1 iunie, este una dintre cele mai fericite zile din an pentru cei mici. Pentru a aduce zâmbetul pe buzele micuţilor, de Ziua internațională a copilului, Primăria și Consiliul Local Pucioasa și Centrul Cultural European au pregătit prima ediție a Festivalului de Animație Stradală pentru Tineret – ”PUCFAST”. Festivaluli de Animație Stradală pentru Tineret – ”PUCFAST” a debutat cu o paradă cu personaje din povești.
Toate activitățile au loc în Parcul Central al Orașului Pucioasa. Sunt ateliere de lucru în aer liber, de pictură, tir cu arcul, streetball, carte și povești, dar și ateliere de orientare turistică.
Nu lipsesc spectacolele pentru copii, concerte și competiții sportive. Distracția și voia bună sunt cuvintele de ordine.