Amenzi pentru lipsa marcajelor rutiere de pe DN 61- Găești, DN 71- Pucioasa și Fieni.Nici drumurile judeţene nu au scăpat

Știri

La data de 27 decembrie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat activități de verificare a modului în care este asigurată starea de viabilitate a drumurilor publice din județ și a celui în care sunt respectate prevederile legale pe linie de sistematizare rutieră.

În urma neregulilor din teren, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale administratorului drumurilor naționale din județul pentru nerealizarea ori nemenținerea în stare corespunzătoare a marcajelor rutiere, deficiențele fiind descoperite pe drumul național 61- Găești, pe drumul național 71- Pucioasa și  pe drumul național 71- Fieni.

Totodată, o altă amendă a fost aplicată administratorului drumurilor județene ca urmare a neasigurării viabilității părții carosabile, respectiv a drumului județean 701-podul ce traversează râul Argeș.

De asemenea, o altă sancțiune contravențională a fost aplicată unității administrativ-teritoriale pentru nesemnalizarea corespunzătoare a trecerii la nivel cu calea ferată pe drumul județean 701-Titu.

Două societăți comerciale care executau lucrări în zona drumului public, nesemnalizate conform standardelor în vigoare, au fost sancționate contravențional.

   Valoarea tuturor amenzilor se ridică la 21.315 lei.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social