Chiar dacă vremea de vineri seară i-a impiedicat pe protestatarii din Dâmboviţa să mai scandeze în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte,se pare că mitingurile vor continua în zilele următoare.Se aude că profesorii din Dâmboviţa vor ieşi în stradă luni. Mitingul nu are nicio legătură cu protestele anti-Băsescu, cadrele didactice se pare că au revendicări legate de problemele din sistemul de învăţământ. Membrii Sindicatului Liber Învăţământ Dâmboviţa nu exclud şi declanşarea unei greve generale.Profesorii dâmboviţeni se alătură astfel protestelor ce vor avea loc în ţară luni, 23 ianuarie: “A avut loc o consfătuire la nivel judeţean şi s-a stabilit calendarul protestului, la care vor participa aproximativ 1000 de membrii de sindicat”, a declarat prof. Marius Popescu, purtător de cuvânt al Sindicalului Liber din Învăţământ Dâmboviţa. Mitingul va începe la ora 13.00 şi va avea loc pe Platoul Prefecturii.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
