În zilele de 10 şi 11 august efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, în cooperare cu alte forţe vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona Catedralel Mitropolitane din municipiul Târgovişte, unde va avea loc o ceremonie religioasă prilejuită de sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.La această activitate se preconizează participarea a 10000 – 15000 de credincioşi.Echipa managerială consideră că intensificarea cooperării cu instituţiile abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul ordinii publice, reprezintă o prioritate pentru contracararea actelor antisociale şi realizarea unui climat optim de siguranţă şi încredere de care societatea civilă să beneficieze pe timpul desfăşurării evenimentului la care participă un public numeros.Având în vedere analiza situaţiei operative existentă în anii precedenţi, când s-a înregistrat o fluenţă mare de persoane, jandarmii adresează participanţilor următoarele recomandări preventive:
– să respecte indicaţiile forţelor de ordine privind accesul şi staţionarea în locul de desfăşurare a manifestaţiei religioase;
– să evite îmbulzeala pe timpul desfăşurării ceremoniei religioase, având în vedere faptul că închinarea la Sfintele Moaşte ale Sf. Ierarh Nifon se poate face pe tot parcursul zilei de 11.08.2011;
– să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine, eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
– să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului de urgenţă „112”.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
