La nivelul muunicipiului Târgovişte a fost pus în funcţiune un alt proiect european cunoscut sub numele de PIDU A+B, un proiect privind prevenirea criminalităţii şi creșterea siguranței în municipiul Târgovişte. În cadrul acestui proiect există la acest moment la nivelul municipiului Târgovişte, 33 de camere video de supraveghere în funcţiune.
Se fac înregistrări video 24 de ore din 24 ore. Cele 33 de camere vor funcţiona şi duminică , 5 iunie 2016. Valoarea proiectului este în jur de 3 milioane lei. „Astăzi, marcăm punerea în funcțiune a unui alt proiect cu finanțare europeană, a unui alt obiectiv, este vorba de așa-numitul PIDU A+PIDU B, de fapt este vorba de proiectul privind prevenirea criminalității și creșterea siguranței. Este un proiect complementar celor două proiecte de refacere a infrastructurii din municipiul Târgoviște. Avem în momentul de față 33 de camere funcționale în municipiul Târgoviște, sunt camere full HD, cu proprietăți deosebite… Suntem convinși că prin implementarea acestui nou proiect crește nivelul de siguranță al cetățenilor. Pornind de la acest proiect și de la cele 33 de camere pe care le avem amplasate în municipiul Târgoviște și care în momentul de față sunt funcționale, inclusiv cu posibilitate de înregistrare 24 de ore din 24, sistemul de monitorizare video intenționăm să-l extindem la tot municipiul Târgoviște.
Camerele de care dispunem în momentul de față sunt amplasate în cea mai mare parte în zonele unde s-a intervenit pe cele două proiecte integrate de dezvoltare urbană. În momentul de față acest proiect este funcțional, va fi funcțional și duminică, toată ziua, cred că este un avantaj, pentru prima dată în municipiul Târgoviște avem posibilitatea de a monitoriza video o parte importantă din spațiul public al municipiului și asta ne va ajuta foarte mult. Proiectul are multiple aplicații atât pe zona siguranței rutiere, cât și pe zona siguranței cetățeanului, iar din acest punct d evedere eu cred că lucrurile se vor îmbunătății foarte mult la nivelul municipiului Târgoviște. Proiectul are o valoare de aproape 3 milioane lei. Proiectul a demarat după momentul în care cele două Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană au avut fibra optică montată. Acest proiect va fi finalizat cu tot ce trebuie pe 15 iunie. Va fi un dispecerat format din 7 oameni și se va face monitoriare permanentă a spațiului public din municipiul Târgoviște. Cei care vor lucra aici sunt angajați ai Primăriei, de la Poliția Locală”, a declarat primarul Cristian Stan. Sistemul de monitorizare al acestor camere se află în cadrul Poliţiei municipiului Târgovişte şi vor lucra şapte oameni într-un dispecerat bine organizat.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

