Premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, se va afla,pe parcursul a două zile, joi – 11 iulie şi vineri -12 iulie, în România. Programul primei zile prevede discuţii cu premierul Victor Ponta, dar şi semnarea unor contracte, precizează serviciul de presă al guvernului Franţei, fără a oferi alte detalii. Tot joi, cei doi şefi de guvern vor inaugura Liceul francez Anna de Noailles. Vineri,12 iulie premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault şi Victor Ponta vor vizita Centrul Renault de la Titu. Anunţul a fost făcut de preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu care va fi şi el prezent la Titu.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
