VIDEO. Autorităţile oraşului Pucioasa fac toate demersurile pentru a salva Parcul Sarmis

Știri

Autorităţile oraşului Pucioasa, primarul Constantin Ana, viceprimarul Dan Sprinceană şi administratorul oraşului Pucioasa, Alin Niţescu   caută soluţii pentru a  salva parcul Sarmis.  După cum ştim, în ultimele zile toţi cetăţenii oraşului Pucioasa  s-au arătat îngrijorarea faţă  de soarta parcului de la Sarmis.  Vineri, 13 ianuarie 2017, primarul Constantin Ana a avut o discuţie  cu unul dintre proprietarii  terenului revendicat. Se pare că proprietarii sunt de bună credinţă şi vor ajunge la o înţelegere cu autorităţile.
Administraţia oraşului Pucioasa a  prevăzut şi o sumă de bani  în buget pentru a putea efectua tranzacţia dacă se ajunge la o înţelegere cu proprietarii: „Astăzi de dimineaţă, am avut întâlnire cu unul dintre proprietari. Oamenii au înţeles că trebuie să facă un pas în spate.  O să facem o negociere corectă  şi o să facem şi o nouă evaluare  pentru a stabili preţul acestui teren. Vom negocia şi sunt convins că ne vom înţelege  şi tototată vom intra în posesia acestui teren destul de important pentru cetăţeni  şi pentru noi ca şi oraşO să vedem ce o să iasă și din evaluarea lor și, dacă ajungem la un preț corect, acceptabil pentru ambele părți, cu siguranță vom intra în Consiliul Local și vom încheia această tranzacție. Eu asta îmi doresc. Astăzi, după discuția cu ei, am renunțat la alte investiții, mă rog, deocamdată sunt pe hârtie, și am alocat o sumă de bani pentru acest teren. Sper să o pot cheltui până la sfârșitul anului 2017”, a declarat primarul Constantin Ana.

Prin Sentința civilă nr. 1091/18 Septembrie 2015 Primăria Orașului Pucioasa este obligată să demoleze Părculețul Sarmis respectiv:
-să înlăture pubelele de gunoi și împrejmuirea metalică;
-să ridice băncile, stâlpii ornamentali, fântâna arteziană;
-să desființeze parcarea auto.

Terenul a fost câștigat prin Sentința civilă nr. 1309/2009 a Tribunalului Dâmbovița de către Stanciu Gr. Traian și Oancea I. Hariton Florin;
Mai mult, exista o decizie a instantei, aplicând primariei o sancțiune de 1000 de lei pentru  fiecare zi de întârziere în aplicarea măsurii. Primăria a contestat aceasta decizie, și a continuat dialogul în vederea cumpărării acestui teren.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social