Cu toții cred că suntem de acord în totalitate cu citatul lui Constantin Brâncuşi – „Când ai încetat să mai fii copil, ai murit de mult.”, deoarece în fiecare persoană există un suflet de copil. În primul rând, trebuie să înţelegem că sufletul nostru nu are vârstă, acesta este efemer şi niciodată nu ajunge la o maturitate în comparaţie cu omul per total. În al doilea rând, ne naştem copii, iar în sufletul nostru rămâne acea nostalgie a vremurilor vechi care ne face să retrăim momentele. Iar când acest lucru dispare, soarele e apus deja pe strada noastră. În concluzie, copilăria există în sufletul oricui şi trebuie rememorată până nu e prea târziu pentru aceasta. Acest lucru l-am constatat și în cadrul evenimentului “ Suflet de copil , organizat de conducerea Secției de Psihiatrie Cronici Gura Ocniței din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Pacienții Secției de Psihiatrie Cronici Gura Ocniței au pregătit un program artistic de poezie,cântece și dansuri populare și au reușit să transmită tuturor invitaților emoții puternice. Printre invitați s-au numărat: președintele CJ, Alexandru Oprea,vicepreședinții CJ, Claudia Gilia și Alin Manole, dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Rodica Nicolae, directorul îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, viceprimarul de la Răzvad, Ionela Șerban și primarul comunei Gura Ocniței, Sorin Ioniță: “Nu este pentru prima dată când venim la Gura Ocniței. Este o activitate emoționantă. Le mulțumesc colegilor mei care sunt alături și cred că din când în când este bine să ne aducem aminte și de cei aflați în suferință . Eu cred că astfel de acțiuni trebuie făcute cu o frecvență mai mare ”, a declarat președintele CJ, Alexandru Oprea.
“Inițiativa aparține colectivului de medici din cadrul Secției de Psihiatrie Cronici Gura Ocniței și ne-am dorit să scoatem în evidență pacientul psihic care de cele mai multe ori nu primește respectful cuvenit. A fost o acțiune frumoasă și emoționantă ”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
“Ne bucurăm foarte mult că am putut să pregătim acest eveniment . Este dedicat Zilei de 1 iunie. Pe această cale țin să mulțumesc CJ Dâmbovia, Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Primăriei Răzvad și Primăriei Gura Ocniței”, a afirmat medicul psihiatru Denisa Nicolescu, coordonator Secția de Psihiatrie Cronici Gura Ocniței
“ Impresionante momente, emoții , oameni care nu au ambiții, meschinări, adevarate suflete de copil.”, a spus primarul comunei Gura Ocniței, Sorin Ioniță
“Am rămas profund emoționat. Este foarte adevărat că trebuie să ne aplecăm mult mai mult asupra celor aflați în suferință .”, a mai afirmat primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru.
“ Este o bucurie pentru fiecare dintre cei care am participat aici dar și o mare emoție. Am răspuns pozitiv din prima clipă când am primit invitația și am venit în sprijinul acestor oameni care au cu adevărat suflet de copil. “, a afirmat vicepreședintele CJ, Claudia Gilia.
Pacienții Secției de Psihiatrie Cronici Gura Ocniței care au transmis mari emoții în rândul invitaților, la final au primit și daruri. Cadourile au fost pregătite de către toți invitații, pe propria cheltuială