DECIZIE IMPORTANTĂ! Ministerul Sănătății a acordat gradul 3 pentru   Maternitatea Târgoviște  

Știri

 

“Daţi Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu!”

În  sfârșit, Maternitatea Târgoviște primește ce merită. După ce, timp de mai bine de doi ani,  în care s-au tot făcut solicitări la Ministerul Sănătăţii și  interpelări de către   deputatul Carmen Holban, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, pentru ca Maternitatea din Târgovişte să primească un grad superior, respectiv gradul 3,  rezultatele și  veștile bune au apărut.  

 Începând cu data de 1 ianuarie 2018 și până la data de 31.03.2019, se acordă  Nivelul 3 Secţiei  de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie- Maternitatea Târgoviște  din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cu reevaluare  în luna februarie a anului 2019. 

Acestă decizie majoră și foarte importantă dar și mult așteptată,  s-a luat  la întâlnirea Consiliului național  de experți constituit în baza Ordinului nr.427 din  data de 9.11.2017  unde  au foat analizate datele suplimentare  privind Secţia de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie- Maternitatea Târgoviște  din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște,corelate cu documentele transmise de DSP Dâmbovița.

În decursul ultimilor doi ani,  s-a constatat că, deşi Maternitatea Târgoviște nu este o maternitate de grad 3 şi nu are fonduri prea mari, la Târgovişte s-au făcut o serie de intervenţii medicale care nu s-au realizat în alte instituţii spitaliceşti din ţară cu posibilităţi financiare mult mai generoase. Secţia îndeplineşte toate condiţiile, micuţii şi femeile însărcinate internate beneficiază în permanenţă de medicamente, se tratează nou-născuţii conform ghidurilor naţionale şi se oferă un act medical de calitate, fapt dovedit de altfel şi de indicatorii de performanţă ai secţiei.

Avansarea în grad înseamnă pentru Secţia de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie alocări mai mari de fonduri, lucru care va duce la tratarea mai multor nou-născuţi cu probleme de sănătate, dar şi la îngrijirea mai multor femei însărcinate.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social