În această seară, copiii şi nu numai îşi pregătesc ghetuţele pentru a-l aştepta pe Moş Nicolae. Pentru că aduce dulciuri, dar şi nuiele celor mai puţin cuminţi, este considerat singurul sfânt care este în egală măsura darnic şi bun, dar şi cât se poate de exigent. Cea mai cunoscută legendă despre sfânt este aceea în care acesta ar fi ajutat trei fete sărace să se mărite, oferindu-le zestre. Pentru că nu voia să se afle cine este binefăcătorul lor, Moşul se strecura noaptea şi dădea drumul unui săculeţ cu bani de aur pe hornul casei lor. Săculetul se oprea în ciorapii puşi la uscat pe vatră. De aici vine şi obiceiul cadourilor în ciorăpei sau în ghetuţe. Pe 6 decembrie dimineaţa, copiii găseau bomboane şi fructe cum sunt smochinele, însă in timp acest obicei s-a deformat. Acum, cei mici primesc jucarii si multe alte daruri.Bucuroşi de cadouri, copiii au o singură mare dezamăgire, aceea ca nu îl pot vedea pe Moş Nicolae, pentru că acesta nu se arată niciodată la faţă. Magazinele de jucarii au fostcu asalt de cei mai multi părinti .Pentru că, in această seară, copiii îl asteaptă pe Moş Nicolae, cei mari au plecat la cumpărături cu lecţia invatată. Pieţele municipiului Târgovişte
s-au umplut, încă de la începutul săptămânii trecute , cu zeci de tarabe la care se vând simbolurile lui Moş Nicolae, de la deja celebrele beţe pentru copiii neastâmpărati, până la celebrele jucării de pluş.Un betişor costă de la 1,5 la 8 lei.
Un comentariu
eu am12 ani si im doresc multe dulciuri si sunt din straosti,jud.db.