalii de aur și 1 medalie de bronz în doar șapte luni de la debutul competițional. Sub îndrumarea doamnei învățătoare Baciu Daniela și a antrenorilor de la Albert Badea Academy, Patrick se evidențiază prin ambiție, talent și muncă neobosită. Fratele său mai mic, Dumitru Albert, de 6 ani, elev în clasa pregătitoare A, este deja campion mondial, impresionând prin maturitate, curaj și forță la vârsta lui fragedă. Primul său concurs i-a adus și prima…
Patru confederații sindicale – Cartel ALFA, Frăția, CSDR și MERIDIAN – atrag atenția asupra blocajului în dialogul social și a refuzului Guvernului de a negocia revendicările lucrătorilor privind măsurile de austeritate adoptate recent. Potrivit sindicaliștilor, măsurile de austeritate au efecte aproape nule asupra redresării economice și reducerii deficitului, însă afectează direct angajații și categoriile sociale vulnerabile, ocolind decidenții care au contribuit la criza economică. În lipsa unui răspuns concret din partea Guvernului, confederațiile sindicale s-au adresat Președintelui României, domnul Nicușor Dan, în baza prerogativelor constituționale care îi permit să medieze între puterile statului și între stat și societate. Deși Președintele a declarat că este disponibil să medieze, confederațiile au transmis oficial cererea de…
Cinefilii din județ sunt invitați miercuri, 19 noiembrie, la Cinema Independența, pentru avanpremiera comediei românești „Tati Full-Time”, începând cu ora 19:00. Filmul spune povestea lui Iustin, tată „full-time din obligație”, care se trezește prins între crizele bebelușului, gelozii, sabotaje și un botez ce pare gata să explodeze. O comedie sinceră, amuzantă și extrem de ușor de recunoscut pentru orice părinte sau adult responsabil, care promite râsete în hohote și momente de identificare garantate. Nu ratați ocazia să fiți printre primii care descoperă aventurile lui Iustin și nebunia parentală pe marele ecran!
Echipa națională de fotbal își încheie seria partidelor din acest an cu un meci important pe terenul de la Ploiești. Partida va avea loc marți și promite să fie una plină de emoție, cu tricolorii dornici să ofere suporterilor un spectacol pe cinste înainte de pauza competițională. Fanii sunt așteptați să vină în număr cât mai mare pentru a-și susține echipa și pentru a încuraja jucătorii în această ultimă confruntare din 2025. Marți, Ploiești – Hai România!
În noaptea de 16 spre 17 noiembrie, forțele Federației Ruse au efectuat atacuri cu drone asupra unor zone din Ucraina situate în proximitatea frontierei fluviale cu România. Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat și urmărit ținte în spațiul aerian ucrainean, în apropierea județului Tulcea. Autoritățile române au notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și au transmis un mesaj RO-Alert la ora 02:30, pentru a alerta populația din nordul județului, în zona localității Ismail. Nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc. În cursul zilei de luni, forțele MApN vor efectua cercetări în zonele în care pot apărea riscuri ca urmare a…
România are un nou motiv de mândrie! Maria Brătilescu a urcat pe podium și a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial la categoria Women’s Bikini up to 158 cm. Finala a fost una intensă, iar Maria a impresionat prin forță, disciplină și eleganță, demonstrând că munca și pasiunea aduc rezultate remarcabile. Prin performanța sa, Maria pune România în lumina reflectoarelor și devine un model inspirațional pentru tinerii sportivi. Felicitări, Maria! Hai România! Foto: Federația Română de Culturism și Fitness
În ultima partidă a etapei a 13-a din Liga 3, Urban Titu a pierdut, scor 1-3, în meciul disputat astăzi la Centrul Național de Fotbal Buftea în fața echipei CSL Stefăneștii de Jos. Singurul gol al oaspeților a fost înscris de Soare în minutul 33. Prima repriză a fost echilibrată, cu o replică bună din partea băieților noștri, scorul la pauză fiind 1-1. În partea a doua, însă, gazdele au profitat de momentele de slăbiciune ale Urbanului, reușind să înscrie de două ori și să închidă tabela la 3-1. Formația Urban Titu a început meciul cu următorii jucători: Ganea – Oprea, Logofătu, Vasilescu, Dicu – Rășcanu, Burcea –…
În fiecare an, la 17 noiembrie, universitățile din întreaga lume marchează Ziua Internațională a Studenților, iar Universitatea Valahia din Târgoviște nu face excepție. Astăzi, întreaga comunitate academică își îndreaptă atenția către studenți, recunoscând rolul lor esențial în viața universității și în societate. „Astăzi este despre voi – cei care pun întrebări, schimbă perspective și au curajul să transforme lumea. Voi sunteți ritmul viu al universității: pașii grăbiți dimineața, râsetele din pauze și discuțiile care încep dintr-o curiozitate și devin planuri de viitor”, transmit reprezentanții instituției. Universitatea Valahia urează „La mulți ani” tuturor studenților și le urează ca anii de studenție să fie plini de inspirație,…
ATENȚIE, CONSUMATORI!Un produs popular de îngrijire a părului a intrat în atenția autorităților!Balsamul Garnier pentru păr, 200 ml prezintă risc chimic . În urma verificării ingredientelor, a fost identificată 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA) – o substanță interzisă în produsele cosmetice. De ce este periculoasă BMHCA? Poate afecta sistemul reproducător Poate dăuna sănătății copilului nenăscut Poate provoca sensibilizarea pielii Produsul nu respectă Regulamentul privind produsele cosmetice.InfoCons recomandă verificarea atentă a etichetelor și acordarea de atenție produselor din rutina zilnică.
Vântul va prezenta intensificări la munte, cu rafale de peste 80…100 km/h în zona înaltă, temporar și în regiunile vestice, unde se vor atinge viteze de 50…70 km/h, iar local și în centru, est și sud-est (în general de până la 40…45 km/h). Începând de luni seara, România va fi afectată de un nou val de precipitații: inițial în vest, apoi și în centrul și sudul țării. Marți, miercuri și joi dimineața, local, vizibilitate redusă în zonele joase. Marți (18 noiembrie) Vremea se va răci accentuat în jumătatea de nord-vest a țării, însă în regiunile sud-estice valorile termice se vor…
Polițiștii din județul Dâmbovița au depistat doi bărbați care au încălcat legislația rutieră. Primul caz a avut loc în comuna Brezoaele, unde un bărbat de 52 de ani a fost prins conducând o autoutilitară sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost dus la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Al doilea caz a fost în comuna Odobești, pe DJ 701, unde polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Titu au oprit o autoutilitară condusă de un bărbat…
În perioada 11-12 noiembrie, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii de la Serviciul Rutier, au desfășurat activități de educație rutieră dedicate preșcolarilor de la Grădinița „Model” din Târgoviște. Pe parcursul celor două zile, copiii au învățat, într-un mod interactiv și adaptat vârstei lor, cum să traverseze strada în siguranță, semnificația culorilor semaforului și comportamentul corect pe trotuar. O noutate a fost Laboratorul Rutier, unde preșcolarii au pus în practică noile cunoștințe prin jocuri, simulări și exerciții, experimentând rolul de pietoni și bicicliști responsabili. Prin aceste activități, cei mici au înțeles cum pot contribui la prevenirea accidentelor rutiere și importanța respectării regulilor de circulație.…
După nenumărate cereri, echipamentul oficial de joc al Naționalei României este în sfârșit disponibil pentru susținătorii pasionați! Pentru prima dată, Federația Română de Baschet pune la dispoziție maioul oficial de joc în fanshop, oferind fanilor șansa să își achiziționeze propriul echipament și chiar să îl personalizeze pe loc cu numărul preferat. Marți, 18 noiembrie, la Sala Olimpia din Ploiești, magazin pop-up. În aceeași seară, atmosfera va fi incendiară: Naționala feminină de baschet a României va întâlni Slovacia, de la ora 19:00, în cadrul calificărilor pentru FIBA Women’s EuroBasket 2027. Hai să purtăm împreună culorile României și să susținem echipa în stilul Naționalelor!
Ieri, a început Postul Crăciunului, perioada în care mulți aleg să renunțe la produsele de origine animală și să consume mai mult alimente vegetale. Pe lângă beneficiul spiritual, postul poate fi un adevărat regenerator pentru organism, oferindu-i timp să se echilibreze, să se odihnească și să se detoxifieze. Greșeli frecvente de evitat în postMâncatul excesiv – principiul postului nu este să te saturi complet, ci să experimentezi senzația de foame și să mănânci moderat. Consumul de alimente ultraprocesate – prăjeli, produse de patiserie, conserve bogate în grăsimi vegetale sau soia procesată reduc beneficiile postului. Se recomandă preparate simple, din ingrediente proaspete, cum ar fi ciorbe,…
În perioada Postului Crăciunului 2025, InfoCons – Protecția Consumatorilor atrage atenția asupra numărului ridicat de aditivi alimentari (E-uri) regăsiți în produsele tip pastă vegetală tartinabilă. Studiul realizat de organizație evidențiază faptul că anumite produse pot conține până la 15 E-uri. Cuprinsul studiului InfoCons include: Numărul de E-uri/aditivi alimentari pentru produsele analizate TOP produse tip pastă vegetală tartinabilă, clasificate în funcție de numărul de aditivi alimentari, ce au făcut obiectul studiului. Organizația recomandă consumatorilor să verifice lista de ingrediente și să fie atenți la conținutul de aditivi, grăsimi, zahăr și sare, pentru o alimentație mai sănătoasă pe durata Postului. Mai multe detalii și informații complete despre produse și aditivi sunt disponibile pe site-ul www.infocons.ro.
Președintele PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte al partidului, Corneliu Ștefan, a afirmat că PSD nu va susține niciun pachet de măsuri guvernamentale care nu include Programul propus de stimulare a activităților economice. Liderul social-democrat a subliniat că partidul este dispus să ofere partenerilor din Coaliție toate informațiile necesare pentru înțelegerea impactului pozitiv al acestui program asupra economiei și bugetului de stat. Potrivit lui Corneliu Ștefan, Programul PSD presupune măsuri de stimulare economică fără costuri directe pentru Guvern, având în același timp efecte benefice asupra veniturilor bugetare. Principalele instrumente propuse includ: Credit fiscal pentru noile investiții în industriile strategice, cu deduceri fiscale în funcție de valoarea investițiilor și numărul…
Chiar dacă frunza colorată a toamnei acoperă parcurile și aleile orașului, administrația locală din Târgoviște continuă lucrările de întreținere a spațiilor verzi și de menținere a curățeniei în municipiu. Echipele de intervenție sunt prezente în mai multe cartiere pentru toaletarea copacilor, colectarea frunzelor căzute și igienizarea aleilor și parcurilor. Reprezentanții Primăriei subliniază că un oraș curat și îngrijit este o prioritate constantă, iar acțiunile de toamnă pregătesc spațiile publice pentru sezonul rece. Autoritățile anunță că intervențiile vor continua și în perioada următoare, astfel încât locuitorii să beneficieze de un mediu urban plăcut, sigur și bine întreținut, indiferent de condițiile meteorologice.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat a la inaugurarea noilor terenuri de fotbal și baschet de la Liceul Teoretic „I. C. Vissarion” din Titu. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației locale, cadre didactice și tineri pasionați de sport. „Dezvoltarea începe atunci când oferim tinerilor din județul nostru șansa să se joace și să crească sănătoși”, a declarat Corneliu Ștefan. „Ceea ce contează cu adevărat este că aici, pe aceste terenuri, vor fi râsete, pasiune și prietenii care țin o viață întreagă. Asta e investiția care chiar face diferența.” Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, și oferă tinerilor…
Astăzi, județul Dâmbovița se confruntă cu ceață densă și burniță, ceea ce face circulația dificilă și vizibilitatea foarte redusă.Temperatura actuală este în jur de 2‑4 °C, iar condițiile umede și reci persistă.Ceața nu este doar izolat dimineața, ci va persista o bună parte din zi, afectând în special zonele de câmpie și văi.Umiditatea ridicată adaugă un disconfort suplimentar și contribuie la formarea burniței. Recomandări pentru șoferi și pietoni: Redu viteza și folosește luminile de ceață — pentru a fi vizibil și a vedea mai bine. Păstrează o distanță mai mare între mașini decât douăzeci‑treizeci de metri, deoarece frânările pot fi greoaie în…
Inversiune termică în România: Ceață și frig în câmpie, temperaturi mai ridicate pe creștele montane
România experimentează în aceste zile un fenomen meteo interesant: inversiunea termică, care aduce aer rece și umed în zonele joase și temperaturi mult mai ridicate la altitudine. Situația este valabilă pentru perioada 13–16 noiembrie 2025, când regimul anticiclonic la suprafață și pătrunderea de aer cald în straturile superioare ale troposferei favorizează condiții de stabilitate atmosferică. Observațiile din dimineața zilei de joi, 13 noiembrie, au arătat că: Câmpia Română, Câmpia de Vest și văile din Transilvania au fost acoperite de ceață și nori stratiformi. Zonele montane și subcarpatice s-au bucurat de cer senin și temperaturi ridicate. Exemple de temperaturi la ora 12:00: Câmpie și zone joase: 4°C…
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și spălare a banilor. Din probatoriul administrat a reieșit că, trei persoane cercetate, împreună cu alte două persoane, ar fi inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, care ar fi acționat, în mod coordonat, până în noiembrie 2025, în scopul obținerii de importante sume de bani prin determinarea și înlesnirea practicării prostituției de către…
Liga 4 și-a confirmat valoarea în Cupa României, reușind să acopere întreg tabloul sferturilor de finală. Tragerea la sorți va avea loc vineri, 14 noiembrie 2025, iar meciurile se vor desfășura în primăvara anului viitor. Echipele calificate vor fi împărțite în două urne valorice, pe baza poziției din clasament la data extragerii. Partidele se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipelor din Urna B. Urna A: ACS Voința Tătărani (locul 1) ACS Viitorul Voinești (locul 2) AFC Sportul Vlădeni (locul 5) ACS Săgeata Braniștea (locul 6) Urna B: CS Viitorul Cojasca (locul 7) CS Viitorul Aninoasa (locul 10) CS…
Pe 15 noiembrie 2025, la Cinema Independența, are loc premiera filmului de animație „Tafiti – Aventură în deșert”, de la ora 11:00. Protagonistul, Tafiti, o mică mangustă curajoasă, pornește într-o călătorie plină de aventuri alături de prietenul său cel mai bun, Pinsel. Împreună, cei doi descoperă frumusețea naturii, întâlnesc prieteni neașteptați și învață lecții despre curaj și camaraderie. Filmul promite momente amuzante și emoționante pentru întreaga familie, fiind potrivit atât pentru copii, cât și pentru cei care încă păstrează spiritul copilăriei. Spectatorii sunt invitați să vină cu familia, prietenii și zâmbetele largi pentru a se bucura de această aventură captivantă și plină de umor. Biletele sunt disponibile…
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița reamintește angajatorilor că 31 decembrie 2025 este termenul limită pentru migrarea în REGES-ONLINE, sistemul care va înlocui definitiv Revisal. Până în prezent, în județul Dâmbovița, aproximativ 60% dintre angajatori și-au realizat deja tranziția. ITM Dâmbovița recomandă celor care nu au efectuat încă această operațiune să nu amâne migrarea, pentru a evita aglomerarea în ultima perioadă și eventualele probleme administrative. Angajatorii sunt sfătuiți să-și creeze contul și să își transfere datele cât mai curând, pentru a asigura continuitatea gestionării registrului electronic al salariaților.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță că va demara, în perioada următoare, o serie de controale fiscale care vor viza peste 500 de mari contribuabili din diferite domenii de activitate economică. Acțiunile fac parte din strategia ANAF de monitorizare și verificare a respectării obligațiilor fiscale de către operatorii economici cu cifră de afaceri mare, urmărind creșterea conformării voluntare și prevenirea eventualelor nereguli.
