Împlinirea a 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii i-a reunit pe pompierii dâmboviţeni duminică, 13 septembrie, la o serie de manifestări dedicate armei.
Ziua Pompierilor din România, aniversată în fiecare an la 13 septembrie, oferă ocazia de a rememora un strălucit episod din istoria naţională, scris cu sângele ostaşilor din Compania de pompieri a capitalei care, în urmă cu 167 de ani, avându-l în frunte pe bravul căpitan Pavel Zăgănescu,
au luptat cu eroism, până la sacrificiul suprem, împotriva invadatorului otoman venit să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.
Cinstind această aniversare, pompierii dâmboviţeni au sărbătorit ziua armei alături de comunitate, de cetăţenii care îi respectă şi le apreciază eforturile depuse pentru siguranţa lor, acordându-le, de fiecare dată, cea mai mare încredere. Cu această ocazie,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a organizat în ziua de duminică – 13 septembrie 2015, la Monumentul Eroilor din Piaţa Tricolorului – Târgovişte, un ceremonial militar-religios. La eveniment au participat: prefectul judeţului Dâmboviţa, Ioan Marinescu, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, IPS Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, primarul Cristian Stan, şefi de arme, zeci de pompieri şi nu în ultimul rând târgoviştenii.În premieră pentru judeţul Dâmboviţa, pompierii au defilat şi cu tehnica de intervenţie.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
