Sala Vlad Țepeș a Consiliului Județean Dâmbovița a fost gazda conferinței de presă organizată de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, prilejuită de Festivalul – Concurs Naţional „Laura Stoica”, ediţia I, Târgovişte, ce va avea loc în perioada 7-8 octombrie 2017.
La eveniment au participat Alexandru Oprea – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ionuț Lăscaie – managerul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița și Alexandru Stoica – fratele îndrăgitei artiste Laura Stoica.
În deschiderea conferinței, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a evidențiat importanța organizării acestui festival, având în vedere cariera de succes a târgoviștencei Laura Stoica, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate: ”Festivalul este un gest de recunoaștere a unui om care a reprezentat mult pentru lumea artistică muzicală din România, dar și o mândrie pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. Cred că important este să ne respectăm publicul și să continuăm organizarea acestor festivaluri care să așeze Dâmbovița pe harta culturală a României.”. a afirmat preşedintele CJ, Alexandru Oprea.
Alexandru Stoica, fratele îndrăgitei artiste Laura Stoica, a ţinut să mulţumească autorităţilor judeţene pentru susţinerea necondiţionată în organizarea acestui eveniment: ”Mulțumesc Consiliului Județean Dâmbovița pentru acest gest de a organiza un festival dedicat Laurei pentru că este târgovișteancă și așa va rămâne!”
Festivalul va debuta sâmbătă, 7 octombrie, începând cu ora 18:00, în amfiteatrul Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din municipiul Târgoviște, seara încheindu-se cu un recital susținut de Zoia Alecu.
Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 8 octombrie 2017, ora 18.00, la Teatrul „Tony Bulandra”. În cadrul programului vor susține recitaluri Luminiţa Anghel şi trupa Krypton.Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.