Şi în acest an, pentru marcarea Zilei Poliţiei , au fost organizate o serie de activităţi cu caracter educativ-preventiv care se adresează celor mai mici dintre cetăţeni, copiii. Grădiniţa nr. 8 “Rază de Soare” din Târgovişte a fost gazda unui concurs rutier ”Circulăm corect!” la care au mai participat Grădiniţa cu program prelungit nr. 2,Grădiniţa nr. 13 (step by step) şi Grădiniţa cu program prelungit nr.14.
Acest concurs s-a înscris în cadrul activităţilor “Micul pieton”.Scopul acestui concurs îl reprezintă formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie în rândul populaţiei preşcolare.Fiecare grădiniţă a participat cu câte un echipaj, format din cinci preşcolari care au răspuns la întrebări privind circulaţia rutieră dar şi la ghicitori tot pe teme rutiere . Prin activităţi de acest gen, cadrele didactice şi poliţiştii speră să conştientizeze atât preşcolarii, cât şi cadrele didactice de necesitatea formării, încă de la o vârstă fragedă, a unui comportament rutier responsabil:”Nu este pentru prima dată când suntem gazda unui astfel de concurs pe teme rutier.Şi anul trecut de Ziua Copilului .Acum acest eveniment este organizat cu prilejul Zilei Poliţiei.Avem şi alte trei grădiniţe invitate şi participante Grădiniţa nr. 2,Grădiniţa nr. 13 şi Grădiniţa nr.14.Ne bucurăm că micii pietoni stiu regulile esenţialede circulaţie şi asta au dovedit-o prin răspuns la întrebările puse de poliţiştii rutieri ”, a afirmat Cătălina Curculescu , director Grădiniţa nr. 8 “Rază de Soare” .”Activitatea este bine venită mai ales că micuţiii de acum îşi pot forma un comportament rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie.Micuţii s-au descurcat destul de bine.Noi participăm pentru prima dată la un astfel de concurs ”, a afirmat Ana Maria Ene , director Grădiniţa nr. 2 . „Activitatea este bine venită.Copiii s-au descurcast destul de bine dat fiind faptul că nu au fost strict pregătiţi pentru acest concurs .Poliţiştii rutieri ar trebui să vină mult mai des în rândul prescolarilor şi astfel micuţii vor deprinde un comportament rutier responsabil ”, a afirmat Mariana Grigore, director Grădiniţa nr.13 .”Activitatea este foarte bună şi asta datorită faptului că preşcolarii trebuie să cunoască regulile de circulaţie pentru a nu-şi pune în pericol viaţa atunci când sunt participanţi la trafic. Totodată ne-am îndeplinit şi o parte din obiectivele privind educaţia pentru societate ”, a afirmat Gheorghiţa Torcică, director Grădiniţa nr.14.După o luptă acerbă între preşcolarii care au uimit prin răspunsurile pe care le-au dat poliţiştilor prezenţi, locul I a fost ocupat de Grădiniţa nr. 8 “Rază de Soare” şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 2, Grădiniţa nr. 13 (step by step) şi Grădiniţa cu program prelungit nr.14 au ocupat locul II.În concluzie nu a existat un câştigător, ci toţi cei 20 preşcolari au fost câştigători, dovedind că au acumulat cunoştinţe necesare pentru a nu deveni victime ale unui eveniment rutier.Prin activităţi de acest gen, cadrele didactice şi poliţiştii speră să conştientizeze atât preşcolarii, cât şi cadrele didactice de necesitatea formării, încă de la o vârstă fragedă, a unui comportament rutier responsabil.Prezenţi la concurs au fost agentul şef principal de poliţie Victor Bucuroiu -Poliţia de Proximitate, alţi doi poliţişti de la Serviciul Rutier şi reprezentanţii „Salvaţi Copiii ” cei care au asigurat diplomele şi premiile micilor pietoni :”Cei mici au reuşit să ne uimeascăprin cunoştinţele care le au despre regulile de circulaţie.Sunt minunaţi iar noi îi vom răsplăti cu renumitele diplome dar şi dulciuri şi rechizite şcolare”,a afirmat Daniel Zoe, coordonator „Salvaţi Copiii ” .Fiecare dintre noi, prin educaţie şi control, putem contribui la creşterea siguranţei rutiere. Copiii sunt categoria socială care trebuie supravegheată mai mult de către părinţi, cadre didactice, şi îndrumată de către poliţie. Învăţându-i pe copii să circule corect, îi putem feri de necazuri şi ne putem bucura de farmecul şi zâmbetul lor.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