Alexandru Iorga, membru al PSD Dâmbovița, și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar al orașului Găești. Candidatura vine în contextul dorinței sale de a se implica activ în dezvoltarea comunității locale. Potrivit reprezentanților PSD Dâmbovița, peste 4.000 de locuitori ai orașului au semnat pentru susținerea candidaturii, respectând procedurile legale necesare depunerii documentelor. PSD Dâmbovița a transmis că îl susține pe Alexandru Iorga în competiția electorală, subliniind experiența și implicarea sa în proiectele locale, precum și angajamentul față de administrarea responsabilă a orașului Găești. Candidatul își propune implementarea de proiecte concrete și o administrație orientată spre rezolvarea problemelor comunității, în conformitate cu…
Astăzi, 14 noiembrie 2025, județul Dâmbovița se confruntă cu ceață densă dimineața, iar temperaturile pornesc de la aproximativ 1 °C. Pe parcursul zilei, ceața se va risipi treptat, urmând ca cerul să rămână predominant senin, iar temperaturile să urce până la 10‑12 °C după-amiază. Seara, mercurul din termometre va scădea din nou, accentuând senzația de frig. Meteorologii recomandă atenție la drum în orele dimineții din cauza vizibilității reduse și purtarea de haine călduroase pentru deplasările în aer liber.
Parlamentul a votat ieri proiectul de lege PLX 116/2025, inițiat de PSD, care are ca obiectiv protejarea persoanelor care își cumpără o locuință prin limitarea avansurilor și introducerea unor garanții reale privind finalizarea construcțiilor. Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, a subliniat că legea aduce siguranță, responsabilitate și transparență pe piața imobiliară. Principalele prevederi: Promisiunile de vânzare se încheie doar în formă autentică, după obținerea autorizației de construire și a extrasului de carte funciară. Convențiile de rezervare nu pot depăși 60 de zile, iar suma plătită (maxim 5%) se restituie integral dacă tranzacția nu se finalizează. Avansurile sunt strict controlate: 15% la semnare, 25% la finalizarea structurii,…
Universitatea „Valahia” din Târgoviște a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale Principesa Sofia a României. Întâlnirea a fost dedicată susținerii învățământului superior românesc, consolidării rolului universităților ca centre de inovare și antreprenoriat și identificării de noi direcții pentru sprijinirea tinerei generații de studenți. Principesa Sofia a apreciat dotările moderne, condițiile oferite studenților și implicarea universității în promovarea excelenței academice și a valorilor autentice. De asemenea, a fost subliniat rolul Casei Regale în susținerea educației și a tinerilor, ca model de integritate și responsabilitate pentru o societate solidă și prosperă. Vizita reafirmă importanța misiunii Universității „Valahia” în formarea unor studenți competenți, creativi și vizionari, pregătiți să contribuie la dezvoltarea comunității și…
În săptămâna dedicată artei baletului, publicul este invitat să descopere frumusețea și disciplina acestei forme artistice într-un recital extraordinar, susținut de tinerele talente ale Târgoviștei și Găeștiului. Evenimentul, organizat de Secția Coregrafie a Liceului de Arte „Bălașa Doamna”, reunește elevele liceului, alături de cele ale Școlii de Balet „Daniela Rotari”, Școlii Populare de Artă „Octav Enigărescu” și Studioului de Balet „Pirouette” de la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” . Pe 14 noiembrie 2025, ora 18:30 , la Amfiteatrul „George Enescu”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Târgoviște, intrarea este liberă Recitalul oferă publicului oportunitatea de a vedea pregătirea, talentul și emoția dansatorilor, în spiritul inițiativei globale de a promova baletul și de a…
Medicii atrag atenția asupra riscurilor crescute pentru persoanele cu imunitate scăzută, afecțiuni precum astmul sau alte boli cronice, în contextul creșterii cazurilor de gripă și infecții respiratorii. Aceste afecțiuni pot evolua rapid și pot provoca complicații grave, mai ales la persoanele vulnerabile. Specialiștii recomandă: Igienă riguroasă: spălatul frecvent pe mâini, evitarea atingerii feței și purtarea măștii în spațiile aglomerate inclusiv in aer liber Evitarea contactului cu persoanele bolnave; Consult medical prompt la apariția simptomelor respiratorii sau febrei; Vaccinarea antigripală, mai ales pentru persoanele cu risc crescut; Medicii avertizează că sezonul rece aduce un risc major de răspândire a virusurilor respiratorii și recomandă responsabilitate și precauție pentru protejarea celor…
Un moment mult așteptat de comunitatea educațională din Târgoviște s-a concretizat: încep lucrările de modernizare la Colegiul Economic „Ion Ghica”, marcând primele investiții importante din istoria acestei instituții. Proiectul prevede o modernizare amplă, consolidare structurală și reabilitare energetică a clădirii, asigurând astfel un mediu sigur și eficient pentru elevi și cadrele didactice. Finanțarea totală se ridică la 30.548.652 lei, obținută prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de Primăria Municipiului Târgoviște. Prin această investiție, clădirea colegiului va fi transformată complet: spații moderne, sigure și eficiente energetic, adaptate standardelor actuale, care vor sprijini procesul educațional și performanța elevilor. Acțiunea face parte din strategia administrației locale de modernizare…
În această dimineață, în jurul orei 06:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs pe raza localității Priseaca, județul Dâmbovița. La fața locului, Detașamentul de Pompieri Târgoviște a acționat cu:o autospecială de stingere cu apă și spumă,o autospecială de descarcerare,o autospecială SMURD. De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița a intervenit cu o autospecială. În eveniment au fost implicate două autoturisme și două victime – un bărbat și o femeie – care au fost asistate medical la fața locului și ulterior transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare. În paralel, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, evitând riscuri suplimentare. Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule prudent,…
Astăzi ne aşteaptă o zi cu cer variabil, temperaturi destul de mici dimineaţa , 4‑5°C. La prânz, 9‑10°C, soare cu dinți După-amiază târziu (ora 14‑15): maxime de ~12°C Seara, temperaturile scad către 7‑8°C, apoi chiar mai jos. Mare atenție la ceață! Recomandări utile Dimineaţa şi seara e bine să porţi o geacă mai groasă sau un pulover. Ziua e timp potrivit pentru o plimbare în lumina soarelui – profită de maximul de ~12°C. Dacă eşti afară după‑amiază, ţine cont că şi de soare poate face frig‑uşor, mai ales dacă bate vântul. Seara, renunţă la hainele uşoare – pregăteşte ceva mai călduros.
Naționala feminină de baschet a României a debutat cu succes în calificările pentru FIBA Women’s EuroBasket 2027, impunându-se 75–62 în fața gazdelor de la Cipru, într-un meci disputat la Limassol. Echipa este condusă de antrenorul târgoviștean Cătălin Tănase, care a reușit să mobilizeze lotul pentru un joc colectiv solid și eficient. Cele mai bune performanțe individuale:Ana Virjoghe: 12 puncte, 4 recuperări, 4 pase decisiveKaty Armanu: 11 puncte, 4 recuperăriȘtefania Cătinean: 10 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive, 4 intercepțiiGabriela Irimia: 10 puncte, 8 recuperăriAlexandra-Mălina Bobar: 9 puncte, 2 recuperăriBianca Nan: 8 puncte, 4 recuperări Au mai contribuit: Ana Ivan (5p), Teodora Manea (4p), Nicolett Orban (2p, 7 recuperări), Ioana-Vanessa Velcea…
În această dimineață, în jurul orei 05:10, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Poiana. La fața locului au intervenit:Garda de Intervenție Potlogi cu două autospeciale de stingere cu apă și spumăDetașamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD Incendiul se manifesta generalizat la nivelul locuinței, fiind afectată o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Echipele de intervenție au lichidat focul și au acționat pentru înlăturarea efectelor negative. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Autoritățile recomandă prudență și respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în gospodării.
Chindia Târgoviște a suferit o înfrângere neașteptată pe teren propriu, pierzând cu 2–3 în fața echipei CS Afumați, într-un meci plin de răsturnări spectaculoase de scor. Partida a început ideal pentru gazde: în minutul 13, Iulian Roșu a deschis scorul, după o acțiune bine construită pe flancul drept. Chindia și-a consolidat avantajul imediat după pauză, când, în minutul 47, Tache a dus scorul la 2–0, în urma unei faze de atac impresionante. Însă, după minutul 70, jocul s-a schimbat radical. CS Afumați a reușit să marcheze două goluri în doar trei minute (începând cu minutul 74), restabilind egalitatea, iar în final, oaspeții au înscris din nou, încheind meciul cu 3–2 în favoarea lor. Deși Chindia a controlat…
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, l-a primit pe Excelența Sa Dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, într-o vizită menită să consolideze relațiile româno-israeliene și să identifice noi oportunități de colaborare pentru județul Dâmbovița. „Am discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale și despre inițierea unor parteneriate în domenii de interes comun. I-am prezentat Ambasadorului potențialul județului nostru, perspectivele de investiții și proiectele aflate în derulare, care pot constitui baza unor colaborări viitoare”, a declarat președintele Corneliu Ștefan. Pe parcursul vizitei, ambasadorul a avut ocazia să cunoască oportunitățile economice și de dezvoltare ale județului, precum și principalele proiecte de infrastructură în desfășurare. Tot în cadrul vizitei, la Camera de Comerț,…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, l-a primit pe Excelența Sa Dr. Lior Ben Dor, Ambasadorul Israelului în România, într-o întâlnire desfășurată într-un cadru cordial și deschis. La discuții a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Diplomat cu rădăcini românești și o legătură strânsă cu România, ambasadorul a purtat un dialog cu primarul despre istoria locală, dezvoltarea comunității dâmbovițene și evoluția municipiului Târgoviște în ultimele trei decenii. „Am discutat despre comunitate, despre oameni și despre modul în care, indiferent de naționalitate, putem construi tot ceea ce este bun prin muncă, echilibru și respect pentru valorile care ne definesc”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan. Întâlnirea a…
Elevele Secției de coregrafie a Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”, împreună cu Școala de balet „Daniela Rotari”, au participat la Sibiu Dance Competition, o competiție internațională de renume destinată dansatorilor cu vârste între 8 și 25 de ani, demonstrând talent, tehnică și dăruire. Rezultatele elevelor târgoviștene au fost remarcabile, cu numeroase locuri întâi și premii speciale: Sandra Elena Mihai – Locul 1 la Giselle Variation și Kitri Variation, cu punctaje de 97 și 94 din 100, și două premii speciale pentru participarea la competiții internaționale YAGP și Movement International Dance Competition, Bulgaria. Daria Florentina Sandu – Locul 1 la Swanilda Variation (90,1 puncte) și Esmeralda Variation (85 puncte). Anastasia Elena Mihai – Locul 1…
Primarul Marius Caravețeanu a anunțat semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Extindere și modernizare Baza Sportivă Răcari”, o investiție majoră în infrastructura sportivă locală. Scopul proiectului este de a oferi facilități moderne pentru antrenamente, competiții și recreere tinerilor și sportivilor din comunitate. Valoarea contractului este de 11.316.130,75 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de ASOCIEREA SKYLINE CENTER S.R.L. – MBX Business Struct S.R.L. – RULOURI DE GAZON S.R.L. Proiectul include: teren de tenis acoperit de 612 mp și vestiare pentru jucători, amenajări exterioare, printre care teren de fotbal de 8.403 mp, gradene de 603 mp, alei pietonale și carosabile, spații verzi și 11 locuri de parcare (inclusiv…
Astăzi, în județul Dâmbovița, o zi de toamnă tipică, cu cer variabil și soare pe alocuri, oferind condiții ideale pentru activități în aer liber. Meteorologii anunță temperaturi maxime de 12–14°C și minime de 2–5°C, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu posibile intensificări izolate în zonele deschise. Precipitațiile nu sunt prognozate pentru ziua de astăzi. Specialiștii recomandă ca serile și diminețile să fie petrecute cu îmbrăcăminte adecvată, deoarece temperatura va scădea simțitor după apus. Prognoza pentru următoarele zile indică menținerea unui regim temperat, fără fenomene extreme, dar cu o ușoară răcire spre sfârșitul săptămânii.
