Poliţiştii de la Crimă Organizată Dâmboviţa au descins la două adrese din comuna Lucieni , satul Olteni . Ei sunt pe urmele unor traficanţi de droguri de risc, care sunt suspectaţi că cultivau cannabis şi apoi comercializau drogurile de risc, respectiv cannabis, unor consumatori de pe raza municipiului Târgovişte.În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa au efectuat două percheziţii la domiciliul unui bărbat de 33 de ani şi la altul de 21 de ani, ambii din comuna Lucieni, sat Olteni, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea totală de 50 de grame de cannabis , o armă de foc supusă autorizării, mai multe seminţe de cannabis, instrumente de preparat şi cântărit drogurile.În sarcina celor doi, s-a probat faptul că în cursul lunilor septembrie-decembrie 2012, au comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, unor consumatori de pe raza municipiului Târgovişte, acestea provenind de la o plantaţie înfiinţată la domiciliul bărbatului de 33 de ani .Faţă de cei doi bărbaţi suspectaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T –Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
