Sărbătoarea continuă la Târgovişte. Cu mic, cu mare, târgoviştenii au început ziua de sâmbătă într-un cadru de poveste- „Cartierul Copiilor” din parcul Chindia.
În cadrul Zilelor Cetăţii Târgovişte, organizatorii, Primăria Târgoviște şi CLM Târgovişte alături de Teatrul Tony Bulandra au pregătit şi un program deosebit pentru cei mici.
“ Cartierul Copiilor” a fost deschis cu un spectacol de teatru susţinut de Teatrul Tony Bulandra Târgovişte. Cei mici au fost plăcut impresionaţi şi au urmărit cu mare atenţie „MOTANUL INCĂLȚAT”-Teatru de păpuși – o montare ce redă cu fidelitate întâmplările pline de haz şi umor prin care trec mezinul nedreptăţit de soartă şi năzdrăvanul său motan, în drumul lor spre bogăţie şi fericire.
Păpuşi la paravan şi marionete uriaşe,muzică, un dialog interactiv între scenă și public, ne-a îndeamnat să evadăm în lumea poveștii .
Ziua de sâmbătă în cadrul Zilelor Cetăţii Târgovişte continuă în „Cartierul Copiilor” cu Spectacol de dans, concursuri pentru copii – Teatrul Vostru Sibiu .

Târgoviştenii pot vizita expoziţii de pictură, sculptură, ceasuri, costume şi obiecte tradiţionale, târguri de negustori și meșteri populari, saloane de carte, amenajări de grădini în miniatură, şi la ceas de seară concerte extraordinare cu Ovidiu Lipan Ţăndărică şi invitaţii săi: Rona Hartner, Stelu Enache, Panţîru Brass, Grupul Balcano .
Program Zilele Cetăţii Târgovişte 2019
7 SEPTEMBRIE 2019
09.00 – 23.00 –Târgul negustorilor organizat de Primăria Municipiului Târgovişte – Locaţie: Parcul Chindia
09.00 – 23.00 – Târgul meşterilor populari organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Dâmboviţa – Locaţie: Parcul Mitropoliei
11:00 – 18:00 – Salonul Editorial ”Ion Heliade Rădulescu” – Locaţie: Scuarul Primăriei
11:00 – 21:00 – Târgul de Anticariat – Locaţie: Scuarul Primăriei
11:00 – 18:00 – Stand Expoziţional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgovişte / Judeţul Dâmboviţa – organizat de B.P.P.C,D.T în parteneriat cu Complexul Muzeal ,,Curtea Domnească”. Locaţie: Scuarul Primăriei
11:30 – 18:00 – Valori târgoviştene – expoziţie de pictură, sculptură, ceasuri, costume şi obiecte tradiţionale – Primăria Târgovişte
11:00 – „Cartierul Copiilor” – Spectacol de teatru susţinut de Teatrul Tony Bulandra – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
12:00 – „Cartierul Copiilor” – Spectacol de dans – clasa Daniela Rotari – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
14:30 – „Cartierul Copiilor” – Spectacol interactiv şi concursuri pentru copii – Teatrul Vostru Sibiu – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
16:30 – „Cartierul Copiilor” – Opera Comică pentru copii Bucureşti – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
17:00 – Expoziţie ”Retrospectiva anualelor de arhitectură”, realizată de Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Muntenia Vest – Locaţie: Centrul Vechi al municipiului Târgovişte
20:30 – Concert „Renaşterea spiritului – Călătorie Balcanică” susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi invitaţii săi: Rona Hartner, Stelu Enache, Panţîru Brass, Grupul Balcano – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
Activităţi sportive
17.00 – Cupa Zilele Cetăţii la tenis de câmp : juniori şi seniori- Locaţie: Parcul Chindia şi Baza sportivă Vascony
17.00 – Cupa Chindia la Fotbal – Turneul Cartierelor – festivitatea de premiere – Locaţie: Complexul Turistic de Nataţie
18.00 – FOTBAL: Echipa Consiliului Local Municipal vs. Old Boys ”Petrolul Ploieşti” – Locaţie: Complexul Turistic de Nataţie
08 SEPTEMBRIE 2019
09:00 – Slujba religioasă de Sfânta Zi a Naşterii Maicii Domnului – Locaţie: Catedrala Mitropolitană Târgovişte
12:00 – Procesiune pe traseul: Mitropolia Târgovişte – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Calea Domnească- Curtea Domnească
13:00 – Şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal Târgovişte – Locaţie: Curtea Domnească
Activităţi tradiţionale, artistice şi culturale
10.00 – 23.00 – Târgul negustorilor organizat de Primăria Municipiului Târgovişte – Locaţie: Parcul Chindia
10.00 – 23.00 – Târgul meşterilor populari organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Dâmboviţa – Locaţie: Parcul Mitropoliei
10:00 – 18:00 – Târgul de Anticariat – Locaţie: Scuarul Primăriei
10:00-18:00 –Salonul Editorial ”Ion Heliade Rădulescu” – Locaţie: Scuarul Primăriei
10:00-18:00 – Stand Expoziţional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgovişte / Judeţul Dâmboviţa – organizat de B.P.P.C.D.T în parteneriat cu Complexul Muzeal ,,Curtea Domnească”. Locaţie: Scuarul Primăriei
11:00 – Cartierul Copiilor – Teatrul Vostru Sibiu – spectacol interactiv, concursuri cu şi pentru copii – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
12:30 – Cartierul Copiilor – Spectacol pentru copii cu Magicianul (Marian Râlea) – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
15:00 – Premierea concurenţilor din cadrul evenimentului „Grădini medievale”- Locaţie: Parcul Chindia
17:00 –Valori târgoviştene: Corul Liceului Ienăchiţă Văcărescu şi Concert de muzică de film –susţinut de orchestra Liceului Bălaşa Doamna – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
20:00 – Concert de muzică electronică – susţinut de DJ KT şi DJ Dinu Ivan – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
21:00 – Concert extraordinar – susţinut de Goran Bregovic & Wedding and Funeral Band– Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
22:00 – Foc de artificii – Locaţie: Parcul Chindia (zona ruine)
Activităţi sportive
15.00 – Festivitatea de premiere – Cupa Zilele Cetăţii la tenis de câmp : juniori şi seniori – Locaţie: Parcul Chindia şi Baza sportivă Vascony