În municipiul Târgovişte se dă starul lucrărilor la un proiect în premieră „ Reabilitare şi schimbare de destinaţie din punct termic în spaţii de recreere –Clubul Pensionarilor „. Această investiţie este realizată de primăria municipiului Târgovişte , în microraionul VI, fostul punct termic 3 , pe strada Dumitru Oprescu.Termenul prevăzut în autorizaţia de construcţie, emisă de primăria Târgovişte este de 24 de luni însă primarul Cristian Stan este optimist şi a afirmat că această investiţie poate fi finalizată până la sfârşitul acestui an. Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a spus că anul acesta va realiza două asemenea spaţii pentru pensionari, unul în microraionul VI şi un altul în microraionul IV.
Acum, dorinţa pensionarilor târgovişteni de a avea un club dedicat vârstnicilor în care să se desfăşoare diverse activităţi specifice vârstei a treia este îndeplinită.
În aceste cluburi, pensionarii vor putea să desfăşoare activităţi recreative, dar în acelaşi timp vor putea beneficia gratuit şi de asistenţă medicală şi consiliere psihologică: „Vă prezint un proiect în premieră pentru municipiul Târgovişte . Încep lucrările la primul Culb de pensionari din municipiul Târgovişte. În acest an vom mai realiza încă un asemenea club şi eu sper ca în 2-3 ani să avem 10 cluburi pentru pensionari în municipiul Târgovişte . În afara unui spaţiu de recreere , per total acest punct termic căruia i se dă o nouă destinaţie, are undeva la 350 mp. În afara unui spaţiu de recreere, discutăm şi de o serie de servicii pe care primăria Târgovişte prin Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte le oferă gratuit pensionarilor. Este vorba despre servicii de consiliere psihologică, servicii medicale primare, servicii stomatologice . Eu sper ca această lucrare să se termine undeva până la sfârşitul acestui an… Este o investiţie care se cere de foarte mult timp în Târgovişte şi mă bucur că încep lucrările la acest obiectiv . Totodată rezolvăm şi o problemă mare pentru Târgovişte privind fostele puncte termice care sunt într-o mare stare de degradare . Ne gândim , în afara acestor 10 cluburi să realizăm şi în celelalte puncte termice, spaţii pentru creşe şi alte investiţii necesare în municipiul Târgovişte. ”, a afirmat primarul Cristian Stan . La nivelul municipiului Târgovişte există vreo 35 de puncte termice care se află în stadii avansate de degradare, însă primarul Cristian Stan a dat asigurări că în următorii ani, aceste spaţii se vor transforma în cluburi pentru pensionari, locuri de joacă , creşe sau parcări. Lucrările de modernizare se vor face atât din fonduri proprii ale municipiului Târgovişte, cât şi din fonduri europene.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

