Tradiția se păstrează cu sfințenie,și din moşi –strămoşi , satul Gorgota din comuna dâmboviţeană Răzvad îmbracă haine de sărbătoare pe 6 august când biserica prăznuieşte Schimbarea la faţă a Domnului.Ca în fiecare an, pe data de 6 august , în Poiana Zborului din satul Gorgota a fost mare sărbătoare. Cu mic cu mare, localnicii din satul Gorgota şi din întreaga comună Răzvad, au petrecut alături de oaspeţii lor, de Ziua satului Gorgota, sărbătoare cu tradiție de zeci de ani.
Primarul Emanuel Spătaru , viceprimarul Ionela Șerban și Consilul Local Răzvad au făcut toate eforturile pentru ca această sărbătoare să fie una reuşită iar oamenii, indiferent de vârstă, să se distreze pe cinste.
Fiind în anul dedicat Centenarului Marii Uniri, autorităţile răzvădene au ales să marcheze momentul, invitând și de această dată pe fraţii de peste Prut, Formaţia Haiducii din Costeşti, raionul Ialoveni, cunoscută în toată Republica Moldova, pentru calitatea unică a interpretării.
Pe scena amenajată în aer liber au mai urca artişti renumiţi precum: Simona Dinescu, Irinel Mitroiu și alții.
La eveniment au fost invitate oficialităţi ale judeţului, dar şi oameni politici, care au marcat momentul.Până seara târziu, petrecerea a continuat cu muzică, dans şi voie bună.