Duminică seară târgoviştenii au avut parte începând cu ora 20.30 în zona Ruine din Parcul Chindia de un spectacol medieval „Vlad Ţepeş şi solii turci ”. Acest spectacol medieval „Vlad Ţepeş şi solii turci” a fost o parte dintr-un proiect mai amplu pe care îl au autorităţile în vedere. În acest an s-a pregătit doar un preambul la ceea ce urmează să fie marele eveniment al „Atacului de noapte”.Deşi Vlad Voievod al Ţării Româneşti se străduia să păstreze relaţii de bună înţelegere cu vecinii, nu îngăduia să nu i se arate respectul cuvenit ca unei ţări, fie aceasta chiar şi o ţară mică — cum era Valahia.La curtea domnească a Ţării Româneşti au venit soli din partea lui Mahomed, sultanul turc. De cum au intrat în sala mare de primire a oaspeţilor aceştia au făcut plecăciuni adânci, după cum era obiceiul la ei, însă nu şi-au descoperit capetele, ci au rămas cu turbanele pe creştet. Domnitorul muntean îi intrebă, fără ca să-şi ascundă nemultumirea:
— De ce faceţi aşa? Nu ştiţi oare că vă aflaţi înaintea stăpânitorului acestei ţări?
Solii turci nu-şi descoperiră totuşi capetele:
— Aşa-i obiceiul în ţară la noi, Măria Ta; iar stăpânul nostru îl păstrează.
Atunci lui Vlad Ţepeş nu-i mai răbdă inima atâta ocară şi ridică mâna a poruncă:
— Dacă sultanul suferă de la voi ruşinea că staţi cu capul acoperit în faţa lui, noi nu suntem obişnuiţi aşa. Oricum, duceţi-i vorbă să nu mai trimită obiceiurile sale la alţi stăpânitori, care nu au arătat dorinţa că ar vrea să le aibă ori să le împământească şi la ei. Eu însă, dacă nu primesc legea voastră, nu înseamnă că încerc totodată să vă împiedic să o păstraţi. Ba, din contră: dorinţa mea este să sprijin şi să întăresc legea voastră, să o ţineţi cu străşnicie; aşa că porunca este să vi se prindă turbanele de capete.
Cu cuie de fier le-au fost bătute turbanele în pielea capului…
Apoi Vlad Ţepeş le-a dat drumul solilor să meargă să-i spună sultanului cum fiecare neam trebuie să-şi păstreze obiceiurile, tradiţiile, însă nu să le impună altora, fie aceştia chiar şi supuşii lor.În iarna anului 1436, Vlad Dracul a devenit domn al Țării Românești și s-a stabilit la Curtea domnească din Târgoviște. Vlad Drăculea și-a urmat tatăl și a trăit acolo șase ani. În 1442, din motive politice, el și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în formarea și ascensiunea la putere a lui Vlad. Turcii l-au eliberat, în 1447, după moartea tatălui său – asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Țării Românești. Tot atunci, Vlad a aflat și de moartea fratelui său mai mare, Mircea, torturat și îngropat de viu de boierii din Târgoviște.La vârsta de 17 ani, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care și-a recăpătat tronul. Pentru a-și asigura a doua și cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aștepte până în 20 august 1456, când a reușit să-și ucidă dușmanul de moarte.Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgoviște, vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș.Seara la Târgovişte s-a încheiat cu un frumus foc de artificii .
news
- Vizita Ambasadorului Japoniei la Universitatea „Valahia” din Târgoviște: Colocviul Internațional „LATINITATE, ROMANITATE, ROMÂNITATE” deschide noi orizonturi de colaborare
- Tehnologia viitorului finanțată prin AFIR: ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc
- ȘOCANT: Ziua în amiaza mare, un minor de 14 ani a fost agresat sexual de un bărbat într-un foișor de pe raza municipiului Târgoviște
- 50 de ani de la inaugurarea oficială a drumului național Transfăgărășan în data de 20 septembrie 1974
- Arestat pentru că a incediat o anexă gospodărească
- Viitura pe Dunăre va atinge vârful în România în jurul datei de 28-29 septembrie
- Bacterie asemănătoare holerei, dar non-patogenă pentru boală, a fost identificată în România
- Conducerea responsabilă salvează vieți!