Un cioban de la o stână din Muntele Doamnele, Platoul dâmboviţean Bucegi a fost salvat de la moarte de jandarmii montani.În urma unui apel telefonic pe “112”, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera, împreună cu un salvamontist , a intervenit în zona Peştera din Masivul Montan Bucegi pentru a-i acorda primul ajutor şi a-l transporta pe un cioban în punctul Zănoaga, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Orăşenesc Pucioasa şi apoi laSpitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.Bărbatul cel mai probabil a suferit o pareză pe partea dreaptă. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 67 ani, este lucrător la o stână din Muntele Doamnele. Persoanele aflaţe în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
