Tragedie în Munţii Bucegi la cabana Piatra Arsă .Un băiat în vârstă de 12 ani, care făcea parte din lotul național de înot, a murit, după ce a căzut de la etajul trei al clădirii .Se pare că copilul în vârstă de 12 ani a căzut, joi noapte, de la etajul trei al cabanei, însă a fost găsit abia vineri dimineaţă.Se pare că băiatul a încercat să treacă de la geamul camerei sale la geamul camerei vecine, dar inconștiența şi o clipă de neatenţie l-a costat viața.Copilul se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă şi făcea parte din lotul naţional de înot. Medicii care au sosit la locul tragediei nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viaţa.Băiatul care a decedat era din Bucureşti şi se afla în cantonament la cabana Piatra Arsă.Descoperirea macabră a fost făcută vineri de dimineaţă de către unul dintre ospătarii care servea lotul naţional de înot şi imediat i-a dat de veste administratorului .La faţa locului s-au deplasat şi anchetatorii pentru a începe cercetările.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