Guvernul a anunțat finalizarea proiectului de simplificare și debirocratizare a procedurilor pentru avizele ISU, ca urmare a dezbaterilor din ultima lună. În cadrul unei întâlniri cu Raed Arafat, secretar de stat, și reprezentanți ai companiilor și camerelor de comerț, au fost discutate măsurile pentru reducerea dificultăților semnalate de mediul de afaceri. Noile reguli, care vor fi publicate în transparență decizională până la finalul săptămânii, prevăd: Scurtarea termenelor de avizare; Debirocratizarea și digitalizarea procesului; Stabilirea unor reguli clare, fără interpretări sau soluții neunitare. Guvernul a subliniat că aceste modificări nu afectează standardele de siguranță împotriva incendiilor. Aceasta reprezintă prima etapă, urmând ca, ulterior, să fie simplificate și procedurile…
InfoCons, organizația pentru protecția consumatorilor, atrage atenția asupra unui produs cosmetic utilizat frecvent: crema de corp Garnier, care conține BMHCA (2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă) – o substanță interzisă în cosmetice. Potrivit verificărilor, substanța poate avea efecte negative asupra sistemului reproducător, poate pune în pericol sănătatea copilului nenăscut și poate provoca sensibilizarea pielii sau reacții alergice. Autoritățile precizează că produsul nu este conform cu Regulamentul european privind produsele cosmetice. InfoCons recomandă consumatorilor să verifice întotdeauna eticheta înainte de achiziție; sa raporteze produsele suspecte la autorități. Organizația reamintește că siguranța consumatorilor este prioritară și atenționează să fim atenți la produsele cosmetice utilizate zilnic.
În cadrul unei serii de antrenamente desfășurate la Târgoviște, senioarele convocate pentru echipa națională a României și jucătoarele din lotul U20 au pregătit următoarele competiții internaționale, sub atenta coordonare a antrenoarelor Alexandra Orbeanu și Larisa Toma. Pentru sportivele din U20, acțiunea a reprezentat primul pas în pregătirea Campionatului European U20 – Bulgaria, Samokov 2026, oferindu-le oportunitatea de a se antrena alături de cele mai experimentate jucătoare. Lotul U20 prezent la Târgoviște a fost format din:Alexia Marcus, Dariana Pausan, Karina Munteanu, Agnes Zane, Raisa Simion, Daria Tănase, Daria Ilieș, Ioana Savu Istrătescu și Ariana Ganea. Acțiunea a subliniat implicarea României în dezvoltarea baschetului feminin, dar și continuitatea pregătirii pentru competițiile europene.
Dâmbovițenii sunt așteptați în această seară pe Stadionul Eugen Popescu pentru meciul dintre Chindia Târgoviște și Afumați, programat să înceapă la 19:30. Este o întâlnire importantă pentru echipa locală, iar suporterii sunt invitați să vină să încurajeze formația. Casele de bilete se deschid la ora 16:00, iar tichetele pot fi achiziționate și online, pentru a facilita accesul fanilor. Organizatorii fac apel la suporteri să respecte indicațiile de securitate și să vină cu spirit sportiv. Fanii pot să se pregătească pentru o seară de fotbal intens, cu momente pline de emoție și susținere pentru Chindia, echipa care reprezintă cu mândrie Târgoviștea.
Transportul public din Târgoviște continuă să înregistreze rezultate remarcabile. În octombrie 2025, autobuzele operate de Primăria Municipiului Târgoviște au fost folosite de peste 181.000 de călători, ceea ce reprezintă o creștere de peste trei ori față de anul 2022. Unul dintre principalele avantaje pentru comunitate este transportul gratuit pentru toți elevii târgovișteni. Gratuitatea se acordă pe baza unei simple cereri depuse la școală și se aplică tuturor copiilor care învață în Târgoviște, indiferent de domiciliu. Aceasta include atât traseele urbane, cât și cele din afara orașului, operate de transportatorul local. Primăria Municipiului Târgoviște încurajează toți locuitorii să folosească transportul public: eficient, modern și prietenos cu mediul, acesta este alegerea perfectă pentru…
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat un bărbat de 34 de ani, din comuna Râu Alb, care conducea pe Calea Câmpulung un autoturism neînmatriculat. Verificările efectuate de oamenii legii au arătat că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată din luna octombrie 2025. În urma incidentului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă. Autoritățile reamintesc conducătorilor auto să respecte reglementările privind înmatricularea vehiculelor, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.
InfoCons, organizația pentru protecția consumatorilor, a emis o alertă privind crema de față LORÉAL, 50 ml, care conține BMHCA, un ingredient interzis în cosmetice. Potrivit specialiștilor, BMHCA poate afecta sistemul reproducător, poate dăuna copilului nenăscut și poate declanșa reacții alergice. Produsul nu este conform cu legislația europeană privind siguranța cosmeticelor. Consumatorii care dețin acest produs sunt sfătuiți să nu-l folosească și să-l returneze sau raporteze autorităților. InfoCons reamintește că protecția sănătății consumatorilor este prioritară și recomandă atenție sporită la produsele cosmetice achiziționate.
Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat că Grădinița cu Program Normal „Carmen Sylva”, situată pe Bulevardul „Regele Carol I”, va beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare. Construită în 1898, clădirea are o semnificație istorică deosebită, fiind inițial destinată găzduirii familiei regale. Proiectul de reabilitare urmărește atât păstrarea valorii arhitecturale și istorice, cât și crearea unui mediu modern și sigur pentru preșcolari. Primarul Stan a subliniat că investițiile în infrastructura educațională rămân o prioritate, pentru a asigura condiții optime de învățare și dezvoltare pentru copiii târgovișteni.
Elevii Secției de coregrafie a Școlii Populare de Arte „Octav Enigărescu”, în colaborare cu Școala de balet „Daniela Rotari”, au participat la Festivalul – Concurs Național de Teatru Medieval, Muzică Medievală, Corală și de Cameră, Balet și Dans Medieval „Chindia Domnească”, Ediția a X-a. Competiția s-a desfășurat sub coordonarea profesorilor Daniela Călineț-Petre și a Palatului Copiilor Târgoviște – Filiala Clubul Copiilor Moreni. Elevii participanți au obținut rezultate remarcabile: Locul 1: Teodora Ștefania Vișenică – Bridesmaid Variation (Don Quijote) / Medora Variation Locul 1: Cezara Olivia Fărău – Lise Variation (La Fille Mal Gardee) / Spanish Variation Locul 1: Maya Ioana Ciobotaru – Fairy Doll Variation / Lovely Doll Locul…
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat în cadrul conferinței de presă a organizației județene, că partidul se pregătește pentru alegerile locale din Găești și urmărește recuperarea decalajelor dintre acest oraș și celelalte localități din județ. „Avem un plan de dezvoltare realist și sunt convins că împreună putem schimba lucrurile. Am încredere în Alexandru Iorga – știe ce e de făcut și va aduce rezultate reale pentru găeșteni”, a spus Ștefan. Totodată, liderul PSD Dâmbovița a făcut referire la Congresul PSD din 7 noiembrie, menționând că partidul și-a asumat greșelile și responsabilitatea de a redeveni „partidul tuturor generațiilor”. „O spun din experiență, nu din…
Primăria Răcari anunță că persoanele fizice care au obligații fiscale restante pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor de întârziere, cu condiția depunerii cererii și achitării integrale a sumelor datorate până la 19 decembrie 2025. Cererea se poate depune în perioada 10 septembrie – 19 decembrie 2025 la Biroul Impozite și Taxe Locale din Răcari. Această facilitate oferă contribuabililor oportunitatea de a regulariza situația fiscală fără a suporta penalizările pentru întârziere. Pentru mai multe informații, cetățenii sunt invitați să se adreseze direct biroului sau să consulte site-ul oficial al Primăriei Răcari.
Locuitorii județului Dâmbovița se confruntă astăzi cu o vreme instabilă, potrivit prognozelor meteorologice. Dimineața, cerul va fi predominant noros, iar aversele slabe de ploaie se vor semnala între orele 10:00 și 11:00, cu temperaturi în jurul valorii de 11‑13°C. Pe parcursul după-amiezii, cerul va rămâne predominant noros, dar treptat se vor deschide câteva intervale cu soare. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 12‑13°C. Spre seară, vremea se va răci, cerul devenind parțial senin, dar nu sunt excluse averse locale în intervalul 17:00‑18:00. Noaptea se așteaptă temperaturi de 8‑9°C. Meteorologii recomandă ca persoanele care ies din casă dimineața…
Pompierii au fost solicitați să intervină pentru un miros de gaz sesizat pe scara unui bloc din orașul Titu, strada I.C. Visarion. La fața locului au acționat, Detașamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă,Garda de Intervenție Răcari cu o autospecială SMURD. Pompierii au întrerupt alimentarea cu gaz a blocului și au evacuat șase persoane, dintre care patru adulți și doi copii. De asemenea, a fost anunțat operatorul de gaz, iar echipajele au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor până la sosirea specialiștilor. În acest moment, intervenția a fost finalizată, iar situația este sub control.
O reducere de 90% poate părea irezistibilă, însă înainte să dai click, gândește-te că poate fi 100% fraudă. Perioadele cu promoții sunt folosite frecvent de atacatori pentru a crea site-uri false, reclame înșelătoare și oferte irezistibile, menite să fure datele personale sau informațiile de plată ale utilizatorilor. Totul arată perfect: logo-uri, culori și recenzii care par reale. Cum recunoști o capcană digitală și te protejezi: Verifică întotdeauna adresa site-ului (domeniul corect și HTTPS). Evită să accesezi link-uri din reclame sau e-mailuri suspecte. Caută date reale de contact și recenzii autentice. Folosește metode sigure de plată și evită transferurile directe. În online, cea mai bună ofertă este siguranța ta. Verifică magazinul, nu doar…
O nouă sesiune a campaniei de donare de sânge „Donează sânge! Salvează o viață!” s-a desfășurat în zilele de 6 și 7 noiembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Dâmbovița și la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, cu sprijinul personalului medical. În spiritul solidarității și al implicării civice, 55 de jandarmi au donat aproximativ 23 de litri de sânge, dorind să sprijine persoanele aflate în nevoie urgentă de transfuzie și să încurajeze comunitatea să se alăture acestui demers umanitar. Această acțiune, devenită tradiție la nivelul Jandarmeriei Dâmbovița, face parte din campania inițiată la nivel național de Jandarmeria Română și urmărește să conștientizeze cetățenii asupra importanței și beneficiilor donării de sânge. Prin astfel…
Echipa de volei CSM Târgoviște revine astăzi pe teren propriu pentru un nou meci din Divizia A2, unde va întâlni formația CSM București. Partida se va disputa în Sala Ioan Valerian, începând cu ora 13:30. În prezent, CSM Târgoviște ocupă locul 2 în clasament, cu 8 puncte, la doar un punct distanță de lider. Pentru jucătoarele antrenate de stafful târgoviștean, confruntarea de mâine reprezintă o nouă ocazie de a-și confirma forma bună și de a obține puncte importante în lupta pentru promovare. Formația dâmbovițeană a demonstrat în ultimele meciuri un joc solid, bazat pe unitate și determinare, iar avantajul terenului propriu le oferă sportivelor un impuls suplimentar. Meciul…
Astăzi, în judeţul Dâmboviţa, ne aşteaptă o zi cu cer mai mult noros și temperaturi destul de mici , urmate de perioade cu ploaie. Dimineața: temperatura pornește de la aproximativ 9 °C, cu cer noros și posibile averse. După-amiaza: se menţine noros, iar ploaia îşi poate face apariţia mai consistent în jurul orei 13:00–17:00; temperaturile urcă până la 10–11 °C. Seara: condiții de ploaie persistente spre seară, în jur de 10–11 °C. Recomandări pentru ziua de azi E util să porți o jachetă impermeabilă sau umbrelă — ploaia își poate face apariția în mai multe intervale. Îmbracă-te stratificat — dimineaţa e mai rece, după-amiaza puţin…
Ieri, la sediul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, a avut loc festivitatea de premiere a Festivalului-Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, ediția a LVII-a. Și în acest an, competiția literară a reunit numeroși participanți din diverse zone ale țării, care au concurat la cele patru secțiuni tradiționale: poezie, proză, teatru și eseu. După momentul decernării premiilor, publicul s-a bucurat de un recital susținut de membri ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”, evenimentul încheindu-se într-o atmosferă caldă, dedicată artei și culturii. Organizatorii au transmis felicitări tuturor participanților și mulțumiri colaboratorilor care au contribuit la buna desfășurare a ediției din acest an.
Vești bune pentru suporterii Chindiei Târgoviște! Luni, de la ora 17:00, va fi inaugurat magazinul oficial al echipei, în incinta Dâmbovița Mall. La eveniment vor fi prezenți președintele clubului, Marius Pavel, și trei jucători-surpriză, care îi vor întâlni pe fanii roș-albaștrilor și vor semna autografe. Magazinul va oferi produse oficiale ale echipei – tricouri, eșarfe, accesorii și alte articole dedicate suporterilor Chindiei. „Totul pentru Chindia, totul pentru Târgoviște!”, este mesajul transmis de club, care promite o atmosferă specială la deschiderea noului spațiu dedicat fanilor.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și liderul organizației județene PSD, Corneliu Ștefan, a fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat, în echipa condusă de Sorin Grindeanu. După votul din cadrul Consiliului Politic Național al PSD, Corneliu Ștefan a transmis un mesaj de mulțumire și de încredere, subliniind că începe o nouă etapă în activitatea sa politică și administrativă. „Astăzi începe o nouă etapă. Am fost ales prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat, în echipa condusă de Sorin Grindeanu. Le mulțumesc colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pentru susținerea sinceră din aceste zile”, a transmis Corneliu Ștefan. Liderul PSD Dâmbovița a vorbit despre experiența…
Primarul municipiului Târgoviște și secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, i-a transmis un mesaj de susținere președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, după alegerea acestuia în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat. „Succes, Corneliu Ștefan, ales ieri prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat! Una dintre cele mai importante poziții ocupate în ultimii 30 de ani de un dâmbovițean în structura de conducere a unui partid politic parlamentar, dacă nu chiar cea mai importantă!”, a transmis Daniel Cristian Stan. Primarul Târgoviștei a subliniat, totodată, că partidul are nevoie de oameni tineri și responsabili, care au demonstrat prin fapte că pot dezvolta comunități…
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, sub denumirea de cod „JUPITER”, a vizat rețele suspectate de colectare, ardere și comerț ilegal cu deșeuri în județul Dâmbovița.Echipamente și forțe implicate: peste 200 de polițiști, 158 jandarmi, 24 de luptători SAS și 50 de comisari GNM, folosind drone și echipamente moderne de monitorizare.41 de percheziții domiciliare au fost efectuate în Târgoviște, Titu, Mătăsaru, Dragodana, Pietrari și o locație din Ilfov. Rezultate preliminare 140 tone de deșeuri feroase și neferoase confiscate;24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 553.000 lei;suspendarea activității pentru 7 operatori economici;2,8 tone de deșeuri și…
Echipa de baschet CSM Târgoviște a obținut o victorie clară în meciul disputat pe teren propriu împotriva formației CS Universitatea Cluj-Napoca, scor final 87-49 (27-11; 24-11; 17-8; 19-19). De la primul fluier, gazdele și-au impus ritmul și au controlat fiecare fază, diferența de valoare fiind evidentă încă din primele două sferturi. Jocul sigur în atac și apărarea atentă au făcut ca avantajul să crească constant pe tabelă. Tinerii jucători ai Clujului nu au reușit să țină pasul, chiar dacă au arătat momente bune în sfertul al patrulea. Victoria aduce echipei un plus de încredere și moral înaintea meciurilor mai dificile din etapele următoare, iar suporterii au creat din nou o atmosferă…
Odată cu venirea toamnei, echipele Direcției de Salubritate Târgoviște sunt prezente în parcuri, pe bulevarde și spațiile publice, pentru a menține orașul curat și ordonat. Zilnic, muncitorii adună frunzele căzute și efectuează acțiuni de igienizare, astfel încât trecătorii și locuitorii să se bucure de un mediu curat, sigur și plăcut. Primăria Târgoviște reamintește că menținerea curățeniei este un efort comun: cetățenii sunt încurajați să respecte regulile de depozitare a deșeurilor și să contribuie la păstrarea ordinii în spațiile publice. „Ne dorim ca orașul să fie primitor și plăcut pentru toți locuitorii, iar aceste acțiuni regulate de salubrizare ajută la crearea unui mediu…
Black Friday se apropie cu pași repezi, iar InfoCons – Protecția Consumatorilor avertizează publicul asupra produselor nealimentare neconforme sau periculoase care circulă pe piața europeană. Până în prezent, au fost emise peste 4.880 de alerte, menite să protejeze consumatorii de eventuale riscuri pentru sănătate și siguranță. Verificați întotdeauna produsele și sursa lor; Nu semnați sau folosiți documente și produse suspecte; Evitați linkurile și atașamentele necunoscute; Raportați produsele periculoase prin InfoCons App sau pe site-ul oficial: www.infocons.ro. În contextul promoțiilor masive, responsabilitatea cumpărătorilor este esențială: informați-vă înainte de a face achiziții și alegeți produse sigure pentru familia voastră. Black Friday în siguranță începe cu verificarea produselor!
