Nu cred că s-a gândit cineva vreodată că angajaţii Ministerului Afacerilor Interne îi vor înlocui pe cei de la salubritate în municipiul Târgovişte. La Târgovişte, curăţarea trotuarelor de zăpadă se face cu jandarmii .Jandarmii au fost solicitaţi să cureţe zăpada şi gheaţa de pe trotuar şi din staţiile de autobuz din centrul oraşului. Chiar dacă ei trebuie să intervină numai în situaţii de urgenţă, în Târgovişte , au ajuns să dea la lopată zăpada, treabă pentru care angajaţii firmei de salubritate sunt plătiţi. Nu cred că este corect. Nu este o situaţie de criză ca să intervină jandarmii, primăria trebuiea să se ocupe de acest lucru mult mai serios:”Jandarmii s-au mobilizat şi au ieşit la deszăpezirea trotuarelor din municipiul Târgovişte.Dacă va fi nevoie se va interveni şi în alte zone ale municipiului ”, a afirmat cpt.Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa. Sincer, este revoltător că angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au ajuns să facă treaba celor de la salubritate. Oamenii de intevenţie au fost scoşi la curăţirea trotuarelor pentru că prefectul este nemulţumit de deszăpezirea realizată de autorităţile municipale:”De 15 ani nu am mai văzut deszăpezire în Târgovişte.La o primă vedere intri în şoc hipotermic când vezi municipiul Târgovişte.La iniţiativa mea au ieşit jandarmii.Autorităţile nu s-au ocupat cum trebuie de deszăpezire ”, a afirmat prefectul Victor Sanda.Prefectul nu a exclus posibilitatea aplicării unor sancţiuni, afirmând că nu este normal ca primăria să acţioneze foarte slab .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
