Căraţi în braţe, în spate, desculţi, cu căruţele sau cu cizme de cauciuc, aşa au ajuns enoriaşii din comuna Răscăieţi la biserici! Inclusiv preoţii au venit pregătiţi cu cizme de cauciuc şi spun că deşi la primele ore ale dimineţii de sâmbătă cele două biserici erau complet izolate de ape, rugăciunile oamenilor dar mai ales puterea lui Dumnezeu au facut ca mesajul Învierii Domnului să se audă şi în bisericile din Răscăieţi. Încă de la ora opt seara enoriaşii din Răscăieţi au început să sosească la biserici. Oamenii spun că nu se aşteptau să mai poată ajunge la slujba de inviere însă consideră că a fost o minune divină ca apele să se retragă din jurul bisericii. S-au cărat în braţe sau în spate, au avut cizme de cauciuc sau pur şi simplu au ajuns cu căruţa prin apă şi totuşi au ajuns la biserică. Preotul a ieşit din oră în oră , până să înceapă slujba ca să măsoare debitul apei , şi cum altfel decât cu cizmele de cauciuc.La miezul nopţii , cele două biserici din Răscăieţi şi Vultureanca au fost pline de oameni veniţi să ia lumină, oamenii au aşteptat în linişte iar apoi au aprins candele la morminte . Nimeni nu a plecat acasă fără lumină, iar cei mai credincioşi au răms la slujba Învierii .
VIDEO. La Răscăieţi şi Vultureanca credincioşii au mers prin apă la Înviere !
- Advertisement -