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, dedicată analizării proiectelor, finanțărilor și termenelor de implementare pentru regiune. Discuțiile s-au concentrat pe investițiile în educație, infrastructură sigură și servicii medicale de calitate, considerate esențiale pentru dezvoltarea durabilă a comunităților. „Modernizarea începe prin cunoașterea priorităților fiecărei localități, iar colaborarea între autoritățile regionale și cele locale este cheia obținerii de rezultate concrete”, a subliniat Corneliu Ștefan. De asemenea, s-au analizat oportunitățile de finanțare disponibile, menite să sprijine implementarea proiectelor locale și să accelereze dezvoltarea Sud-Munteniei. „Prin implicare comună și parteneriat între administrațiile locale și regionale, Regiunea Sud-Muntenia crește pas cu pas. Lucrăm împreună și…
Elevii Școlii Gimnaziale „Radu cel Mare” din Târgoviște au motive de bucurie: unitatea de învățământ a finalizat un amplu proiect de modernizare a infrastructurii. Curtea școlii a fost complet reamenajată, cu spații verzi și zone de recreere, iar baza sportivă modernă le permite copiilor să practice diverse activități fizice în condiții optime. Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a vizitat școala și a declarat: „Rezultatul este remarcabil. Școala arată de nerecunoscut, iar investițiile în educație oferă copiilor un mediu sigur și stimulativ pentru dezvoltarea lor.” Proiectul a cuprins: terenuri sportive multifuncționale, dotate modern; curte reabilitată, cu alei sigure și spații verzi; infrastructură exterioară îmbunătățită, pentru siguranța…
Joi, 6 noiembrie 2025, județul Dâmbovița se confruntă cu o zi caracterizată de cer predominant noros și ploi slabe pe alocuri. Temperaturile se mențin scăzute, variind între 8 și 10 grade Celsius pe parcursul zilei. Dimineața a debutat cu averse slabe și temperaturi de aproximativ 8 °C, urmând ca spre prânz ploile să mai slăbească, dar cerul să rămână predominant noros, cu maxime în jur de 10 °C. După-amiaza și seara sunt prognozate noi averse, iar mercurul din termometre va scădea din nou spre 8‑9 °C. Meteorologii recomandă cetățenilor să se îmbrace călduros și să utilizeze echipament impermeabil, precum haine de ploaie sau umbrelă, mai ales dacă trebuie să se deplaseze în aer liber. Condițiile meteorologice…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare astăzi, 5 noiembrie, 41 de mandate de percheziție domiciliară, în cadrul operațiunii denumite JUPITER. Perchezițiile au avut loc în municipiul Târgoviște, orașul Titu, comunele Mătăsaru, Dragodana și Pietrari, precum și în județul Ilfov, fiind vizate 9 dosare penale. Investigațiile vizează infracțiuni precum: incendierea deșeurilor sau substanțelor, eliminarea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, înșelăciune, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tâlhărie. Operațiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale din Dâmbovița și Ilfov, reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi…
Specialiștii în securitate cibernetică avertizează că fotografiile, check-in-urile sau postările aparent banale pot dezvălui informații sensibile despre utilizatori, precum locația, rutina zilnică sau detalii personale care pot fi exploatate de infractori pentru atacuri cibernetice. Recomandările autorităților pentru protejarea vieții private online includ: Gândirea înainte de a posta: cui oferi informația? Verificarea setărilor de confidențialitate ale conturilor. Evitarea publicării documentelor, biletelor sau datelor personale. Nu distribui în timp real locația exactă. Specialiștii subliniază că controlul în mediul online începe cu fiecare utilizator, iar protejarea datelor personale trebuie să fie la fel de riguroasă ca protejarea parolelor.
Meteorologii anunță că dimineața, local, se va semnala ceață densă, însoțită de nori joși și burniță. Condițiile de vizibilitate vor fi reduse, sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri, ceea ce poate afecta traficul rutier. În următoarele zile, joi și vineri, în jumătatea de sud și est a țării se vor semnala ploi slabe și moderate, cu acumulări locale semnificative în sud. De asemenea, vântul va avea intensificări puternice la rafale în sud, sud-est și mai ales pe litoral. Șoferii și pietonii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră în condiții de vizibilitate redusă.
Locuitorii municipiului Târgoviște ar putea vedea primii fulgi de zăpadă în zilele de 25 și 26 noiembrie, potrivit unor hărți meteorologice preliminare. Specialiștii avertizează însă că precipitațiile s-ar putea manifesta și sub formă de lapoviță, în funcție de temperatura la sol și de evoluția maselor de aer rece. Prognozele indică că temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 6–10 °C, iar minimele se vor apropia de 0–3 °C, condiții care favorizează precipitațiile mixte. Meteorologii recomandă ca locuitorii să urmărească actualizările meteo pentru a se pregăti corespunzător. „Chiar dacă se anunță precipitații, ele nu vor fi neapărat sub formă de ninsoare, deoarece temperaturile la…
Astăzi se împlinesc 30 de ani de la debutul iernii legendare din 1995-1996, una dintre cele mai lungi și severe ierni înregistrate în România, care a lăsat amintiri puternice pentru toate generațiile. Debutul epic – 4-5 noiembrie 1995 Iarna a sosit cu adevărat în prima săptămână a lunii noiembrie. Un talveg rece continental, combinat cu un ciclon mediteranean secundar, a adus ninsori și viscol în Oltenia, Transilvania, Maramureș, zonele montane și sudul Moldovei, cu un strat de zăpadă de 20-40 cm Decembrie 1995 – alternanță de îngheț și ninsori Ultima lună a anului a adus variații rapide de temperatură, de la îngheț la dezgheț,…
Autoritățile de protecție a consumatorilor au emis o alertă importantă privind ceainicul electric MXBAOHENG, utilizat pentru fierberea ierburilor. Problema produsului Ceainicul nu dispune de sisteme de siguranță adecvate. Cablul de alimentare poate provoca șoc electric la conectare sau deconectare. În anumite condiții, produsul poate lua foc, punând în pericol siguranța utilizatorului și a locuinței. Conformitate Produsul nu respectă directivele europene privind joasa tensiune, ceea ce îl face neconform standardelor de siguranță. Recomandări pentru consumatori Nu folosiți ceainicul MXBAOHENG până când nu este verificat și certificat ca fiind sigur. Evitați improvizațiile sau încercările de reparare proprii. Prioritatea principală este siguranța ta și a familiei. Autoritățile recomandă să verificați întotdeauna etichetele și…
Primirea certificatului de înmatriculare după ce a fost reținut în trafic nu este întotdeauna simplă, iar RAR explică clar ce verificări se fac asupra vehiculului și de ce unele mașini sunt inspectate integral. Atunci când aduceți mașina pentru remedierea deficiențelor constatate de polițiști, există două scenarii principale: Verificare punctuală Dacă problema semnalată în raportul de control tehnic este remediată, inginerul RAR va verifica doar subansamblurile vizate. Dacă nu se descoperă alte deficiențe, vehiculul va fi declarat “admis”, iar proprietarul primește documentul justificativ pentru redobândirea certificatului. Descoperirea altor deficiențe Dacă în timpul inspecției apar alte probleme decât cele raportate inițial, inginerul are obligația legală să facă o verificare…
Ieri, echipa Viitorul Voinești a oferit un meci plin de emoții și spectacol pe terenul de la Suța Seacă, învingând FC Flacăra cu scorul de 5-3, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României – faza județeană. Golurile Viitorului Voinești au fost marcate de:Liviu Albu – hat-trick de senzație, Gabriel Timofte – un gol important pentru echipă,Marian Andrei – a punctat decisiv pentru victoria finală Echipa a arătat determinare și unitate, reușind să răstoarne momentele mai dificile și să își asigure calificarea în sferturile de finală, care se vor desfășura în martie 2026, cu adversarul stabilit prin tragere la sorți. Suporterii au fost din nou al 12-lea jucător, animând tribunele și contribuind la atmosfera…
Miercuri seara, iubitorii astronomiei și ai peisajelor nocturne vor avea parte de un spectacol impresionant: cea mai mare Lună plină din 2025, cunoscută și sub denumirea de Superlună, va străluci pe cerul României. Această Lună plină va apărea mai aproape de Pământ decât de obicei, făcând-o să pară mai mare și mai strălucitoare, un fenomen spectaculos ce nu trebuie ratat. Vestea mai puțin bună este că nu toate regiunile vor avea parte de cer senin. În unele zone, norii și ploile pot acoperi vizibilitatea Lunii, așa că recomandarea este să urmăriți prognoza locală pentru a afla unde va fi cel mai clar cerul.…
În cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară: trei în județul Dâmbovița și unul în județul Argeș. Totodată, au fost executate 4 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri. Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, reprezentantul unei societăți comerciale din Dâmbovița ar fi înregistrat achiziții fictive de la două firme, pentru a evita plata…
Pompierii militari au intervenit pe raza localității Piatra, comuna Runcu, după ce o persoană a fost surprinsă de lemne în urma răsturnării unei remorci. La fața locului au intervenit Garda de Intervenție Fieni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD, precum și Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu o autospecială de descarcerare. La sosirea echipajelor, victima fusese deja extrasă de martorii aflați în apropiere. Este vorba despre un bărbat conștient, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Acesta a fost asistat medical de pompieri și transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Târgoviște, 4 noiembrie 2025 – În perioada 6–12 octombrie 2025, municipiul Cluj-Napoca a găzduit Campionatul Balcanic de Lupte, competiție dedicată categoriilor U15, U17 și U20, care a reunit cei mai buni tineri luptători din țările balcanice. C.S.Ș. Târgoviște a fost prezent cu o delegație de 6 sportivi, care au demonstrat ambiție, muncă și spirit de echipă, obținând rezultate remarcabile: Florea Laurențiu – medalie de argint (cat. 55 kg, U17) Matei Daniel – medalie de bronz (cat. 41 kg, U15) și locul IV (cat. 45 kg, U17) David Cassiana – locul V (cat. 50 kg, U15) Barbu Maria – locul V (cat. 62 kg, U15) Delegația a fost completată…
Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru ediția 2025-2026 a Cupei Satelor, cea mai importantă competiție de fotbal dedicată copiilor din mediul rural. Înscrierile sunt deschise până joi, 6 noiembrie, și se pot realiza atât pe platforma online www.impreunasuntemfotbal.ro, cât și prin depunerea documentației la sediul AJF Dâmbovița. Competiția se va desfășura pentru băieți și fete, la două categorii de vârstă: U13 (copii născuți după 1 ianuarie 2013) și U11 (copii născuți după 1 ianuarie 2015). Fiecare școală poate înscrie mai multe echipe pe aceeași categorie de vârstă și gen, însă jucătorii trebuie să fie elevi ai școlii din localitatea care se înscrie. În funcție de…
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizează în perioada 6 – 7 noiembrie 2025 cea de-a LVII-a ediție a Festivalului-concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”. Concursul se desfășoară pe patru secțiuni de creație: poezie, proză scurtă, teatru scurt și eseu, și urmărește descoperirea, sprijinirea și promovarea literaturii de valoare umanist-estetică, deschise tuturor abordărilor și inovațiilor din literatura română și universală. Festivitatea de premiere va avea loc pe 7 noiembrie, de la ora 11:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu”,…
Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, a anunțat demararea unui proiect destinat copiilor: construirea unui loc de joacă ultramodern, situat în apropierea Școlii Gimnaziale Răzvad. Proiectul, aflat deja în derulare, este finanțat prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL). Primarul a mulțumit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și echipei conducerii pentru sprijinul acordat. Emanuel Spătaru a subliniat că investiția reprezintă un angajament ferm pentru comunitate și pentru copii: „Împreună facem lucruri frumoase! Împreună construim viitorul! Copiii au întotdeauna prioritate!” Noul loc de joacă va fi un spațiu sigur, modern și prietenos, în care copiii se vor putea juca și dezvolta, contribuind la bunăstarea și creșterea armonioasă a celor…
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat demararea unui proiect important pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane și a mobilității în oraș. Pe locul fostului sediu principal al operatorului de transport local, pe Bulevardul Unirii, va fi construită o parcare publică modernă, pe o suprafață de peste 10.000 mp, echipată cu:sistem de canalizare, iluminat public modern În plus, spațiul verde adiacent va fi refăcut, pentru a crea un mediu urban funcțional, sigur și plăcut pentru locuitori. Primarul Daniel Cristian Stan a subliniat că proiectul face parte din strategia administrației de a oferi cetățenilor soluții eficiente pentru trafic și confort urban, răspunzând nevoilor comunității și modernizând orașul pas cu pas.
