La începutul acestei săptămâni un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Măneşti, a depistat la aproximativ 500 m de fostul parc nr.4 Drăgăeşti, trei persoane în timp ce decopertau solul aferent unui tronson de conductă metalică, folosind unelte specifice.În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că trei bărbaţi au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 10 metri folosind unelte specifice (cazmale, lopeţi, târnăcop), cu intenţia de a secţiona şi valorifica un tronson de conductă metalică, aparţinând unei societăţi comerciale. Jandarmii le-au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, pentru finalizarea cercetărilor.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
