Pentru a treia oară, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a primit la sediul CJ Dâmbovița vizita unui grup de tineri din Republica Moldova – dornici să afle mai multe atât despre activitatea administrației județene, cât și despre principalele obiective turistice din municipiul Târgoviște. Alături de președintele CJ Dâmbovița au mai fost prezenți: prof. Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu și directorul Liceului Nucet, prof. Constantin Gherghe. Alături de tinerii din Republica Moldova, la întâlnire a fost prezent și Veaceslav Șaramet, Secretar de Stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Președintele Alexandru Oprea le-a vorbit tinerilor atât despre municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița.
Directorul Liceului Nucet, prof. Constantin Gherghe le-a vorbit tinerilor din Republica Moldova despre locurile existente la Liceul Nucet pentru elevii din Republica Moldova care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat din România şi totodată care au şi o serie de facilităţi, cum ar fi o bursă lunară de 65 de euro şi servicii de cazare la un preţ foarte mic.
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu le-a prezentat comuna dar și cel mai modern campus preuniversitar din judeţul Dâmboviţa dar şi din regiunea Sud Muntenia ce se găseşte în localitatea dâmboviţeană Voineşti. Internatul dispune de 48 de locuri, o cantină, o sala de informatică, o sală de lectură şi o sală de fitness. Camerele care găzduiesc elevii asigură confortul şi intimitatea unei „ a doua case „ .
Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct, a spus că se bucură că a reușit să intre în contact cu elevi și tineri din Republica Moldova,iar impresia pe care ei i-au lăsat-o este una extraordinară – aceea a unor tineri buni, deschiși, a unor tineri pentru care sentimentul patriotic este foarte puternic și pe care îl afișează cu mândrie.
Vizita de astăzi în județul Dâmbovița a fost organizată în cadrul proiectului-pilot „Descoperă și cunoaște România”, implementat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada octombrie – decembrie 2017. Obiectivul principal al proiectului este cunoașterea dimensiunii etnice și lingvistice românești în rândul tinerilor de origine română din afara granițelor țării. În cadrul acestui program, 300 de tineri din Republica Moldova au participa la evenimente similare cu cel de astăzi.
Pe lângă întâlnirea de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, programul oaspeților din Republica Moldova cuprinde vizite la câteva dintre obiectivele turistice și culturale reprezentative pentru județul nostru: Curtea Domnească din Târgoviște, Muzeul de Istorie, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Mănăstirea Dealu și chiar Campusul Universității Valahia.