Preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan a ţinut să sublinieze în cadrul conferinţei de presă a PSD că în ultima perioadă tot mai mulţi târgovişteni i s-a plâns de faptul că au primit acasă înştiinţări de la Serviciul de Impozite şi Taxe al Primăriei, că sunt restanţieri la taxa de habitat . Restanţele la taxa de habitat se găsesc alături de sumele aferente impozitelor şi taxelor locale pe înştiinţările de la Serviciul de Impozite şi Taxe al Primăriei, însă din câte se ştie taxa de habitat se plăteşte pe facturile de electricitate. Acest lucru i-a luat pe mulţi prin surprindere şi i-a revoltat în special pe cei care au aflat că mai au de plătit şi majorări şi penalităţi de întârziere:“Am primit numeroase sesizări din partea cetăţenilor municipiului Târgovişte legate de înştiinţările privind taxele şi impozitele locale pe 2014. Cele mai multe sesizări pe care le-am primit au vizat cuantumul şi modalitatea de plată a taxei de habitat, în sensul că foarte mulţi au semnalat faptul că au achitat la Electrica această taxă, lucru care nu se regăseşte şi în evidenţele pe care Primăria Târgovişte le are. Vreau să solicit public Serviciului de Impozite şi Taxe de la primărie să gestioneze foarte atent această situaţie, pentru că este una de masă. Este o situaţie generală care-i vizează pe mai toţi locuitorii municipiului Târgovişte, în sensul că există neconcordanţe între achitarea la SC Electrica a taxei de habitat şi evidenţele pe care primăria le are. Mai mult decât atât, din cauza acestor neconcordanţe, sunt calculate în plus şi accesorii bugetare, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere. Cuantumul prejudiciilor care s-ar putea naşte din această problemă este destul de însemnat. În prima şedinţă de Consiliu local o să abordăm în plen această situaţie şi o să cerem conducerii Serviciului de Taxe şi Impozite lămuriri privind această situaţie”, a afirmat Cristian Stan.Concret preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan le-a solicitat public reprezentanţilor Serviciului de Impozite şi Taxe al Primăriei să gestioneze atent “această situaţie de masă”
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
