Ploile au facut prăpăd în noaptea de luni spre marţi în localităţile dâmboviţene Visineşti şi Iedera. Peste 30 de gospodării au fost inundate şi multe drumuri au fost rupte. La Vişineşti , pe partea de acostament a DJ 710B s-a format o groapă după ce albia pârâului Cricovul Dulce a fost blocată de o alunecare masivă de teren. Autorităţile din cele două localităţi au cerut sprijinul prefecturii care a trimis o comise pentru evaluarea pagubelor. Pompierii şi voluntarii au ajutat localnicii să scoată apa din case.A plouat torenţial spun opamenii ,mai bine de o oră şi imediat după miezul nopţii apa Cricovului Dulce a făcut prăpăd în localitatea Vişineşti. Zeci de gospodării au fost inundate iar mai multe drumuri comunale au fost rupte.Şi la Iedera, apele unui pârâu au făcut prăpăd . 15 case şi gospodării au fost inundate în doar câteva minute. Oamenii spun că şi-au văzut agoniseala de o viaţă luată de ape. Animale, autoturisme şi grădini au fost distruse de apă şi nămol. Porcii şi păsările au murit înecate în apa ce depăşea un metru..Probeleme au avut din cauza ploilor şi şase turişti din zona montană Padina care au avut nevoie de intervenţia jandarmilor montani după ce apa le-a inundat corturile şi autoturismele :” Șase turiști care se aflau în dificultate în Masivul Montan Bucegi au fost sprijiniți de jandarmii montani.În urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. “112” jandarmii din cadrul Poasturilor de Ordine Publică Montane Peștera și Zănoaga au intervenit în zona „Păstrăvărie” din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea a două familii, ale căror corturi și autoturisme au fost inundate, din cauza căderilor abundente de precipitații (ploaie). În urma intervenţiei jandarmilor montani cei şase turiști prahoveni au fost sprijiniți să evacueze cele două autovehicule şi însoţiți, în condiţii de siguranţă până în zona Peştera, în prezent fiind în afara oricărui pericol. Acțiunea de salvare s-a încheiat în jurul orei 03.30.”, a afirmat cpt.Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa . Toţi au fost transportati în siguranţă la o cabană din zonă.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
