Un bărbat de 21 de ani din municipiul Târgovişte a încercat să intre cu un briceag în incinta Tribunalului Dâmboviţa.Tânarul în primă fază a ezitat să scoată arma albă în momentul în care aparatele de detectare a metalelor au început să ţiuie.Mai clar tânărul a intrat în Tribunalul Dâmboviţa pe intrarea de acces destinată publicului,moment în care au declansat aparatele de detectare a metalelor,jandarmii imediat i-au spus bărbatului să scoată tot ce are în buzunare,ba mai mult oamenii legii i-au amintit ce reguli trebuie să respecte.Bărbatul a scos telefoanele mobile şi alte obiecte după care a încercat să treacă,aparatele de detectare a metalelor au declanşat din nou,atunci individul şi-a adus brus aminte că mai are asupra sa şi un briceag cu lama de nouă centimetri şi 20 centimetri lungime pe care l-a predat jandarmilor.Briceagul a fost ridicat de jandarmi ,urmând să fie predat procurorului de caz deoarece tânărul s-a ales cu dosar penal pentru port fără drept de obiecte anume confecţionate pentru tăiere sau împungere, în localul instituţiilor publice:” Jandarmii aflaţi în serviciul de supraveghere şi ordine publică la Tribunalul Dâmboviţa au depistat o persoană care, în momentul trecerii prin sistemul de supraveghere a accesului în instituţie a declanşat sistemul de avertizare sonoră aferent portului unui obiect metalic. Astfel, jandarmii i-au solicitat bărbatului să prezinte pentru control toate obiectele pe care le poartă asupra sa, atrăgându-i atenţia asupra obiectelor interzise la deţinere marcate pe peretele exterior al instituţiei, precum şi la intrarea destinată publicului. Când a încercat să treacă din nou prin sistemul de detecţie a metalelor tânărul în vârstă de 21 ani a scos din buzunar un briceag metalic, despre care a susţinut că a omis că îl are asupra sa.Jandarmii i-au întocmit persoanei în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceasta fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte anume confecţionate pentru tăiere sau împungere, în localul instituţiilor publice, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru finalizarea cercetărilor ”lt.Ciprian Vătăşelu,purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa.Tânărul venise la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dâmboviţa ,deoarece în baza unei sentinţe penale ,bărbatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare cu termen de încercare de 3 ani şi 6 luni,cu obligaţia de a respecta unele măsuri de supraveghere,printre care să se prezinte odată la 3 luni la Serviciul de Probaţiune ,în prima zi lucrătoare a primei săptămâni din lună.Tânărul a fost condamnat pentru trafic de droguri .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
