Primăria Răscăieţi şi Primăria Brăneşti au fost înştiinţate că trebuie să restituie câteva milioane de euro. Banii provin de la Uniunea Europeana şi au fost folosiţi de cele două administraţii pentru derularea unor proiecte în localităţi. Edilii spun că aceşti bani reprezintă bugetele celor două comune pe următorii 15-20 de ani şi dacă vor pierde procesele, singura soluţie ar fi insolvenţa.După ce au fost recepţionate lucrările efectuate pe fonduri europene, cele două primării au fost înştiinţate că trebuie să restituie banii , peste două milioane de euro fiecare, şi asta pentru că în redactarea proiectelor au folosit un indice al sărăciei mai mare decât cel din realitate, astfel , că cele doua proiecte au devenit eligibile. Edilii se apară şi spun că toate cifrele au venit din partea CJ , motiv pentru care au atacat În instanţă deciziile de imputare a banilor.Până în prezent , procesul a fost pierdut de cele două primarii la Curtea de Apel de la Ploieşti, aceştia mai având o singură şansă la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă şi aici vor pierde, celor două administraţii nu le mai rămâne decât două şanse, fie Guvernul să le preia datoriile, fie să intre în procedura de insolvenţă, însă legislaţia în acest domeniu este foarte ambiguă.În urma implementării celor două proiecte, localităţile Brăneşti şi Răscăieţi , beneficiază acum de canalizare, drumuri asfaltate dar şi cămine culturale reabilitate.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
