A scăpat fără nicio zgârietura după ce s-a răsturnat cu maşina de mai multe ori! Un tânăr de 34 de ani din Târgovişte a avut zile , dupa ce , din cauza oboselii, a pierdut controlul volanului, a acroşat doua capete de pod si s-a răsturnat de mai multe ori. Până la venirea salvatorilor, acesta a primit ajutor din partea unei bătrâne care a văzut tot accidentul.
Bărbatul spune ca venea pe Drumul Naţional 71 dinspre Bucureşti. La un moment dat, din cauza oboselii spune el, a pirdut controlul direcţiei. Masina a acroşat două podeţe dupa care s-a răsturnat de mai multe ori ajungând intr-un final pe contrasens. O femeie care a vazut întreg accidentul a sărit imediat sa-l ajute pe tânăr ca să iasa din autoturism.
La faţa locului au sosit două ambulanţe dar si un echipaj de la descarcerare. Bărbatul a fost consultat de medici însă a refuzat să mearga la spital. Poliţiştii au deschis si ei o anchetă.
Traficul în zonă a fost ingreunat din cauza accidentului preţ de o jumatate de oră.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
