În permanenţă, Crucea Roşie Dâmboviţa în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa , desfăşoară acţiuni ce au ca scop educaţia sanitară a preşcolarilor şi şcolarilor. În aceste zile, caravana Crucii Roșii Dâmbovița a pornit prin județ, poposind în grădinițele din 11 localități unde preșcolarii primesc kituri igienice.
Caravana Crucii Roşii Dâmboviţa a ajuns în mijlocul preşcolarilor din comuna dâmboviţeană Niculeşti. Prichindeii au fost foarte bucuroşi când au primit darurile. Cei mici au stat de vorbă cu inspectorul şcolar adjunct, prof. Cristina Stroe.
De la Crucea Roşie Dâmboviţa au fost în teren voluntari, inspectorul de specialitate, Gheorghe Popescu şi directorul Raul Pavelescu. De la eveniment nu a lipsit nici primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare.
Beneficiarii sunt 491 de copii iar valoarea totală a kiturilor igienice este de 6.766 lei. Kiturilor igienice au fost asigurate de un sponsor generos care este în permanenţă alături de Crucea Roşie Dâmboviţa.