Prilej de sărbătoare și de petrecere pentru locuitorii comunei Corbii Mari, care au sărbătorit duminică, 20 mai 2018, Ziua comunei. Muzică și voie bune, până târziu în noapte, au fost doar câteva din trăsăturile unui eveniment de succes. Edilul Ionuț Bănică , aflat la primul său mandat, a organizat totul foarte bine. Poate şi de aceea, colegii săi social-democraţi au ţinut să-i fie alături. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, primari ai altor localităţilor dâmbovițene , senatorul Adrian Țuțuianu, consilieri județeni , cu toții au ales să fie în mijlocul cetățenilor de la Corbii Mari.
După 5 ani de pauză, comuna Corbii Mari a reuşit să organizeze în condiţii minunate „Ziua comunei”. O sărbătoare pe care toţi localnicii şi-o doreau, de ceva vreme.
Adriana Antoni, Petrică Mâțu Stoian, Emilia Ghinescu, Simona Dinescu și Constantin Lătărețu sunt doar câțiva dintre artiștii care au adus bucuria pe chipul celor din Corbii Marii. Pentru tineri, Anna Lesko a creat atmosfera propice unde zâmbetele, aplauzele şi emoţiile au întregit atmosfera.
După ore întregi de petrecere, la ceas de seară, participanţii au putut privi un spectaculos foc de artificii.