Creştinii ortodocşi îi prăznuiesc în fiecare an, pe 30 ianuarie, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea acestor mari ierarhi şi dascali ai Bisericii lui Hristos a avut un rol important în viaţa credincioşilor, încă din primele secole creştine. Cei trei teologi sînt prăznuiţi şi separat, însă Biserica a rînduit o sărbătoare comună pentru a arăta unitatea de învăţătură creştină şi contribuţia acestora la dezvoltarea învăţămîntului teologic. Sfîntul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 – 379 după Hristos, a studiat la Bizanţ şi Atena, după care a fost numit Episcop de Constantinopol. Din această funcţie a purtat de grijă păstrării valorilor creştine, aflate în primejdie din cauza învăţăturilor ariene. Contemporan cu Vasile cel Mare, Grigorie din Nazians a trăit pe vremea împăratului Valens (364 – 378). A pătruns tainele creştine la cele mai renumite şcoli ale vremii: Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei, Alexandria şi Atena. După ce a fost sfinţit preot s-a retras în pustie, alături de Sfîntul Vasile. Ajuns Episcop de Sasima, Grigore a fost numit „Cuvîntătorul de Dumnezeu” datorită darului său de a vorbi şi de a expune învăţătura de credinţă. Tradiţia creştină consemnează faptul că doar unul dintre cei trei ierarhi, Sfîntul Ioan Gură de Aur, a ajuns în cea mai înaltă funcţie bisericească din vremea sa. Ioan Gură de Aur a primit botezul creştin la vîrsta de 20 de ani, după care a hotărît să studieze în profunzime Evanghelia Fiului lui Dumnezeu. A devenit pentru 12 ani preotul şi predicatorul Patriarhiei din Antiohia. După această perioadă, în care a scris cea mai mare parte a lucrărilor sale, a fost ales Patriarh al Constantinopolului (344 – 407). Datorită predicii sale a fost urît de împărăteasa Eudoxia, care a reuşit să-l trimită în exil, unde, îndurînd multe suferinţe, şi-a dat sufletul în mîinile Domnului. Pentru a pune capăt disputelor din vremea împăratului Alexios Comnenul pe marginea cinstirii celor Trei Ierarhi, arhiereul Ioan din cetatea Evhaitenilor le-a propus teologilor bizantini să-i sărbătorească într-o singură zi. Cum cei trei sfinţi erau oricum sărbătoriţi în prima lună a anului – Vasile cel Mare (1 ianuarie), Grigorie Teologul (25 ianuarie), Ioan Gură de Aur (27 ianuarie), Ioan a ales ca această sărbătoare comună să fie stabilită pe 30 ianuarie.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