Se apropie Black Friday, momentul mult așteptat al reducerilor și promoțiilor, dar cumpărăturile trebuie să fie informat și sigure. InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Onestă de Protecția Consumatorilor, un instrument gratuit, independent și transparent, care permite:contactarea rapidă a numerelor de urgență locale, naționale și internaționale;rezolvarea rapidă a problemelor legate de produse sau servicii achiziționate;cunoașterea și aplicarea drepturilor legale ale consumatorilor. Atenție: O reducere de preț nu înseamnă o reducere a protecției tale legale. Informează-te înainte de a cumpăra, testează produsele, cunoaște-ți drepturile și abia apoi ia decizia de achiziție. Cu sprijinul InfoCons, poți fi un consumator informat și responsabil, chiar și în perioadele cu promoții masive. Mai…
O ursoaică și cei trei pui ai săi au fost surprinși recent în Parcul Natural Apuseni, oferind o priveliște rară și spectaculoasă a vieții sălbatice. Toamna este perioada în care urșii sunt foarte activi, adunând rezerve de grăsime pentru hibernarea de iarnă, iar aceste imagini ne arată frumusețea și dinamica naturii sălbatice din România. RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni gestionează această zonă protejată, care include:trei situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa)și 55 de arii naturale protejate de interes național, printre care rezervații și monumente ale naturii Aceste fotografii ne reamintesc cât de importantă este conservarea mediului…
Un tânăr de 17 ani a fost salvat după ce s-a rătăcit și a suferit un traumatism al coloanei vertebrale în timp ce urca spre Vârful Omu, pe Valea Obârșiei, într-un context în care Munții Făgăraș și Masivul Piatra Craiului au înregistrat, în ultimele 12 zile, cinci accidente mortale. Ieri după-amiază, familia adolescentului a pornit în drumeție fără echipament adecvat. La un moment dat, părinții s-au oprit, iar fiul lor a continuat singur traseul. După aproximativ trei ore fără răspuns la telefon, părinții au sunat la 112, semnalând dispariția tânărului. Deși incidentul s-a produs pe teritoriul județului Dâmbovița, echipa de prim răspuns…
Universitatea Valahia din Târgoviște implementează proiectul „#Edu4All – Soluții universitare pentru acces echitabil și incluziune în învățământul superior”, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională. Proiectul este coordonat de conf.univ.dr. Gabriela Alina Anghel, director în cadrul Departamentului Științele Educației. A avut loc conferința dedicată acestui proiect, subliniind angajamentul universității de a asigura șanse egale pentru toți studenții, indiferent de mediul din care provin sau de resursele disponibile. Proiectul promovează o universitate incluzivă, în care fiecare student se simte sprijinit și valorizat. Edu4All se concentrează pe: „Educația pentru toți nu înseamnă uniformizare, ci recunoașterea unicității fiecărui individ”, transmit reprezentanții universității. Proiectul reiterează valorile de respect, solidaritate și empatie,…
De Halloween, măștile sunt parte din distracție, dar în lumea digitală ele pot ascunde pericole reale. Conturile false, link-urile „nevinovate” sau mesajele prietenoase pot fi folosite de atacatori pentru furt de date sau fraude online. Specialiștii în securitate cibernetică recomandă: Verificarea identității înainte de a răspunde sau de a trimite date personale; Evitarea accesării link-urilor primite din surse necunoscute; Activarea autentificării în doi pași (2FA) pentru protecția conturilor; Raportarea conturilor sau mesajelor suspecte prin pnrisc.dnsc.ro sau la 1911. „Vigilența face diferența între o experiență online sigură și incidentele cibernetice”, transmit specialiștii. Rămâneți atenți, chiar și de Halloween, și navigați responsabil!
Echipa de volei feminin CSM Târgoviște se pregătește pentru meciul din deplasare cu CS Muscel Aro Câmpulung, programat mâine, de la ora 12:30. Partida se anunță intensă și plină de emoție, iar fetele noastre sunt motivate să obțină un rezultat bun. După săptămâni de antrenamente intense și muncă susținută, echipa pleacă la Câmpulung cu încredere și dorință de victorie. Spiritul de echipă, ambiția și susținerea fanilor reprezintă un plus de energie pentru sportive. Din păcate, meciul nu va fi transmis live, însă rezultatul va fi comunicat imediat după încheierea jocului. Suporterii sunt încurajați să transmită mesaje de susținere și gânduri bune echipei, chiar dacă nu pot…
Autoritățile locale avertizează cetățenii că în pădurile din zona comunei Vulcana-Pandele au fost descoperite urme recente de urs. Din acest motiv, se recomandă maximă prudență și respectarea regulilor de siguranță în mediul natural. Sfaturi pentru siguranță Evitați deplasările neînsoțiți în zonele împădurite; Nu lăsați resturi alimentare în natură; În cazul în care observați ursul sau urme ale acestuia, anunțați imediat autoritățile. Reprezentanții comunității și ai autorităților locale subliniază că protejarea propriei siguranțe este prioritară. Se recomandă ca drumețiile sau activitățile în pădure să fie amânate sau realizate în grup și cu atenție sporită. Protejați-vă și respectați natura!
Vreme schimbătoare în Dâmbovița: variații mari de temperatură astăzi Astăzi, județul Dâmbovița se bucură de o zi însorită, dar cu diferențe semnificative între temperaturile diurne și cele nocturne.Temperatura maximă: 15–19 °C, în orele amieziiTemperatura minimă: 7–10 °C, pe timpul nopții.Cer predominant senin, cu soare din plin pe parcursul zilei Spre seară, vremea se răcește considerabil, mai ales în zonele de deal și munte Recomandări Purtați straturi vestimentare, pentru a face față diferențelor mari de temperatură Persoanele sensibile la frig sau căldură trebuie să fie atente Profitați de ziua însorită pentru activități în aer liber, dar evitați expunerea prelungită dimineața devreme sau seara Vremea rămâne stabilă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Găești – Formațiunea Rutieră și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare au desfășurat, la data de 30 octombrie a.c., între orele 14:00 și 20:00, o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și combaterea transportului ilegal de material lemnos. În cadrul operațiunii, au fost legitimați peste 80 de cetățeni și controlate mai mult de 70 de autovehicule. Pe parcursul celor șase ore, polițiștii au aplicat peste 65 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor depășind 15.300 de lei. Totodată, forțele de ordine au confiscat 1,2 m.c. de material lemnos transportat fără documentație legală. Conducătorul auto a fost sancționat conform Legii 171/2010 privind…
Programul lucrărilor la infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 03 – 09.11.2025 Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 3 – 9 noiembrie 2025, va efectua, prin societățile comerciale de profil, următoarele activități la infrastructura rutieră: 1. Siguranța circulației – lucrări de semnalizare rutieră verticală / orizontală 2. Protejarea corpului și platformei drumului – prin șanțuri și rigole pavate, podețe laterale – pe DJ 702B, zona Școlii Râncaciov, comuna Dragomirești 3. Protejarea corpului și platformei drumului – prin șanțuri și rigole pavate, podețe laterale – pe DJ 702A, Ludești, etapa a II-a 4. Protejarea corpului și…
Găești rămâne tensionat pe măsură ce se apropie alegerile locale parțiale programate pentru 7 decembrie 2025. Într-un comunicat recent, PSD Dâmbovița îl acuză pe fostul primar Grigore Gheorghe că încearcă să împiedice desfășurarea scrutinului. Social-democrații susțin că Gheorghe ar fi cerut Guvernului să anuleze alegerile, dorind scoaterea Găeștiului de pe lista localităților vizate pentru alegerea unui nou primar. Episod controversat la lansarea de candidaturi PSD face referire la un eveniment recent, pe care îl descrie drept „rușinos”: lansarea unui candidat absent. Persoana prezentată drept candidat nu a fost prezentă nici la eveniment, nici în fotografii, în timp ce Grigore Gheorghe a fost în prim-plan, dominând scena…
Salvamont România avertizează turiștii asupra condițiilor deosebit de periculoase din munții țării, după ce, în ultimele zile, s-au înregistrat cinci accidente mortale și mai multe incidente cu urmări grave. La altitudini de peste 1.600–1.700 m, stratul de zăpadă este alunecos, înghețat și dur, având consistența sticlei, ceea ce creează riscuri majore pentru cei neechipați corespunzător sau pentru turiștii care, deși echipați, nu au experiență solidă pe teren de iarnă. Salvamont recomandă echipament complet de iarnă/alpin:colțari, piolet, cască, ham;cunoștințe de progresie pe teren mixt, asigurare și autoasigurare. În plus, turiștii sunt sfătuiți să:evite traseele de creastă sau zonele expuse;consulte prognoza meteo și avertizările Salvamont;evalueze…
În urma deflagrației produse în zona Rahova, peste 30 de animale au fost salvate datorită intervenției prompte a polițiștilor, demonstrație clară a implicării acestora nu doar în protejarea oamenilor, ci și a vieții în toate formele ei. Printre cazurile salvate s-au numărat și cele ale pisicilor Motanski și Thomas, care au fost recuperate în siguranță de Vlad, polițist în cadrul Biroului Criminalistic al Brigăzii Rutiere, și reîntoarse familiilor lor. Operațiunea a beneficiat și de sprijinul asociațiilor dedicate protecției animalelor, arătând că atunci când autoritățile și organizațiile colaborează, fiecare viață contează. Polițiștii implicați au demonstrat profesionalism și dedicare, iar aceste acțiuni sunt un exemplu de…
Finalul lunii octombrie aduce la Cinema Independența o săptămână plină de filme pentru toate gusturile: acțiune, dramă, comedie și un strop de mister, în spiritul Halloween-ului. Adrenalină la superlativ – filme care îți ridică pulsul și te țin cu ochii lipiți de ecran.Dramă și emoție – povești care te fac să suspini, dar și să zâmbești la final.Râsete garantate – comedii care încălzesc serile reci de toamnă.Mister de Halloween – surprize și momente care să te țină cu sufletul la gură.Locul perfect pentru experiențe cinematografice: Cinema Independența, unde fiecare film devine o emoție de neuitat.
Zilele acestea, Târgoviște și Focșani găzduiesc Campul Național din cadrul proiectului FIBA Youth Development Fund, dedicat generației 2012 (U14). Evenimentul reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii baschetbaliști să se dezvolte sub îndrumarea celor mai buni specialiști din România. În total, 32 de fete și 32 de băieți participă la sesiuni intensive de antrenamente, care pun accent pe dezvoltarea tehnicii, tacticii și a spiritului de echipă. Programul este coordonat de 12 antrenori calificați, cu experiență în pregătirea tinerelor talente, contribuind astfel la formarea viitorilor jucători ai baschetului românesc. Evenimentul include exerciții complexe, jocuri și analize individuale, dar și activități menite să promoveze fair-play-ul, disciplina și respectul reciproc în rândul participanților. Organizatorii subliniază…
Mâine, 31 octombrie, milioane de români sărbătoresc Halloween-ul, iar mulți dintre consumatori se vor îndrepta către produse specifice acestei sărbători, precum îmbrăcăminte tematică, decorațiuni, produse cosmetice sau costume. În acest context, InfoCons – Protecția Consumatorilor vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Europeană Gratuită InfoCons, care oferă alerte rapide privind produsele nealimentare neconforme la nivelul Uniunii Europene, actualizate în timp real. Ce oferă aplicația InfoCons Informații despre produsele specifice Halloween-ului care prezintă riscuri pentru consumatori; Alerte europene în timp real despre produse neconforme sau retrase de pe piață; Sfaturi și recomandări pentru achiziții sigure, reducând riscurile de accidente sau daune cauzate de produse neconforme. Prin intermediul aplicației, consumatorii pot verifica rapid…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Parohia Ocnița I a organizat, în perioada vacanței de toamnă, o tabără dedicată tinerilor care s-au remarcat în activitățile catehetice parohiale și au obținut rezultate deosebite la ora de Religie. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural-Misionar de la Mănăstirea Peștera Ialomiței și a oferit participanților o combinație de rugăciune, recreere și experiențe culturale. Programul taberei și activități Tinerii au fost însoțiți de Pr. Dragoș Gheorghe Nisipeanu și Pr. Ioan Vasilache, care au coordonat activitățile și au asigurat o experiență educativă și spirituală completă. Programul a inclus: Activități cultural-educative și jocuri recreative în aer liber; Vânătoare de comori, stimulând spiritul de echipă…
La sfârșitul lunii septembrie 2025, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,15%, în ușoară scădere față de luna precedentă, când era de 3,17%. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), această evoluție reflectă atât dinamica angajărilor, cât și a ofertelor de muncă disponibile la nivel național. Numărul total al șomerilor înregistrați: 252.520 persoane, șomeri indemnizați: 54.225 persoane, șomeri neindemnizați: 198.295 persoane Distribuția pe medii de rezidență: urban: 67.824 persoane, rural: 184.696 persoane Distribuția pe gen: femei: 120.302 persoane, bărbați: 132.218 persoane Această cifră confirmă că, deși rata șomajului rămâne scăzută, numărul șomerilor neindemnizați continuă să fie majoritar, semnalând necesitatea…
Dimineața a adus un început răcoros: temperaturile au pornit de la 7 °C, iar treptat cerul va fi predominant însorit. La prânz și după-amiază, soarele se impune tot mai mult — se așteaptă confort termic plăcut, cu valori între 17 °C în orele cele mai calde.Spre seară, mercurul scade treptat — în intervalul 18:00‑20:00 se estimează 10‑12 °C, iar noaptea temperaturile vor coborî până în jurul valorii de 8‑10 °C. Recomandări pentru ziua de azi Poartă îmbrăcăminte în straturi: un tricou sau o cămașă pentru prânz și o haină mai călduroasă pentru dimineață/seară. Dacă ieși după-amiaza, o jachetă ușoară va fi suficientă — dar e bine să ai la tine ceva mai…
Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște este într-o etapă de modernizare fără precedent, cu investiții de peste 50 de milioane de lei, atrase de Primăria Târgoviște prin fonduri nerambursabile. Proiectul este considerat cel mai mare de acest tip din istoria orașului și unul dintre cele mai ample din România. Finanțarea provine din mai multe surse-cheie:Programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic (pentru Corpul C6);PNRR – Valul Renovării;Inițiativa „Școli Sigure și Sănătoase”. Lucrările de modernizare vizează toate aspectele clădirii, de la fundație până la acoperiș, și includ:Consolidare structurală completă;Termoizolație integrală;Tâmplărie și acoperiș noi;Sistem de încălzire modernizat;Panouri solare pentru energie regenerabilă;Climatizare eficientă;Iluminat LED inteligent;Management energetic integrat.…
Mai sunt doar 8 zile până la Black Friday, iar magazinele online și fizice vor fi pline de reduceri și oferte. Entuziasmul poate fi mare, dar riscurile și cumpărăturile impulsive nu sunt de neglijat. InfoCons recomandă consumatorilor: Planifică ce cumperi și compară prețurile; Verifică termenii, garanția și politica de retur; Evită cumpărăturile impulsive;Folosește site-uri și metode de plată sigure; Păstrează bonurile și confirmările de plată.Informați-vă și cumpărați responsabil! Mai multe detalii și sfaturi utile găsiți pe www.infocons.ro.
