Primarii. Marii eroi ai administrației locale. Campionii absoluți ai „activității intense” și ai „muncii neobosite”. În fiecare dimineață, când se crapă de ziuă, unii sunt deja la birou… pardon, la biroul lor imaginar, adică pe scaun, cu telefonul în mână și cu creierul pe modul „stand-by”. De ce să-ți folosești mintea, când poți administra o comună direct de pe Facebook?
Primarul din comuna X este un monument viu al incompetenței eficiente. Se trezește la 7, își bea cafeaua și începe ziua cu o analiză „strategică” a rețelelor sociale. Evident, acolo e adevărata viață a comunității, nu pe străzile pline de gropi și nepăsare. După câteva scrolluri și două-trei like-uri, își permite un moment de reflecție profundă… adică trage un pui de somn scurt, ca să viseze la „decizii istorice”.
Săptămânal, omul se implică trup și suflet în proiecte mărețe: trotuare reparate cu gândul, parcuri modernizate în PowerPoint și școli renovate în declarații de presă. În realitate, munca reală constă în aranjarea milimetrică a dosarelor pe birou, ca nu cumva să-i tulbure feng shui-ul administrativ.
Când cetățenii vin cu probleme, sunt tratați cu profesionalismul unui robot ruginit: „Vom rezolva… în timp!” Traducere? Niciodată. Promisiuni vagi, trase de păr, ambalate frumos și uitate până la următorul mandat.
Adevărul? Unii primari din Dâmbovița sunt maeștri absoluți ai artei de a nu face nimic. Specialiști în „munca lejeră”, genul de manageri care ar putea obține o diplomă pentru „somn pe post” – cu mențiunea „ochii deschiși, mintea absentă”.
Și ține-te bine: în curând vom arăta cu nume și dovezi cum funcționează unele primării din județ. Acolo unde lenea e politică de stat, iar comunitățile zac într-un somn administrativ profund. Nu-i mai trezește nici claxonul cetățenilor, nici realitatea din teren. Poate doar… alegerile. Sau poate nici măcar.
