Un tir a plonjat de pe un pod de la o înălţime de 10 metri, direct peste calea ferată care face legătura între Bucureşti şi Piteşti. Evenimentul a avut în această dimineaţă, pe Drumul Naţional 7, la ieşire din oraşul Titu. Mai bine de două ore traficul feroviar între Piteşti şi Bucureşti a fost blocat. Din primele cercetări, se pare că poleiul şi ceata au fost prinicpalele cauze ale evenimentului rutier. Şoferul tirului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a rupt parapeţii de protecţie ai podului şi s-a răstunat apoi pe calea ferată. Din fericire,tiristul a scapat cu viaţă :”Din cauza unui eveniment rutier,un tir a căzut peste firele de circulaţie ,de pe podul care traversează calea ferată în zona Fusea .Au fost afectate ambele fire de circulaţie ,mai bines pus a fost închisă circulaţia trenurilor pe direcţia Piteşti-Bucureşti.În momentul de faţă un singur tren a fost afectat ” cms .şef Marian Ciuciulei ,Serviciul de Poliţie TF Dâmboviţa.La fata locului au sosit mai multe echipaje de pompieri dar şi reprezentanţii CFR şi ai poliţiei care au deschis o anchetă: „Am fost anunţaţi despre căderea unui autotren, în dreptul localităţii Fusea, peste podul care trece peste calea ferată Bucureşti – Piteşti. Am constat că cele două linii, pe ambele sensuri de mers sunt blocate. Conducătorul auto nu a păţit nimic. Este în stare bună. Traficul a fost blocat. Un tren de persoane a avut întârzieri”, a declarat colonelul Mirel Pitreanu, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa. Două trenuri care circulau dinspre Piteşti au avut întârziere, o parte dintre călători fiind transportaţi cu mai multe microbuze până în Gara Titu:”La Bucureşti trebuia să ajung.La ora 7 intram la service,cu trenul nu mai avem nicio şansă ” a declarat un călător . După două ore s-a reuţit deblocarea firului 2 de circulaţie cu ajutorul unui utilaj care a împins remorca tirului. Urmează ca în cursul zilei autovehiculul să fie ridicat cu o macara.
Tir răsturnat pe calea ferată. VIDEO
- Advertisement -