În contextul creșterii alarmante a violenței împotriva femeilor, PSD a depus în Parlament un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea femicidului, care introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid – uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie. Cifre alarmante care justifică acțiunea legislativă Peste 40 de femei au fost ucise în primele 8 luni din 2025; În circa 70% dintre omorurile între membri de familie, victima a fost o femeie (ianuarie – august 2025); Plângerile pentru loviri și alte forme de violență au crescut de la 15.705 în 2015 la 36.417 în 2024; Ponderea medie a femeilor ucise în totalul omorurilor în România…
Marți seara, pompierii militari ai ISU Dâmbovița au intervenit în localitatea Bilciurești pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului au acționat:două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Garda de Intervenție Cornești,o autospecială de la Garda de Intervenție Răcari,un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Incendiul a afectat o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp și acoperișul locuinței pe circa 50 mp. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, nu au fost înregistrate victime.
O cameră de monitorizare instalată într-o pădure administrată de Direcția Silvică Suceava, a surprins un cerb aflat în perioada de boncănit, oferind un adevărat spectacol al naturii. Boncănitul, perioada de împerechere a cerbilor, are loc între septembrie și octombrie, în funcție de climă și altitudine. În această perioadă, masculii se luptă pentru supremația asupra cârdurilor de ciute, folosindu-și coarnele puternice și emit mugete caracteristice pentru a-și intimida adversarii. Intensitatea acestor mugete reflectă poziția cerbului în ierarhia masculilor. Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270.000 de hectare de păduri de stat, asigurând gestionarea durabilă și conservarea habitatelor naturale pentru…
La sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița a început cea de-a II-a ediție a taberei de toamnă pentru copii „Toamna la Chindie”, o inițiativă concepută ca alternativă de petrecere a timpului liber în vacanța modulului 1 de învățare, aferentă anului școlar 2025-2026. Timp de o săptămână, copiii participanți vor avea ocazia să-și dezvolte creativitatea și să învețe tehnici tradiționale în cadrul atelierelor de: Atelierele sunt coordonate de meșterii populari Denisa Bobeică, Barbara Popa, Vasilica Joița și Liliana Iotu, care îi îndrumă pe copii cu răbdare și profesionalism. Evenimentul urmărește promovarea tradițiilor și meșteșugurilor populare și oferă copiilor oportunitatea de a petrece timpul liber într-un mod educativ și…
Week-end-ul trecut a fost unul plin de performanțe pentru sportivii CS Târgoviște. La turneul internațional „Bucharest Contact Open”, desfășurat duminică, 26 octombrie, frații Anastasya și Erik Andrei, antrenați de Ionuț Munteanu, au urcat pe podium.Cadeta Anastasya Andrei a cucerit medalia de aur la kumite, categoria +61 kg, învingând toate adversarele în Sala „Apollo”. Fratele ei, Erik Andrei, a obținut medalia de bronz la juniori, în competiția de kumite, categoria -55 kg. La ediția din acest an au participat sportivi de la 53 de cluburi din 7 țări. Tot în week-end, Dragoș Ancuța, tot de la CS Târgoviște, a obținut aurul la kumite (copii 12-13 ani) și bronzul la kata în cadrul Cupei Găești, competiție interjudețeană. Următorul…
Județul Dâmbovița a găzduit recent evenimentul „Football in Heaven”, care a reunit iubitori ai fotbalului din Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Norvegia, Germania, Elveția, Franța și Polonia. Pe parcursul a două zile, oaspeții internaționali au urmărit meciuri de fotbal județean la Târgoviște, Aninoasa, Pietroșița și Moroeni, dar au avut și oportunitatea de a vizita obiective turistice spectaculoase, de a descoperi locuri de poveste și de a se bucura de momente artistice autentice. Evenimentul a combinat pasiunea pentru fotbal cu tradițiile românești, transformând sportul rege într-un limbaj universal al prieteniei, care a adus împreună oameni din diverse colțuri ale Europei pentru o experiență de neuitat.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Bazinului Olimpic din cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Proiectul, în valoare de peste 34.000.000 lei, este finanțat prin Ministerul Dezvoltării, sursa fiind constituită din fonduri elvețiene – o premieră pentru municipiul Târgoviște. Lucrările de modernizare sunt programate să înceapă în primăvara anului viitor și vor dura aproximativ 12 luni. Până la debutul intervențiilor, administrația locală intenționează să redeschidă bazinul din cartierul Matei Basarab (Micro 3), pentru a oferi o alternativă celor care frecventează cursurile de înot. Investiția presupune renunțarea completă la centralele termice pe gaz, înlocuirea acestora cu pompe de căldură aer-apă, termoizolarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei și modernizarea sistemului…
În această dimineață, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a efectuat opt percheziții domiciliare în cadrul dosarului penal deschis după explozia produsă în cartierul Rahova din Capitală. Perchezițiile au avut loc la persoane fizice și juridice, astfel: patru în municipiul București, două în județul Ilfov, una în județul Prahova și una în județul Teleorman. Anchetatorii ridică documente și unități de stocare relevante pentru cauză. Potrivit informațiilor oficiale, șase persoane vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru continuarea cercetărilor. Reprezentanții Poliției Române și ai Parchetului transmit că acțiunea are ca scop clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs explozia și stabilirea eventualelor răspunderi.
Astăzi, 29 octombrie 2025, județul Dâmbovița se bucură de o zi însorită cu cer senin și temperaturi mai ridicate față de ultimele zile. Dimineața a început cu valori scăzute, în jur de 1°C, însă pe parcursul zilei temperaturile vor urca treptat, ajungând la 17–18°C în orele prânzului, mai ales în zona de câmpie. Vremea va rămâne predominant senină și în a doua parte a zilei, iar spre seară valorile termice vor coborî din nou spre 10°C, urmând ca noaptea să fie foarte rece. Vântul va sufla slab până la moderat, iar condițiile de ploaie sunt practic inexistente. Meteorologii anunță că și următoarele zile…
Sorana Cîrstea s-a impus în primul tur al turneului WTA 250 de la Hong Kong, după ce a revenit de la 1-4 în primul set și a învins-o pe unguroaica Dalma Galfi, scor 7-5, 6-3. Românca, în vârstă de 35 de ani, va juca în optimile de finală împotriva australiancei Ajla Tomljanovic. Turneul de la Hong Kong este ultimul al sezonului pentru Cîrstea, care revine în circuit după o săptămână de pauză, pregătindu-se pentru finalul sezonului WTA și pentru Turneul Campioanelor.
Sportivii Clubului Sportiv Târgoviște au obținut rezultate remarcabile la prima ediție a Cupei Internaționale Motiuashi, desfășurată în București, reușind să urce de patru ori pe podium într-o competiție ce a reunit sportivi din țară și străinătate. Sub îndrumarea antrenorului Ilie Torcică, judocanii târgovișteni au obținut următoarele rezultate: Andrada Dinu – medalie de aur, U15, 44 kg Iliuță Dobra – medalie de aur, U15, 66 kg Luca Adam – medalie de argint, U13, 38 kg Sebastian Bogza – medalie de bronz, U13, 46 kg Reprezentanții clubului au subliniat că această competiție a fost o demonstrație de disciplină, pasiune și spirit de echipă, iar performanțele sportivilor reflectă atât valoarea tehnică, cât…
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin pe strada Republicii din orașul Fieni, după ce a fost semnalat un miros de gaz în casa scării a unui bloc de locuințe. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Fieni. În cadrul misiunii, 10 locatari — 7 adulți și 3 copii — au fost evacuați preventiv, fără a necesita îngrijiri medicale. Operatorul de gaze a fost anunțat, iar echipajele ISU asigură toate măsurile de prevenire a incidentelor. Situația este în continuă monitorizare, iar intervenția rămâne în dinamică.
Ocolul Silvic Șturzeni, parte a AJVPS Dâmbovița, continuă să protejeze fauna și flora județului, oferind vizitatorilor ocazia de a observa cerbi și căprioare în mediul lor natural. Imaginile surprinse în pădurile Dâmboviței dezvăluie magia naturii autentice, unde echilibrul ecologic și viața sălbatică se mențin printr-o bună gestionare a fondului forestier. Autoritățile silvice subliniază importanța respectului pentru pădure și a protejării habitatelor naturale, amintind că pădurea este un patrimoniu al comunității și al generațiilor viitoare. „Este esențial să protejăm viața sălbatică și mediul înconjurător, astfel încât frumusețea naturii să rămână nealterată pentru toți”, transmit reprezentanții AJVPS Dâmbovița.
Primul an din al doilea mandat al președintelui Corneliu Ștefan marchează progrese importante în infrastructură, sănătate, educație, cultură și turism în județul Dâmbovița. Infrastructură rutieră: După 24 de ani, DN 71 Bâldana – Târgoviște a intrat în execuție (1 miliard lei), iar DN 7 Bâldana – Titu se află în modernizare (288 milioane lei). Centurile ocolitoare ale orașelor Găești, Pucioasa, Fieni și Moreni sunt în diferite stadii de implementare, iar Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște este în faza de licitație (980 milioane lei). Sănătate: Spitalul Județean Târgoviște a fost modernizat cu Ambulatoriu de Specialitate și Secție de Cardiologie dotate cu echipamente performante. Pentru Spitalul de Pediatrie Târgoviște se pregătește o investiție de 325 milioane lei. Educație: 63 de școli modernizate,…
Primăria Târgoviște a modernizat transportul public: Flota de autobuze devine sigură și eco-friendly
Vremurile în care autobuzele din Târgoviște erau vechi, ruginite și nesigure au rămas în trecut. Primăria municipiului a investit masiv în modernizarea transportului public, înlocuind flota veche cu 40 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, sigure și prietenoase cu mediul. Planurile continuă: în curând vor fi introduse și 21 de autobuze electrice, consolidând astfel angajamentul orașului pentru confortul călătorilor și reducerea poluării. Rezultatele se văd: numărul călătorilor crește, iar aerul din oraș devine mai curat. Transportul public din Târgoviște este acum confortabil, modern și adaptat secolului XXI.
Astăzi, marți, 28 octombrie 2025, în județul Dâmbovița, vremea va fi răcoroasă și închisă. Temperaturile vor varia între 6°C și 16°C, cu cer parțial înnorat și șanse de averse izolate. Vântul va sufla moderat dinspre nord, iar umiditatea va fi ridicată, între 90% și 95%. Miercuri, 29 octombrie, se preconizează o ușoară ameliorare a vremii. Temperaturile vor oscila între 4°C și 17°C, cu cer variabil și șanse scăzute de precipitații. Vântul va rămâne moderat, iar umiditatea va scădea ușor. În general, sfârșitul de octombrie în județul Dâmbovița va fi caracterizat de vreme stabilă, cu cer variabil și temperaturi apropiate de…
Polițiștii rutieri transmit recomandări importante pentru prevenirea accidentelor în trafic, având în vedere avertismentul Administrației Naționale de Meteorologie privind ceața densă, care poate reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, favorizând formarea ghețușului pe șosele. Informați-vă înainte de a pleca la drumEste esențial să verificați condițiile meteo, starea drumurilor și eventualele restricții. Pentru rute alternative sau informații de trafic, utilizați Centrul Infotrafic al I.G.P.R. Verificați starea tehnică a autovehiculului Instalațiile de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire trebuie să funcționeze corespunzător. Verificați nivelul uleiului, combustibilului, antigelului și al lichidului de parbriz. Autovehiculele trebuie echipate cu anvelope de…
Copiii, profesorii și părinții din Răzvad au transformat tradiționalul Târg de Toamnă într-o adevărată sărbătoare a comunității. Evenimentul a adus culoare, voie bună și creativitate, demonstrând că implicarea și pasiunea fac minuni. În centrul acestei acțiuni de suflet a fost solidaritatea: toate fondurile strânse la târg vor fi donate Secției de Recuperare Neuromotorie Copii din Gura Ocniței, oferind sprijin celor care au cea mai mare nevoie. Organizatorii au subliniat că spiritul comunității Răzvad trăiește prin implicarea copiilor și părinților, iar fiecare gest bun aduce speranță și mândrie locală. Un eveniment care confirmă încă o dată că tradiția, talentul și solidaritatea merg perfect mână…
România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Schimbarea orei se va realiza simultan în toate țările Uniunii Europene. De la o zi la alta, zilele vor fi tot mai scurte, iar seara va începe să se întunece mai devreme. Ora de iarnă va fi menținută până în ultimul weekend din luna martie, când va reveni ora de vară, iar ceasurile vor fi date cu o oră înainte.
