Municipiul Târgovişte este primul oraş din România vizitat de Excelența Sa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, doamna Jiang Yu.
Miercuri de dimineaţă, primarul municipiului Târgovişte a primit vizita Excelenței Sale Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România doamna Jiang Yu.
Au mai fost prezenţi la întâlnire:viceprimarii Cătălin Rădulescu şi Monica Ilie,secretarul municipiului Târgovişte, Cătălin Chiru, directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu, preşedintele Crucii Roşii Dâmboviţa, pr. Ionuţ Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgovişte, preşedintele Asociaţiei de Prietenie România-China Dâmboviţa şi secretar general la nivelul naţional,Gheorghe Popescu, fostul director al Crucii Roşii Dâmboviţa
În cadrul discuţiilor, s-au abordat aspecte legate de dezvoltarea unor relaţii comerciale între mediul de afaceri târgoviştean şi mediul economic din Republica China . De asemenea, s-a discutat despre posibilităţile de colaborare în domeniul universitar. La final au avut loc şi declaraţii de presă.