Comisia Europeană a aprobat fazarea lucrărilor care nu au fost finalizate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu la Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa. Este vorba de lucrările neterminate de la Titu, Găeşti şi Moreni în valoare de 4 milioane de euro .
Concret, judeţul Dâmboviţa va primi 4 milioane de euro pentru finalizarea acestor lucrări în termen de un an de zile:
„ S-a aprobat de către Comisia Europeană fazarea lucrărilor la Compania de Apă, a celor care nu au fost finalizate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, ceea ce înseamnă circa 4 milioane de euro pe care judeţul Dâmboviţa le va primi din POIM pentru lucrări pe care nu le-au finalizat şi care potrivit prevederilor legale ar fi trebuit suportate din bugetul Companiei. Sunt lucrările nefinalizate la Titu, Găeşti şi Moreni. Aceste lucrări vor fi finalizate în termen de un an de zile. Este un succes al echipei noastre care îşi desfăşoară activitatea la ADI Apă şi a celor care lucrează la Compania de Apă Târgovişte. ”, a declarat Adrian Ţuţuianu.
Dacă Comisia Europeană nu ar fi aprobat această fazare, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa ar fi trebuit să suporte aceste lucrări din bugetul propriu.