Bărbatul de 45 de ani,în stare de comă după explozia urmată de incendiu în blocul din Fieni a decedat joi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.Potrivit reprezentanţilor IPJ Dâmboviţa, celelalte două victime ale deflagratiei,femeia de 57 de ani care a suferit arsuri gradul IV pe 30 la sută din suprafaţa corpului a decedat marţi, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucuresti,iar fetiţa de 12 ani cu fractură la picior şi alte leziuni uşoare este în stare stabilă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.Experţii au ajuns miercuri la Fieni însă nu au dat un verdict pentru că au nevoie de proiectul imobilului, care la acest moment nu este în posesia autorităţilor locale.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
