Mare noroc pe capul primiilor care nu au reușit să depună până la data de 31 octombrie 2017 ,documentațiile pentru proiectele cu finanțare pe PNDL 2. Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, a anunţat la sfârșitul săptămânii trecute că a fost prelungit cu încă o lună termenul pentru depunerea documentaţiei aferente contractelor de finanţare a investiţiilor prin PNDL 2, noul termen limită fiind 29 noiembrie 2017.
La nivelul județului Dâmbovița, până la data de 31 octombrie 2017, au fost depuse documentațiile pentru 228 de obiective de investiții din totalul de 246. CJ Dâmbovița a depus toate documentațiile pentru cele 21 de proiecte pe PNDL 2.
Potrivit președintelui CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, CJ Dâmbovița are 12 contracte semnate din cele 21. La foarte multe dintre ele există procedurile de achiziție derulate, desemnați constructorii, se lucrează pe cinci contracte din cele 12, există și decontări făcute în valoare de 7.000.000 lei. Ceea ce este trist, până la data de 31 octombrie 2017, primăriile Braniștea,Iedera, Glodeni și Perșinari nu au depus nicio documentație. Mai au o șansă dacă nu vor pierde investițiile.
“La data de 31 octombrie 2017,CJ Dâmbovița a depus toate documentațiile pentru proiectele pe PNDL 2. Sunt aproximativ 20 de documentați care nu au fost depuse. Dacă nu exista această prelungire a termenului de depunere a documentațiilor până la data de 29 noiembrie 2017, riscam pierderea finanțărilor. Din păcate și o spun cu tristețe sunt unități administrativ teritoriale de la care aveam pretenții și am pretenții.Este vorba de Braniștea care din trei documentații nu a depus niciuna, Glodeni nu a depus niciun fel de documentație, Iedera și Persinari. Din cele 246 de investiții aprobate au fost depuse documentații pentru 228 de investiții.Există un număr de 62 de contracte semnate. CJ Dâmbovița are 12 contracte semnate din cele 21. La foarte multe dintre ele avem procedurile de achiziție derulate, avem desemnați constructorii, lucrăm pe cinci contracte din cele 12, avem decontări făcute în valoare de 7.000.000 lei „, a declarat președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea
La acest moment există un număr de 62 de contracte semnate pe PNDL2, la nivelul județului Dâmbovița