La Monumentul Eroilor din Ghimpați, autoritățile locale și comunitatea au marcat Ziua Armatei Române printr-o ceremonie încărcată de emoție și respect. Evenimentul a început cu o slujbă religioasă, urmată de depuneri de coroane și un moment artistic susținut de tineri, care au adus un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertatea României. Discursurile rostite au subliniat sacrificiul eroilor, evidențiind curajul și dăruirea lor: „Deși nu a plouat, cerul întunecat și vântul rece ne-au învăluit ca o amintire a vremurilor grele prin care au trecut eroii noștri. Prezența noastră e doar o încercare sinceră de a le cinsti memoria, fără să lăsăm vremea sau vremurile să…
În ultimele zile, spitalele se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de infecții respiratorii, care solicită suplimentarea paturilor și a personalului medical. Printre afecțiunile întâlnite frecvent se numără gripa sezonieră agresivă, varicela, boala mâini-gură-picioare și chiar infecții severe cu COVID-19. Persoanele vulnerabile sunt în pericol Medicii atrag atenția că pacienții cu astm, imunitate scăzută, boli cronice sau vârste extreme sunt cei mai expuși complicațiilor severe. Pentru aceste persoane, infectarea cu orice virus respirator poate fi extrem de periculoasă. Recomandări ale specialiștilor Pentru a reduce riscul de transmitere și a proteja persoanele vulnerabile, specialiștii recomandă: Evitarea aglomerațiilor și contactului cu persoane care nu locuiesc în aceiași casă Purtarea măștii în…
Municipiul Târgoviște a investit masiv în ultimii ani în cartierul Sagricom, de la școli moderne și bază sportivă de top, până la locuri de joacă, alei și parcări noi. Cu toate acestea, primarul Daniel Cristian Stan și-a exprimat revolta față de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), acuzând instituția de lipsă de interes și ineficiență. Potrivit edilului, de aproape 20 de ani, ANL încearcă fără succes să finalizeze 8 scări de bloc destinate tinerilor din cartier, care au rămas în paragină și abandon. „În timp ce administrația locală a modernizat complet zona, ANL nu a demonstrat nici voință, nici eficiență. Este o rușine ca după două decenii să nu putem avea o…
Astăzi, 25 octombrie, de la ora 18:00, Sala Ioan Valerian din Târgoviște găzduiește un duel de tradiție în baschetul feminin românesc: CSM CSU Târgoviște primește vizita echipei ICIM Arad. Partidele dintre cele două echipe au fost mereu pline de energie, ambiție și orgoliu sportiv, iar suporterii sunt așteptați să vină să își susțină favoriții. Cei care nu pot ajunge la sală vor putea urmări meciul live pe canalul de YouTube al Federației Române de Baschet. Echipa CSM CSU Târgoviște mizează pe forța grupului și sprijinul fanilor pentru a obține o victorie importantă pe teren propriu. Hai, Târgoviște!
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, anunță că la Sălcuța, în orașul Titu, au început lucrările de lărgire a drumului pe sectorul DN7 unde relocările utilităților au fost finalizate. Astfel, modernizarea DN7 pe tronsonul Baldana – Titu intră în linie dreaptă și ajunge în ultimul intravilan de pe traseu, fiind un pas important pentru îmbunătățirea siguranței și fluidizării traficului pe acest drum național.
În această perioadă, vizitatorii Parcului Natural Apuseni pot observa fenomenul numit „rotitul fals” la cocoșul de munte, care se desfășoară simultan cu boncănitul cerbilor. Deși în timpul verii și începutului toamnei (până la jumătatea lunii octombrie) cocoșii și găinile de munte se adună în grupuri și se pot vedea în locurile de rotit, nu desfășoară comportamentele de reproducere propriu-zise. Adevăratul rotit, unul dintre cele mai spectaculoase ritualuri nupțiale ale acestei specii, are loc în lunile aprilie și mai, în funcție de climă și altitudine. Cocoșii și găinușele de munte sunt extrem de sensibili la deranj. Pentru a-i proteja, Romsilva recomandă respectarea următoarelor reguli: Evitați apropierea sau fotografierea de…
Chindia Târgoviște se află pe locul 3 în Liga a 2-a, la doar două puncte de poziția secundă, ocupată momentan de FC Bihor. Echipa este pregătită pentru meciul de acasă cu FC Voluntari, care va avea loc sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 13:30, pe stadionul Eugen Popescu. Fanii sunt așteptați să își susțină echipa și să îi poarte spre victorie, încurajând fiecare pas pe teren. Bilete și prețuri Tribuna 1 – Central: 30 lei Tribuna 1 – Periferic: 20 lei Tribuna 2 – Central: 15 lei Tribuna 2 – Periferic: 10 lei Copiii până la 7 ani au acces gratuit dacă sunt însoțiți de un adult…
În aceste zile, câmpurile din comuna Lungulețu sunt pline de activitate. Fermierii recoltează varza de toamnă, conopida și alte legume, lucrând de dimineața până seara târziu pentru a asigura producția de sezon. Tractoarele pline ochi cu legume proaspete așteaptă cumpărătorii în Piața de Gros Lungulețu, locul unde comercianții și distribuitorii pot achiziționa direct de la producători. Toamna aceasta se anunță bogată pentru piața locală, iar legumele de sezon aduc culoare și prospețime atât în gospodăriile din zonă, cât și pe mesele consumatorilor din județ.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a participat vineri după-amiază la Conferința extraordinară a PSD Dâmbovița, care a avut loc la Târgoviște. În cadrul evenimentului a fost validată candidatura lui Corneliu Ștefan pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului, precum și lista de delegați ai organizației județene pentru Congresul PSD din 7 noiembrie. Sorin Grindeanu, care va candida pentru funcția de președinte al partidului, a anunțat că l-a invitat pe Corneliu Ștefan să facă parte din echipa sa de conducere, subliniind performanțele organizației PSD Dâmbovița, una dintre cele mai puternice din țară. „Câteva lucruri m-au determinat să îi propun lui Cornel…
Cu ocazia Zilei Armatei Române, la Troița Parașutiștilor din Ghimpați a avut loc astăzi o ceremonie de depunere de coroane în memoria celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei. Evenimentul a adunat reprezentanți ai administrației locale, cadre militare, elevi și localnici care au dorit să aducă un omagiu eroilor României. În cadrul alocuțiunilor, viceprimarul orașului Răcari a rostit un discurs emoționant, evocând figura unui fiu al satului, Barbu Petre Marian, parașutist căzut la datorie în anul 1989: „Să nu uităm. Barbu Petre Marian nu e doar un nume scrijelit în piatră, ci un simbol viu al curajului. A fost unul dintre ai noștri și a plecat prea…
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au intervenit în localitatea Șelaru, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum în interiorul unei camere. Echipajele au acționat rapid pentru limitarea extinderii focului la întreaga casă, reușind să localizeze incendiul. Din nefericire, în interiorul locuinței a fost găsită o femeie de aproximativ 70 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de jar sau scântei provenite de la soba…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat astăzi o întâlnire cu angajatorii și reprezentanții serviciilor externe de prevenire și protecție din județ, pentru a marca Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, eveniment derulat anual în luna octombrie. Tema din acest an, „Digitalizarea”, a adus în prim-plan modul în care tehnologia transformă domeniul securității și sănătății în muncă — de la instruirea online și managementul riscurilor, până la analiza predictivă a accidentelor prin inteligență artificială. Inspectorii de muncă din compartimentul Securitate și Sănătate în Muncă au prezentat exemple concrete privind utilizarea inteligenței artificiale (AI) în prevenirea accidentelor de muncă și îmbunătățirea…
Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a găzduit vizita elevilor clasei a III-a de la Școala Nr. 1 din Târgoviște, în cadrul programului educativ „Școala altfel”. Micii cititori au avut ocazia să exploreze lumea fascinantă a poveștilor, să răspundă la ghicitori și să recunoască personajele îndrăgite din basmele copilăriei. Cel mai apreciat moment a fost crearea unei povești noi, pornind de la cuvintele oferite de bibliotecari — un exercițiu care a stimulat imaginația și creativitatea copiilor, stârnind zâmbete și idei ingenioase. La finalul întâlnirii, elevii au fost invitați să împărtășească propriile impresii despre importanța cărților și a bibliotecii în viața lor. Răspunsurile lor sincere și pline de…
Vineri, 24 octombrie, la ora 16:00, Chindia Târgoviște își deschide magazinul oficial, oferind suporterilor șansa de a purta cu mândrie tricourile și accesoriile echipei din inima orașului. Evenimentul este mai mult decât o simplă lansare de magazin: începând cu ora 17:00, suporterii vor putea să îi întâlnească pe Daniel Celea, Daniel Florea și pe team-managerul Dragoș Pătru, pentru poze, autografe și discuții cu oamenii care luptă pe teren pentru onoarea Târgoviștei. Magazinul, situat la tribuna a 2-a, va oferi o gamă completă de tricouri, fulare, șepci și alte accesorii personalizate Chindia, iar de aici se vor putea achiziționa și biletele pentru meciul de sâmbătă, ora 13:30, cu FC Voluntari. Tichetele vor fi…
Pe 25 octombrie 2025, comunitatea din Aninoasa, județul Dâmbovița, va găzdui un eveniment special dedicat fotbalului: Football in Heaven, un proiect care aduce împreună sportivi și personalități internaționale ale fenomenului. Evenimentul, care va avea loc în buza Târgoviștei, promite să transforme fotbalul local într-o adevărată sărbătoare. Oaspeți de seamă din străinătate, recunoscuți în lumea fotbalului, vor urmări duelul dintre gazdele locale și fosta campioană județeană, Roberto Ziduri, partida fiind programată pentru ora 16:30. Vestea sosirii invitaților de prestigiu s-a răspândit rapid în comunitate, iar localnicii, cunoscuți pentru seriozitatea și ospitalitatea lor, se pregătesc să creeze o atmosferă festivă și primitoare. Organizatorii subliniază că Football in Heaven nu este doar…
Noaptea trecută, în jurul orei 03:50, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o locuință din municipiul Moreni, județul Dâmbovița. La fața locului s-au deplasat echipaje de intervenție ale Detașamentului Moreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar în sprijin au venit și o autospecială de stingere și o autoscară de la Detașamentul Târgoviște. Incendiul s-a manifestat generalizat la o casă cu regim de înălțime P+1, pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului la locuințele vecine. Autoritățile urmează să stabilească cauza producerii incendiului, iar pompierii…
În cadrul etapei din Liga 5, Seria Nord, ACS Malu cu Flori a obținut o victorie dramatică în fața echipei Victoria Comișani, scor final 3-2 (2-2 la pauză), într-un derby plin de emoție și răsturnări de situație. Partida a fost echilibrată, cu momente în care oaspeții au condus de două ori, însă gazdele și-au arătat puterea și determinarea, reușind să întoarcă rezultatul și să câștige meciul în fața propriilor suporteri. Rezultatul confirmă ambițiile echipei Malu cu Flori și oferă suporterilor o seară de fotbal spectaculos, plină de dramatism și suspans până în ultimele minute alepartidei.
Primăria Găești invită locuitorii și iubitorii de muzică la un eveniment de excepție: un concert filarmonic extraordinar, organizat cu ocazia Zilei Casei de Cultură. Evenimentul va aduce pe scenă un repertoriu rafinat, cu arii celebre din opere, operete și musicaluri, promițând o seară de muzică, eleganță și emoție. Spectacolul va avea o durată de aproximativ două ore și va reuni 21 de muzicieni din cadrul filarmonicii, conduși de maestrul Constantin Grigore, dirijor permanent al Filarmonicii Pitești și unul dintre cei mai apreciați dirijori români ai generației sale. Publicul va avea ocazia să fie purtat prin universul fascinant al marilor creații lirice universale, într-o atmosferă plină de rafinament și sensibilitate artistică. Intrarea este liberă, în limita…
Lucrările de amenajare a intersecției de la Izvoare, situată pe DN72A, în comuna Voinești, județul Dâmbovița, se apropie de finalizare, după efectuarea marcajelor rutiere și ultimele verificări de siguranță. Proiectul face parte dintr-un efort mai amplu al autorităților locale și al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru modernizarea infrastructurii și creșterea siguranței participanților la trafic pe drumurile naționale din județ. Ce presupune amenajarea intersecției Intersecția de la Izvoare, cunoscută anterior pentru traficul dificil și riscurile ridicate de accidente, a fost modernizată prin: Marcaje rutiere noi, pentru ghidarea clară a șoferilor; Semnalizare vizuală și indicatoare adaptate normelor actuale; Lărgirea și reconfigurarea benzilor de circulație, pentru fluență și…
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că autoritățile bulgare vor suspenda temporar circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în perioada 04 noiembrie, ora 09:00 – 05 noiembrie, ora 09:00. 04.11.2025, 09:00 – 21:00: suspendarea totală a circulației pentru toate categoriile de vehicule. 04.11.2025, 21:00 – 05.11.2025, 09:00: circulația este permisă doar pentru autovehiculele care transportă persoane; transportul de marfă va fi restricționat. Cetățenii sunt sfătuiți să utilizeze rute alternative și puncte de trecere: Vidin – Calafat Kardam – Negru Vodă Silistra – Ostrov Călărași Dobromir – Krushari Kainardzha – Lipnița Nikopol – Turnu Măgurele (feribot) Svishtov – Zimnicea (feribot) Oryahovo…
Vremea se schimbă brusc în județul Dâmbovița vineri, 24 octombrie. Un front rece aduce averse locale, vânt puternic și o scădere semnificativă a temperaturilor. Meteorologii avertizează că în unele zone, rafalele vor depăși 50 km/h, iar ploile vor fi însoțite izolat de descărcări electrice. Recomandări pentru populație Evitați deplasările pe drumurile expuse vântului puternic; Fiți prudenți la traversarea străzilor și în apropierea copacilor sau stâlpilor electrici; Verificați sistemele de încălzire și acoperișurile locuințelor pentru siguranță.
