Fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină va fi eliberat! Decizia aparţine magistraţilor Tribunalului Dâmboviţa care au respins vineri,11 aprilie contestaţia procurorilor , menţinând astfel decizia Judecătoriei Găeşti din luna februarie de a admite cererea de eliberare condiţionată. Urmează ca în cursul zilei de astăzi generalul Cioflină să părăsească Penitenciarul Găeşti unde este încarcerat în prezent. Generalul Dumitru Cioflină este condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu , în dosarul schimburilor de teren, alături de Gigi Becali şi Victor Babiuc. Potrivit apărătorului lui Dumitru Cioflină, acesta a executat deja o treime din pedeapsa de doi ani, este grav bolnav şi a avut un comportament exemplar pe perioada detenţie. Alături de generalul Victor Babiuc şi Gigi Becali, fostul şef al Statului Major General a fost condamant în dosarul schimburilor de terenuri.La fel ca şi Babiuc , Cioflină a primit doi ani de închisoare pentru abuz în serviciu dar şi interzicerea unor drepturi. El este încarcerat în regim semideschis, în penitenciarul Găeşti, unde a fost încarcerat şi Victor Babiuc.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
