2009 a fost anul cu cele mai multe atacuri ale urşilor, după ce mai multe exemplare au fost mutate din Braşov în Argeş. Au urmat doi ani de linişte, până în luna septembrie, când urşii au început să atace din nou ,însă de această dată în judeţul Dâmboviţa .Doi oameni au fost ucişi,alte două persoane rănite şi animalele din gospodării mâncate de urs. Expansiunea turismului în zonele montane şi extinderea păşunilor a dus la reducerea teritoriilor urşilor în Carpaţii Meridionali. Se estimează că în România există o populaţie de aproximativ 6.000 de urşi bruni, cu 2.000 peste numărul optim raportat la spaţiul vital şi sursele de hrană necesare fiecărui exemplar în parte. O altă problemă apare în cazul în are cei care deţin fonduri de vânătoare, cum este cel din Dâmboviţa, nu se ocupă de hrănirea corespunzătoare a animalelor, ceea ce îi poate face pe urşi să coboare din munţi în aşezările omeneşti. Fondul de vânătoare din Dâmboviţa unde au avut loc incidentele din luna septembrie este administrat de către o Asociaţia de vânătoare şi pescuit din Bucureşti. Ministerul Mediului și Pădurilor ,Rovana Plumb a dispus verificarea tuturor fondurilor de vânătoare şi asociațiillor de vânătoare care organizează partide de vânătoare .S-au intensificat controalele privind modul în care este respectată legislația în ceea ce privește gestionarea fondurilor cinegetice de pe întreg teritoriul României precum şi modul în care sunt organizate partidele de vânătoareTotodată, Ministerul Mediului a intensificat monitorizarea permanentă a modului în care își desfășoară activitatea gestionarii tuturor fondurilor cinegetice de pe teritoriul țării, demersul venind în completarea măsurilor luate anterior, ca urmare a situației apărute în septembrie pe raza fondurilor de vânătoare din județul Dâmbovița. Vineri ,Rovana Plumb,aflată în vizită de lucru la Pucioasa a mai afirmat că toate inspectoratele silvice şi de vânătoare se află încă în control la fondurile de vânătoare din Dâmboviţa pentru a verifica modul în care acestea au aplicat măsurile dispuse pe baza contractelor încheiate cu autoritatea centrală de mediu.Deficienţele sunt foarte mari . Ministrul Mediului a mai spus că este necesară înăsprirea sancţiunilor privind braconajul, iar zilele trecute a ajuns la Camera Deputaţilor un proiect de lege privind vânătoarea .Au fost aduse o serie de amendamente prin care se urmăreşte deopotrivă, protejarea biodiversităţii, dar, in acelaşi timp şi în mod clar, să fie protejaţi şi cetăţenii:”Nu s-au finalizat controalele ,mai sunt câteva în derulare.Este o suprafaţă foarte mare şi cu foarte multe fonduri de vânătoare .Au intrat în dezbateri cu noi şi experţii Comisiei Europene,astfel încât să găsim soluţii să conservăm biodiversitatea dar să protejăm şi populaţia .În Parlament,la Camera Deputaţilor se află un proiect de lege privind vânătoarea ,în cadrul căruia ,noi am depus amendamente cât şi Ministerul de Finanţe ,pe zona financiară .Am venit cu câteva modificări de impact în aşa fel încât controlul,monitorizarea dar şi protejarea faunei să poată fi făcută într-un mod corect şi bazat pe un pilon european.Asociaţia „Dunărea 2007 ” este în perioada de anchetă ,imediat ce se va finaliza raportul îl voi face public .Sunt deficienţe la toate fondurile de vânătoare „ a declarat Rovana Plumb ,ministrul Mediului
MAREA VÂNĂTOARE. Fondurile de vânătoare, luate la ţintă
- Advertisement -