Europa vorbește astăzi despre convergență socială, despre un salariu minim european și despre dreptul fiecărui om la un trai decent. Țări precum Spania sau Portugalia cresc veniturile celor care muncesc, pentru că au înțeles un adevăr simplu: o economie sănătoasă nu se construiește pe sărăcie. În România, însă, se merge în sens invers. Guvernul insistă pe înghețarea salariului minim și a pensiilor până în 2026, cerând românilor să strângă cureaua în timp ce prețurile la alimente, energie și alte bunuri continuă să urce. Această decizie este problematică pe mai multe planuri. Economic: reduce consumul și frânează creșterea economică; Social: condamnă milioane de oameni la lipsuri și…
Camera Deputaților a adoptat legea care impune asigurare RCA pentru trotinetele și bicicletele electrice, urmând ca proiectul să fie promulgat. Măsura se aplică vehiculelor care ating peste 25 km/h sau cântăresc mai mult de 25 kg, transpunând în legislația românească Directiva europeană 2021/2118. Ce aduce noua lege RCA devine obligatoriu și pentru vehiculele neînmatriculate, cum sunt trotinetele și bicicletele electrice. Proprietarii sau utilizatorii care folosesc aceste vehicule în România trebuie să încheie și să mențină asigurarea. Sunt exceptate vehiculele folosite exclusiv în competiții sportive, antrenamente sau evenimente, dacă organizatorii au asigurări care acoperă pagubele. Limite de despăgubire Pagube materiale: până la 6,43 milioane lei Vătămări corporale și decese: până la 31,9 milioane lei ASF…
Lucrările de modernizare a intersecției de pe DN72A, la accesul către Mănești, au fost finalizate, o investiție propusă si susținută de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu Ionuț Savoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Proiectul a vizat asfaltare, marcaje noi, semnalizare rutieră îmbunătățită și creșterea siguranței circulației, făcând parte dintr-un plan amplu de aliniere a infrastructurii rutiere din județ la standardele europene. Aceste lucrări sunt rezultatul micilor proiecte aprobate în 2024 pentru DN72A, implementate cu succes de SDN Târgoviște, oferind șoferilor condiții de trafic mai sigure și mai eficiente.
Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat continuarea programului amplu de modernizare a unităților de învățământ din oraș. Potrivit edilului, corpul principal de clădire al Liceului Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” va beneficia de un proiect important de consolidare și renovare energetică, în valoare de aproximativ 25 milioane de lei. Investiția este finanțată prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic. „Continuăm investițiile substanțiale în infrastructura educațională târgovișteană! Am semnat deja ordinul de începere a lucrărilor!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan. Prin acest proiect, administrația locală își propune să asigure condiții moderne și sigure pentru elevi și cadrele didactice, dar și o eficientizare a…
Ieri, Garnizoana Târgoviște, în colaborare cu Filiala Dâmbovița a Societății Naționale de Cruce Roșie, a desfășurat o campanie emoționantă de vizitare a veteranilor de război, în contextul manifestărilor dedicate Zilei Armatei României – 25 octombrie. Reprezentanți ai armatei și voluntari ai Crucii Roșii au mers acasă la veteranii dâmbovițeni pentru a le transmite recunoștința și respectul întregii comunități. Au fost oferite daruri simbolice, dar mai ales gesturi de prețuire pentru cei care, în tinerețea lor, au pus patria mai presus de orice. Potrivit datelor oficiale ale Asociației Veteranilor de Război – Filiala Dâmbovița, în județ mai sunt înregistrați doar patru…
Începând cu data de 26 octombrie 2025, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște anunță trecerea la programul de iarnă pentru toate obiectivele muzeale din județul Dâmbovița. Reprezentanții instituției îi invită pe dâmbovițeni și pe vizitatorii din alte zone să continue să descopere bogățiile culturale și istorice ale județului, prin expozițiile permanente și temporare organizate în cadrul muzeelor. „Vă așteptăm la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar și pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului și ale prezentului în plină transformare, oglindite într-o varietate de exponate puse în valoare în spațiile noastre muzeale”, transmit reprezentanții Complexului. Noul program de vizitare este următorul: Ansamblul…
În cadrul programului educațional „Școala altfel”, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au primit vizita elevilor de la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” Târgoviște și Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” Târgoviște, oferindu-le acestora o experiență interactivă și educativă de neuitat. O zi în lumea salvatorilor Copiii și tinerii au pășit în universul fascinant al pompierilor, descoperind ce înseamnă curajul, disciplina și spiritul de echipă. Salvatorii dâmbovițeni le-au prezentat autospecialele de intervenție, echipamentele folosite în misiuni și au explicat cum se desfășoară acțiunile de stingere a incendiilor, descarcerare sau salvare de persoane. Educație pentru viață și siguranță Într-o atmosferă prietenoasă, elevii au…
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat, în perioada 13–19 octombrie 2025, o amplă acțiune de control pentru combaterea vitezei excesive și prevenirea accidentelor provocate de neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Pe parcursul celor șapte zile de verificări, au fost aplicate 666 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, toate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, 56 de șoferi au rămas fără permis de conducere. Dintre aceștia, 53 au fost sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, după ce au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză. Alți 3 conducători auto au fost…
Seară de coșmar în localitatea Moara Nouă, unde un accident rutier violent a trimis trei persoane la spital. Incidentul s-a produs pe Drumul Județean 701, după ce un autoturism, condus de o femeie de 45 de ani din Târgoviște, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo. În urma impactului, atât șoferița, cât și conducătorul atelajului – un bărbat de 62 de ani din comuna Sălcioara – și o pasageră de 50 de ani au fost răniți. Echipajele medicale sosite la fața locului i-au transportat pe toți la spital pentru îngrijiri. Testarea alcoolscopică a celor implicați a arătat că bărbatul…
Pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină la un incendiu devastator izbucnit la o locuință din localitatea Tărtășești. La fața locului au acționat echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Răcari, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și pompieri de la Detașamentul Titu, care au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița s-au deplasat în sprijinul misiunii. Potrivit informațiilor transmise de ISU „Basarab I” Dâmbovița, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta violent, în mod generalizat, la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 100…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că, în ultimele zile, s-a intensificat o campanie de tip phishing, prin care atacatorii încearcă să preia controlul asupra conturilor de WhatsApp sau alte platforme, folosindu-se de mesaje aparent prietenoase. Un exemplu de astfel de mesaj este:„Salut, ai putea să votezi pentru Maria? Ea este fiica unor prieteni, premiul e o bursă pentru studii!” De fapt, linkul atașat duce către o pagină falsă, unde utilizatorul este îndemnat să introducă date personale sau coduri de autentificare. Scopul atacatorilor este să obțină acces la contul tău și să trimită mai departe mesaje similare altor persoane din…
În cadrul programului „Săptămâna Verde”, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Dâmbovița a găzduit o activitate educativă dedicată protecției mediului, alături de elevii clasei a III-a de la Școala „Coresi” din Târgoviște. Discuțiile au pornit de la materialul didactic „Ce se întâmplă cu gunoiul pe care îl reciclăm?”, care a ajutat copiii să înțeleagă traseul deșeurilor și importanța colectării selective. Prin dialoguri interactive și exemple concrete, elevii au învățat cum să devină mai responsabili față de natură și ce gesturi simple pot face zilnic pentru a proteja mediul înconjurător. Activitatea s-a încheiat cu un atelier creativ, în cadrul căruia copiii au folosit role de hârtie igienică și…
Cinefilii din Târgoviște sunt invitați să descopere o comedie inedită la Cinema Independența: „Un înger, două vieți, o grămadă de gafe”, cu Keanu Reeves în rol principal. Proiecția va avea loc pe 23 octombrie, de la ora 19:00. Filmul urmărește povestea unui înger interpretat de Keanu Reeves, care încearcă să ajute oamenii, dar se confruntă cu o serie de întâmplări amuzante și situații neprevăzute. Rezultatul este o comedie nebună, în care destinul, banii și ghinionul formează o adevărată echipă, provocând hohote de râs și momente pline de suspans. Producția promite să combine umorul cu situațiile surprinzătoare, oferind spectatorilor o experiență cinematografică plină de distracție și…
Echipa de handbal masculin CSU Târgoviște a reușit un rezultat important în etapa a VI-a a Diviziei A, remizând cu scorul de 33–33 în meciul disputat în deplasare, la Pitești, împotriva formației locale. La pauză, tabela arăta un avantaj minim pentru gazde, 16–15, iar repriza secundă a fost una extrem de disputată, cu schimbări de conducere și momente de tensiune pe teren. Meciul a fost marcat de intensitate și luptă constantă, iar jucătorii CSU Târgoviște au demonstrat spirit de echipă, determinare și caracter, reușind să egaleze în ultimele minute și să plece cu un punct valoros dintr-o deplasare dificilă. Antrenorii și staff-ul echipei au lăudat prestația sportivilor,…
Un rezultat remarcabil a fost obținut de pugilistul Sașa Maiceanu, de la CS Târgoviște, la Campionatul Național de box pentru juniori, desfășurat între 12 și 18 octombrie în sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din Oradea. Antrenat de Gheorghe și Alexandru Stan, Sașa Maiceanu a reușit să urce pe ultima treaptă a podiumului, câștigând medalia de bronz la categoria 80 de kilograme. În meciul decisiv pentru calificarea în finală, pugilistul târgoviștean a fost învins de Elvir Augustin Dinu, boxer prahovean care a devenit în acest an campion național. Acesta este al doilea sportiv de la CS Târgoviște care obține o medalie la un campionat național în această…
Echipa Chindia Târgoviște se pregătește intens pentru următorul meci din Liga a 2-a, programat pe 25 octombrie, la ora 13:30, pe stadionul Eugen Popescu, împotriva formației FC Voluntari. După rezultatele ultimei etape, Chindia ocupă locul 3 în clasament, la doar două puncte de poziția secundă, deținută momentan de FC Bihor. Suporterii sunt chemați să susțină echipa și să transforme stadionul într-o adevărată fortăreață, pentru a-i motiva pe jucători să obțină victoria mult dorită. Bilete și prețuri Pentru meciul de sâmbătă, biletele pot fi achiziționate deja online și au următoarele tarife: Tribuna 1 – Central: 30 de lei Tribuna 1 – Periferic: 20 de lei Tribuna 2…
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al organizației PSD județene, va ocupa funcția de prim-vicepreședinte la nivel național în noua structură de conducere a Partidului Social Democrat. Decizia a fost anunțată după ce Sorin Grindeanu și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al partidului și a prezentat echipa care îl va însoți în mandatul său. Prezența lui Corneliu Ștefan în echipa centrală consolidează reprezentarea județului Dâmbovița în structurile decizionale ale PSD și reflectă recunoașterea activității sale politice și administrative din ultimii ani. Structura conducerii PSD conform listei lui Sorin Grindeanu Prim-vicepreședinți Bogdan-Gruia Ivan Victor Negrescu Marius Oprescu Ionuț-Florin Pucheanu Corneliu Ștefan Vicepreședinți Daniel Băluță,…
Săptămâna trecută, secretarul general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Mariana Ioniță, a semnat autorizația de construire pentru modernizarea drumului național DN71, pe sectorul Răcari – Târgoviște (km 5–44). Aceasta reprezintă un pas esențial în implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, menită să îmbunătățească siguranța și confortul traficului pentru mii de participanți la trafic zilnic. Autorizația, publicată pe pagina oficială a ministerului, permite demararea lucrărilor de execuție pe mai multe fronturi, după ce șantierul va fi aprobat și semnalizat corespunzător, în conformitate cu planul de management al traficului, ce urmează să fie avizat de Serviciul de Circulație al…
Școala „Grigore Alexandrescu” din Târgoviște își redeschide porțile după finalizarea lucrărilor de modernizare completă, realizate cu fonduri europene. Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, a presupus reabilitarea integrală a clădirii: săli de clasă, laboratoare, holuri, dar și modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, astfel încât unitatea să îndeplinească standardele actuale de confort și siguranță. Elevii vor reveni după vacanța din octombrie într-o școală modernă și adaptată nevoilor educaționale contemporane.Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a declarat: „Școala ‘Grigore Alexandrescu’ este acum un spațiu modern, sigur și bine echipat. Aceasta este o investiție importantă pentru educația copiilor noștri, care merită cele…
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița anunță că, potrivit datelor transmise de agențiile economice din județ, astăzi sunt disponibile 381 de locuri de muncă, dintre care 307 pentru persoane calificate. Printre meseriile pentru care angajatorii caută personal se numără: electromecanic, șofer autosanitară, vânzător, pedichiurist, controlor calitate, contabil, agent de vânzări, brutar, ospătar, pizzar, mecanic auto, operator CNC, tâmplar, sudor, lăcătuș mecanic și multe altele. Pentru persoanele cu studii superioare, oferta include posturi precum: inginer proiectant electronist, economist, inginer mecanic, consilier orientare în carieră, director de creație, tehnician mentenanță, manager, administrator societate comercială și director tehnic. De asemenea, pentru muncitorii…
Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Titu au intervenit în această dimineață după ce a fost semnalat un accident rutier pe DN 7, în comuna Lungulețu. Din primele verificări, un bărbat de 43 de ani, din județul Teleorman, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Odobești. În urma impactului, un pasager de 39 de ani, din comuna Poiana, a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
O haită de lupi a fost surprinsă în sălbăticie prin intermediul unei camere de monitorizare a faunei, instalată de către Ionel Moroșanu, angajat al Direcției Silvice Suceava. Lupii trăiesc în haită și joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecosistemelor naturale, controlând populațiile de pradă și contribuind la sănătatea pădurilor. Haita este condusă de perechea alfa, mascul și femelă, alături de puii lor. Alte exemplare, rude ale celor alfa, se pot alătura temporar. Ordinea din haită este clar stabilită, iar limbajul corporal exprimă poziția fiecărui lup. Direcția Silvică Suceava administrează, prin cele 24 de ocoale silvice, peste 270.000 de hectare de păduri de stat, protejând biodiversitatea…
Vineri seară, Cinematograful „Independența” a găzduit cea de-a doua seară a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de Aur”, ediția a 58-a, sub tema „Poduri de Romanță”. Spectatorii au savurat momente de excepție susținute de artiști din România, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Austria, Elveția, SUA și Qatar. Concursul de creație a adus în prim-plan romanțe noi, prezentate în premieră națională, iar tinerii concurenți selectați în urma preselecțiilor de primăvară au demonstrat talent și pasiune. Orchestra „Folclor” din Chișinău, dirijată de Adrian Nistreanu, și Orchestra „Romanța” din București, condusă de Alexandru Ilie, au acompaniat fiecare interpretare, amplificând atmosfera de sărbătoare și eleganță. Festivalul, organizat sub patronajul Comisiei…
Începând de astăzi , județul Dâmbovița va fi sub influența ploilor, care vor pătrunde din sudul țării. Sâmbătă, un nou front atmosferic va aduce precipitații din nord-vest, extinzându-se treptat spre centrul și estul României. În general, ploile vor fi slabe cantitativ. Pe fondul răcirii vremii, la munte vor apărea ninsori, în special pe creste. Luni, este așteptată o răcire mai accentuată, iar înghețul se va semnala pe arii mai extinse. Autoritățile și meteorologii recomandă populației să fie atenți la condițiile meteo și la drumurile afectate de precipitații. Vom reveni cu actualizări pe măsură ce situația evoluează.
