Sfântul Andrei şi tradiţii populare !

În ultima zi a lunii lui brumar, noiembrie ,credincioşii ortodocşi îl preacinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, întâiul lor ocrotitor spiritual, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile geto-dacice din Dobrogea. Iniţiat să scrie şi să citească Legea şi cărţile profeţilor chiar din copilărie, Sfântul Andrei rămâne un martor de seamă la cele mai de importante evenimente din zorii creştinismului.Evanghelia după Ioan aduce mărturie că Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. În această calitate, el a asistat la botezul Mântuitorului şi la alegerea celorlalţi apostoli.Împreună cu fratele său Simon-Petru a fost martor la minunile săvârşite de Iisus şi L-a urmat pe Acesta când le-a adresat îndemnul: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. Iar cei doi fraţi, pescari de meserie, au mers după Hristos şi au propovăduit împreună Evanghelia în Sciţia (teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră) şi dincolo de Prut..În ajunul sărbătorii Sfântul Andrei, cel care deschide luna darurilor, este de bun augur ca în fiecare cămin să se pună la încolţit o cană cu grâu, lângă o icoană a Sfântului Andrei. Dacă nu aveţi o astfel de icoană, puteţi confecţiona singuri din carton o cruce în formă de X. Grâul îl puteţi semăna în ajunul sărbătorii până a doua zi la ora 24, udându-l cu grijă, până la Anul Nou. Atunci îl daţi păsărilor, dar nu-l aruncaţi la gunoi. Ritualul acesta anticipează cât de prosper va fi anul în care vom păşi. Dacă este verde şi des , să fiţi siguri că ne vom bucura de multe împliniri În ajunul sărbătorii, gospodinele întorc vasele cu gura în jos, pentru a alunga spiritele, care alungă belşugul din casă şi din localitatea unde se află căminul gospodarului care practică ritualul.În familiile unde necazurile sunt tot mai numeroase, în special în Basarabia, în Moldova şi în Transilvania, gospodarii aduc în casele lor o icoană a Sfântului Andrei pentru a alunga duhurile necurate, bolile şi paguba. Icoana trebuie sfinţită în ziua praznicului.Gospodinele care prepară multe bucate care conţin usturoi, vor petrece cu bine iarna. Unii credincioşi ajunează până la amiază, ca să fie iarna blândă, anul îmbelşugat, să aibă noroc în carieră, să se bucure de longevitate şi de sănătate deplină.Acum, la ţară, se poartă funia cu usturoi la brâu, toată ziua . Ritualul, se spune, apără de boli, alungă primejdiile şi duşmanii şi aduc peţitorii în casă.În această zi, nu se împrumută nici un obiect din casă şi la sate se fac descântece pentru recuperarea pagubei şi a obiectelor pierdute .În ziua praznicului, în livezi se lipesc cruci făcute din ceară pe scoarţa pomilor care nu mai dau rog bogat .În ajunul sărbătorii, gospodinele fac o pâine mare, o pun pe un ştergar alb, iar lângă pâinea mare şi rumenă se pune o monedă de argint. Prin împlinirea acestei datini, tradiţia populară spune că în acea gospodărie va fi belşug, sănătate şi armonie.La ţară se îngroapă în grădină un drob de sare, alături de o oală de lut umplută cu untură. Ulcica respectivă stă îngropată în pământ până la Sf. Gheorghe. În ziua acelui praznic, se dezgroapă cele două „leacuri”. Se amestecă untura cu sarea şi cu această pomadă gospodinele ung ugerele vacilor şi mai pun şi în mâncare un strop din acest leac, în fiecare zi, până la Sf. Gheorghe. Există convingerea că ritualul alungă farmecele făcute pentru ca vacile să nu aibă lapte.Lupul este sprinten în această zi; este singura zi din an când lupul reuşeşte să-şi întoarcă gâtul. De aceea, în zonele de munte, gospodarii nu se duc în pădure după lemne şi păsările rămân închise în coteţe pentru a scăpa de primejdie.