Din informaţiile pe care le deţinem ,o mașină de poliție a fost implicată într-un accident, în această dimineaţă .Se pare că una dintre anvelopele autoturismului a explodat.
Mașina s-a răsturnat, se pare că la bord se aflau trei polițiști, dar și o persoană care era escortată la audieri, la Parchetul Dâmbovița, în cadrul perchezițiilor ce au loc în București și șapte județe, la suspecții de furturi din rafinării și aeroporturi.Leziunile celor patru persoane din maşină nu sunt grave încât să le pună viața în pericol .Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Ploiești, fără să fie în stare gravă. Accidentul a avut loc pe DN 72, între Ploiești și Târgoviște, la intrarea în localitatea Dărmănești
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
