Pentru ziua de joi, 30 ianuarie 2014, în urma consultării autorităților locale din județul Dâmbovița, acestea au hotărât suspendarea cursurilor într-un număr de 37 unități școlare cu personalitate juridică și 99 unități școlare – structuri, care totalizează un număr de 15 526 elevi.
Situația concretă a acestor unități școlare se prezintă conform tabelelor de mai jos. Facem precizarea că elevilor care nu pot ajunge la școală din cauza condițiilor meteorologice
li se vor motiva absențele.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
