Direcţia de Salubritate Târgovişte anunţă demararea acţiunii de dezinsecţie care se va face împotriva ţânţarilor,muştelor şi a omizilor , aceasta va demara în perioada de timp 5 – 19 iulie 2012,în intervalul orar22:00- 05:00.Acţiunea se desfăşoară în toate zonele verzi din municipiu Târgovişte , precum şi în locurile de joacă.Populaţia municipiului este rugată să evite aceste zone pe perioada în care se va face această dezinsecţiei.Iar deţinătorii de albine şi alte animale sensibile, de asemenea sunt rugaţi să aplice măsurile de protecţie necesare.Vremea calduroasă are si dezavantajele sale. Pe lângă canicula insuportabilă, ţânţarii au început să îşi facă de cap. Din cauza căldurii aceştia sunt şi mult mai agresivi, iar înţepăturile lor sunt din ce în ce mai periculoase.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
