Toate genurile de spectacole au putut vedea târgoviştenii şi nu numai în cadrul Festivalului Babel. Cea de-a noua seară a Festivalului Babel s-a încheiat cu un minunat spectacol susţinut pe scena amenajată în aer liber, în zona primărie de către Nea Vasile şi Taraful de la Mârșa. Nea Vasile Dinu şi Taraful de la Marşa au susţinut un concert de taraf tradiţional autentic din zona Giurgiu-Teleorman.
Taraful este condus de Vasile Dinu (75 de ani) la voce, compus din ţambal, contrabas, două acordeone, vioară şi clarinet.Vasile este cunoscut pentru piesa celor de la Zdob si Zdub: „Dimineaţa pe Răcoare”.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
