Sala Mare a Prefecturii Dâmboviţa a găzduit şedinţa Colegiului Prefectural.Pe ordinea de zi au fost cinci puncte . La primul punct s-au prezentat toate măsurile luate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa în vederea desfăşurării examenului de Bacalaureat. Pe ordinea de zi la punctul doi şi-a prezentat activitatea Comisariatul Judeţean Dâmboviţa al Gărzii Naţionale de Mediu .Prim comisarul Mihail Drugă a vorbit despre poluările accidentale ce au avut loc la nivelul judeţului Dâmboviţa. S-au înregistrat un număr de opt poluări accidentale din care două au afectat factorul de mediu apă iar şase au afectat factorul de mediu sol:”Din cele opt poluări accidentale, cinci s-au datorat tentativei de furt şi trei coroziunii conductelor.şase poluări au fost provocate de conducte aparţinând SC Conpet SA iar 2 aparţin SC OMV Petrom SA. S-au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale SC Conpet SA, în valoare totală de 68500 lei. În toate cazurile s-au dispus măsuri de remediere a avariilor şi de refacere a mediului afectat. O situaţie deosebită s-a produs în data de 28.02.2012, în comuna Bucşani, când persoane necunoscute au avariat (tăiat) conducta de transport ţiţei Ø 103/4 inch Silişte – Ploieşti, în câmp la cca 800 m de Parcul Tratare OMV Petrom. S-au deversat cca 5 tone ţiţei într-un canal de desecare pe o distanţă de cca 200m. Echipele SC Conpet SA Ploieşti împreună cu SC Envirotech Constanţa au intervenit pentru remedierea avariei şi limitarea scurgerilor de ţiţei. S-au montat baraje de reţinere, cordoane absorbante şi material absorbant la ieşirea din canal în râul Ialomiţa, aval pod Bucşani, aval şi amonte pod Marcesti, sat Cătunu, aval şi amonte pod Cătunu” a afirmat Mihail Drugă. Şi directorul Casei de Pensii Dâmboviţa a prezentat raportul privind modul de valorificare a biletelor de tratament pentru beneficiarii din Dâmboviţa.In anul 2012, Casei Judetene de Pensii Dambovita i-au fost repartizate initial de catre Casa Nationala de Pensii Publice 4.479 locuri de bilete de tratament balnear si 245 locuri suplimentare respectiv, un total de 4.724 locuri.Cererile depuse la registratura institutiei, pentru biletele de tratament balnear din anul 2012 au fost in numar de 2.636.Pana in prezent , C.J.P. DAMBOVITA a valorificat 1.470 bilete , (din care 61 de bilete de tratament balnear s-au acordat gratuit.) din cele 1.763 bilete de tratament balnear repartizate pentru aceasta perioada, respectiv 83,33 % . De altfel prin aplicatia informatica SPA, prin care se asigura evidenta si gestionarea biletelor de tratament , biletele de tratament nevalorificate in numar de 293 au fost retrase si redistribuite altor judete .La punctul diverse prefectul judeţului Emilian Rusu a prezentat ordinul prin care a dispus consituirea unei comisii care să analizeze şi să evalueze procesul de redeschidere a Spitalului de la Titu:” Primul ordin este stric legat de constituirea unei comisii pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor în vederea redeschiderii Spitalului de la Titu… Comisia are următoarea componenţă ,din partea Consiliului Local,doamna jurist Alice Stan,din partea Instituţiei Prefectului judeţului Dâmboviţa ,jurist Daniela Mocanu,din partea Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa,doamna doctor Angela Irimia,din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate doctor.Alexandra Stan şi din partea primăriei oraşului Titu economist Marieta Roşu .Rezultatele comisiei mai sus menţionate vor fi prezentate într-un raport care va fi înaintat prefectului judeţului Dâmboviţa …”a declarat prefectul Emilian Rusu