În acest weekend, la Târgovişte, a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Campionatului Naţional de Robotică. Elevii au venit cu creaţiile lor la care au muncit şi câte 2 luni. Unii s-au inspirat chiar din celebra serie “Războiul Stelelor”. Dacă s-ar investi mai mult în cercetare şi inovare, cu siguranţă România ar fi mult mai departe decât este acum. Ne-o dovedesc tinerii inventatori care s-au prezentat, astăzi, la Târgovişte, cu aplicaţii care mai de care mai interesante, de la senzori de avertizare în caz de obstacole pentru nevăzători şi până la vehicule care sunt capabile să meargă pe orice suprafaţă.Un tânăr, din Târgovişte, poate rezolva definitiv problema transportului în condiţii dificile: apă, zăpadă sau polei, dacă cineva cu potenţă financiară s-ar gândi să investească într-un astfel de aparat. Se numeşte “hovercraft”.O altă inveţie mai mult decât necesară, şi care, din fericie, se va concretiza, este un dispozitiv cu senzori, care îi ajută pe orbi să ocolească foarte uşor orice obstacol. La cea de-a VII-a ediţie, concursul a avut 12 echipe participante din judeţele Dâmboviţa, Buzău, Iaşi, Suceava, Botoşani, Hunedoara, Argeş, Mehedinţi, Bacău şi Bucureşti.La finalul concursului, tinerii au plecat acasă cu diplome, premii şi cupe.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
